Modificări

Apostolul [[Pavel]] le scrie locuitorilor din [[Tit]] ca şi apostolii au fost, în trecut, „fără minte, neascultători, rătăciţi, robiţi de tot felul de pofte şi de [[plăcerea|plăceri]], trăind în răutate şi în pizmă”, vrednici să fie [[ura|urâţi ]] şi [[ura|urându-se ]] unii pe alţii. Ei au fost [[mântuire|mântuiţi ]] „pentru îndurarea lui” (şi „nu pentru faptele făcute de ei în neprihănire”) prin „spălarea naşterii din nou” ([[botezul]]) şi prin „înnoirea făcută de [[Duhul Sfânt ]] vărsat din belşug” peste ei pentru ca, odată „socotiţi neprihăniţi prin harul Lui”, să se facă, „în [[nădejde]], moştenitori ai vieţii vecinice”. [[Pizma]] era văzuta de sfântul [[apostol ]] [[Pavel]] ca un real pericol chiar în sânul primelor comunităţi creştine. Astfel apostolul [[Pavel]] se teme sa nu găsească [[cearta|gâlceavă]], pizmă, [[mânia|mânii]], dezbinări, vorbiri de rău, [[bârfa|bârfeli]], [[mândria|îngâmfări]], tulburări. <ref>2 Corinteni 12.20, Galateni 5.26 </ref>.

Apostolul [[Pavel]] le scrie romanilor că este cazul să se trezească din somn, acum că noaptea aproape a trecut şi se apropie ziua, „să se dezbrace de faptele întunericului” (chefuri, [[lăcomie|beţii]], [[desfrânarea|curvii]], fapte de ruşine, [[cearta|certuri]], [[pizmă]]) şi să trăiască frumos, ca în timpul zilei, îmbrăcându-se cu „armele luminii”, „în Domnul Isus Hristos’’.<ref>Romani 13.11-14</ref><ref name="Anania"/> Lepădarea [[invidiei]] (alături de răutate, vicleşug, prefăcătorie şi [[bârfa|clevetire]]) este o condiţie absolut necesară în drumul spre [[mântuire]].<ref>1 Petru 2.1-2, Obadia 1.12, Iov 31.29, Maxim Marturisitorul, Filocalia 2, pag 63</ref><ref name="Anania"/> Invidia trebuie să rămână un păcat al trecutului, răpus de învăţătura lui [[Dumnezeu]] <ref>1Petru 2.1-2 </ref><ref name="Anania"/>, care, prin [[porunca ]] a 10-a, dată de [[Dumnezeu]] lui [[Moise]] pe muntele [[Sinai]], ne interzice, să poftim la bunurile sau la femeia altuia <ref>Exod 20.17, Deuteronom 5.21</ref> şi ne îndeamnă, prin vocea sfântului apostol [[Pavel]], să ne [[bucuria|bucurăm ]] cu cei ce se bucură şi să plângem cu cei ce plâng <ref>Romani 12.15, Maxim Marturisitorul, Filocalia 2, pag 135</ref> şi să ne [[iubirea|iubim ]] aproapele ca pe sine.<ref>Matei 22.39, Marcu 12.31, Luca 10.27, Maxim Marturisitorul, Filocalia 2, pag 78 </ref> Căci [[iubirea]] frăţească, creştinească alungă [[pizma]] definitiv din inima omului, după cum ne încredinţează apostolul [[Pavel]]: