Vizualizare sursă pentru „Leandru de Sevilla”

Sfântul '''Leandru de Sevilla''' (c. 534, în Cartagena – [[13 martie]] 600 sau 601, în Sevilla) a fost un [[Sfânt Părinte]] al Bisericii și Apostol al Spaniei în secolul al VI-lea. Sfântul Leandru a fost figura dominantă a istoriei bisericești din acea epocă și principalul autor al restaurării Ortodoxiei în aceste regiuni, pe atunci puternic atinse de [[arianism]]. [[Praznic|Prăznuirea]] lui în [[Biserica Ortodoxă]] se face la [[27 februarie]]<ref>Data de este fixată 27 februarie de Martirologiu roman, de unde a fost preluată în Sinaxarele bizantine. În Biserca locală a Spaniei a fost întotdeauna prăznuit pe 13 martie, data trecerii sale la Domnul. (P. Macarie - Sinaxar)</ref>.

==Viața==
Leandru s-a născut în jurul anului 534 în Cartagena (lat. ''Cartago Nova'', adică „Noua Cartagină”) din Hispania, azi Spania, într-o mare familie nobilă hispanico-romană, din părinții Severianus (duce și guvernator al provinciei Carthago Spartaria) și Teodora. Leandru era cel mai mare dintre patru frați care sunt toți [[sfinți]] în [[calendar]] - Sf. ierarh [[Isidor de Sevilla]] (prăznuit la [[4 aprilie]]), Sf. ierarh [[Fulgențiu de Cartagena]] (prăznuit la [[14 ianuarie]]) și cuvioasa [[Florentina din Cartagena]] (prăznuită la [[20 iunie]]). Familia lor era înrudită cu familia regală vizigotă din Hispania și a avut o influență importantă în convertirea vizigoților de la arianism la creștinismul trinitar ortodox.

În anii 552-554 Carthago Nova (Cartagena) este ocupată de trupele împăratului bizantin Iustinian I și părinții săi decid să se mute la Sevilia, împreună cu primii doi copii, Leandru și Florentina. Aici, la Sevilia se vor naște mai târziu ceilalți doi copii, Fulgențiu și Isidor (în jurul anului 560). La acea epocă, Sevilia făcea parte din regatul vizigot cu capitala la Toledo și creștinismul ortodox (trinitar) coexista cu cel arian, acesta din urmă fiind favorizat de regele Leovigild (c. 519 – [[21 aprilie]] 586; alte variante ale numelui: Liuvigild, Leuvigild; Liubagilds, în gotică).

La moartea tatălui lor, Lendru, care pe atunci era [[stareț]] al [[Mănăstire|mănăstirii]] din Sevilia, devine tutore a fratelui său mai tânăr Isidor. 

Leandru va deveni arhiepiscop al provinciei Hispania Baetica în anul 576 și arhiepiscop de Sevilla în 584.

Remarcat pentru virtuțile și vasta sa știință, a fondat o școală menită să răspândească credința ortodoxă, precum și studiul științelor și artelor în acest regat barbar. Printre elevii săi se numărau cei doi fii ai regelui, Hermenegild și Recared, care erau și nepoții săi. Convertit la Ortodoxie datorită lecțiilor Sfântului Leandru, care devenise arhiepiscop de Sevilla în 584, Hermenegild a fost întărit în credință prin influența binefăcătoare a soției sale, prințesa francă Ingarda, fiica regelui Sigebert. Când tatăl său, care îl asociase la domnie, și-a mutat capitala la Toledo și i-a atribuit Sevilla ca reședință, Hermenegild a declanșat o revoltă împotriva lui, în numele adevăratei Credințe. Leovigild a declanșat atunci, în tot regatul său, o persecuție violentă împotriva ortodocșilor, într-atât încât „nu se mai vedea acolo un om cu adevărat liber, iar pământul însuși își pierduse vechea sa fertilitate”. Regele eretic a asediat Sevilla și l-a închis pe fiul său într-o temniță, unde l-a pus să fie strangulat în ziua de Paști, 586 (30 octombrie). Înainte de a fi exilat împreună cu alți mărturisitori, Sfântul Leandru întreprinsese o călătorie la Constantinopol, pentru a obține ajutorul împăratului bizantin. Acolo l-a întâlnit pe viitorul papă Sfântul [[Grigorie cel Mare]] (prăznuit pe [[12 martie]]) și a legat cu acesta o prietenie strânsă și durabilă. În culmea persecuției, regele Leovigild, lovit de o boală mortală, s-a căit și l-a chemat pe Sfântul Leandru la căpătâiul său, recomandându-i să-l îndrume pe fiul și succesorul său, Recared, spre adevărata credință. Ascultător față de fostul său învățător, noul rege hispano-vizigot Recared, sau Reccaredus I (559-601),  s-a convertit la credința ortodoxă în 587 și a inițiat fără întârziere convocarea celui de-al Treilea Conciliu de la Toledo (589), în cadrul căruia și-a citit, la [[8 mai]] 589, mărturisirea de credință, pe deplin conformă cu cea de la Niceea, și a proclamat că popoarele goților și suebilor reunite reveneau la unitatea Bisericii universale.

Sfântul Leandru, care fusese sufletul și președintele acestui sinod, și-a consacrat apoi restul vieții învățării poporului său prin exemplul virtuților sale și prin scrierile sale inspirate. S-a ocupat, de asemenea, de formarea fratelui său mai mic, Sfântul Isidor, care avea să devină succesorul său pe scaunul de la Sevilla și slava Bisericii Spaniei (prăznuit pe [[4 aprilie]]). A instruit-o, de asemenea, pe sora sa, Sfânta Florentina, despre virginitate și renunțarea la lume, aceasta devenind stareța a patruzeci de mănăstiri și a o mie de călugărițe, și a scris pentru ea tratatul numit de atunci Regula Sfântului Leandru. A organizat, totodată, cultul divin în biserica sa, punând bazele liturghiei numite mozarabă. 

Sub impulsul lui Leandru, Sevilla devine un centru cultural deosebit de strălucitor, iar biblioteca episcopală, îmbogățită cu numeroase manuscrise aduse din Roma și Constantinopol, la care se adaugă cele aduse de creștinii refugiați din Africa, permite accesul la numeroase opere, atât sacre, cât și profane. 

După ce a îndurat, asemenea prietenului său Sfântul Grigorie, infirmități lungi și dureroase, Sfântul Leandru și-a încredințat sufletul lui Dumnezeu pe [[13 martie]] 600 (sau 601).

==Note==
<references />
{{start box}}
{{succesiune|
înainte=?|
titlu=Arhiepiscop de Sevilla|
ani=584&mdash;600|
după=[[Isidor de Sevilla]]}}
{{end box}} 

==Surse==
*Sinxarul Părintelui Macarie de la Simonos Petras
*[[wikipedia:Leander of Seville]]
*[https://www.newadvent.org/cathen/09102a.htm  St. Leander of Seville - Catholic Encyclopedia] 



[[Categorie:Sfinți]]
[[Categorie:Sfinți spanioli]]
[[Categorie:Episcopi]]