Vizualizare sursă pentru „Vasile Lupu”

[[Fișier:Vasile_Lupu.png|thumb|240px|<center>Vasile Lupu</center>]]
[[Vasile Lupu]] (n. 1593 - d. [[28 martie]] 1661) a fost Domn al Moldovei de două ori, prima dată între aprilie 1634 – 13 aprilie 1653, iar a doua oară între 8 mai 1653 – 16 iulie 1653.<ref>Xenopol, ''Istoria românilor din Dacia Traiană'', 1925, vol. VII, pp. 15-58.</ref>

A rămas în istorie prin războaiele duse împotriva lui [[Matei Basarab]] (Domnul Țării Românești între anii 1632-1654), dar și prin [[ctitor]]iile sale (cea mai importantă fiind biserica [[Mănăstirea Sfinții Trei Ierarhi|Mănăstirii „Sfinții Trei Ierarhi” din Iași]]) și aducerea în Moldova a [[moaște]]lor [[Parascheva de la Iași|Sfintei Cuvioase Parascheva]].

==Viața==
Vasile Lupu, născut în 1595, cu numele '''Lupu Coci''', era de origine grecească (din Epir), tatăl său, Nicolai Coci, fiind membru al unei familii influente și bogate din acea zonă. Mama lui era de origine românească, ceea ce poate explica faptul că și el vorbea bine românește.
 
În 1611 a venit împreună cu tatăl său în Țara Românească, stabilindu-se apoi în Moldova. Acolo s-a căsătorit cu Tudosca (sau Teodosia), fiica lui Costea Buciuc, mare vornic al Țării de Jos.<ref name=treiierarhi>[https://sfintiitreiierarhi.mmb.ro/vasile-lupu-ctitorul-manastirii-sfintii-trei-ierarhi ''Vasile Lupu - ctitorul Mănăstirii Sfinții Trei Ierarhi''], 10 iulie 2016</ref> Intrat în rândurile boierimii moldovene, a ajuns la ranguri înalte, ocupând dregătorii importante în Moldova: mare vistiernic (1620-1621)<ref>Xenopol, ''Istoria românilor din Dacia Traiană'', 1925, vol. VII, p. 17.</ref>, comis (1621), mare spătar (1626-1627), din nou mare vistiernic (1627-1628), mare hatman (1629-1630) și mare vornic al Țării de Jos (1630-1633).<ref>[https://m.moldovenii.md/md/people/844/ ''Vasile Lupu ''], ''Moldovenii.md'', accesat la 28 septembrie 2020</ref>

===Urcarea pe tronul Moldovei===
În aprilie 1634, Vasile Lupu reușește să urce pe tronul Moldovei, în locul lui Moise Movilă, cu sprijinul Porții Otomane, prin mijlocirea lui Abaza Pașa, în timpul expediției acestuia împotriva Poloniei.<ref>Xenopol, ''Istoria românilor din Dacia Traiană'', 1925, vol. VII, p. 11.</ref>

Bogat, ambițios și mândru (numele de Vasile și l-a luat inspirat de vechii [[Imperiul Bizantin|împărați bizantini]]), datorită prestigiului său pe plan intern și prin legăturile întinse în afara țării, el a reușit să dea o nouă strălucire Moldovei. Cronicarul Miron Costin îl descria ca fiind un „om cu hire înaltă și împărătească”, iar otomanii îl porecliseră „Beiul de aur”.<ref name=treiierarhi/>
[[Fișier:Cazania lui Varlaam.jpg|thumb|240px|''Cartea românească de învățătură'',<br/>a [[Varlaam al Moldovei|mitropolitului Varlaam]] ([[Cazania lui Varlaam]]), tipărită în timpul domniei lui Vasile Lupu]]
După urcarea pe tronul Moldovei, a numit în Sfatul Domnesc pe multe dintre rudele sale (10 din cei 17 mari dregători îi erau rude apropiate). A favorizat pătrunderea în Sfatul Domnesc a unor boieri de origine grecească și chiar albaneză (cum era viitorul domn Gheorghe Ghica, inițial un modest negustor de pește). A înăsprit fiscalitatea, obținând astfel mari venituri, care i-au permis menținerea, cu bani, a bunăvoinței Înaltei Porți, întreținerea unei armate relativ numeroase și un fast uneori exagerat la Curtea Domnească. Principala sa calitate este aceea de bun gospodar: a refăcut curțile domnești din Iași și Suceava, a întreținut și chiar a refăcut cetățile pe care le mai avea Moldova. Pentru refacerea potențialului demografic al țării a încurajat înființarea unor „slobozii”, cu scutire de dări pe 10 ani, unde au sosit coloniști români și ceangăi din Transilvania și ruteni din ținuturile aflate sub stăpânire polonă. A acordat o atenție deosebită legislației, materializată în apariția ''Cărții românești de învățătură'' (1646), o culegere de prevederi din legiuirile bizantine, dar și occidentale.<ref>[http://biografii.famouswhy.ro/vasile_lupu/ ''Vasile Lupu''], ''FamousWho.ro'', accesat la 24 noiembrie 2020</ref> Un fenomen important care se petrece în Moldova în timpul domniei lui Vasile Lupu a fost acela al înlocuirii treptate a limbii slavone scrise cu [[limba română]] (mitropolitul [[Anastasie Crimca]] fusese ultimul cărturar moldovean de tradiție slavonă). Astfel, limba română (nu numai limba vorbită care a fost dintotdeauna cea română, ci și cea scrisă) devine limba oficială, fiind introdusă în biserică, în cancelaria domnească și în administrație, acolo unde se scria în slavonă până atunci.<ref name=treiierarhi/>
 
Date fiind împrejurările favorabile externe din acea perioadă, Vasile Lupu ar fi avut o domnie liniștită dacă n-ar fi avut ambiții mari, gândindu-se și la stăpânirea Munteniei și chiar a Transilvaniei, ceea ce l-a împins în numeroase conflicte cu vecinii săi, îndeosebi cu contemporanul său, [[Matei Basarab]], domnul Țării Românești.

===Relațiile cu Matei Basarab===
Încă de la începutul domniei, Vasile Lupu a început o serie de intrigi și chiar atacuri armate împotriva lui [[Matei Basarab]], domnul Țării Românești (1632-1654). Motivând că Matei Basarab a refuzat să plătească jumătate din suma cheltuită pentru uciderea grecului Curt Celebi, care contribuia decisiv la numirile domnitorilor din Țările Române, el a pătruns în Muntenia în 1637 unde a ars și a jefuit până la Râmnicu Sărat. Matei, ajutat și de oastea comandată de Ioan Kemény, oaste trimisă de Gheorghe Rákóczi I, principele Transilvaniei (1630-1648), cu care încheiase în 1635 un tratat de alianță și prietenie, l-a învins pe Vasile Lupu în apropiere de Focșani și l-a alungat în Moldova.<ref>Xenopol, ''Istoria românilor din Dacia Traiană'', 1925, vol. VII, p. 30.</ref>

În 1639, utilizând intrigi și pâri la Înalta Poartă, Vasile Lupu a obținut de la sultan un act de domnie în Muntenia pentru fiul său mai mare, Ioan. Cu ajutor de la tătari, el a intrat pentru a doua oară în Muntenia, pentru a-l instala ca domn pe Ioan. Matei Basarab a contracarat însă acest nou atac atât pe cale diplomatică, demascând manevrele voievodului moldovean vizirilor otomani (care chiar îi pedepsesc cu moartea pe dregătorii turci corupți de Vasile Lupu), cât și pe câmpul de luptă, învingând oștile lui Vasile Lupu la Ojogeni, pe râul Prahova, în decembrie 1639.<ref>Xenopol, ''Istoria românilor din Dacia Traiană'', 1925, vol. VII, p. 33.</ref>

După moartea timpurie a lui Ioan, fiul cel mai mare al lui Vasile Lupu, au urmat câțiva ani de pace. În 1644, Vasile Lupu s-a împăcat în mod oficial cu Matei Basarab, această împăcare fiind mijlocită de către [[mitropolit]]ul [[Varlaam al Moldovei]]. În semn de pace, fiecare voievod a ridicat câte o [[mănăstire]] în țara celuilalt: Mănăstirea Stelea în Târgoviște, respectiv Mănăstirea Soveja în Vrancea.<ref>Nicolae Iorga, ''Istoria Bisericii Românești'', 1908, p. 149.</ref>

După șase ani de pace, în 1650 relațiile dintre cei doi domni s-au deteriorat iarăși, iar în 1652 Vasile Lupu l-a amenințat pe Matei Basarab că va intra cu oști în Muntenia, chiar în momentul în care acesta se îmbolnăvise.<ref>Xenopol, ''Istoria românilor din Dacia Traiană'', 1925, vol. VII, p. 47.</ref> Matei, aliat cu principele Transilvaniei Gheorghe Rákóczi al II-lea, îl ajută pe Gheorghe Ștefan, care se răsculase, să-l detroneze pe Vasile Lupu (aprilie 1653). Vasile Lupu izbutește, cu ajutorul militar al ginerelui său Timuș, fiul lui Bogdan Hmelnițki, hatmanul cazacilor, să-l respingă pe Gheorghe Ștefan și invadează Țara Românească. Matei Basarab îi învinge însă decisiv pe moldoveni și cazaci la Finta, pe râul Ialomița (în mai 1653) și îl alungă pe Vasile Lupu de pe tronul Moldovei.<ref>Xenopol, ''Istoria românilor din Dacia Traiană'', 1925, vol. VII, p. 50.</ref>

===Sfârșitul domniei===
După înfrângerea din bătălia de la Finta (mai 1653), fiind urmărit de inamicii săi, Vasile Lupu fuge la cazaci, de acolo la tătari și apoi la [[Constantinopol]], unde a fost închis la „Cele Șapte Turnuri”. După eliberare, rămâne la Constantinopol, unde încearcă să-și recâștige tronul promițând marelui vizir sume fabuloase, dar nu reușește.<ref>Xenopol, ''Istoria românilor din Dacia Traiană'', 1925, vol. VII, pp. 52-55.</ref>

Vasile Lupu a murit pe [[28 martie]] 1661 la Constantinopol (Istanbul). Mai târziu, osemintele sale au fost aduse la Iași, fiind reînhumate în biserica [[Mănăstirea Sfinții Trei Ierarhi|Mănăstirii „Sfinții Trei Ierarhi”]], alături de alți membri ai familiei sale.<ref name=treiierarhi/>

===Urmași===
Vasile Lupu a fost căsătorit de două ori. Din prima căsătorie, cu Doamna Tudosca (sau Tudosia) (1600-1639), fiica vornicului Costea Băcioc, au rămas trei copii:
*  Ioan (d. noiembrie 1639, la Constantinopol)
*  Maria, căsătorită cu marele hatman al Lituaniei Janusz Radziwiłł (1612-1655) în anul 1645
*  Ruxandra, căsătorită cu hatmanul cazacilor Timuș Hmelnițki (1632-1653)

După moartea primei sale soții, Vasile Lupu s-a căsătorit în anul 1640 cu Ecaterina „Cercheza” (cca. 1620-1666). Cei doi au avut împreună trei copii:
* Ștefăniță (1641 – 1661), Domn al Moldovei între 1 decembrie 1659 și 29 septembrie 1661
* Ioan (d. 1648)
* Alexandru (d. 1648)

Vasile Lupu a mai avut doi frați: Gheorghe, care a devenit mare paharnic, şi Gavriil, care a ajuns devenit hatman, precum și o soră, Marga.

==Ctitor de sfinte lăcașuri==
[[Fișier:Biserica Trei Ierarhi.jpg|thumb|left|300px|Biserica [[Mănăstirea Sfinții Trei Ierarhi|Mănăstirii Sfinții Trei Ierarhi]]]]
Continuând tradiția multor voievozi moldoveni, Vasile Lupu a fost și un important [[ctitor]] de [[Mănăstire|mănăstiri]] și [[Biserică|biserici]]. În cei nouăsprezece ani de domnie, Vasile Lupu a ridicat din temelii un număr de 15 biserici și a realizat refaceri, adaosuri și consolidări la alte  14 edificii religioase.<ref>[https://sfintiitreiierarhi.mmb.ro/vasile-lupu-ctitorul-manastirii-sfintii-trei-ierarhi ''Vasile Lupu - ctitorul Mănăstirii Sfinții Trei Ierarhi''], accesat la 25 octombrie 2020</ref>

Cea mai vestită ctitorie a sa este [[Mănăstirea Sfinții Trei Ierarhi]] sau „Trisfetitele”, gândită a fi și necropolă domnească, ridicată la Iași în 1639. [[Pisanie|Pisania]] gravată în piatră la intrarea din partea sudică a bisericii a păstrat până în prezent inscripția<ref>[https://sfintiitreiierarhi.mmb.ro/istoria-manastirii-sfintii-trei-ierarhi ''Mănăstirea Sfinții Trei Ierarhi: Istorie''], accesat la 25 octombrie 2020</ref>:
:„''Cu voia Tatălui și cu ajutorul Fiului și cu săvârșirea Sfântului Duh, iată eu, robul stăpânului Domnului Dumnezeu și Mântuitorului nostru Iisus Hristos și închinător al Treimei, Io, Vasile Voievod, cu mila lui Dumnezeu Domnul Țării Moldovei, și cu Doamna noastră Tudosca și cu dăruiții de Dumnezeu copii Ioan Voievod și Maria și Rucsandra, am zidit această sfântă biserică în numele Sfinților Trei Ierarhi Vasile cel Mare, Grigore Teologul și Ioan Gură de Aur. Și s-a sfințit cu mâna mitropolitului [[Varlaam al Moldovei|Varlaam]] la 7147, mai 6''”.
Biserica mănăstirii, cu [[hram]]ul [[Sfinții Trei Ierarhi]], este unul dintre cele mai celebre monumente arhitectonice medievale din Moldova. Unul dintre motivele care fac ca acest sfânt lăcaș să se situeze printre cele mai originale creații ale artei monumentale românești este contrastul armonios dintre formele arhitecturale, bine reliefate și proporționate, și decorațiile sculptate care acoperă ca o dantelă toate cele patru fațade, inclusiv contraforturile și arhivoltele laterale. Ornamentele exterioare sunt foarte variate: nișe adânci cu arcade fasciculate ca în modelele orientale, colonete ca ale bisericilor rusești, motive geometrice întâlnite în Georgia și Armenia, paramentul împărțit de o centură în formă de sfoară răsucită încadrată de două benzi de marmură decorate în stil renascentist sau baroc. Subliniată printr-o colorare ca a lazuritului, pusă în evidență prin aurire, această ornamentație contribuie la celebritatea pe care biserica Trei Ierarhi a avut-o încă de la zidirea sa.<ref>[http://www.cimec.ro/Monumente/Treier/treiero.htm Aurelian Trișcu, ''Biserica „Sfinții Trei Ierarhi”''], 15 octombrie 1998, ''Cimec.ro'', accesat la 2 noiembrie 2020</ref>
[[Fișier:Golia-biserica.jpg|thumb|300px|Biserica Mănăstirii Golia, Iași]]
O altă ctitorie remarcabilă a lui Vasile Lupu este Biserica [[Mănăstirea Golia|Mănăstirii Golia]] (numită astfel după primul ctitor - marele logofăt Ioan Golia, în secolul al XVI-lea) din Iași. Actuala biserică a lui Vasile Lupu, ridicată între anii 1650-1653 și finalizată în 1660 de fiul său, Ștefăniță Vodă Lupu, se deosebește mult de specificul bisericilor ortodoxe moldovenești din acea perioadă, atât ca formă de construcție cât și ca arhitectură, reprezintând o îmbinare de stiluri, îndeosebi baroc și bizantin. [[Catapeteasmă|Catapeteasma]] bisericii este de o frumusețe deosebită, remarcându-se printr-o sculptură de mare finețe.<ref>[https://www.golia.ro/ce-se-poate-vizita/biserica-manastirii-golia ''Biserica Mănăstirii Golia''], accesat la 2 noiembrie 2020</ref> Tot atunci a fost construit și turnul [[clopotniță]], impresionant prin dimensiuni, având ziduri groase de 2 metri și o înălțime de 29,5 metri. Este singurul turn clopotniță cu terasă, din Țările Române. În trecut, a îndeplinit mai multe funcții, servind ca punct de observare, clopotniță a mănăstirii, închisoare ocazională, loc de adăpost în timpul ciumei din 1819, depozit al tezaurului mănăstirii, sediu al pompierilor din Iași, sediu al postului de radio ''Trinitas'', în prezent fiind muzeu și clopotniță a Mănăstirii Golia.<ref>[https://www.golia.ro/ce-se-poate-vizita/turnul-goliei ''Turnul Goliei''], accesat la 2 noiembrie 2020</ref>

==Aducerea moaștelor Sfintei Cuvioase Parascheva==
În anul 1641, la [[Mănăstirea Sfinții Trei Ierarhi]] au fost aduse [[moaște]]le [[Parascheva de la Iași|Sfintei Parascheva]], trimise de [[Patriarhia Ecumenică a Constantinopolului]] în semn de recunoștință pentru acțiunile și donațiile generoase ale lui Vasile Lupu (acesta plătise toate datoriile pe care Patriarhia Constantinopolului le avea către Înalta Poartă). Racla cu cinstitele moaște a fost transportată cu o corabie pe Marea Neagră, apoi pe Dunăre, până la Galați, fiind însoțită de trei mitropoliți greci: Ioanichie al Heracleei, Partenie al Adrianopolului și Teofan al Paleopatrei.<ref name=iorga>Nicolae Iorga, ''Istoria Bisericii Românești'', 1908, p. 161.</ref>  Ajungând la Iași, sfintele moaște și cei care le însoțeau au fost întâmpinate de Vasile Vodă Lupu, de [[Varlaam al Moldovei|Mitropolitul Varlaam]], de episcopii de [[Arhiepiscopia Romanului și Bacăului|Roman]] și [[Episcopia Hușilor|Huși]], de cler și de credincioși.<ref name=iorga/> La [[13 iunie]] 1641, sfintele moaște au fost așezate în biserica Mănăstirii Sfinții Trei Ierarhi.<ref>[http://www.sfantaparascheva.com/ ''Cuvioasa maica noastră Parascheva cea nouă''], accesat la 2 mai 2020</ref>

Ulterior, moaștele Cuvioasei Parascheva au fost strămutate în noua [[Catedrala mitropolitană din Iași|Catedrală Mitropolitană din Iași]], după [[Târnosire|sfințirea]] acesteia la [[23 aprilie]] 1887, unde se află și în prezent.<ref name="Catedrala">[http://www.biserici.org/index.php?menu=BI&code=11 ''Catedrala Mitropolitană Iași''], accesat 2 mai 2020</ref>

==Sinodul de la Iași==
:Articol principal: ''[[Sinodul de la Iași]]''
Vasile Lupu a fost principalul susținător, din punct de vedere material și logistic, al [[Sinodul de la Iași|Sinodului de la Iași]], un  [[sinod]] panortodox care a avut loc între [[15 septembrie]] și [[27 octombrie]] 1642. Scopul principal al acestui sinod a fost acela de a contracara anumite erori doctrinare de influență catolică și protestantă care pătrunseseră în teologia ortodoxă (prin ''Mărturisirea de credință'' elaborată de [[Patriarhia Ecumenică a Constantinopolului|Patriarhul Ecumenic]] [[Chiril Lucaris]] și publicată în 1629 la Geneva în latină și în 1633 în greacă, mărturisire care se abătea de la credința ortodoxă) și de a elabora un răspuns teologic-pastoral clar, concis și util pentru clerul și credincioșii ortodocși.<ref  name=mcguckin>[https://books.google.com/books?id=JmFetR5Wqd8C&pg=PA325 John Anthony McGuckin, ''The Encyclopedia of Eastern Orthodox Christianity'', Ed. John Wiley & Sons, pag. 325, ISBN 978-1-4443-9254-8]</ref>

În final, Sinodul de la Iași a ratificat catehismul [[Mărturisirea Ortodoxă (1642)|''Expositio fidei'']] al lui [[Petru Movilă]] (''Declarația de credință'', cunoscută și sub numele de ''Mărturisirea Ortodoxă''), o descriere a învățăturilor creștin-ortodoxe într-un format de tip întrebare-răspuns.<ref>[https://www.oxfordreference.com/view/10.1093/oi/authority.20110803100018211 ''Synod of Jassy''], Oxfordreference.com</ref><ref>[https://books.google.com/books?id=auT8VbgOe48C&pg=PA183 A. Edward Siecienski, ''The Filioque: History of a Doctrinal Controversy'', Oxford University Press, pag. 183, ISBN 978-0-19-537204]</ref> ''Declarația de credință'' a devenit fundamentală pentru stabilirea atitudinii lumii ortodoxe față de învățăturile Reformei protestante. Principala contribuție a sinodului a fost restaurarea unității în Biserica Ortodoxă prin promulgarea unei declarații de autoritate convenite de toate bisericile majore.<ref  name=mcguckin/>

==Note bibliografice==
<small>{{reflist|2}}</small>

==Bibliografie==
* Nicolae Iorga, ''Istoria Bisericii Românești și a vieții religioase a Românilor'', Tipografia "Neamul Românesc", Vălenii de Munte, 1908.
* Alexandru D. Xenopol, ''Istoria românilor din Dacia Traiană'', vol. VII, Editura Cartea Românească, București, 1925.

==Legături externe==


{{start box}}
{{succesiune|
înainte=Moise Movilă|
titlu=[[Listă a Domnilor Moldovei|Domn al Moldovei]]|
ani=1634 - 1653|
după=Gheorghe Ștefan}}
{{end box}}

[[Categorie:Voievozi români]]
[[Categorie:Ctitori]]