Vizualizare sursă pentru „Arhiepiscopia Dunării de Jos”

[[Fișier:Galati_cathedral.jpg|thumb|250px|Catedrala arhiepiscopală din Galați]]
'''Arhiepiscopia Dunării de Jos''' este o [[eparhie]] a [[Biserica Ortodoxă Română|Bisericii Ortodoxe Române]], făcând parte din Mitropolia Munteniei și Dobrogei. Are [[Scaun|scaunul eparhial]] la Galați, [[jurisdicție]] peste județele Galați și Brăila, și este păstorită în prezent de [[arhiepiscop]]ul [[Casian Crăciun]].

A fost ridicată la rangul de Arhiepiscopie pe 27 septembrie 2009.<ref>[http://web.archive.org/web/20150529051828/http://ziarullumina.ro/reportaj/sarbatoarea-galatenilor Narcisa Elena Balaban, ''Sărbătoarea gălățenilor''], 29 septembrie 2009, ''Ziarul Lumina'', accesat la 5 noiembrie 2021</ref>

==Istorie==
=== Rădăcini în Mitropolia Vicinei ===
{{Main|Mitropolia Vicinei}}
Arhiepiscopia Dunării de Jos are vechi rădăcini în istorie. Una dintre înaintașele acestei eparhii este [[Mitropolia de la Vicina]], înființată în secolele XI-XII, Vicina fiind un important centru comercial din zona Dunării de Jos (pe malul dobrogean al Dunării) controlat de [[Imperiul Bizantin]].

Printre [[Mitropolit|mitropoliții]] acelei eparhii pot fi enumerați [[Teodor de Vicina]] (primul mitropolit al Vicinei atestat documentar), [[Luca de Vicina]], [[Macarie de Vicina]], [[Chiril de Vicina]] și Sf. [[Iachint de Vicina]], cel care în 1359 a devenit primul [[Listă a mitropoliților Ungro-Vlahiei|mitropolit al Ungro-Vlahiei]] (Țara Românească).<ref>[https://www.crestinortodox.ro/sfinti/sfantul-ierarh-iachint-vicina-73099.html Acad. prof. dr. Emilian Popescu, ''Sfântul Ierarh Iachint de Vicina - argumente pentru canonizare''], 28 octombrie 2016, ''Crestinortodox.ro'', accesat la 6 noiembrie 2021</ref><ref name=forum>[https://galateni.net/forum/topic/6674-file-din-istoria-episcopiei-dunarii-de-jos/ ''File din istoria Episcopiei Dunării de Jos''], 25 septembrie 2009, ''Forumul gălățenilor de pretutindeni'', accesat la 6 noiembrie 2021</ref>

=== Contextul înființării ===

Prin tratatul de pace semnat la Paris, la [[18 martie|18]]/[[30 martie]] 1856 — în urma războiului Crimeii — s-a hotărât ca Rusia să retrocedeze Moldovei trei județe de dincolo de Prut: Cahul, Ismail și Bolgrad. După această hotărâre, pe lângă măsurile organizatorice-administrative pe linie de stat, s-au luat măsuri și pentru organizarea vieții bisericești.

Astfel, la [[10 februarie]] 1857, mitropolitul [[Sofronie Miclescu]] a încredințat pe arhiereul Filaret Scriban Staviopoleos (1811—1873), rectorul Seminarului de la Socola, și pe [[protosinghel]]ul Teoctist Scriban (mai târziu [[arhimandrit]]) să preia cele 94 de biserici ortodoxe de peste Prut și să conducă provizoriu treburile bisericești din acele regiuni. Filaret s-a reîntors însă nu peste mult la seminarul pe care-l conducea, după ce a organizat la Ismail un „consistoriu duhovnicesc” și o „școală duhovnicească”, lăsându-le sub conducerea protosinghelului Teoctist ([[cler]]ul și [[laicat|credincioșii]] de aici l-au cerut pe Filaret în mai multe rânduri ca episcop).

Teoctist Scriban a fost urmat la conducerea „consistoriei” și a școlii de către arhimandritul Veniamin Arhipescu (1863). Amândoi au lucrat pentru organizarea parohiilor din cele trei județe. În fiecare județ era câte un [[protopopiat]], condus de un [[protopop]], împărțit în două sau trei circumscripții numite blagocinii, în frunte cu un blagocin. O comună forma o parohie, condusă de un preot paroh, ajutat în problemele financiare-gospodărești de un staroste (epitrop).

=== Înființarea ===

La patru ani după [[Preoții ortodocși români și unirea din 1859|realizarea Unirii Principatelor]], la [[17 noiembrie]] 1864, prin decret domnesc semnat de Alexandru Ioan Cuza, a fost organizată o nouă [[eparhie]]: [[Episcopia Dunării de Jos]], având în [[jurisdicție]] județele Covurlui (luat de la [[Episcopia Hușilor|eparhia Hușilor), Brăila (luat de la [[Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei|eparhia Buzăului]]), Ismail și Bolgrad și reședința în orașul-port Ismail (astăzi în Ucraina). 

Județul Cahul era trecut la eparhia Hușilor. Prin organizarea acestei noi eparhii, cu cele două județe de dincolo de Prut și cele din Moldova și Muntenia, s-a urmărit întărirea unității bisericești. Noua eparhie era sufragană Mitropoliei Moldovei. 

=== Melchisedec Ștefănescu ===

Ca „locotenent de episcop” a fost numit arhiereul [[Melchisedec Ștefănescu|Melchisedec Ștefănescu Tripoleos]], care până atunci îndeplinise aceeași misiune la Huși. Prin decretul lui Cuza din [[10 mai]] 1865, Melchisedec a fost numit [[episcop eparhiot]] al Dunării de Jos. 

Astfel, Melchisedec a făcut totul de la început. Din banii săi, a cumpărat o casă modestă, apoi o nouă casă din banii Episcopiei, din care a izbutit să amenajeze o reședință corespunzătoare, plantând în jurul ei o grădină imensă cu pomi fructiferi. A ridicat Seminarul eparhial la nivelul celorlalte seminarii din țară. 

În cursul celor 14 ani de cârmuire la Ismail, Melchisedec a izbutit să organizeze eparhia, să ridice nivelul cultural și moral al preoțimii de aici și să înzestreze eparhia cu cele necesare.

=== Războiul de independență ===

Prin tratatul de pace semnat la Berlin, la [[1 iulie|1]]/[[13 iulie]] 1878, în urma războiului ruso-turc din 1877—1878, cele trei județe din sudul Basarabiei (Cahul, Bolgrad și Ismail) au fost realipite la Rusia, reintrând sub jurisdicția duhovnicească a Arhiepiscopiei ortodoxe a Chișinăului. În astfel de împrejurări, [[scaun|scaunul episcopal]] și [[seminar]]ul s-au mutat de la Ismail la Galați. Nu peste mult timp, la [[22 februarie]] 1879, Melchisedec a fost ales episcop al Romanului, iar în locul său la Galați, a fost ales [[Iosif Gheorghian]] ([[24 martie]] 1879) care, până atunci păstorise la Huși.

Prin același tratat de pace de la Berlin, au fost atribuite României județele Tulcea și Constanța, aflate până atunci sub stăpânire otomană. Instalarea administrației românești în acest străvechi teritoriu românesc s-a făcut în cursul lunii noiembrie 1878. Din punct de vedere bisericesc cele două județe au fost alipite la Eparhia Dunării de Jos ([[16 martie]] 1879).

=== Situația în Dobrogea (1879) ===

Episcopul [[Iosif Gheorghian]] a întâmpinat numeroase dificultăți în cele două județe (Tulcea și Constnanța). 

Cele mai urgente măsuri care se impuneau erau acestea: înlăturarea numeroaselor abuzuri din timpul cârmuirilor bisericești străine, ale arhiepiscopilor greci sau bulgari de la Tulcea și Silistra, ridicarea nivelului cultural-moral al preoțimii, și grija pentru credincioșii ortodocși de alte neamuri.

La [[8 iunie]] 1879, episcopul Iosif l-a însărcinat pe arhimandritul său de scaun ([[vicar]]), Ieronim Ștefănescu (fratele lui Melchisedec), cu organizarea vieții bisericești în Dobrogea, în calitate de revizor eparhial. Cercetând Dobrogea în vara aceluiași an, arhimandritul Ieronim a prezentat episcopului un raport în care arăta starea tristă a vieții bisericești din Dobrogea. 

Existau 117 biserici, toate în stare rea, multe din nuiele și vălătuci, fără veșminte și cărți, deservite de 152 de [[preot|preoți]] și [[diacon]]i, absolut toți fără pregătire teologică, necunoscători ai rânduielilor bisericești, unii neștiind nici să citească bine. Erau trei mănăstiri: una cu călugări români, Cocoș, mai bine situată, și două cu călugări ruși, ambele cu numele Celic, una de călugări, alta de călugărițe (mai era și una lipovenească, numită Slava, în care-și avea reședința arhiepiscopul lor Irinarh Slavschi).

În același raport, arhimandritul Ieronim făcea mai multe propuneri pentru îndreptarea lucrurilor: să se pună bazele unor epitropii parohiale, să se acorde ajutoare de la stat bisericilor, salarii de la comune preoților, să se aducă pe rând preoții la protopopiat, pentru ca să învețe rânduielile bisericești, să se numească doi proistoși care să ajute pe protopopii din Constanța și Tulcea, să se închidă cârciumile în zilele de duminici și sărbători etc. Un alt raport (din [[1 ianuarie]] 1880), al noului revizor, arhimandritul Chiriac Nicolau, arăta aceeași stare tristă a vieții bisericești din județele de peste Dunăre.

În anii care au urmat, situația s-a îmbunătățit, prin ridicarea unor noi lăcașuri de închinare, prin înzestrarea celor existente cu obiecte de cult și cărți, prin [[hirotonie|hirotonia]] de preoți cu pregătire seminarială. Mănăstirile Celic și Dere au fost contopite, într-una singură, pentru călugărițe, Celic-Dere. Pentru călugări s-a înființat, în anul 1881, un [[schit]] la Saon în apropiere de Isaccea.

Viața bisericească ortodoxă s-a întărit mai ales după anul 1886, când guvernul a hotărât să se dea pământ în Dobrogea tuturor românilor care ar dori să se așeze în aceste locuri. S-au așezat aici o mulțime de români din diferite părți ale țării și mai ales din Transilvania, cei din urmă punând bazele unor așezări noi. O problemă grea a fost însă lipsa preoților.

=== Partenie Clinceni  ===

După alegerea lui Iosif Gheorghian în scaunul de [[întâistătător|mitropolit primat]] ([[22 noiembrie]] 1886), în locul său, ca episcop al Dunării de Jos, a fost ales arhiereul Partenie Clinceni-Băcăuanul, la [[10 decembrie]] 1886. A păstorit până la [[8 februarie]] 1902, când i-a urmat lui Iosif Naniescu, în scaunul de mitropolit al Moldovei. Sub Partenie Clinceni, s-a ridicat un măreț palat episcopal, cu cancelarii pentru administrația eparhială și un paraclis (între anii 1897—1900).

=== Pimen Georgescu ===

Între anii 1902-1907, Episcopia Dunării de Jos a fost păstorită de [[Pimen (Georgescu) al Moldovei|Pimen (Georgescu)]], cel care avea să devină ulterior [[Mitropolia Moldovei și Bucovinei|Mitropolit al Moldovei]]. Acesta a inițiat un plan de activitate administrativă și pastorală, prin care misiunea bisericească era îndrumată pe mai multe componente, precum: conferințele cu [[protopop]]ii din eparhie, întocmirea rapoartelor de activitate ale slujitorilor, instituirea „foilor de inspecțiune asupra stării și activității din parohii”, obligativitatea ridicării de lăcașuri de cult numai cu autorizație, neamestecul [[cler]]ului în politică, realizarea unor statistici despre moralitatea populației din cuprinsul eparhiei, o educație morală și religioasă, coerentă și consecventă, etc.

O altă realizare importantă a PS Pimen, care a rămas în memoria credincioșilor gălățeni, este punerea pietrei de temelie a [[Catedrală|Catedralei]] episcopale din Galați, care avea să fie finalizată prin [[târnosire]]a săvârșită la 6 august 1917 (lucrările fiind conduse de arhitectul Petre Antonescu). De asemenea, el a reușit să înființeze Școala de cântăreți (în 1903) și Seminarul Teologic „Sfântul Apostol Andrei” din Galați (în 1908, după ce fusese desființat în 1893 prin [[Legea clerului mirean și a seminariilor]]).<ref name=petcu2>[http://ziarullumina.ro/o-biografie-despre-mitropolitul-moldav-pimen-georgescu-78356.html Adrian Nicolae Petcu, ''O biografie despre mitropolitul moldav Pimen Georgescu''], 2 decembrie 2012, ''Ziarul Lumina'', accesat la 7 noiembrie 2021</ref>

Sub episcopul Pimen s-au pus bazele Societății clerului din eparhie, numită „Solidaritatea”, care a ridicat apoi și un azil în Galați pentru văduve și orfani, mai ales pentru cei din familii preoțești.

=== Nifon Niculescu ===

Nifon Niculescu (1860—†1923) era licențiat al Facultății de teologie din București, fost revizor al Mitropoliei Ungrovlahiei, director al cancelariei Sfântului Sinod, fost preot la biserica Albă din București și apoi mult timp arhiereu locotenent și vicar al Mitropoliei Ungrovlahiei, cu titlul de „Ploieșteanul” (1895—1909), unul din cei mai de seamă cunoscători ai muzicii psaltice din țară. Ca episcop al Dunării de Jos a păstorit până la sfârșitul anului 1921, când s-a retras din scaun ([[27 februarie]] 1923).

=== Perioada comunistă ===

La [[16 octombrie]] 1975 Episcopia Dunării de Jos a fost ridicată la rangul de [[Arhiepiscopie]], cu titlul „a Tomisului și Dunării de Jos”, IPS [[Antim (Nica) al Tomisului și Dunării de Jos]] devenind astfel [[arhiepiscop]], A fost înscăunat în noua demnitate la 9 noiembrie 1975 și a condus această arhiepiscopie până la decesul său ([[1 mai]] 1994).

=== După comunism ===

Odată cu reactivarea Arhiepiscopiei Tomisului în 1990, jurisdicția Episcopiei Dunării de Jos s-a redus la județele Galați și Brăila.<ref>[https://arhiepiscopiatomisului.ro/catedrala-arhiepiscopala/ ''Arhiepiscopia Tomisului: Catedrala Arhiepiscopală''], accesat 12 noiembrie 2021</ref>

==Arhiepiscopia Dunării de Jos în prezent==
[[Fișier:IPS Casian Craciun.jpg|thumb|220px|IPS [[Casian (Crăciun) al Dunării de Jos|Casian]], Arhiepiscopul Dunării de Jos]]
Actualul Arhiepiscop al Dunării de Jos este Înaltpreasfințitul [[Casian (Crăciun) al Dunării de Jos|Casian (Crăciun)]]. IPS Casian a fost ales episcop titular al Eparhiei Dunării de Jos la 12 iulie 1994, fiind [[Întronizare|întronizat]] la 24 iulie 1994. La 27 septembrie 2009 a fost ridicat la rangul de [[arhiepiscop]] ([[Tomos|Tomosul patriarhal]] nr. 3621/10.09.2009).

În prezent, Arhiepiscopia Dunării de Jos are în [[jurisdicție]] un număr de opt [[Protopopiat|protoierii]] din județele Galați și Brăila, precum și 14 [[Mănăstire|unități monahale]] (12 mănăstiri și 2 [[schit]]uri).

Editura Arhiepiscopiei Dunării de Jos are o bogată activitate editorială, tipărind anual (din 1991) numeroase cărți de cult, broșuri cu tematică religioasă, eseuri și revista lunară ''Călăuza ortodoxă''.

===Protopopiate===
* Protoieria Galați 
* Protoieria Tecuci 
* Protoieria Târgu Bujor 
* Protoieria Covurlui 
* Protoieria Nicorești 
* Protoieria Brăila 
* Protoieria Făurei 
* Protoieria Însurăței 

===Mănăstiri===
* Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului”, Adam
* Mănăstirea „Sfânta Treime”, Buciumeni
* Mănăstirea „Sfinții Martiri Brâncoveni”, Cârlomănești
* Mănăstirea „Nașterea Maicii Domnului”, Cudalbi
* Mănăstirea „Sfântul Mare Mucenic Pantelimon”, Lacu-Sărat
* Mănăstirea „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul”, Măxineni
* Mănăstirea „Sfântul Mucenic Trifon”, Şendreni
* Mănăstirea „Sfinții Trei Ierarhi”, Toflea
* Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului”, Vladimirești
* Mănăstirea „Sfinții Arhangheli” - Metoc, Galați
* Mănăstirea „Sfântul Ioan Gură de Aur și Sfânta Cuvioasă Macrina”, Galați
* Mănăstirea „Sfântul Vasile cel Mare și Sfânta Cuvioasă Parascheva”, Galați
* Schitul „Cuviosul Rafail de la Bursucani”, Zimbru
* Schitul „Acoperământul Maicii Domnului și Sfântul Ierarh Luca al Crimeii”, Mogoș

== Note ==
<small><references /></small>

== Surse ==
* [[Mircea Păcurariu]], ''Istoria Bisericii Ortodoxe Române'' Volumul 3, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1981.

== A se vedea și ==
* [[Dobrogea antică]]
* [[Mitropolia Dristrei]]
* [[Mitropolia Vicinei]]

== Legături externe ==
* [https://www.edj.ro/ Arhiepiscopia Dunării de Jos, site oficial]
* [http://www.crestinortodox.ro/biserica-ortodoxa/mitropolia-munteniei-dobrogei/episcopia-dunarii-jos-70958.html Episcopia Dunării de Jos - protopopiate], 18 iulie 2012, ''CrestinOrtodox.ro''
* [http://ziarullumina.ro/cronica/sfinti-si-pastori-misionari-mitropolia-munteniei-si-dobrogei Sfinți și păstori misionari în Mitropolia Munteniei și Dobrogei], 4 octombrie 2009, ''Ziarul Lumina''

[[Categorie:Biserica Ortodoxă Română]]
[[Categorie:Eparhii românești]]