Vizualizare sursă pentru „Benedict (Ghiuș)”

[[Fișier:Benedict-Ghius.jpg|miniatura|dreapta|Arhimandritul Benedict Ghiuș]]
Părintele '''Benedict Ghiuș''' (n. [[21 octombrie]] 1904 - d. [[12 iunie]] 1990) a fost un măre [[părinte duhovnicesc]] al secolului XX, [[teolog]], profesor și [[ieromonah]] [[arhimandrit]] din [[Biserica Ortodoxă Română]], membru fondator al grupării, curentului și asociației cultural-religioase „[[Mișcarea Rugul Aprins|Rugul Aprins]]”<ref name=Diaconescu>Ioana Diaconescu, „[http://romlit.romanialiterara.com/index.pl/lotul_rugul_aprins._preoi_i_martiri__benedict_ghiu?caut=ghius Documente din arhiva CNSAS: „Lotul” Rugul Aprins. Preoți și martiri – Benedict Ghiuș]”, în ''România literară'', anul XLVII, nr. 15-16, 10-16 iunie 2015.</ref>.
{{SfințiiÎnchisorilor}}
==Biografie==
===Formarea teologică===
Părintele Benedict Ghiuș s-a născut la [[21 octombrie]] 1904 în satul Domnești din comuna Pufești (azi în județul Vrancea), primind la botez numele de Vasile<ref name=Diaconescu/><ref name="Enache">George Enache, „Părintele Benedict Ghiuș - învățătorul celor tineri„, în ''Ziarul Lumina'' du 22 octombrie 2009 - https://ziarullumina.ro/actualitate-religioasa/documentar/parintele-benedict-ghius-invatatorul-celor-tineri-38128.html</ref>. A urmat studii la Seminarul Teologic din Galați (1919-1926)<ref name=DTR>Mircea Păcurariu, ''Dicționarul teologilor români'', art. „Ghiuș Benedict” după: https://web.archive.org/web/20191114111816/http://biserica.org/WhosWho/DTR/G/BenedictGhius.html</ref> și la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București (1926-1927),<ref name=Diaconescu/><ref name=DTR/> apoi a obținut o bursă la Facultatea de Teologie din Strasbourg, unde a urmat cursuri de doctorat în perioada 1927-1932<ref name=Diaconescu/>, care i-au fost echivalate la Facultățile de Teologie din București și Chișinău (1935)<ref name=DTR/>. A obținut titlul de doctor în teologie în 1946 cu teza ''Doctrina răscumpărării în imnografia Bisericii''<ref name=Diaconescu/><ref name=DTR/>.

După întoarcerea în România s-a călugărit la [[Mănăstirea Noul Neamț]] în 1934, fiind [[Hirotonia|hirotonit]] [[ierodiacon]] (1934) și apoi [[ieromonah]] (1936)<ref name=Diaconescu/><ref name=DTR/>. În 1936 a fost numit prefect de studii la Internatul Teologic din Cernăuți<ref name=DTR/> în timpul mitropolitului [[Visarion Puiu]]. În anul 1938 a fost transferat ca profesor și spiritual la Liceul seminarial din Bălți, unde a rămas până în 1940, când a avut loc anexarea Basarabiei de către Uniunea Sovietică<ref name=Diaconescu/><ref name=DTR/>. Între timp, a fost hirotesit [[arhimandrit]] în 1939.<ref name=Diaconescu/><ref name=DTR/>

Refugiat din Basarabia, a devenit preot slujitor la [[Catedrala Patriarhală din București]] (1940-1944).<ref name=Diaconescu/><ref name=DTR/> Arhimandritul Benedict Ghiuș a alcătuit în 1943, împreună cu [[Preot|preoții]] Nicodim Ioniță, [[Antim Nica]] și Ioil Babaca, o broșură intitulată ''Înnoiește-te, Noule Ierusalime'' în care susținea reorganizarea Bisericii Ortodoxe Române pe baza principiilor mistic-religioase și sporirea educației culturale și duhovnicești a monahilor.<ref name=Diaconescu/><ref name="Enache"/> El a fost ales în ianuarie 1944 în funcția de [[episcop]] de Hotin, dar alegerea sa a fost invalidată de vicepreședintele Consiliului de Miniștri, [[Mihai Antonescu]], care îl înlocuia pe Conducătorul Statului Român, [[Ion Antonescu]],<ref name=Diaconescu/><ref name=DTR/> din cauza presupuselor simpatii legionare ale eruditului monah.<ref name="Enache"/> Autoritățile judiciare comuniste au catalogat ulterior această broșură ca fiind o scriere ideologică legionară.<ref name=Diaconescu2013>Ioana Diaconescu, „[http://romlit.romanialiterara.com/index.pl/rugul_aprins_al_maicii_domnului._condamnarea_8_noiembrie_1958__sentina_nr._125?caut=benedict%20ghius Rugul Aprins al Maicii Domnului. Condamnarea 8 noiembrie 1958 – Sentința nr. 125]”, în ''România literară'', anul XLV, nr. 1-2, 11-17 ianuarie 2013.</ref> Benedict Ghiuș a fost apoi duhovnic la Academia Teologică din Arad (1944) și asistent universitar la Catedra de Ascetică și Mistică de la [[Facultatea de Teologie Ortodoxă din București]] (1944-1948),<ref name=DTR/><ref name=Velicu134>Dudu Velicu, ''[http://arhivelenationale.ro/site/wp-content/uploads/2017/08/Dudu-Velicu-vol.-I.pdf Biserica Ortodoxă în perioada sovietizării României. Însemnări zilnice I. 1945-1947]'', ediție îngrijită de Alina Tudor-Pavelescu, Arhivele Naționale ale României, București, 2004, p. 134. ISBN 973-8308-15-1</ref> sub îndrumarea profesorului [[Dumitru Stăniloae]].<ref name=Diaconescu/> Numele său a fost vehiculat în aprilie 1946 pentru un post vacant de arhiereu-vicar patriarhal, dar, deși era susținut de profesorul [[I.D. Ștefănescu]], Benedict Ghiuș a renunțat.<ref name=Velicu134/>

La sfârșitul anului 1947 a fost invitat, la propunerea patriarhului rus [[Alexei Simanski]], să predea timp de un an (1947/1948) la Institutul Teologic Ortodox Rus „Saint Denis” din Paris și a acceptat invitația, dar acest plan nu s-a materializat ulterior.<ref>Dudu Velicu, ''[http://arhivelenationale.ro/site/wp-content/uploads/2017/08/Dudu-Velicu-vol.-I.pdf Biserica Ortodoxă în perioada sovietizării României. Însemnări zilnice I. 1945-1947]'', ediție îngrijită de Alina Tudor-Pavelescu, Arhivele Naționale ale României, București, 2004, p. 290. ISBN 973-8308-15-1</ref>

===„Rugul Aprins”===
Arhimandritul Benedict Ghiuș a organizat la Cernăuți în 1943, împreună cu [[Sandu Tudor]], un grup de conferințe cunoscute drept „Cele 7 zile de priveghere”, unde au vorbit, în afara celor doi organizatori, personalități culturale precum [[Paul Sterian]], [[Petru Manoliu]], [[Alexandru Mironescu]], [[Anton Dumitriu]], [[Alexandru Elian]], [[Constantin Noica]] și [[Henri H. Stahl]].<ref name=Diaconescu/> Aceste „privegheri” au anticipat întâlnirile asociației „[[Rugul Aprins|Rugului Aprins al Maicii Domnului]]” de la [[Mănăstirea Antim]].<ref name=Diaconescu/> Constituită din oameni de cultură cu o spiritualitate înaltă, asociația „Rugul Aprins” s-a deosebit de mișcările spirituale mai populare inițiate de ieromonahii [[Arsenie Boca]] de la [[Mănăstirea Sâmbăta de Sus]] și [[Ioan Iovan]] de la [[Mănăstirea Vladimirești]].<ref name=Diaconescu/>

„Grupul de la Antim” a luat decizia de a forma o asociație religioasă în 1944, iar un rol important l-au avut Benedict Ghiuș și Sandu Tudor.<ref name=Diaconescu/> Asociația „[[Rugul Aprins]]” a fost constituită în 1945 de pr. [[Sandu Tudor|Alexandru Teodorescu]], arhim. Benedict Ghiuș și prof. [[Alexandru Mironescu]],<ref name=Diaconescu2013/> la inițiativa preotului rus Ioan Kulîghin, iar, potrivit depoziției preotului Ghiuș, consemnate de Securitate în 1958, primii membri ai asociației au fost, în afara celor trei inițiatori, viitorii preoți Marcel Avramescu, [[Sofian Boghiu]] și Felix Dubneac.<ref name=Diaconescu/> Activitatea asociației s-a amplificat în anul 1947, iar conferințele cu teme religioase au început să fie frecventate de tot mai mulți intelectuali din afara mănăstirii,<ref name=Diaconescu/> printre care [[Vasile Voiculescu]], [[Ion Marin Sadoveanu]], [[Alexandru Elian]], [[Anton Dumitriu]], [[Paul Sterian]], [[Constantin Noica]], [[Petru Manoliu]], [[H. H. Stahl]] și [[Andrei Scrima]].<ref name=Simuț>Ion Simuț, „[http://romlit.romanialiterara.com/index.pl/demnitatea_intelectualului_romn?caut=benedict%20ghius Comentarii Critice: Demnitatea intelectualului român]”, în ''România literară'', anul XL, nr. 33, 22-29 august 2008.</ref> Activitatea grupului „Rugul Aprins” a fost calificată ulterior de mitropolitul [[Antonie Plămădeală]] ca „rezistență spirituală ortodoxă împotriva comunismului”.<ref name=Simuț/>

Activitatea asociației s-a desfășurat la [[Mănăstirea Antim]] în perioada 1945-1948, când au avut loc întruniri periodice cu tematică mistico-religioasă.<ref name=Diaconescu2013/><ref>Dudu Velicu, ''[http://arhivelenationale.ro/site/wp-content/uploads/2017/08/Dudu-Velicu-vol.-I.pdf Biserica Ortodoxă în perioada sovietizării României. Însemnări zilnice I. 1945-1947]'', ediție îngrijită de Alina Tudor-Pavelescu, Arhivele Naționale ale României, București, 2004, p. 102. ISBN 973-8308-15-1</ref> Prezența în ea a părintelui Benedict s-a dovedit providențială, animând discuțiile cu ajutorul înaltei sale erudiții teologice. Despre relația părintelui Benedict Ghiuș cu mișcarea „Rugul Aprins”, mitropolitul [[Bartolomeu Anania]] spunea că „părintele Daniil Sandu Tudor [...] a fost organizatorul, a fost creierul acestei organizații, iar părintele Ghiuș a fost duhul ei. Mai mult decât sufletul, a fost duhul”.<ref>''[https://www.youtube.com/watch?v=Tdapv9amZMA Părintele Benedict]'', documentar realizat în 2008 pentru TVR2 de Radu Găină și difuzat în cadrul emisiunii „Între cer și pământ”, min. 10:13-10:27.</ref> Benedict Ghiuș a fost căutat în această pentru sfat duhovnicesc de un număr mare de persoane, provenite atât din rândul intelectualilor, cât și din rândul tineretului universitar.<ref name=Diaconescu/> Organizația „Rugul Aprins” a fost interzisă prin lege în 1948, dar membrii ei au continuat să țină legătura între ei în perioada următoare.<ref name=Diaconescu2013/>

===Arestarea și detenția===
Arhimandritul Benedict Ghiuș a fost numit de patriarhul [[Justinian Marina]] la 5 februarie 1949<ref name="Enache"/> în funcția de vicar patriarhal și de stareț al Mănăstirii Antim (în locul arhimandritului [[Valerian Zaharia]]).<ref name=Diaconescu2014>Ioana Diaconescu, „[http://romlit.romanialiterara.com/index.pl/lotul_rugul_aprins._preoi_i_martiri._sofian_boghiu?caut=benedict%20ghius Istorie recentă: „Lotul” Rugul Aprins. Preoți și martiri. Sofian Boghiu]”, în ''România literară'', anul XLVI, nr. 46, 7-13 noiembrie 2014.</ref> Ministerul Cultelor a refuzat să-l recunoască pe Ghiuș în funcția de stareț, considerându-l  un „element dușmănos”, dar eruditul monah și-a exercitat de facto aceste atribuții.<ref name=Diaconescu2014/> În urma presiunilor autorităților politice,<ref name=Diaconescu2014/> Benedict Ghiuș a fost nevoit să demisioneze din funcția de vicar patriarhal în ședința Sf. Sinod din 25 februarie 1950<ref name=Diaconescu/> (tot atunci a demisionat și celălalt vicar patriarhal, episcopul [[Partenie Ciopron]]),<ref name="Enache"/> iar, pentru a-l proteja, patriarhul l-a trimis, împreună cu monahul [[Andrei Scrima]], la [[Mănăstirea Neamț]] pentru a-l scoate din atenția Securității și a forma acolo o nouă elită monahală.<ref name=Diaconescu2014/> Ghiuș a predat o perioadă la Seminarul Teologic de la Mănăstirea Neamț (martie 1950 – ianuarie 1955) și a fost apoi, din nou, preot slujitor la [[Catedrala Patriarhală din București]] (1955-1958) și profesor la Seminarul Teologic din București (1958).<ref name=Diaconescu/><ref name="Enache"/><ref name=DTR/> La sfatul lui [[Sandu Tudor]] (care se călugărise între timp), s-a ocupat de la începutul anului 1956 de educația religioasă a studenților din București, cu ocazia conferințelor pe teme religioase de la [[Mănăstirea Plumbuita]] și a întrunirilor din casa profesorului [[Alexandru Mironescu]].<ref name=Diaconescu/><ref name="Enache"/><ref name=Diaconescu2013/> A publicat un număr mare de articole și studii în revistele bisericești ale vremii.<ref name=DTR/>

A fost arestat în noaptea din 13 spre 14 iunie 1958, cu întreg lotul Rugului Aprins.<ref name=Diaconescu/><ref name="Enache"/><ref>Ioana Diaconescu, „[http://romlit.romanialiterara.com/index.pl/lotul_rugul_aprins_-_preoi_i_martiri__adrian_fgeeanu?caut=benedict%20ghius Documente din arhiva CNSAS: „Lotul” Rugul Aprins. Preoți și martiri – Adrian Făgețeanu]”, în ''România literară'', anul XLVII, nr. 35, 28 august - 3 septembrie 2015.</ref> Autoritățile judiciare comuniste au susținut în rechizitoriu că membrii asociației au inițiat în 1955 organizarea clandestină a grupării, sub conducerea lui [[Daniil Tudor|Daniil Sandu Tudor]], pentru a efectua activități contrarevoluționare cu scopul de a realiza „schimbarea ordinii sociale existente în stat sau a formei de guvernămînt democratice”.<ref name=Diaconescu2013/> Cei 16 membri ai grupului care au fost arestați ([[Sandu Tudor]], [[Adrian Făgețeanu]], Benedict Ghiuș, Roman Braga, [[Sofian Boghiu]], Felix Dubneac, [[Arsenie Papacioc]], [[Alexandru Mironescu]], Gheorghe Văsîi, Șerban Mironescu, Nicolae Rădulescu, Grigore Dan Pistol, Gheorghe Dabija, [[Vasile Voiculescu]], [[Dumitru Stăniloaie]] și Emanoil Mihăilescu) au fost acuzați de „crima de uneltire contra ordinei sociale” (prevăzută și pedepsită de articolul 209, punct 1, din Codul Penal) și judecați în același proces.<ref name=Diaconescu2013/> Arhimandritul Benedict Ghiuș, catalogat de autorități drept un element legionar, a fost judecat de Tribunalul Militar al Regiunii a II-a Militare și acuzat că a „desfășurat o activitate dușmănoasă în rîndurile unor elemente tinere recrutate din rîndurile studenților” și că „pe lîngă educația mistică religioasă, le făcea acestor tineri și o educație naționalistă antidemocratică, purtînd cu ei o serie de discuții dușmănoase la adresa regimului democrat-popular” din România.<ref name=Diaconescu2013/> Autoritățile judiciare comuniste au considerat că „Rugul Aprins” era o „asociație contrarevoluționară [...] care avea drept scop schimbarea formei de guvernămînt democratic din Republica Populară Română”.<ref name=Diaconescu2013/>

Benedict Ghiuș a fost condamnat prin sentința nr. 125, emisă în ședința publică din 8 noiembrie 1958, la o pedeapsă de 18 ani muncă silnică și la 10 ani de [[degradare civică]].<ref name="Enache"/><ref name=Diaconescu2013/> Recursul său a fost respins prin decizia nr. 42 din 21 ianuarie 1959 a Tribunalului Suprem – Colegiul Militar.<ref name=Recurs>Ioana Diaconescu, „[http://romlit.romanialiterara.com/index.pl/lotul_rugul_aprins_1996_recursul_n_anulare_admis?caut=benedict%20ghius Din arhiva CNSAS: „Lotul” Rugul Aprins 1996. Recursul în anulare admis]”, în ''România literară'', anul XLIX, nr. 40, 15-21 septembrie 2017.</ref> În condiții de suferință grea a trecut prin penitenciarele de la [[Închisoarea Jilava|Jilava]] (1959) și [[Închisoarea Aiud|Aiud]] (1959-1962) și colonia penitenciară Ostrov-Salcia (1962-1964).<ref name=Diaconescu/><ref name="Enache"/> În această perioadă a fost internat de mai multe ori în spitalele penitenciarelor, suferind de numeroase afecțiuni: paralizie facială stângă, duodenocolecistită cronică, colită cronică, maladie hipertonică, spondiloză cervicală, ateroscleroză, hipertensiune arterială, spasme vasculare cerebrale, hemoragie digestivă, cefalee, amețeli, scăderea acuității vederii ș.a.<ref name=Diaconescu/> Aceste afecțiuni au determinat declararea sa la 12 mai 1964 ca „inapt” de muncă, iar medicii au recomandat „internare într-un serviciu de specialitate pentru continuarea tratamentului”.<ref name=Diaconescu/>

A fost eliberat prin decret pe 25 iunie 1964, după 6 ani de temniță, din lagărul de la Ostrov din colonia penitenciară Salcia<ref name=Diaconescu/> și a fost reîncadrat ca preot slujitor la Catedrala Patriarhală din București (1964-1974).<ref name="Enache"/><ref name=DTR/> În anul 1974 s-a pensionat și s-a retras definitiv la [[Mănăstirea Cernica]].<ref name="Enache"/><ref name=DTR/> Fiind bătrân și bolnav, a dus o viață retrasă și a primit rar vizite, ceea ce a determinat [[Securitatea Statului|Securitatea]] să reducă supravegherea lui operativă în anul 1978.<ref name="Enache"/> A murit la Mănăstirea Cernica în 12 iunie 1990, după răsturnarea regimului comunist prin [[Revoluția din decembrie 1989]], și a fost înmormântat în cimitirul mănăstirii.<ref name="Enache"/><ref name=DTR/>

==Reabilitarea==
La sfârșitul anului 1995 procurorul general al României [[Vasile Manea Drăgulin]] a declarat recurs în anulare împotriva Sentinței nr. 125 din 8 noiembrie 1958, solicitând casarea hotărârilor și rejudecarea cauzei pe motiv că activitățile desfășurate de condamnați nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 193 alin. 2 din Codul Penal anterior.<ref name=Recurs/> Procurorul general a susținut că asociația „[[Rugul Aprins]]” avea caracter religios și nu urmărea schimbarea ordinii sociale sau a formei de guvernământ, iar întâlnirile foștilor membri după desființarea asociației în 1948 au fost întâmplătoare.<ref name=Recurs/> Conform mărturiilor depuse la dosar, inculpații au discutat în acele întâlniri doar probleme spirituale și religioase și au comentat unele evenimente politice interne și internaționale, exprimându-și opiniile critice cu privire la încălcarea libertăților cetățenești de către regimul politic din România.<ref name=Recurs/> Discuțiile politice purtate de inculpați nu erau în măsură, potrivit procurorului general, să amenințe securitatea statului și nici să determine schimbarea regimului politic.<ref name=Recurs/>

[[Curtea Supremă de Justiție a României|Curtea Supremă de Justiție]] a judecat recursul și, în ședința publică din 8 aprilie 1996, a pronunțat hotărârea de anulare a sentinței de condamnare a inculpaților și de confiscare a averii.<ref name=Recurs/>

==Posteritatea==
Părintele Benedict Ghiuș a lăsat, prin viața și scrierile sale, o puternică amprentă asupra lumii bisericești, monahale și teologice din Biserica Ortodoxă Română. 

Părintele [[Ioanichie Bălan]] îl include pe arhimandritul Benedict Ghiuș în ''Patericul românesc'', unde încheie textul despre cuvioșia lui astfel: „Ajuns la vârsta de 86 de ani și fiind bolnav, își dă sufletul în mâinile lui Hristos în același adânc de smerenie, împăcat cu sine, cu toți oamenii și cu Însuși Dumnezeu, Căruia I-a slujit cu atâta bucurie, dăruire și blândețe. Doamne, numără în ceata drepților Tăi pe fericitul robul Tău, Arhimandritul Benedict!”<ref>Arhimandrit Ioanichie Bălan, ''Patericul românesc'', Editura Mănăstirea Sihăstria, pp. 716-717</ref>

==Lucrări (selecție)==
* „Material omiletic: Despre credința creștină”, în ''Mitropolia Olteniei'', anul VIII, 1956, nr. 1-3, pp.&nbsp;55–65;
* „Semnul credinței, semnul sfintei cruci”, în ''Mitropolia Olteniei'', anul VIII, 1956, nr. 4-5, pp.&nbsp;121–220;
* „Crezul”, în ''Mitropolia Olteniei'', anul VIII, 1956, nr. 6-7, pp.&nbsp;370–378;
* „Despre Dumnezeu”, în ''Mitropolia Olteniei'', anul VIII, 1956, nr. 8-9, pp.&nbsp;515–519;
* „Dumnezeu, Ce este?”, în ''Mitropolia Olteniei'', anul VIII, 1956, nr. 10-12, pp.&nbsp;654–666;
* „Despre credința creștină, nevoia și folosul credinței”, în ''Glasul Bisericii'', anul XV, 1956, nr. 6-7, pp.&nbsp;305–314; 
* „Sfânta Tradiție”, în ''Glasul Bisericii'', anul XV, 1956, nr. 8-9, pp.&nbsp;386–395;
* „Dreptarul credinței: Crezul”, în ''Glasul Bisericii'', anul XV, 1956, nr. 11, pp.&nbsp;623–630;
* „Despre creația lumii”, în ''Mitropolia Olteniei'', anul IX, 1957, nr. 1-2, pp.&nbsp;59–65;
* „Despre îngeri”, în ''Mitropolia Olteniei'', anul IX, 1957, nr. 3-4, pp.&nbsp;172–181;
* „Îngerii la Sfinții Părinți”, în ''Mitropolia Olteniei'', anul IX, 1957, nr. 7-8, pp.&nbsp;487–496;
* „Creațiunea după Sfânta Scriptură”, în ''Mitropolia Olteniei'', anul IX, 1957, nr. 9-10, pp.&nbsp;641–647;
* „Creațiunea la Sfinții Părinți”, în ''Mitropolia Olteniei'', anul IX, 1957, nr. 1957, nr. 11-12, pp.&nbsp;789–793.
* „Faptul răscumpărării în imnografia Bisericii Ortodoxe”, în ''Studii Teologice'', anul  XXII, 1970, nr. 1-2, pp.&nbsp;70–103;
* „Faptul răscumpărării în ciclul Întrupării”, în ''Studii Teologice'', anul  XXII, 1970, nr. 3-4, pp.&nbsp;230–249;
* „Faptul răscumpărării în ciclul vieții publice a Domnului”, în ''Studii Teologice'', anul  XXII, 1970, nr. 5-6, pp.&nbsp;406–430;
* „Faptul răscumpărării în ciclul Sfintelor Patimi”, în ''Studii Teologice'', anul  XXII, 1970, nr. 9-10, pp.&nbsp;649–684;
* „Faptul răscumpărării în ciclul învierii”, în ''Studii Teologice'', anul  XXIII, 1971, nr. 3-4, pp.&nbsp;186–210;
* „Faptul răscumpărării și diavolul în imnografia Bisericii”, în ''Studii Teologice'', anul  XXIII, 1971, nr. 9-10, pp.&nbsp;692–719.
* Ciclul din proloage, în ''Biserica Ortodoxă Română'', anul XCVIII, 1980, nr. 1-2, pp.&nbsp;85–90; nr. 3-4, pp.&nbsp;456–457; nr. 5-6, pp.&nbsp;587–588; nr. 7-8, pp.&nbsp;717–718; nr. 9-10, pp.&nbsp;968–969; nr. 11-12, pp.&nbsp;1141–1143; anul XCIX, 1981, nr. 1-2, pp.&nbsp;45–46 și nr. 5-6, pp.&nbsp;539–541.
* ''Proloagele diortosite și îmbogățite de arhim. dr. Benedict Ghiuș'', Ed. Mitropoliei Olteniei, Craiova, 1991, 1.034 p.

* Gheorghe Vasilescu, ''Benedict Ghiuș, duhovnicul inimii'', Ed. România Creștină, col. „Călugării noștri”, București, 1998.
* Timotei Prahoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucurestilor (coordonator) - ''Parintele Benedict Ghiuș – Duhovnic smerit și mărturisitor al lui Hristos în temnițele comuniste'', Editura ''Cuvantul Vieții'' a Mitropoliei Munteniei și Dobrogei, București, 2017.
* Arhim. Benedict Ghiuș, ''În ce condiții ne putem împărtăși'', Editura Bizantină, col. „Ghidul practic al creștinului ortodox”, București, 2003. Cu o prefață de preot prof. [[Constantin Coman]].
* Arhimandrit Benedict Ghiuș, ''Predici și îndrumări omiletice'', Editura ''Cuvântul Vieții'' a Mitropoliei Munteniei și Dobrogei, București, 2016.
* Arhimandrit Benedict Ghiuș, ''Taina răscumpărării în imnografia ortodoxă'', Editura Institutul Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, colecția „Viața în Hristos”, București, 1998.

==Surse și legături externe==
* https://ro.wikipedia.org/wiki/Benedict_Ghiu%C8%99
* https://www.nistea.com/duhovnici/parintele-benedict-ghius/
* https://www.fericiticeiprigoniti.net/benedict-ghius

==Note==
<references />

[[Categorie:Monahi]]
[[Categorie:Monahism]]
[[Categorie:Părinți duhovnicești ai secolului XX]]
[[Categorie:Preoți]]
[[Categorie:Patericul românesc]]
[[Categorie:Membri ai Rugului Aprins]]