Vizualizare sursă pentru „Mintea şi inima”

Mintea şi inima
Varlaam i-a acuzat pe monahi, care afirmau că mintea se află în inimă, că
sunt mesalieni, întrucât aceştia din urmă susţineau că diavolul şi Harul
dumnezeiesc se pot afla în inimă în acelaşi timp. Dar Sfântul Grigorie Palama
afirmă că toţi cei ce susţin astfel de lucruri şi îi acuză pe monahi, se
împotrivesc Sfinţilor Părinţi care vorbesc de prezenţa energiilor minţii în
inimă. Mai întâi, trebuie spus că în Tradiţia Bisericii se face o diferenţiere
clară între minte şi inteligenţă. Atunci când mintea lucrează după fire, ea
acţionează în inimă şi acolo este locul ei.
În urma căderii omului, mintea, în loc să se afle în inimă, se răspândeşte
în lucrurile din afară şi devine sclava lucrurilor create. Mai mult, aceasta
constituie însăşi condiţia căderii omului şi cu adevărat acesta este un păcat.
Isihasmul, asceza ortodoxă, este o încercare şi o mişcare teologică prin
care se încearcă readucerea minţii în inimă în urma răspândirii ei în lumea
înconjurătoare. In acest mod omul funcţionează normal fiziologic şi îşi
împlineşte scopul existenţei. Acest adevăr teologic limpezeşte şi importanţa
265
modului de viaţă isihast, precum şi superioritatea sa faţă de filosofia
platonică.
După filosofia platonică scopul vieţii umane este eliberarea minţii din
trup, pe care-l consideră drept temniţă a sufletului. Oricum, după cum afirmă
Sfântul Grigorie Palama, ieşirea minţii din trup înseamnă "descoperirea
demonilor şi o lecţie proprie păgânilor". Din contră, propriul nostru efort
rezidă în revenirea minţii în inimă, întrucât trupul nu este o temniţă a
sufletului, ci o lucrare pozitivă de creaţie a lui Dumnezeu.
Din acest motiv, în "Tomul aghioritic", Sfântul Grigorie prezintă două
texte din Sfinţii Părinţi ai Bisericii. Unul îi aparţine Sfântului Atanasie cel
Mare care afirmă că sediul inteligenţei sufletului este în creier, iar celelalt
este luat de la Sfântul Macarie cel Mare care arată că sediul energiilor minţii
este inima. Afirmaţia Sfântului Grigorie de Nissa că mintea "fiind
netrupească, nu se află nici înlăuntrul, nici înafara trupului", nu este opusă
învăţăturilor Sfinţilor Părinţi întrucât atunci când aceştia afirmă că mintea se
află în trup, ei înţeleg prin aceasta că ea este unită cu trupul. Aşa precum
intrarea Cuvântului lui Dumnezeu în pântecele Prea Curatei Fecioare nu se
opune faptului că Acesta, fiind netrupesc, nu se află într-un loc, întrucât
Cuvântul a intrat în pântece şi S-a unit cu propria noastră fire deasupra
oricărei înţelegeri şi în urma nemărginitei iubiri a lui Dumnezeu, acelaşi lucru
poate fi afirmat şi despre minte. Oricum, în starea sa firească, mintea se află
în inimă ca într-un organ şi nu ca într-un vas şi acest lucru ne dovedeşte
prezenţa unui om matur şi împlinit. Intrarea minţii în inimă reprezintă
curăţia ei şi faptul că devine astfel capabilă de a primi Revelaţia divină,
întrucât mintea omenească este organul prin care Dumnezeu poate fi
contemplat.
În Tradiţia Ortodoxă, pe lângă faptul că există o diferenţiere între minte
şi inteligenţă, în acelaşi timp există şi o distincţie între cunoaşterea pe care o
posedă mintea şi cunoaşterea senzorială. Acest lucru este deosebit de
important deoarece, pe de o parte, se observă distincţia dintre pedagogia
umană şi cea divină, iar pe de altă parte, deoarece prin curăţirea minţii noi
dobândim cunoaşterea dumnezeiască, iar Sfinţii se învrednicesc de vederea
lui Dumnezeu. în "Tomul aghioritic" se afirmă limpede că mintea percepe o
266
lumină, iar simţurile alta. Simţurile percep lumina sensibilă, iar mintea
Lumina necreată şi cunoaşterea prin intermediul imaginilor conceptuale.
Deci, mintea este organul prin care omul vede Lumina dumnezeiască,
care reprezintă împărăţia lui Dumnezeu şi hrana îngerilor, dar întrucât
mintea este unită cu trupul, de aceea atunci când Sfinţii sunt cercetaţi de
Harul divin, prin puterea Sa, ei văd "prin simţul văzului şi cu mintea ceea ce
depăşeşte atât simţurile cât şi mintea"16. în acest fel, omul vede Lumina divină
şi cu ochii trupeşti, dar aceasta se întâmplă deoarece aceştia au fost mai
înainte transfiguraţi şi li s-a dat această putere prin Harul necreat al lui
Dumnezeu. în plus, se ştie că Harul necreat este transmis de către suflet
trupurilor celor îndumnezeiţi.
d) Unirea omului cu Dumnezeu
În secolul al XlV-lea, care a fost dominat de umanism, ca şi în zilele
noastre, au existat unii care susţineau că unirea omului cu Hristos se poate
atinge prin imitarea exterioară a vieţii lui Hristos, printr-o conformare de
ordin exterior a vieţii noastre la poruncile Sale, fără a lua în consideraţie
Harul care lucrează odată cu împlinirea poruncilor şi fără a lua în
consideraţie transfigurarea lăuntrică pe care o aduce cu sine împlinirea poruncilor.
Ea ar avea loc prin intermediul dezvoltării firii raţionale a omului, prin
gânduri rafinate, fără participarea energiilor îndumnezeitoare ale Domnului.
în "Tomul aghioritic", care este un text religios şi care a primit recunoaşterea
catolicilor, sunt prezentate învăţăturile Bisericii, afirmându-se că unirea
omului cu Dumnezeu nu este o lucrare omenească, o lucrare a firii umane, ci
este rod al participării la lucrarea energiilor îndumnezeitoare ale Domnului.
îndumnezeirea omului şi unirea sa cu Dumnezeu este deasupra inteligenţei şi
cunoaşterii umane şi chiar deasupra virtuţilor înseşi. în "Tomul aghioritic"
Sfântul Grigorie Palama afirmă că toţi cei ce susţin ideea că unirea omului cu
Dumnezeu vine ca urmare a imitaţiei, aşa cum se întâmplă în cazul unirii
celor ce se iubesc "fără participarea Harului îndum-nezeitor al Duhului, comit
o mare eroare".
În aceeaşi eroare se află şi cei ce consideră "Harul îndumne-zeitor drept
o stare a firii noastre intelectuale dobândit doar prin simpla imitaţie, şi nu îl
267
consideră drept "o iluminare suprafirească şi drept energii inefabile şi
dumnezeieşti percepute invizibil şi înţelese într-un mod ininteligibil".
Dacă cineva afirmă lucruri de acest fel, el a căzut în înşelarea
mesalienilor. De aceea, dacă îndumnezeirea ar fi o forţă naturală şi un
progres natural şi nu un dar al Harului necreat al lui Dumnezeu, atunci
persoana îndumnezeită ar fi Dumnezeu prin fire17.
Din păcate, astfel de opinii există şi azi în cazul unor umanişti antropologi
care exaltă factorul şi natura umană. Există şi alte opinii cu caracter
antropocentric şi, desigur, neacceptate de Ortodoxie. Omul este încununarea
creaţiei, întrucât el a fost creat de Dumnezeu şi se îndreaptă spre unirea cu El.
Centrul de referinţă al omului este Dumnezeu. Când el se înstrăinează de
acest centru, atunci omul şi umanismul încetează de a mai exista. Astăzi
oamenii vorbesc de persoană şi personalitate. Dar dacă abordăm acest
subiect fără a face referiri la Dumnezeu, absolutizăm fiinţa umană şi cădem în
antropocentrism. Acest lucru e legat de păcatul originar al omului, care a dorit
să devină Dumnezeu, înafara căii stabilite de Dumnezeu, adică fără Harul
său.
Sfântul Grigorie Palama, folosind un text din Sfântul Maxim Mărturisitorul
defineşte limpede faptul că Harul îndumnezeirii este absolut ininteligibil şi nu
există vreo facultate anume omenească care să-L poată percepe, pentru că
altfel n-ar mai fi Har, ci o manifestare a funcţionării unei capacităţi fireşti.
Dumnezeu se manifestă pe Sine conform capacităţii fireşti a fiecărui om.
îndumnezeirea nu este o lucrare a firii, ci un dar al lui Dumnezeu oferit celor
ce s-au pregătit pentru a-1 primi. Aşadar, Harul îndumnezeirii este deasupra
firii, virtuţilor şi a cunoaşterii şi, desigur, toate aceste lucruri sunt cu mult
mai prejos decât el. Virtuţile şi imitarea lui Dumnezeu îl fac pe om potrivit
pentru actul unirii "dar numai prin lucrarea Harului se realizează această
unire inefabilă". De aceea, nu prin lucrarea virtuţilor se capătă unirea cu
Dumnezeu, ci cu ajutorul energiilor îndumnezeitoare ale Domnului.
Prin intermediul acestui Har, Dumnezeu, în plinătatea Sa, îi umple pe
Sfinţi în totalitatea lor, iar Sfinţii pătrund în intimitatea Dumnezeirii în
plinătatea lor, în felul în care sufletul îmbrăţişează trupul18.
268
Aceasta este adevărata antropologie ortodoxă, care nu este izolată şi
străină de Dumnezeu. Antropologia ortodoxă este tean-tropocentrică. De
aceea, a ne gândi la o viaţă mai bună şi morală fără ca să existe raţiuni
pentru îndumnezeirea omului, care nu se realizează prin gânduri bune,
raţionale şi nici prin concepte, ci cu ajutorul energiilor îndumnezeitoare
divine, este un lucru antiortodox şi antitradiţional. Şi acest lucru trebuie
afirmat în cadrul condiţiilor prealabile esenţiale de participare la lucrările de
îndumnezeire divine, şi anume: curăţia inimii, iluminarea minţii şi
îndumnezeirea, care reprezintă etape ale desăvârşirii spirituale, metoda
ortodoxă plină de evlavie şi însăşi tradiţia ei sfântă.
e) Îndumnezeirea trupului
Varlaam, făcând uz de filosofia platonică şi stoică, subevalua trupul
omenesc şi numea nepătimirea sufletului, împietrirea laturii sale simţitoare.
Este un lucru binecunoscut faptul că sufletul are trei forţe: inteligenţa, pofta
şi mânia. Laturile sale ce ţin de poftă şi mânie formează partea simţitoare a
sufletului. După filosofia platonică, atât latura poftitoare, cât şi cea mânioasă
au pătruns în om odată cu căderea lui din arhetip, iar conform filosofiei
platonice şi a celei stoice, mântuirea omului rezidă în mortificarea laturii
simţitoare a sufletului său. Acest tip de asceză cu iz eretic este cunoscut şi în
neoplatonism. Având această concepţie, oamenii ajung să dispreţuiască şi să
respingă trupul şi orice fel de asceză legată de trup, precum şi vărsarea de
lacrimi şi întristarea din vremea rugăciunii.
Aceasta reprezenta o spiritualitate naivă şi zdruncina din temelii lucrurile
esenţiale omeneşti, sufletul şi trupul său. în "Tomul aghioritic" sunt
prezentate şi învăţăturile ortodoxe referitoare la transformarea laturii
simţitoare a sufletului şi la îndumnezeirea trupului omenesc. De aceea, toate
energiile sufletului participă la acest drum spre îndumnezeire, inclusiv trupul
însuşi.
Aşadar, în vreme ce Varlaam, vorbind de nepătimire, o defineşte drept "o
mortificare obişnuită a laturii simţitoare", Sfântul Grigorie o defineşte drept "o
îndreptare firească a energiilor către lucrurile superioare prin alungarea a tot
ceea ce este rău şi înrădăcinarea a tot ceea ce este bun". Deci, nu se poate
269
vorbi de mortificarea laturii simţitoare a sufletului, ci de transformarea ei, în
loc de a funcţiona împotriva firii, este necesar să funcţioneze conform firii şi
deasupra firii19.
Oricine ar refuza să accepte opiniile ortodoxe cu privire la nepătimire şi
ar accepta învăţăturile eretice referitoare la nepătimire drept mortificare a
laturii simţitoare, refuză, de asemenea, să accepte faptul că ne putem bucura
de o viaţă veşnică în veacul de nestricăciune ce va să fie. Deoarece în veacul
ce va să fie trupul se va împărtăşi împreună cu sufletul de toate
binecuvântările, atunci este limpede faptul că şi în această lume el se va
împărtăşi "după puterile sale de Harul mistic şi inefabil dăruit de Dumnezeu
unei minţi curăţite de patimi"20. Cu alte cuvinte Harul îndumnezeitor este
transmis de către o minte curată şi trupului.
Trupul primeşte Harul divin şi devine părtaş al energiilor
îndumnezeitoare divine. Acest lucru se realizează prin transformarea laturii
simţitoare a sufletului şi nu prin mortificarea ei, întrucât, în orice caz, latura
simţitoare aparţine atât trupului, cât şi sufletului21. Astfel, asceza, căinţa,
frângerea inimii, lacrimile, întristarea sunt elemente esenţiale pentru
îndumnezeirea omului. Ele nu sunt inferioare unei fericiri simple a sufletului,
ele reprezintă calea către îndumnezeire. De aceea, în asceza după
Dumnezeu, aşa cum este ea prezentată în Tradiţia Ortodoxă, trupul se
împărtăşeşte şi el de Harul lui Dumnezeu care se pogoară asupra unei minţi
curăţite de patimi. Sfântul Grigorie Palama face referiri şi la un text din
Sfântul Diadoh al Foticeii, în care se afirmă că mintea transmite virtuţile
divine inefabile şi trupului, în vreme ce bucuria care este atunci împărtăşită
sufletului şi trupului reprezintă o adevărată pregustare a vieţii celei
nestricăcioase22.
În timp ce isihasmul ortodox pare a fi o stare abstractă, nepractică şi
utopică, în esenţa sa este foarte practic, adevărat şi realist, mai ales fiindcă
vorbeşte de transformarea trupului omenesc şi, desigur, a fiinţei umane în
totalitatea ei.
Acest adevăr poate fi observat în cazul trupurilor sfinţilor care primesc
energiile îndumnezeitoare divine şi în cazul moaştelor sfinţilor în care se
manifestă evident energiile îndumnezeitoare. In plus, sfintele moaşte sunt
270
dovezi şi ale îndumnezeirii trupului, iar acest lucru este o dovadă a existenţei
energiilor îndumnezeitoare şi în sufletul persoanei respective.
De aceea, putem spune că unul din scopurile Bisericii şi o lucrare a ei
este aceea de a pregăti sfinţi purtători de har care să lase sfinte moaşte.
f) Sfinţii plini de experienţă duhovnicească
Tot ceea ce am afirmat până acum analizând "Tomul aghioritic" exprimă
faptul că ceea ce s-a spus în această declaraţie, pe care o analizăm, reprezintă
experienţa străveche a Bisericii lui Hristos. Nu este vorba de ideologii sau de
construcţii logice, ci de viaţa adevărată. Şi există "semne" sigure şi dovezi de
necontestat ale acestor lucruri care sunt aici afirmate. Aceste "semne" sunt,
de fapt, Sfinţii, care au dobândit cunoaşterea acestor adevăruri din
experienţă. La sfârşitul ei, declaraţia devine mărturie a adevărului: "Aceste
lucruri pe care le-am învăţat din Scripturi, aceste lucruri pe care le-am primit
de la Părinţii noştri, aceste lucruri am ajuns să le cunoaştem din umila noastră
experienţă. Observându-le în tratatul scris de fratele nostru, prea Cuviosul
Ieromonah Grigorie, în apărarea celor ce cu dragoste şi credincioşie duc o
viaţă în linişte şi încunoştiinţându-i că se află pe calea tradiţei tuturor
sfinţilor, ne-am alăturat semnăturile pentru a-i asigura pe cei ce vor citi acest
document de autenticitatea celor de mai sus"23.
Această mărturie este extrem de importantă, întrucât ea exprimă
limpede faptul că adevărul Evangheliilor şi al Sfinţilor Părinţi este confirmat
de experienţa proprie a sfinţilor contemporani. De aceea, în fiecare perioadă
istorică există confirmarea revelaţiei Scripturilor, întrucât în fiecare perioadă
a istoriei umane există oameni care împărtăşesc aceeaşi experienţă revelatorie.
Toţi venerabilii Părinţi aghioriţi care au semnat acest document,
monahi, pustnici, isihaşti dau mărturie asupra scopului vieţii duhovniceşti,
asupra căii de atins şi despre efectele îndumnezeirii. Ca atare, confirmarea
învăţăturilor Sfântului Grigorie Palama de către părinţii aghioriţi ne arată
faptul că nu este suficient doar să teologhisim, dar, mai ales, faptul că e
nevoie să avem confirmarea sfinţilor cu experienţă duhovnicească, dacă
teologia pe care o formulăm sau lucrarea pe care o săvârşim sunt
binecuvântate de Dumnezeu. Prezenţa chiar şi în ziua de azi a unor astfel de
271
persoane cu viaţă sfinţită şi sfinţitoare în Sfântul Munte reprezintă o
binecuvântare pentru Ortodoxie şi pentru întreaga lume, întrucât ei trăiesc
aceleaşi experienţe revelatoare, împărtăşindu-se de Pogorârea Sfântului
Duh.
În acest sens noi respectăm şi preamărim Muntele cu nume sfânt.
Există o unitate între profeţii Vechiului Testament şi Sfinţii Bisericii.
Dogmele sunt "taine cunoscute în Duhul Sfânt doar de către profeţi".
Proorocii au cunoscut tainele în Duhul Sfânt. Dar, chiar şi binecuvântările
veacului ce va să fie, care sunt promise sfinţilor reprezintă taine ale vieţii şi
atitudinii evanghelice care sunt acum văzute în parte şi sunt oferite ca o
pregustare "celor pe care-i învredniceşte Sfântul Duh"24. Astfel, Harul lui
Dumnezeu îi învredniceşte pe profeţii Vechiului şi Noului Testament să vadă
tainele împărăţiei Cerurilor. Fiecare epocă istorică poartă mărturii ale acestor
taine, care sunt ascunse celor mulţi. Există două categorii de oameni în
Biserică. Cei dintâi fac parte din categoria "celor ce au fost învăţaţi prin
experienţa lor proprie". Această categorie îi cuprinde pe cei ce, pentru a
pune în practică învăţăturile evangheliştilor au renunţat la averi, la slava
omenească şi la plăcerile trupeşti. Şi aceştia nu s-au mulţumit doar cu
renunţarea la aceste lucruri, dar s-au pus şi sub ascultarea celor mai
înaintaţi în vârstă şi experienţă duhovnicească, adică, a bătrânilor, pentru a-i
călăuzi către experierea tainelor. Aceasta ne arată că renunţarea la orice fel
de bunuri materiale nu are un preţ prea mare dacă nu este urmată de
supunerea şi ascultarea întru Hristos Domnul faţă de părinţii duhovniceşti.
Astfel, cu ajutorul acestor duhovnici şi experiind metoda isihastă, care
constă în linişte netulburată şi rugăciune sinceră, aceştia s-au depăşit pe ei
înşişi şi s-au unit cu Dumnezeu "prin acea unire mistică cu El care depăşeşte
mintea omenească". în acest fel "ei au fost învăţaţi întru tainele ce depăşesc
orice închipuire". Aşadar, cea dintâi categorie îi cuprinde pe cei "ce au fost
învăţaţi prin trăire", care au urmat calea şi metoda adevărată ce aparţin
Bisericii Ortodoxe.
Cea de-a doua categorie îi cuprinde pe aceia care, întrucât nu au propria
lor experienţă a acestui adevăr revelator, îi cinstesc şi îi respectă pe cei cu
272
experienţă: "Alţii, la rândul lor, au aflat despre aceste lucr-uri prin cinstirea,
credincioşia şi dragostea ce le-o poartă unor astfel de oameni"25.
Oricine altcineva care nu face parte dintr-una din aceste două categorii se
află pe o cale îndoielnică, şi, de aceea, calitatea sa de teolog şi de mlădiţă a
Bisericii sunt puse la îndoială.
Această observaţie făcută de Sfântul Grigorie Palama este demnă de
reţinut. în cadrul Bisericii, ca şi în Teologia Ortodoxă sunt valabile aceleaşi
lucruri pe care le aflăm şi în cadrul oricărei ştiinţe. Un adevărat om de ştiinţă
este cel ce a făcut experienţe reale şi a ajuns să le teoretizeze, şi, mai apoi,
această teorie a sa poate fi verificată şi confirmată şi de alţi oameni. Aşadar,
omul de ştiinţă din cadrul cercetării duce mai departe progresul ştiinţei
respective.
Dar, în acelaşi timp, oricine acceptă descoperirile cercetătorilor, este şi
acela om de ştiinţă. Exact acelaşi lucru este valabil şi în cazul Bisericii. Dacă
noi nu posedăm propriile noastre revelaţii, aşa cum le au Sfinţii la capătul
unei lupte după lege, atunci trebuie să acceptăm experienţele sfinţilor, până
când Domnul ne va învrednici să confirmăm noi înşine o astfel de experienţă,
chiar dacă în mod gradat.
4. CONCLUZII
Această declaraţie este extrem de revelatorie. Faptul că a fost scrisă de
Sfântul Grigorie Palama, că a fost semnată de sfinţi monahi care cunosc cele
dumnezeieşti din propria lor experienţă, că a fost adoptată de către sinoadele
ţinute în secolul al XlV-lea, că a fost atât de adesea valorificată - pentru că se
poate afirma că ea reprezintă un rezumat al tuturor învăţăturilor Bisericii
cărora le-a dat viaţă Sfântul Grigorie Palama - îi conferă marea sa valoare.
În puţine cuvinte ea subliniază adevărul că ţinta vieţii omeneşti o
reprezintă îndumnezeirea, unirea sa cu Dumnezeu, adică vederea Luminii
necreate, care este Lumina dumnezeiască. Sfântul Macarie o numeşte "hrana
celor netrupeşti, slava firii dumnezeieşti, frumuseţea veacului ce va să fie,
foc ceresc şi dumnezeiesc, lumină gânditoare inexprimabilă, pregustare şi
mângâiere a Sfântului Duh, untdelemnul sfinţit al bucuriei"26. El face, de

asemenea, cunoscut adevărul că drumul spre îndumne-zeire constă în
transformarea laturii simţitoare a sufletului, în liniştea cea după Dumnezeu
şi în rugăciune neîncetată, care este lucrarea Harului divin. Şi el subliniază
faptul că Sfinţii plini de experienţă duhovnicească, mai ales proorocii
Vechiului şi Noului Testament, sunt dascălii teologiei ortodoxe. "Tomul
aghioritic" face cunoscută marea contribuţie oferită de Sfântul Munte întregii
lumi priri viaţa sa şi exprimarea adevărului revelat, dar şi marele elogiu adus
acestuia de către Părinţii contemporani care confirmă mărturiile oferite de
"Tomul aghioritic". Pe lângă toate aceste lucruri nu trebuie să uităm marea
personalitate a Sfântului Grigorie Palama, care, în calitate de părinte
aghiorit, a dat expresie experienţei Sfântului Munte, care, de fapt, reprezintă
experienţa esenţială a Bisericii Ortodoxe.