Vizualizare sursă pentru „Despre harisme, hirotonii şi canoanele bisericeşti”

Despre harisme, hirotonii şi canoanele bisericeşti
Că harismele vindecărilor şi celorlalte semne nu sunt date spre folosul
celor ce le lucrează, ci pentru încredinţarea necredincioşilor,
şi că nu e nevoie ca orice credincios să facă semne
1 Când Dumnezeul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos ne-a predat marea
taină a dreptei-credinţe/bunei-cinstiri [7 Tim 3, 16] şi i-a chemat pe iudei şi
pe păgâni la cunoaşterea Unului şi Singurului Dumnezeu adevărat [In 17,3]
— cum spune El însuşi când mulţumea pentru mântuirea celor ce au crezut:
„Am arătat Numele Tău oamenilor, am săvârşit lucru pe care Mi l-ai dat” [In
17, 6. 4], şi când spunea Tatălui despre noi: „Părinte sfinte, deşi lumea nu Te-a
cunoscut, dar Eu Te-am cunoscut şi aceştia Te-au cunoscut” [In 17, 25], ca
şi cum eram desăvârşiţi —, ne-a vorbit tuturor împreună despre harismele
care vor fi date de la El prin Duhul Sfânt: „Iar celor cc cred le vor urma
aceste semne: în numele Meu vor alunga demoni, vor grăi în limbi noi, vor
lua în mâini şerpi şi chiar dacă vor bea vreo băutură de moarte, nu-i va vătăma,
îşi vor pune peste bolnavi mâinile lor şi sc vor face bine” [Mc 16,15].
‘ Aceste harisme fiind date mai întâi nouă, apostolilor care urma să vestim
Evanghelia la toată creaţia [Mc 16, 15], după aceea au fost dăruite în chip
necesar şi celor ce au crezut prin noi, nu spre folosul celor ce le lucrează, ci
spre înduplecarea necredincioşilor, ca pe cei pc care nu i-a convins cuvântul,
pe aceştia să-i înduplece puterea semnelor. 3 Fiindcă semnele nu sunt pentru
noi, credincioşii, ci pentru cei necredincioşi [/ Co 14, 22] dintre iudei şi păgâni,
fiindcă nici izgonirea de demoni nu e spre folosul nostru, ci al celor
curăţiţi prin lucrarea lui Hristos, cum arată însuşi Flristos Care ne povăţuieşte
spunând: „Nu vă bucuraţi că duhurile ascultă de voi, ci bucuraţi-vă că numele
voastre sunt scrise în cer” [Lc 10, 20], întrucât primul lucru se face prin puterea
Lui, al doilea însă se face prin bunăvoirea şi sârguinţa noastră, evident
ajutaţi de El. 4 Nu este deci necesar ca orice credincios să scoată demoni, să
învie morţi sau să grăiască în limbi, ci numai cel învrednicit de o harismă
pentru o cauză utilă mântuirii necredincioşilor, care de multe ori sunt înduplecaţi
nu de argumente şi demonstraţii, ci de lucrarea semnelor, atunci când
ele sunt vrednice de mântuire. 5 Fiindcă nu toţi necredincioşii sunt întorşi
de minuni, martor e însuşi Dumnezeu când spune în Lege: „în alte limbi
şi cu alte buze voi grăi cu poporul acesta şi tot nu vor crede” [1 Co 14, 21;
Is 28, 11-12]. 6 Pentru că nici egiptenii n-au crezut în Dumnezeu [Zy 3-14],
deşi Moise a făcut atâtea semne şi minuni, nici mulţimea iudeilor n-a crezut
în Hristos Care, ca Moise, a vindecat toată boala şi toată neputinţa [Mt 4,23];
nici pe aceia nu i-a convins toiagul însufleţit şi devenit şarpe, nici mâna deIV.
4. Constituţiile S fin ţilo r Ap o sto li p rin Clemen t 7 3 5
venită albă, nici Nilul preschimbat în sânge, nici pe aceştia nu i-au înduplecat
orbii care văd, ologii care umblă şi morţii înviaţi [Mt 11,5]; celui dintâi
[lui Moise] i s-au opus Iani şi Iamvri [2 Tim 3, 8], iar celui din urmă [lui
Hristos] Ana şi Caiafa [In 18, 13-14]. 7 Astfel nu pe toţi îi înduplecă semnele,
ci numai pe cei are au deja o bună dispoziţie şi pentru care Dumnezeu binevoieşte
ca un Econom înţelept să săvârşească nişte puteri, nu prin puterea
oamenilor, ci prin voinţa Lui.4 Acestea le spunem pentru ca aceia care au
primit unele harisme să nu se înalţe împotriva celor ce nu le-au primit. 9 Iar
harisme le numim aici pe cele care se arată prin semne, pentru că nu este om
care a crezut în Dumnezeu prin Hristos Care să nu fi primit vreo harismă
duhovnicească [Rm 1, 11]. w Fiindcă însuşi faptul de a fi fost eliberat de
necredinţa politeistă şi de a crede în Dumnezeu Tatăl prin Hristos e o harismă
a lui Dumnezeu, la fel şi faptul de a lepăda vălul iudaic [2 Co 3, 13] şi a crede
că prin bunăvoirea lui Dumnezeu [Fiul] Cel Unul-Născut mai înainte de veci
S-a născut în timpul din urmă dintr-o Fecioară fără legătură cu un bărbat, că
a vieţuit ca un om Iară păcat plinind toată dreptatea [Mt 3, 15] Legii, că, tot
prin îngăduinţa lui Dumnezeu Cuvântul, Dumnezeu a răbdat cruce dispreţuind
ruşinea [Evr 12, 2] şi că a murit, a fost îngropat şi a înviat după trei zile,
şi rămânând împreună cu apostolii patruzeci de zile [FA 1, 3] şi plinind toată
rânduiala, a fost înălţat de la ochii lor [Mc 16, 19] la Dumnezeu şi Tatăl
Care L-a trimis. 11 Cine crede acestea nu în chip simplu şi fără raţiune, ci cu
judecată şi încredinţare certă, acela a primit o harismă de la Dumnezeu, asemenea
şi acela izbăvit de orice erezie. 12. Prin urmare, nimeni din cei care fac
semne şi minuni să nu judece pe vreunul din credincioşi că nu s-a învrednicit
să le lucreze; fiindcă harismele lui Dumnezeu date de El prin Hristos sunt
diferite, şi tu ai primit una, iar acela alta: pentru că unul a primit cuvântul
înţelepciunii sau cunoaşterii sau al discernământului duhurilor [I Co 12, 8. 10]
sau o preştiinţă a celor viitoare, un cuvânt de învăţătură, sau o neţinere de
minte a răului sau o înfrânare legiuită. 13 Căci nici Moise, omul lui Dumnezeu
[Dt 33, 1 ], când a săvârşit minunile în Egipt, nu s-a ridicat împotriva
celor de o seminţie cu el şi, deşi a fost numit dumnezeu [Iş 7, 1], nu s-a trufit
împotriva profetului său, Aaron. 14 Dar nici Isus al Iui Navi, care a condus
poporul după el, deşi în lupta cu iebusiţii, a oprit soarele în Gabaon şi luna
în valea Ailon [/os 10, 12] pentru că ziua nu-i ajungea pentru biruinţă, totuşi
nu s-a înălţat împotriva lui Finees sau Caleb. Nici Samuel, care a făcut atâtea
lucruri uimitoare nu l-a nesocotit pe iubitul de Dumnezeu David, deşi
amândoi au fost profeţi, unul arhiereu, iar celălalt rege. 15 Şi deşi în Israel erau
şapte mii de sfinţi care nu şi-au plecat genunchiul lui Baal [5 Rg 19, 18],
numai Ilie şi ucenicul lui Elisei au ajuns făcători de minuni, dar Ilie nu l-a
luat în râs pe economul Avdie care era temător de Dumnezeu [3 Rg 18], dar
7 3 6 C a n o n u l O r t o d o x i e i I. Canonul apostolic
nu făcea senine, nici Elisei nu l-a trecut cu vederea pe învăţăcelul său care
tremura în faţa vrăjmaşilor [4 Rg 6, 15-16]. 16 Nici înţeleptul David care a
fost izbăvit de două ori din gura leilor [Dn 6; 14, 31^12], nici cei trei copii
în cuptorul de foc [Dn 3] nu i-au nesocotit pe ceilalţi de o seminţie cu ei, căci
ştiau că au scăpat de acele lucruri cumplite nu prin puterea lor, ci prin tăria
lui Dumnezeu şi aşa au săvârşit semne şi au fost eliberaţi din dificultăţi.
17 Aşadar nimeni din voi să nu se înalţe împotriva fratelui, chiar dacă e profet
sau făcător de minuni, căci dacă n-ar mai fi nici un necredincios, toată lucrarea
semnelor ar fi de prisos. IS Fiindcă a fi bine-credincios ţine de bunăvoinţa
cuiva, iar facerea de minuni de puterea celui care le lucrează: primul lucru
ne priveşte pe noi, al doilea pe Dumnezeu Care le lucrează din motivele pe
care le-am spus mai sus. 19 Prin urmare, nici împăratul să nu-i nesocotească
pe generalii aflaţi sub el, nici stăpânitorii pe supuşi, căci dacă n-ar exista cei
stăpâniţi, stăpânitorii ar fi de prisos, iar dacă n-ar exista generali, împărăţia
n-ar putea sta. 20 Dar nici episcopul să nu se înalţe împotriva diaconilor sau
prezbiterilor, nici prezbiterii împotriva poporului, căci alcătuirea adunării e
şi din unii şi din alţii. 21 Fiindcă episcopii şi prezbiterii sunt preoţii cui? Iar
laicii sunt laicii cui? Faptul de a fi creştini ţine de noi, dar faptul de a fi
apostoli sau episcopi sau altceva nu ţine de noi, ci de Dumnezeu Care dă
harismele Sale. 22 Acestea fie deci spuse despre cei învredniciţi de harisme
sau demnităţi.
II. Că nu oricine profeţeşte sau scoale demoni e neapărat sfânt
1 La acest cuvânt adăugăm faptul că nici oricine profeţeşte nu este cuvios,
nici oricine scoate demoni nu este sfânt. 2 Căci şi ghicitorul Valaam al lui
Beor a profeţit [Nm 23; 24], deşi era necredincios, şi Caiafa [In 11,51] numit
în chip mincinos arhiereu; diavolul şi demonii din jurul lui prezic şi ei
multe, deşi în ei nu se găseşte nici o scânteie de dreaptă-credinţă, fiindcă din
pricina răutăţii lor sunt prizonierii neştiinţei. J Este evident deci că, deşi profeţesc,
necredincioşii nu-şi acoperă prin profeţie necredinţa, nici cei care scot
demoni nu vor deveni cuvioşi prin alungarea acestora, fiindcă se amăgesc
unii pe alţii ca aceia care se dedau la jocuri pentru a provoca râsul şi pentru
a-i face să piară pe cei care iau aminte la ei. 4 Dar nici un împărat necredincios
nu mai este împărat, ci tiran, nici un episcop prizonier al ignoranţei sau
al răutăţii nu mai este episcop, ci se numeşte în chip mincinos episcop, fiind
promovat nu de Dumnezeu, ci de oameni, ca Anania şi Samaia în Ierusalim,
Sedechia şi Achia profeţii mincinoşi la Babilon [Ir 35; 36]. 5 Ghicitorul
Valaam a suferit şi el pedeapsă pentru că l-a stricat pe Israel la Beelfegor
[Nm 25, 31 ], Caiafa s-a sinucis mai apoi, fiii lui Scheva care au încercat să
scoată demoni au fost răniţi de ei fugind în chip ruşinos [FA 19, 14], iarîmIV.
4. Constituţiile S fin ţilo r A p o sto li p rin C lem en t 737
paraţii necredincioşi ai lui Israel şi Iuda au suferit tot felul de pedepse. 6 Este
evident deci că şi episcopii şi preoţii numiţi în chip mincinos aşa nu vor
scăpa de pedeapsa de la Dumnezeu, căci şi lor li se va spune acum: „Pe voi,
preoţi care faceţi rău în numele Meu, vă voi preda spre junghiere [/s 34, 2], ca
pe Sedechia şi Achia, pe care împăratul Babilonului i-a ars în tăvi cu jăratic”,
cum spune Ieremia profetul [36, 22]. 7 Iar acestea le spunem nu nesocotind
profeţiile adevărate, căci ştim că ele se lucrează în cei cuvioşi prin insuflarea
lui Dumnezeu, ci pentru a reprima îndrăzneala celor trufaşi, adăugând şi
aceea că unora ca acestora Dumnezeu le ia harul: „Căci Dumnezeu celor
mândri le stă împotrivă, iar celor smeriţi le dă har” [Pr 3, 34]. 8 Deci Sila şi
Agav, care au profeţit pe vremea noastră [FA 15, 32; 21, 10], nu s-au întins
pe ei înşişi până la treapta apostolilor, nici n-au trecut peste măsurile lor,
deşi sunt iubiţi de Dumnezeu. 41 Au profeţit şi femei: în vechime Mariam,
sora lui Moise şi a lui Aaron [Iş 15, 20], iar după ea Debora [Jd 4, 4], după
aceasta Hulda [4 Rg 22, 14] şi Iudit [Idt 8], prima sub Iosia, a doua sub
Darius; au profeţit şi Maica Domnului şi Elisabeta, ruda ei, şi Ana [Lc 1, 2],
iar în timpul nostru fiicele lui Filip [FA 21,9], dar ele nu s-au ridicat împotriva
bărbaţilor lor, ci şi-au păzit măsurile. 10 Prin urmare, dacă între voi cineva,
sau femeie sau bărbat, ar dobândi un asemenea har, să se smerească,
ca Dumnezeu să binevoiască în el, căci El spune: „Peste cine voi privi dacă
nu peste cel smerit şi liniştit şi care tremură la cuvintele Mele?” [Is 66, 2].
III. Despre hirotoniri
1 în prima parte a acestui cuvânt am expus despre harismele pe care Dumnezeu
le-a dat după voia Sa oamenilor şi cum i-a mustrat pe cei care au încercat
să rostească minciuni sau erau mişcaţi de un duh străin, şi că pentru
profeţie sau facere de minuni Dumnezeu S-a folosit de multe ori de oameni răi.
' Acum cuvântul nostru ne-a condus la tema principală a organizării bisericeşti
[ekklesiastikes diatypâseâs], ca învăţând de la noi rânduiala/ordinea
[diataxin], voi, care aţi fost rânduiţi de voia lui Hristos episcopi, să faceţi
toate după poruncile date vouă, bine ştiind că cine ascultă de voi ascultă
de Hristos, iar cine ascultă de Hristos ascultă de Dumnezeu şi Tatăl Lui
[Lc 10, 16], Căruia fie slava în veci. Amin.
IV. Despre hirotonia episcopilor
1 Prin urmare, fiind împreună noi, Cei Doisprezece Apostoli ai Domnului,
vă poruncim aceste rânduieli după toată organizarea bisericească, fiind de
faţă împreună cu noi şi vasul alegerii [FA 9, 15], Pavel, tovarăşul nostru de
apostolie, Iacob episcopul, ceilalţi prezbiteri şi cei şapte diaconi.
738 C a n o n u l O r t o d o x i e i I. Canonul apostolic
2 Deci primul eu, Petru, am rânduit să se hirotonească episcop, aşa cum
am rânduit toţi mai sus [cartea II, cap. I—II], un om care excelează şi e ireproşabil
în toate, ales de tot poporul. 3 După ce numele lui a fost pronunţat şi
agreat, adunându-se în zi de duminică poporul împreună cu prezbiteriul şi
episcopii prezenţi, cel mai de seamă dintre ei să întrebe prezbiteriul şi poporul
dacă el este cel cerut drept stăpân. 4 Şi dacă aceştia îşi exprimă acordul,
să-i mai întrebe dacă toţi dau mărturie despre el că e vrednic de această mare
şi strălucită conducere, dacă stă drept în cele privitoare la buna-credinţă [eusebeia]
în Dumnezeu, dacă păzeşte cele drepte faţă de oameni; dacă gospodăreşte
bine cele ale casei lui, dacă are o viaţă ireproşabilă [cf. 1 Tim 3,4. 2].
5 Şi dacă toţi împreună vor da mărturie după adevăr, şi nu după prejudecată,
că este aşa, ca în faţa tribunalului lui Dumnezeu şi al lui Hristos, evident şi
în prezenţa Duhului Sfânt şi a tuturor sfinţilor şi a duhurilor slujitoare [Evr
1, 14], să fie întrebaţi şi a treia oară dacă e cu adevărat vrednic de această
sluj ire/liturghisire, ca în gura a doi sau trei martori să se statornicească cuvântul
[Dl 19, 15; Mt 18, 16]. Şi dacă vor încuviinţa şi a treia oară că e vrednic,
să se ceară de la toţi un acord şi să fie ascultaţi dându-l cu înflăcărare.
6 Şi după ce se face tăcere, unul din primii episcopi împreună cu alţi doi
să stea în picioare lângă jertfelnic şi, în timp cc ceilalţi episcopi şi prezbiteri
se roagă în tăcere, iar diaconii ţin dumnezeieştile Evanghelii deschise deasupra
celui hirotonit, să spună către Dumnezeu aşa:
V. Rugăciune la hirotonia unui episcop
' — Cel ce eşti, Stăpâne Doamne Dumnezeule Atoateţiitorule, Cel Singur
Nenăscut şi neîmpărăţit, Cel ce eşti pururea şi înainte de veci, Cel cu totul
nelipsit de nimic şi Care eşti mai presus de orice cauză şi devenire, Cel Singur
adevărat, Cel Singur înţelept, Cel Singur prcaînalt, Cel nevăzut prin fire.
a Cărui existenţă e o cunoaştere fără început, Cel Singur bun şi incomparabil,
Care ştii toate mai înainte dc facerea lor, Cunoscătorul celor ascunse
[Dn 1,42], Cel neapropiat, Cel fără stăpân, 2 Dumnezeu şi Tată al Fiului
Tău Unul-Născut, al Dumnezeului şi Mântuitorului nostru, Creatorul prin El
a toate, Pronietorul, Ocrotitorul, Părintele îndurărilor şi Dumnezeul a toată
mângâierea [2 Co 1,3], Care locuieşti în cele înalte şi priveşti la cele de jos
[Ps 112, 5-6] ,3 Tu Care prin venirea în trup a Hristosului Tău şi având drept
martor pe Mângâietorul ai dat hotare Bisericii prin apostolii Tăi şi învăţătorii
noştri, episcopii aşezaţi prin harul Tău; Tu Care ai prehotărât dintru
început preoţi spre conducerea poporului Tău, mai întâi pe Abel, Set, Enos,
Enoh, Noe, Melchisedec şi Iov, 4 Care i-ai arătat pe Avraam şi pe ceilalţi
patriarhi împreună cu credincioşii Tăi slujitori Moise şi Aaron, Eleazar şi
IV.4. Constituţiile S fin ţilo r A p o sto li prin C lem en t 7 3 9
Finees; Care ai rânduit dintre ei stăpânitori şi preoţi la Cortul Mărturiei, Care
l-ai ales pe Samuel drept preot şi profet, Care n-ai lăsat locaşul Tău sfânt
fără slujire, Care ai binevoit să fii slăvit în cei pe care i-ai ales, 5 însuţi şi
acum prin mijlocirea Hristosului Tău revarsă prin noi puterea Duhului Tău
conducător [Ps 50, 14], Care slujeşte preaiubitului Tău Slujitor [Paidi] Iisus
Hristos, şi Care cu voia Ta a fost dăruit sfinţilor Tăi apostoli, ai Dumnezeului
Celui Veşnic. 6 Dumnezeule Cunoscător al inimilor, dă în numele Tău robului
Tău acestuia, pe care l-ai ales la episcopie, să păstorească sfânta Ta turmă ca
arhiereu al Tău, slujindu-Ţi ireproşabil ziua şi noaptea şi făcând milostivă
faţa Ta, să adune numărul celor ce se mântuiesc şi să-Ţi ofere darurile sfintei
Tale Biserici. 7 Dă-i, Stăpâne Atoateţiitorule, prin Hristosul Tău, împărtăşirea
Duhului Sfânt, ca să aibă puterea de a ierta păcatele după porunca Ta
[/« 20, 23], să dea clerici după porunca Ta [FA 1, 26; Tit 1,5] să dezlege
orice legătură [A 58, 6] prin puterea pe care ai dat-o apostolilor, să-Ţi placă
Ţie în blândeţe şi inimă curată [Ps 50, 12], aducându-Ţi jertfa curată şi nesângeroasă
[Mal 1, 11] pe caic ai rânduit-o prin Hristos, taina Noului Legământ
[Lc 22, 20], spre miros de bună-mireasmă [Ef 5, 2] prin sfântul Tău Slujitor
[Paidi] lisus [FA 4, 27. 30], Hristosul lui Dumnezeu şi Mântuitorul nostru,
prin Care Ţie fie slava, cinstea şi închinăciunea în Sfântul Duh, acum şi
pururea şi în vecii vecilor.
s Iar după ce s-a rugat el acestea, ceilalţi preoţi să spună: Amin, şi împreună
cu ei tot poporul.
9 Şi, după rugăciune, unul din episcopi să aducă Jertfa [euharistică] în
mâinile celui hirotonit.
1,1 Iar dimineaţă să fie întronizat de ceilalţi episcopi în locul care-1 distinge
[ca episcop] şi toţi să-l sărute cu sărutarea în Domnul.
Liturghia Cuvântului
11 Şi după citirea Legii şi Profeţilor, a Epistolelor şi Faptelor noastre şi a
Evangheliilor, hirotonitul să salute Biserica, zicând:
— Harul Domnului nostru Iisus Hristos şi iubirea lui Dumnezeu Tatăl şi
comuniunea Duhului Sfânt să fie cu voi cu toţi [2 Co 13, 13]!
Şi toţi să răspundă: — Şi cu duhul tău.
Iar după această salutare să adreseze poporului cuvinte de mângâiere
[predica].
VI. Rugăciune pentru catehumeni
1 Iar eu Andrei, fratele lui Petru, spun aceasta: După ce s-a terminat cuvântul
de învăţătură, 2 sculându-se toţi, diaconul ridicându-se într-un loc mai
înalt să vestească:
740 C a n o n u l O r t o d o x i e i I . C a n o n u l a p o s to l i c
— Nici unul dintre ascultători, nici unul dintre necredincioşi [să nu mai
rămână]!
3 Şi când se face linişte, să spună:
— Catehumeni, rugaţi-vă!
4 Şi toţi credincioşii să se roage în minte pentru ei zicând: — Doamne,
miluieşte!
Iar diaconul să spună pentru ei aşa:
5 — Pentru catehumeni mai cu dinadinsul să cerem toţi Bunului şi Iubitorului
de oameni Dumnezeu să asculte cu bunăvoinţă cererile şi rugăminţile lor
[Ps 6, 10] şi, primind implorarea lor, să-i ajute şi să le dea cererile inimilor
lor [Ps 36,4] spre ce este de folos, să le descopere Evanghelia Hristosului
Său, să-i lumineze şi înţelepţească, să-i înveţe [educe] cunoaşterea lui Dumnezeu,
să-i înveţe poruncile şi îndreptările Lui [Pi 118, 12], să sădească în ei
frica curată şi mântuitoare de El, să le deschidă urechile inimilor ca să cugete
la legea Lui ziua şi noaptea [Pi 1,2], 6 să-i întărească în buna-credinţă
[eusebeia], să-i unească şi numere împreună cu sfânta Lui turmă, să-i învrednicească
de baia naşterii din nou [777 3, 5], de veşmântul nestricăciunii
şi de viaţa cea adevărată [1 Tim 6, 19]; să-i izbăvească de toată impietatea şi
să nu dea loc celui străin [diavolului] împotriva lor [Ef 4, 27], ci să-i cureţe de
toată întinăciunea trupului şi a duhului [2 Co 7, I ], să locuiască şi să umble
între ei [2 Co 6, 16] prin Hristosul Lui, să binecuvânteze intrările şi ieşirile
lor şi să le fie spre folos cele ce le stau înainte. Cu dinadinsul nc rugăm
pentru ei ca, dobândind iertarea greşelilor, să se învrednicească prin iniţiere
de Sfintele Taine şi de rămânerea împreună cu sfinţii.
— Catehumeni, sculaţi-vă! Cereţi prin Hristosul Lui pacea lui Dumnezeu,
ziua paşnică şi fără de păcat, precum şi toată vremea vieţii noastre, sfârşit
creştinesc vieţii noastre, un Dumnezeu milostiv şi binevoitor, şi iertarea greşelilor.
Daţi-vă pe voi înşivă lui Dumnezeu Celui Singur Nenăscut prin
Hristosul Lui! Plecaţi-vă capetele ca să fiţi binecuvântaţi!
Iar la fiecare din cele pe care le rosteşte diaconul, poporul să spună:
— Doamne, miluieşte!, şi înainte de toţi copiii.
10 Şi plecându-şi ei capetele, episcopul hirotonit să-i binecuvânteze cu
această binecuvântare:
n — Dumnezeule Atoateţiitorule, Cel Nenăscut şi Neaproiat, Singurul adevăratul
Dumnezeu [In 17, 3], Dumnezeul şi Tatăl Hristosului Tău, al Fiului
Tău Unul-Născut, Dumnezeul Mângâietorului şi Domn a toate, Care prin
Hristos ai pus peste învăţăceii Tăi învăţători spre învăţarea dreptei-credinţe,
12 Tu însuţi priveşte şi acum peste robii Tăi catehumeni, care învaţă Evanghelia
Hristosului Tău, dă-le lor inimă nouă şi un duh drept înnoieşte în cele
dinăuntru ale lor [Pi 50, 12] ca să ştie să facă voia Ta din toată inima şi cu
IV.4. Constituţiile S fin ţilo r A p o sto li p rin C lem en t 741
un suflet voitor [2 Mac 1, 3]. 13 învredniceşte-i de sfânta iniţiere, uneşte-i cu
sfânta Ta Biserică şi fa-i părtaşi ai dumnezeieştilor Taine prin Iisus Hristos,
nădejdea noastră [1 Tim 1,1], Care a murit pentru ei, prin Care Ţie fie slava
şi venerarea în Duhul Sfânt în veci. Amin.
14 După care diaconul să spună: — Catehumeni, mergeţi în pace!
VII. Rugăciune pentru cei posedaţi
1 Iar după ce aceştia au ieşit, să spună:
" — Rugaţi-vă cei posedaţi de duhuri necurate! Cu dinadinsul toţi să ne
rugăm pentru ei, ca Iubitorul de oameni Dumnezeu să pedepsească prin
Hristos duhurile necurate şi rele [Lc 4, 36] şi să-i izbăvească pe rugătorii Lui
din puterea celui străin. Cel care a pedepsit o legiune de demoni [Mc 5, 9] şi
pe diavol, iniţiatorul răului, însuşi să-i pedepsească şi acum pe apostaţii de
la dreapta-credinţă şi să izbăvească şi să cureţe de lucrarea lor făpturile Lui pe
care le-a făcut cu multă înţelepciune. 3 Cu dinadinsul să ne rugăm şi pentru ei:
Mântuieşte-i, ridică-i. Dumnezeule, cu puterea Ta!
— Posedaţi, plecaţi-vă capetele ca să fiţi binecuvântaţi!
4 Iar episcopul să sc roage spunând:
’ — Tu, Cel care ai legat pe cel tare şi ai răpit toate lucrurile lui [Mt 12, 29],
Care ne-ai dat puterea de a călca peste şerpi şi scorpioni, şi peste toată puterea
vrăjmaşului [Lc 10, 19], Care ne-ai predat şarpele omorâtor de oameni
legat ca pe o vrabie unor copii [Iov 40, 29], Tu, de Care toate se tem şi tremură
de la faţa puterii Tale [Manase], Care l-ai făcut să se prăbuşească pe
pământ ca un fulger din cer [Lc 10, 18], nu căzând el dintr-un loc, ci de la
cinste la necinste pentru răutatea lui de bunăvoie, 5 Tu, Care cu privirea Ta
usuci adâncul [Ps 105, 9] şi de a Cărui ameninţare se topesc munţii [Ps 96, 5]
şi al Cărui adevăr rămâne în veac [Ps 116, 2], pe Care-L laudă pruncii şi binecuvântează
cei ce sug [Ps 8, 3], pe Care-L laudă şi Căruia I se închină îngerii
[Ps 148, 2]; 7 Care Te uiţi la pământ şi-l faci pe el de se cutremură, Care Te
atingi de munţi şi fumegă [Ps 103, 32], Care ameninţi marea şi o secătuieşti,
Care goleşti toate râurile, pentru Care norii sunt ca pulberea pământului
[Naum 1, 4. 3], Care umbli pe mare ca pe uscat [Iov 9, 8], s Dumnezeule
Unule-Născut, Fiu al Unui Mare Părinte, ceartă duhurile cele rele şi izbăveşte
lucrurile mâinilor Tale [Ps 8, 7] de lucrarea duhului străin; că Ţie se cuvine
slava, cinstea şi venerarea şi prin Tine Tatălui Tău în Duhul Sfânt în veci. Amin.
9 Şi diaconul să spună: — Cei posedaţi ieşiţi!
VIII. Rugăciune pentru cei ce se pregătesc în vederea luminării
1 Iar după aceasta să spună:
2 — Rugaţi-vă cei pentru luminare! Cei credincioşi să ne rugăm toţi Domnului
pentru ei să-i învrednicească ca, iniţiaţi în moartea lui Hristos [Rm 6, 3],
742 C a n o n u l O r t o d o x i e i I. Canonul apostolic
să învie împreună cu El [Rm 6, 5], să se facă părtaşi ai împărăţiei Lui şi să
se cuminece cu tainele Lui, ca să-i unească şi să-i socotească împreună cu cei
ce se mântuiesc în sfânta Lui Biserică. 3 Cu dinadinsul ne rugăm pentru ei:
Mântuieşte-i şi ridică-i cu harul Tău!
4 — Cei pecetluiţi pentru Dumnezeu prin Hristosul Lui, plecaţi-vă!
Şi să fie binecuvântaţi de episcop cu această binecuvântare:
J — Tu, Care prin sfinţii tăi profeţi ai zis mai înainte celor ce se vor iniţia:
„Spălaţi-vă şi vă curăţaţi” [/5 1, 16], iar prin Hristos ai legiuit naşterea
duhovnicească [In 3, 5], însuţi şi acum priveşte spre cei ce se vor boteza,
binecuvântează-i şi sfinţeşte-i, pregăteşte-i să se facă vrednici de darul Tău
duhovnicesc şi de adevărata înfiere, de Tainele Tale duhovniceşti, de adunarea
împreună cu cei mântuiţi, prin Hristos Mântuitorul nostru, prin Care Ţie
fie slava, cinstea şi venerarea în Duhul Sfânt în veci. Amin.
6 Iar diaconul să spună: — Cei pentru luminare ieşiţi!
IX. Rugăciune pentru cei aflaţi în pocăinlă/penitenţă
1 După care, să vestească aceasta:
2 Cei în pocăinţă, rugaţi-vă! Cu dinadins să nc rugăm toţi pentru fraţii noştri
care sunt în pocăinţă ca Iubitorul de îndurare Dumnezeu să Ic arate calea
pocăinţei, să primească întoarcerea şi mărturisirea lor, să-l zdrobească degrabă
pe Satana sub picioarele lor [Rm 16, 20], să-i izbăvească de cursele
diavolului [2 Tim 2, 26] şi de uneltirile demonilor şi să-i scoată din orice
cuvânt neîngăduit, din orice faptă nelalocul ei şi din orice gând rău;3 lartă-le
toate greşelile lor cele de voie şi cele fără de voie, şterge zapisul cel împotriva
lor [Col 2, 14] şi scrie-i în cartea vieţii [Dn 12, I; Ap 20, 15], curăţeşte-i
de toată întinăciunea trupului şi a duhului [2 C o l, 1] şi restabilindu-i uneşte-i
iarăşi în sfânta Lui turmă. 4 Căci El ştie plămada noastră [P.s 102, 14] şi cine
se va lăuda că are inima curată sau cine se va proclama cu îndrăzneală liber
de păcat [Pr 20, 9]? Fiindcă toţi suntem în pedepse [Sir 8, 5 ].5 încă ne rugăm
pentru ei, pentru că bucurie se face în cer pentru un păcătos care se pocăieşte
[Lc 15, 7], ca întorcându-se de la orice lucru neîngăduit să se alipească de
toată fapta cea bună, ca Iubitorul de oameni Dumnezeu să primească degrabă
şi cu bunăvoinţă implorările lor, să-i restabilească în vrednicia lor dintâi, să
le dea lumina mântuirii şi să-i întărească cu un duh conducător [Ps 50,14].
ca să nu se clatine picioarele lor [Ps 16, 5], ci să se învrednicească să se facă
părtaşi ai celor sfinte ale Lui şi părtaşi ai dumnezeieştilor Taine, ca arătându-
se vrednici de înfiere, să dobândească viaţa veşnică. 6 Cu dinadinsul
să ne zicem toţi pentru ei: Doamne, miluieşte! Mântuieşte-i, Dumnezeule, şi
ridică-i cu mila Ta!
IV.4. Constituţiile S fin ţilo r A p o s to li p rin C lem en t 7 4 3
— Ridicându-vă pentru Dumnezeu prin Hristosul Lui, plecaţi-vă capetele
să fiţi binecuvântaţi!
7 Iar episcopul să se roage acestea:
5 — Dumnezeul Atoateţiitor şi veşnic, Stăpâne a toate, Creatorule şi Conducătorule
al celor ce sunt, Care prin Hristos l-ai arătat pe om podoabă a
lumii şi i-ai dat lui lege înnăscută şi scrisă ca să vieţuiască în chip legiuit ca
o fiinţă raţională şi Care, păcătuind el, i-ai dat zălog spre pocăinţă bunătatea
Ta, priveşte peste cei care Ţi-au plecat grumazul sufletului şi al trupului,
pentru că nu vrei moartea păcătosului, ci pocăinţa lui, ca să se întoarcă de la
calea lui cea rea şi să fie viu [7z 33, 11; 18, 23]. 9 Care ai primit pocăinţa
ninivitenilor [Iona 3], Care vrei ca toţi oamenii să se mântuiască şi la cunoaşterea
adevărului să vină [1 Tim 2, 4], Care din pricina pocăinţei lui l-ai
primit cu afecţiune părintească pe fiul care şi-a cheltuit în desfrânări viaţa lui
[.Ic 15, 13. 20], însuţi şi acum primeşte părerea de rău a rugătorilor Tăi, pentru
că la Tine nu este nimeni fără de păcat [3 Rg 8, 46], căci dacă te-ai uita la
fărădelegi, Doamne, Doamne, cine va suferi? Că la Tine este milostivirea
[ft 129, 3-4]. Restabileşte-i în sfântă Biserica Ta în vrednicia şi cinstea
lor dinainte prin Hristos Dumnezeul şi Mântuitorul nostru, prin Care Ţie fie
slava şi venerarea în Duhul Sfânt în veci. Amin.
" Şi diaconul să spună: — Cei în pocăinţă sunteţi liberi!