Vizualizare sursă pentru „Cult”

'''Cultul''' (lat. ''colo-colere-cultum'' = a cultiva, a respecta, a adora) înseamnă, în general, orice formă sau act religios al cărui scop este stabilirea unei legături între om și [[Dumnezeu|divinitate]]. 

Cultul, ca expresie a sentimentului religios, a existat întotdeauna, în toate religiile, el fiind o parte a religiei. În antichitatea păgână, cultul religios însemna cinstirea zeilor (lat. ''deos-colere'') manifestată prin ceremonii religioase al căror scop era de a pune omul în legătură cu divinitățile respective. 

==Considerații generale==
În creștinism, cultul înseamnă orice act religios prin care se caută stabilirea unei legături cu Dumnezeu și mijlocirea sfințirii omului prin împărtășirea harului dumnezeiesc. Între simțirea religioasă care stă la baza cultului și între riturile sau actele religioase prin care se exprimă sentimentul religios există o strânsă legătură, deoarece, fără credință, riturile devin forme goale, dar și fără exteriorizarea prin acte religioase, credința, sentimentul religios se atrofiază, se stinge. De aceea cultul, în accepțiunea lui, nu poate fi decât integral, adică intern și extern, sentiment religios (evlavie, virtuți morale) și exprimare în forme externe (acte: [[închinare]], [[rugăciune]], [[post]], [[spovedanie]], împărtășire ș.a.). 

Actele de cult se pot manifesta individual (acasă: rugăciuni, mătănii, [[candelă]] etc.) și colectiv (prin participare la biserică la [[Slujbă|slujbele]] săvârșite de [[cler]], care e investit cu putere harică, sfințitoare) — vezi [[tipic]] . 

Cultul religios poate diferi între confesiuni, evoluând în timp.

==Cultul ortodox==
Cultul [[Biserica Ortodoxă|Bisericii Ortodoxe]] își încheie evoluția în formele lui esențiale și fundamentale, o dată cu perioada patristică (ultimul [[sinod ecumenic]] de la [[Niceea]], 787). Ceea ce a mai intervenit în timp a fost în legătură cu [[Calendar|calendarul]] și îmbogățirea lui cu noi [[sărbători]] de [[sfinți]], precum și precizarea [[Cărți de cult|cărților bisericești]] pentru folosința cântăreților: [[Ceaslov]], [[Octoih]], [[Triod]], [[Penticostar]] și [[Minei|Minee]]. 

Rădăcinile cultului ortodox sunt vechi ca și creștinismul, unele forme fundamentale provenind chiar din cultul [[Legea lui Moise|Legii Vechi]], altele din [[Noul Testament]]. 

Trăsăturile caracteristice ale cultului ortodox sunt: 

1. Cultul ortodox este un cult ''hristocentric''. Credința ortodoxă în Hristos Cel întrupat, care trăiește în Biserica Sa și toată viața Bisericii este o comuniune nemijlocită cu El. Biserica Ortodoxă are un cult hristocentric, pentru că prin cultul ei are ca scop să realizeze nu o simplă amintire a lui Hristos Care a fost, ci o prezență vie a Lui: cultul ortodox este viața prelungită și continuă a lui Hristos în sufletul și în viața credincioșilor care cred și trăiesc în Hristos-Dumnezeu-Omul, viu și etern. Cultul ortodox este un cult hristocentric, deoarece în el cele mai multe rugăciuni și imne sunt adresate lui Iisus Hristos. Adresând rugăciuni Mântuitorului, se aduce slavă lui Dumnezeu: „Orice ați face, cu cuvântul sau cu lucrul, toate să le faceți în numele Domnului Iisus și prin El să mulțumiți lui Dumnezeu-Tatăl“, zice Sf. Apostol Pavel (Col. 3, 17). Rugăciunile Bisericii se îndreaptă spre Sf. Duh, ca a treia persoană a Sf. Treimi, prin care în iconomia (planul) mântuirii, S-a întrupat Iisus Hristos: „Care S-a întrupat de la Duhul Sfânt și din Maria Fecioara...“, așa cum mărturisim în Crez. Pregătind darurile la Proscomidie, preotul evocă moartea și îngroparea Domnului, rostind textul din profeția lui Isaia: „Ca un miel spre junghiere S-a adus... Că S-a luat de pe pământ viața Lui“ (Isaia 53,7-8); Junghie-Se „Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii“, pentru viața și pentru mântuirea lumii (Ioan 1, 29). Cuvintele slujbei euharistice au fost rostite de Mântuitorul la Cina cea de Taină, când a întemeiat Taina Sfintei Euharistii: „Luați, mâncați, acesta este Trupul Meu, care pentru voi se frânge, spre iertarea păcatelor“, cuvinte pe care Iisus Hristos le tălmăcise Apostolilor în alte împrejurări: „Eu sunt pâinea vieții; cel ce vine la Mine nu va flămânzi și cel ce crede în Mine nu va înseta niciodată“; „Cel ce mănâncă Trupul Meu și bea Sângele Meu rămâne întru Mine și Eu întru el“, cuvinte care se referă la Sfânta împărtășanie (Ioan 6, 35, 56). Rugăciunea ortodoxă se adresează lui Hristos ca Răscumpărător și Mântuitor al lumii, ca Fiu al lui Dumnezeu, Unul din Treime, „împreună-slăvit cu Tatăl și cu Duhul Sfânt“, ca Dumnezeu întrupat „de la Duhul Sfânt și din Fecioara Maria“; El este mijlocitor al rugăciunilor noastre către Dumnezeu: „Orice veți cere de la Tatăl în numele Meu, El vă va da“ (Ioan 16, 23; cf. 14,13). 

2. Caracterul ''sacrificial'' și ''ierarhic'' ce rezultă din faptul că în Biserica Ortodoxă cultul se întemeiază pe jertfa răscumpărătoare a Mântuitorului, actualizată sub forma nesângeroasă a sacrificiului euharistic din Sf. Liturghie, săvârșită de ierarhia bisericească (episcopi, preoți și diaconi); 

3. Cultul ortodox se distinge prin ''uniformitate'' și ''stabilitate''. El se desfășoară după reguli precise și fixe și se exprimă în forme definitiv stabilite (aceleași pentru toți credincioșii ortodocși, din orice parte a lumii), ceea ce duce la păstrarea unității de credință între diferitele Biserici Ortodoxe naționale și autocefale; 

4. Altă caracteristică a cultului ortodox o constituie ''bogăția, varietatea și frumusețea elementelor de artă'' puse în serviciul său, prin solemnitatea, fastul și strălucirea formelor sale externe, a riturilor și ceremoniilor din rânduiala sfintelor slujbe (specifice și cultului catolic, în mare măsură); 

5. Are caracter ''eclesiologic'' sau ''comunitar'', deoarece promovează rugăciunea cu caracter colectiv, social, care are în vedere nu numai nevoile personale ale fiecărui individ, ci și nevoile religioase ale întregii Biserici, ale întregii colectivități (obști) rugătoare, prin care comunitatea credincioșilor se unește în duhul păcii, al iubirii frățești, mai presus de vârstă, de cultură, de stare socială, naționalitate, limbă sau rasă (toți „Domnului să ne rugăm...“) după cuvintele Mântuitorului: „Unde sunt doi sau trei, adunați în numele Meu, acolo sunt și Eu în mijlocul lor“ (Matei 18, 20). 

6. Altă caracteristică a cultului ortodox este ''simbolismul'' sau caracterul său ''epifanic'' și ''eshatologic'', care rezultă din profunzimea și frumusețea ideilor doctrinare, formulate în textele liturgice (o întreagă teologie popularizată) pe care formele externe ale cultului (rituri și ceremonii) le sugerează, le preînchipue sau le exprimă intuitiv. Datorită acestui fapt, slujbele divine ortodoxe sunt adevărate teofanii (acțiuni misterioase), care ne fac să retrăim, mai ales la marile sărbători, evenimentele din istoria mântuirii, care se comemorează în timpul anului bisericesc. Caracterul eshatologic (de mântuire) rezultă din accesul credincioșilor la Masa euharistică, cea care este o anticipare a împărăției cerurilor. 

7. O altă trăsătură a cultului ortodox este ''universalismul'' sau ''pancosmismul'', care rezultă din faptul că în rugăciunile sale, el cuprinde nu numai întreaga viață a omului, ci și lucrurile și animalele de care el are nevoie și natura neînsuflețită în mijlocul căreia trăiește și asupra căreia rugăciunea ortodoxă cere să se reverse harul lui Dumnezeu, pentru a o sfinți și a o pune astfel în slujba lui Dumnezeu și a omului. În acest scop sunt mai ales rugăciunile din grupa ierurgiilor (Molitfelnicul). 

Esența Ortodoxiei se trăiește prin participare la formele tradiționale și instituțiile ei de cult: botezul copiilor, taina căsătoriei, spovedirea, împărtășirea, cultul morților, cinstirea marilor sărbători etc. 

==A se vedea și==
* [[Ritul bizantin]]

==Surse==
* [[Ene Braniște]] și Ecaterina Braniște, ''Dicționar enciclopedic de cunoștințe religioase'', Editura Diecezană Caransebeș, 2001, ISBN 973-97569-7-2

[[Categorie:Viața Bisericii]]
[[Categorie:Liturgică]]