==După obiectul şi importanţa lor==
După obiectul şi importanţa lor, sărbătorile bisericeşti sunt de două feluri :
*'''Sărbătorile domneşti''' (sau '''[[Praznice Împărăteşti|praznicele împărăteşti]]'''), închinate persoanelor Sfintei Treimi şi mai ales principalelor evenimente din viaţa pământească şi activitatea Mântuitorului, ori din istoria Bisericii (ca de exemplu : Naşterea Domnului, [[Pogorârea Sfântului Duh]] ş.a.) ;*'''Sărbătorile [[Sfinţi]]lor''', care se pot subdiviza şi ele în mai multe categorii, după gradul de importanţă a Sfinţilor sărbătoriţi. Între acestea o categorie aparte o alcătuiesc [[Maica Domnului|sărbătorile Maicii Domnului]], pe care unii le numără la sărbătorile domneşti.
==Din punct de vedere liturgic şi tipiconal==