Vizualizare sursă pentru „Rugaciunea”

 În momentele sfinte, când lumina blândă a serii pătrunde tainic prin vitralii în biserici, învăluindu-ne într-o atmosferă de taină şi har, sufletul ni se îndreaptă către Dumnezeu, folosindu-se de cuvintele Proorocului David : "Să se îndrepteze rugăciunea mea, ca tămâia înaintea Ta..." (Ps. 140, 2). Întrebarea este de ce cerem să se îndrepteze rugăciunea noastră către Dumnezeu, ştiind că prin definiţie rugăciunea este "plugăria sufletului"; este, după însuşirea ei, "însoţirea şi unirea omului şi a lui Dumnezeu, iar după lucrare susţinătoarea lumii"; s-ar putea atunci îndrepta ea şi în altă parte ? Da ! Rugăciunea s-ar putea, de proastă calitate fiind, să nu se îndrepteze înspre cer, ca tămâia bine mirositoare, ci să rămână fără putere, neroditoare şi moartă; ba, în cel mai nefericit caz, să se prefacă în păcat. De aceea avem nevoie de o călăuză, care să ne înveţe cum să ne rugăm şi în ce stare trebuie să fim cu sufletul şi cu trupul pentru a face o rugăciune bună. "Când porneşti să te înfăţişezi înaintea Domnului, spune Sfântul Ioan Scărarul, să-ţi fie haina sufletului ţesută întreagă din firele nepomenirii răului"; sau în alt loc acelaşi sfânt părinte zice : "toţi cei ce se duc la Împăratul ca să primească iertarea datoriilor, au nevoie de o zdrobire a inimii negrăită..." Însăşi rugăciunea trebuie să aibă anumite calităţi pentru a fi primită de Dumnezeu şi nu cumva în locul miresmei celei plăcute a credinţei şi dragostei, să răspândească în jur putoarea mândriei, răutăţii şi iubirii de avuţie. "Îndulcesc bucatele undelemnul şi sarea; înaripează rugăciunea smerenia şi lacrima". Este o realitate faptul că noi nu ştim să ne rugăm (Romani 8, 26), că de obicei rugăciunile noastre sunt lumeşti şi necurate, că în ele sunt amestecate dorinţe trupeşti a căror împlinire ne-ar aduce vătămare. Rugăciunile noastre chiar în forma lor curată, în cea mai mare parte sunt slabe, lipsite de viaţă şi prin urmare şi fără efect. Cum pot deveni rugăciunile noastre puternice şi pline de viaţă ? Cum se poate reaprinde focul în cădelniţa sufletului nostru şi cum suflarea de sus a harului dumnezeiesc menţine aprins acest foc ? Toate aceste lucruri încearcă să ni le desluşească lucrarea de faţă, pe care o edităm în două volume, şi o numim Sbornic. Culegere bogată de texte, alcătuită prin anii 1936 de egumenul Hariton, ne aduce în faţă mulţime de părinţi trăitori ai rugăciunii din mediul slav, dar nu lipsesc nici nevoitori celebri din spaţiul românesc, cum ar fi Sfântul Paisie de la Neamţ sau Cuviosul Vasile de la Poiana Mărului. În centrul preocupărilor fiind mai ales rugăciunea atât de cunoscută : "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul", precum şi diferite tehnici ale practicării ei, le dăm o şansă şi celor ce sunt ispitiţi să păşească pe lângă adevăr, apelând la diferite sisteme necreştine orientale, în mod special la yoga. Nădăjduim ca alături de Pateric şi Limonar, Sbornicul să fie o desfătare sufletească pentru toţi cei care doresc să se ridice mai presus de nimicnicia clipei de faţă.