Vizualizare sursă pentru „Spiritualitate”

{{Teologie}}'''Spiritualitatea ortodoxă''' "prezintă procesul înaintării creştinului pe drumul desăvârşirii în Hristos, prin curăţirea de patimi şi prin dobândirea virtuţilor" <ref>Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, ''Spiritualitatea ortodoxă. Ascetica şi Mistica'', EIBM, Bucureşti, 1992, p. 5.</ref>. Aşadar, Spiritualitatea sau ''Teologia Ascetică şi Mistică'' prezintă sistematic (pe cât e posibil) drumul omului către împlinirea vocaţiei, a chemării sale: asemănarea cu Dumnezeu până la [[îndumnezeire]] (II Petru 1, 4), aceasta fiind desăvârşirea la care ne-a chemat Mântuitorul când a zis: "Fiţi, dar, voi desăvârşiţi, precum Tatăl vostru Cel Ceresc desăvârşit este" (Matei 5, 48); aceasta este "starea bărbatului desăvârşit", aceasta este "măsura vârstei deplinătăţii lui Hristos" (Efeseni 4, 13).

Dar dezvoltarea organică şi desfăşurarea doctrinei ascetice creştine nu s-a sistematizat decât treptat, pornind mai întâi de toate de la acest cuvânt al Mântuitorului: "Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine (''abneget semetipsum''), să-şi ia [[crucea]] în fiecare zi şi să-Mi urmeze Mie (''sequatur Me'')" (Lc. 9, 23. Cf. Mt. 16, 24 si Mc. 8, 34). Pornind aşadar de la acest adevărat rezumat al întregii învăţături ascetice a Evangheliei <ref>Cf. P. Pourrat, ''La spiritualité chrétienne'', Paris, 1931 , t. I: "Dés origines de l'Église au Moyen Age", p. 2</ref>, completat de experienţa în [[Duhul Sfânt|Duhul]] a [[Sfinţii Părinţi|Părinţilor]] - care n-au făcut altceva decât să dezvolte în viață învăţătura evanghelică <ref>Această dezvoltare organică este foarte bine pusă în evidentă de P. Pourrat, ''op.cit.'', în tomul I (din cele trei) al cursului său de spiritualitate. Astfel, urmărind firul cronologic al dezvoltării, arată în Cap. I învăţătura evanghelică: a) în Evangheliile sinoptice; b) în Evanghelia sfântului Ioan (şi-n epistolele sale); si c) învăţătura ascetică a sfântului Pavel. Cap. II tratează despre "Ascetismul creştin în primele trei veacuri ale Bisericii". Cap. III despre "Deformările ascetismului creştin primitiv": 1. [[Encratismul]] şi [[Montanismul]]; 2. [[Gnosticism]]ul şi Neo-platonismul; 3. Teologia spirituală a lui [[Clement Alexandrinul]] şi a lui [[Origen]].  Cap. IV: "Monahismul în Orient în secolele al patrulea şi al cincilea". Cap. V: "Doctrina ascetică a călugărilor orientali din al patrulea şi al cincilea secol". Cap. VI: "Monahismul în Occident în secolele al patrulea şi al cincilea", s.a.m.d. până la Cap. XII: "Evoluţia monahismului oriental după secolul al cincilea: mănăstirile şi lavrele. Autorii spirituali între secolele al şaselea şi al zecelea".</ref> -, s-a ajuns abia în secolele XI-XII, în Occident, la primele sinteze de Spiritualitate în cunoscutele ''Summae theologicae''. Până atunci tratatele ascetice au fost ocazionale, o mai mare generalitate şi cuprindere având doar [[Scara]] sfântului [[Ioan Scărarul]], egumenul Raitului (+ către anul 600) - în Orient <ref>Scara Paradisului este - după P.Pourrat, ''op.cit.'', p. 486 - echivalenta ascetică a sintezei dogmatice a sfântului Ioan Damaschin.</ref> - şi ''Convorbirile'' (''Collationes summorum Patrum'') sfântului [[Ioan Casian]] (+ probabil în anul 435) - în Occident.