Vizualizare sursă pentru „Misiunea generalului Bukow”

Misiunea generalului Bukow
Asadar în astfel de împrejurări, împărăteasa Măria Tereza a trimis în Transilvania pe generalul Nicolae Adolf baron Bukov, în calitate de comandant al forţelor militare de aici. Odată cu el au fost trimise noi unităţi de cavalerie şi infanterie. Tot atunci a venit şi episcopul ortodox sîrb din Buda, Dionisie Novaco-vici, care a fost instalat în biserica Sf. Nicolae din Şcheii Braşovului, apoi s-a stabilit în Răşinari. Bukow avea datoria să înăbuşe răscoala românilor, să cerceteze neînţelegerile religioase şi să întocmească o statistică a preoţilor şi credincioşilor ortodocşi şi uniţi. îndată după sosirea sa la Sibiu, la începutul lui aprilie 1761, s-a prezentat la el o delegaţie de 40 de români, condusă de protopopul Ioan din Sălişte, înmînîndu-i un memoriu prin care cereau încetarea persecuţiilor reli-gioase, eliberarea celor închişi, numirea unui episcop ortodox, scu-tirea preoţilor ortodocşi de contribuţii, restituirea bisericilor luate de uniţi şi îngăduinţa pentru Sofronie de a predica în toată Transilvania. La 26 aprilie, în ziua de Paşti, s-au prezentat iarăşi sute de credin¬cioşi la Sibiu. Noul episcop, Dionisie Novacovici, sosit tocmai atunci, i-a îndemnat să se întoarcă acasă şi să aştepte în linişte cele ce se vor hotărî cu privire la credinţa ortodoxă.
Peste cîteva zile, la 1 mai, s-a înfăţişat însuşi Sofronie, care, silit de împrejurări, a ajuns la o înţelegere cu Bukow, iscălind şi o proclamaţie către credincioşii ortodocşi. Cu aceasta, misiunea lui se Încheiase. Nu ştim cînd anume a trecut munţii în Ţara Românească, unde probabil  a  ajuns  egumen  al  schitului Robaia,  aflat  sub  ascul-
 
PERIOADA   A   TREIA   (SECOLELE   XIV—XVIII)
înăstirii Argeş  (se pare că a fost egumen şi la Vieroş).  îşi rşit zilele undeva prin Ţara Românească.
ită după sosirea lui Bukow în Transilvania, prin proclamaţia 9 aprilie 1761, a dispus să se facă două «conscripţii» (statis-ensăminte) detaliate, una de către organele administrative, alta ; protopopii uniţi, dar independente una de alta, care să cu-date privitoare la numărul preoţilor şi credincioşilor, al bise-sesiilor parohiale (pămîntul arabil, fineţe, vii) şi caselor paro-tît pentru ortodocşi, cît şi pentru uniţi. Datele primite au fost elucrate de o comisie (care a lucrat pînă în 1762) formată :ow şi doi consilieri de la Tezaurariatul ţării : baronii L. B. M6-;i Fr. I. Dietrich.
toată lipsa de obiectivitate cu care s-a lucrat, din conscripţia
;ow rezultă o categorică superioritate numerică a credincioşi-
sdocşi. Astfel,  în exemplarul oficial apar 2250 de preoţi uniţi
:23 familii,   1365 preoţi  ortodocşi cu  128.635 familii,  515 bise-
ite  şi   1362  ortodoxe.  Vom  extrage  numai  cîteva  date,   care
îlul în care a lucrat această comisie numită de «dezmembrare»
sparare a legii». Cele 515 biserici atribuite uniţilor erau,  fără
ă,   zidite   cu   cheltuiala   ortodocşilor,   fie   înainte   de   1701,   fie
r.  Ele  au  fost luate  de  la  ortodocşi şi date  uniţilor,  chiar  şi
înde aceştia erau în număr infim. De pildă, la Alba Iulia amîn-
dsericile au fost date celor 7 preoţi uniţi cu 21 familii, iar cele
nilii ortodoxe au rămas fără biserici şi fără preoţi ; la Chiueşti
)ej, s-a dat biserica la 4 preoţi uniţi cu 10 familii, iar cele 211
ortodoxe  au  rămas  fără  biserică ,•   la  Răşinari,  pentru   cei  9
uniţi cu 51 familii, iar cele 713 familii ortodoxe au rămas fără
ă ,•  la  Sălişte pentru 9 preoţi  şi  19 familii unite,  la Topîrcea
abiu) pentru 3 preoţi cu" 9 familii, iar cele 226 familii ortodoxe
nas  fără  biserică  ş.a.  în  unele  locuri,  bisericile  ortodoxe   au
ajunge  în  stăpînirea  uniţilor  numai pe  baza  intervenţiei  tru-
lui  Bukow  (Ocna  Sibiului,  Răşinari,  Sadu,  Sălişte,  Alba. Iulia,
oara lîngă Dej  ş.a.). Mai mulţi credincioşi din aceste localităţi
erit închisoare, amenzi, bătăi, pentru ca îndrăzniseră să-şi apere
:ile zidite prin osteneala lor şi a înaintaşilor (de pildă, la Cuz-
a,  doi  credincioşi  au  fost condamnaţi la  moarte  prin  ştreang,
i la serviciu militar pe viaţă).
mai  multe parohii,   credincioşii  ortodocşi  au  fost  obligaţi  să că biserici sau capele noi pentru puţinii credincioşi uniţi : Bu-i Grînoasă — Alba  cu 7  familii unite,  Crăciunelu de  Sus pe   • ^e cu 5 familii, Balşa — Hunedoara cu 4 familii, Valea Nandru-
 
|Uj 	. Hunedoara cu 4 familii şi  altele.  Aceleaşi  abuzuri  s-au făcut
şi la atribuirea sesiilor şi caselor parohiale. în majoritatea cazurilor, au fost luate de la ortodocşi şi date preoţilor uniţi rămaşi fără bise¬rică şi credincioşi ; iar după moartea lor, urmau să treacă în pro¬prietatea   comunei,  a  fiscului  sau  a  proprietarului  de  pămînt  local.
în 1172" de sate pur ortodoxe, cu 622 de preoţi, existau alţi 472 de preoţi uniţi, fără credincioşi : Bistra—Alba 3 preoţi ; Arieşul Mare—• Alba 7, Boşorod—Hunedoara 5, Sîmbăta de Jos—Făgăraş 4, Dejani— Făgăraş 3, fără să mai vorbim de zecile de parohii în care existau cîte unul sau doi preoţi fără credincioşi, sau de parohiile în care aveau cîte 2—3 familii (ex. : Tilişca—Sibiu 7 preoţi la o familie, Boholţ—Făgăraş 8 preoţi la 2 familii etc).
Mai notăm că 1337 parohii ortodoxe (cu 69.303 familii) nu aveau pteoţi. Dar aceste cifre sînt inexacte, pentru că în majoritatea scau¬nelor săseşti toate parohiile erau trecute fără preoţi: Sibiu, Sighi¬şoara, Bistriţa, Miercurea, Cohalm, Nocrih, Cincu Mare, Sebeş, Orăştie, iar în scaunul Mediaş erau abia doi preoţi. Este exclus ca în aceste parohii, mai ales în cele din jurul Sibiului, „Miercurei şi Sebeşului, care au dat atîţia luptători pentru Ortodoxie, să nu fi existat nici un preot.
în ce priveşte conscrierea credincioşilor, s-au 'făcut alte multe abuzuri, datorită cărora numărul uniţilor a crescut în chip simţitor. "De pildă, în zona Bistriţa-Năsăud, cîţiva preoţi au izbutit să îndu¬plece pe zece români care, sub prestare de jurămînt, au declarat în faţa comisiei că românii din întregul ţirîut doresc să facă parte din Biserica unită. Protestul ulterior al românilor de aici n-a fost luat în considerare, astfel că 47 de sate de aici au fost declarate unite, reprezentînd a cincea parte din totalul credincioşilor uniţi din Tran¬silvania. Apoi erau declarate unite satele care s-au prezentat în faţa comisiei după expirarea termenului, iar altele erau declarate unite fără nici o explicaţie sau cu menţiunea că vor fî pedepsiţi credin¬cioşii pentru apostazie (un an închisoare cu pîine şi apă de două ori pe săptămînă). Pare suspect numărul celor 55 de parohii în între¬gime unite din judeţul Hunedoara, mai ales în ţara Haţegului. Pro¬fesorul Silviu Dragomir a stabilit că au fost declarate arbitrar ca unite 13.267 familii din acest ţinut.
Dar cea mai mare barbarie săvîrşită de generalul Bukow a fost distrugerea a zeci de minăstiri şi schituri din toată Transilvania, cele din lemn fiind arse, iar cele din piatră şi cărămidă distruse cu tunurile. Această acţiune a început din vara anului  1761  şi a con-
 
PERIOADA   A   TREIA   (SECOLELE   XIV—XVIII)
în anii următori (Sîmbăta de Sus, Rîmeţ, cele din Ţara Făgă-i etc). In felul acesta, practic, a încetat viaţa monahală orto-lin Transilvania.
oi mişcări pentru apărarea Ortodoxiei. în anul  1763, s-au înre-noi  incidente  în  părţile  Bistriţei.  La  propunerea  lui  Bukow, iteasa  a  acceptat  planul  său  de  organizare  a  două  regimente ereşti,  cu  sediul  în  Orlat  şi  Năsăud,  care  urmau  să fie  alcă-iin ţărani români şi secui de-a lungul graniţelor sudice şi es-e Transilvaniei, de la Porţile de Fier pînă în Maramureş. Gră-urmau să fie scutiţi de impozite, în afară de «darea capului», declaraţi oameni liberi, deci scoşi de sub ascultarea proprieta-ie pămînt,  urmînd  să primească  şi  o  anumită diurnă.  Dar  în regimente nu puteau să fie admişi decît credincioşi uniţi, în mpărăteasa avea încredere.  în ţinutul Bistriţei  au fost recru-ăniceri din 30 de sate. Dar la  10 mai  1763, pe cînd urmau să ă jurămîntul, lîngă comuna Salva, în faţa episcopului Aron şi zenţa generalului Bukow, grănicerii din două batalioane de in¬ie au refuzat să-1 depună şi au ridicat armele împotriva gene-, a ofiţerilor nemţi şi a episcopului, care au fost siliţi să fugă. fost instigaţi de bătrînul Tănase (în unele izvoare Todor) To-din Bichigiu, în vîrstă de peste 100 de ani, care cerea grăni-să nu admită ca ofiţerii nemţi să le «ciufulească» (batjoco-n.n.)  legea. în urma cercetărilor făcute de  o comisie  aulică, embrie 1763, au fost pedepsiţi capii mişcării : Todoran, frînt cu Vasile Dumitru al popii din Mocod, Grigore Man din Zagra şi Oichi din Telciu, spînzuraţi. Pentru alţi ţărani s-a dispus «să de 10 ori în sus şi de 10 ori în jos printre loviturile de vergi ie soldaţi».
satele din sudul Transilvaniei, în care s-a făcut grănicerizarea,
uiţi credincioşi au trecut în Ţara Românească, nevoind să pri-
ă uniaţia. De pildă,  în Cugir (jud. Alba)  au fost alungate 264
din sat pentru că au refuzat să se înscrie ca grăniceri şi să-şi
>e credinţa,  iar în  locul  lor au fost  aduse  99 familii  din  alte
n Jina (jud. Sibiu), 65 de bătrîni au fost arestaţi pentru că au
t  să   îndemne  pe   cei   tineri   să   consimtă   la   grănicerizare.   în
au plecat  din sat 338  de  pribegi.  în Tohan  (jud.  Braşov),  un
oficial arăta  că  o mulţime de locuitori,  în frunte  cu preotul
au fost scoşi din sat. Raportul relata că «mizeria şi greutăţile
pot descrie, bătrîni,  oameni de vîrstă matură,  părinţi şi copii
■i toţii acolo, sub cerul liber. Numai să-i vezi te îneacă mila».
 
Au fost nevoiţi să întemeieze  satul Tohanul Nou.  Ţăranii liberi din" Ţînţari (azi Dumbrăviţa-Braşov)   au devenit iobagi.  Alte  emigrări  au avut loc din satele  Veştem-Sibiu,   Breaza-Făgăraş  (29  ţărani  de  aici au fost prinşi şi  arestaţi), Şinca Veche-Făgăraş  (o parte  au înteme¬iat satul Şinca Nouă) etc.
Prin grănicerizare au devenit unite — total sau parţial — satele pomenite mai sus, la care se adaugă şi altele : Orlat-Sibiu, Copăcel, Ohaba, Bucium, Vad, Pojorta din Ţara Făgăraşului, iar satele din zona Năsăudului - au fost toate declarate unite, fără excepţie. Abia în 1783, împăratul Iosif II a îngăduit şi ortodocşilor să facă parte din regimentele de grăniceri, fără a-i sili să îmbrăţişeze uniaţia.
Au existat însă şi alte forme de trecere forţată la uniaţie. De pildă, episcopul unit Atanasie Rednic a alungat pe preoţii şi pe cre¬dincioşii ortodocşi din cîteva sate care făceau parte din domeniul Episcopiei din Blaj (Mănărade, Cergău, Ciufud, Veza şi Spătac), fiind mustrat pentru aceasta chiar de Măria Tereza. Urmaşul său, Grigore Maior, însoţit de doi comisari unguri, a trecut prin aproape 60 de sate din Sălaj, pe care le-a declarat unite. Numeroşi preoţi ortodocşi au fost arestaţi pentru ca să li se poată răpi bisericile (Petru Dib din Roşia Montană, protopopul Nicolae din Morăreni şi alţii). Prin astfel de mijloace, desigur numărul uniţilor a crescut în chip simţitor.
Edictul de toleranţă. La 29 octombrie (8 noiembrie) 1781, împăra¬tul Iosif II a dat aşa-numitul Edict de toleranţă, prin care se inter¬zicea asuprirea cetăţenilor pe motive de credinţă. Se îngăduia ori¬cărei confesiuni, dacă avea 100 de familii, să-şi #zidească biserică, să întreţină preot şi învăţător. Necatolicii nu mai erau obligaţi să ia parte la slujbele catolicilor sau să plătească taxe preoţilor catolici. Era admisă şi trecerea de la o confesiune la alta. în căsătoriile mixte; dacă tatăl era ortodox, erau socotiţi ortodocşi numai băieţii, iar dacă. tatăl era unit, toţi copiii deveneau uniţi.
Dar la scurt timp (16 ianuarie 1782), dîndu-şi seama că acest edict ar duce la lichidarea «uniaţiei», împăratul a revenit asupra lui, prin-tr-un «rescripf» care reglementa trecerile la Ortodoxie. El dispunea ca acelora care doreau sa părăsească confesiunea catolică sau unită, să li se facă o catehizare de şase săptămîni în învăţătura catolică (sau unită), plătind cîte un zlot pe zi celor care-i catehizau. Peste cîteva zile, a dat o nouă dispoziţie, prin care se prevedea să nu se ia în considerare cererile comunităţilor, ci numai cele individuale. în ciuda acestor dispoziţii, care practic făceau imposibilă revenirea ro¬mânilor uniţi la Ortodoxie, s-a pornit totuşi o puternică mişcare de revenire în Ţara Haţegului, deci tocmai acolo unde parohiile au fost
 
PERIOADA   A   TREIA   (SECOLELE   XIV—XVIII)
Drţat la unire în 1761. Episcopul Grigore Maior a fost nevoit
sprijinul guvernului şi al autorităţilor militare, pentru întoar-porului la uniaţie. Acelaşi lucru s-a petrecut şi în multe sate
Făgăraşului, unde vicarul Ignatie Darabant de la Blaj a avut e sprijinul autorităţilor militare, pentru stăvilirea mişcării de e la Ortodoxie.   *
s puţin timp, la 20 august 1782, împăratul Iosif II a dat aşa-nu-entă de unire, prin care dispunea ca fiecare Biserică să ră-
credincioşii pe care îi avea şi să nu se mai facă prozelitism, măsura a fost luată numai împotriva Bisericii Ortodoxe, care i primi credincioşi uniţi. în schimb, Biserica unita şi-a con-
în viitor acţiunea prozelitistă, folosindu-se de sprijinul per¬ii autorităţilor de stat.
acer care de refacere a unităţii bisericeşti în  1798. La cîţiva
i redactarea cunoscutului Supplex Libellus Valachorum (1791—
îţiva   cărturari   români   au   înaintat   împăratului   Francisc   I
830) un nou memoriu,  cu o seamă de revendicări de ordin
}i  social,   dar  şi   cu   o  serie  de  propuneri   concrete  privind
a unităţii bisericeşti a românilor. A fost iniţiat de uniţii Ioan
icar  în Făgăraş,  şi  Aron Budai  (fratele  lui  Ioan Budai  De-
care era secretarul Consistoriului ortodox din Sibiu (!) şi de
oii   ortodocşi   Ioan   Popovici   din   Hondol   (vicarul   Episcopiei
iu)  şi Radu Tempea V din Braşov, directorul şcolilor confe-
ortodoxe  din  Transilvania.  Ei  propuneau  ca  episcopul  unit
■b să fie pensionat (scaunul de la Sibiu era vacant), iar Bise-
nânească întreagă să fie condusă de vicarii Ioan Para şi Ioan
i,   cu  două  consistorii,   la  Cluj   şi  la   Sibiu.   în  felul   acesta,
ei, s-ar «reconcilia» clerul, iar credincioşii nici n-ar observa
irea   survenită.   Memoriul   lor   a   ajuns   la   episcopul   catolic
ni Ignâcz din Alba Iulia, la guvernatorul Transilvaniei Bânfi
îpărat, care, în 1800, a dispus clasarea dosarului, ţinînd seama
mnerea celui din urmă, că dezbinarea românilor este de folos
,  care poate  să-i  stăpînească mai uşor.  Aşa  s-a  sfîrşit,  după
de studii şi propuneri, prima încercare de refacere a unităţii
işti a românilor ardeleni.
Concluzii. Lupta clerului şi a credincioşilor din Transil-i pentru apărarea Ortodoxiei reprezintă o biruinţă desăvîrşită ra eelor care voiau să-i înstrăineze de legea strămoşească, !, după cuvîntul istoricului Ioan Lupaş, «o biruinţă a satului >ra împăratului».
 
Jertia celor trei mucenici de la Kutstein : ieromonahul Visa-rion şi preoţii Moise Măcinic din Sibiel şi loan din Galeş, ca şi lupta neînfricată dusă de ieromonahul Soironie de la Cioara şi de preoţii Cosma din Deal, loan din Aciliu, loan din Poiana, loan din Sâlişte, loan Piuariu din Sadu, de preotesele din Tilişca, Deal şi Poiana, de credincioşii ţărani Oprea Miclâuş din Sălişte, loan Oancea din Făgăraş, Constantin Petric din Jina, Tănase Todoran din Bichigiu şi de numeroşi alţi preoţi şi credincioşi — bărbaţi, femei şi chiar copii — ucişi sau morţi în urma suferinţelor îndu¬rate, întemniţaţi, bătuţi, maltrataţi, alungaţi din satele lor, consti¬tuie unul din cele mai înălţătoare momente din trecutul Bisericii româneşti.
Ţiriînd seama de viaţa şi de lupta dusă pentru apărarea Orto-« doxiei de către cuvioşii ieromonahi Visarion şi Soironie şi de cre¬dinciosul Oprea din Sălişte, Sfintul Sinod al Bisericii noastre, în şedinţa din 28 februarie 1950, a hotărît ca ei să fie cinstiţi ca sfinţi mărturisitori ai dreptei-credinţe, de către credincioşii orto¬docşi români din mijlocul cărora s-au ridicat. Canonizarea lor so¬lemnă s-a făcut la 21 octombrie 1955, în Catedrala» Reîntregirii din Alba Iulia. De atunci, ei sînt prâznuiţi după cuviinţă în fiecare an, în această zi, căci numai prin jertfe asemănătoare celor aduse de ei, credincioşii români din Transilvania şi-au putut păstra neştirbită legea lor ortodoxă strămoşească.