Vizualizare sursă pentru „Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie”

{{OrtodoxiaînRomânia}}
'''Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie''', scrisă cândva la începutul secolului XVI, este considerată „cea mai de seamă lucrare originală din toată literatura veche românească”<ref>*[[Mircea Păcurariu]], ''Istoria Bisericii Ortodoxe Române'' Volumul 1, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1991. ISBN 973-9130-08-9</ref>.

== Context literar ==
[[Imagine:Invturile-lui-neagoe-basarab-catre-fiul-sau-teodosie.JPG|thumb|250px|<center>''Ediție din 1843 tipărită în [[limba română]] folosind alfabetul chirilic în Tipografia Colegiului Sf. Sava din București''</center>]]
Această lucrare aparține genului „parenetic” (παραινέω - sfătuiesc, îndemn), fiind un manual de educație moral-politică, o lucrare militară și de pedagogie, menită să îndrume pe fiul său Teodosie și pe domnii următori. Prezintă asemănări cu „Învățăturile” împăratului Vasile Macedoneanul către fiul său Leon, cu lucrarea lui Constantin VII Porfirogenetul, „Despre administrarea imperiului”, cu „Învățăturile” cneazului rus Vladimir Monomah către fiii săi și cu opera contemporană „Principele” a florentinului Niccolò Machiavelli.

== Autorul ==
Majoritatea cercetătorilor români și străini consideră ca autor pe [[Neagoe Basarab]], domnul Țării Românești.

Împotriva paternității s-au pronunțat D. Russo și P. P. Panaitescu, care consideră că ar fi opera unui [[călugăr]] român, scrisă, firește, în slavonește. Al. Constantinescu socoteste ca autor pe Gavriil Protul. În schimb, cercetătorul grec Leandros Vranoussi și Petre Ș. Năsturel, susțin că „Învățăturile” - cel puțin partea a doua - ar aparține lui Manuil din Corint, mare retor al [[Patriarhia Ecumenică|Patriarhiei ecumenice]] între anii 1480 și 1530, care ar fi scris la îndemnul domnitorului, apoi întreaga operă ar fi fost prelucrată și tradusă în slavoneste la Curtea sa.

== Compoziție și conținut ==

Lucrarea are două părți mari.

=== Prima parte ===

Partea întâi expune concepția despre monarhia de drept divin, cu îndatoririle monarhului față de Dumnezeu și de poporul său, continuând cu o amplă succesiune de lecturi morale și pedagogice, extrase din [[Vechiul Testament]] (îndeosebi din cărțile Regilor), din panegiricul lui [[Constantin cel Mare]] scris de [[patriarh]]ul Eftimie al Târnovei, texte din [[Noul Testament]] și din unele [[omilie|omilii]] ale Sfântului [[Ioan Gură de Aur]], fragmente din cunoscutul roman popular Varlaam și Ioasaf.

=== A doua parte ===
Partea a doua are 13 capitole, fiecare putând constitui o lucrare aparte. Iată câteva titluri: „Pentru cinstirea [[icoană|icoanelor]]” (cap. I), „Despre frica și dragostea de Dumnezeu” (cap. II), „Scrisoarea lui Neagoe Voievod către oasele maicii sale Neaga...” (cap. III), „Pildă pentru ceia ce fac milostenie și pentru viața lumii acesteia” (cap. IV, inspirat din Varlaam și Ioasaf, cartea populară Fiziologul, cu o predică originală despre milostenie, în care sunt citate și texte din Sfinții Părinți).

Capitolele V-XI expun gândirea social-politică, diplomatică și militară a autorului. Se întâlnesc aici numeroase texte din cartea „Umilința” a scriitorului bizantin Simion Monahul (secolul XI), citate din Sfinții Părinți și din cărțile populare. Cap. XII, intitulat „Pentru pecetluirea cărții acesteia”, este un „testament solemn” adresat lui Teodosie și domnilor următori, iar cap. XIII este intitulat „Rugăciunea lui Ioan Neagoe Voievod care au făcut la ieșirea [[suflet]]ului său” (cu texte din [[Molitfelnic]], din „Dioptra” lui Filip Solitarul, din „Cateheza la înviere” a Sfântului Ioan Gură de Aur).

=== Temele abordate ===
Din analiza cuprinsului Învățăturilor lui Neagoe Basarab, rezultă că autorul tratează și o seamă de probleme de morală ortodoxă: iubirea față de Dumnezeu, milostenia, [[rugăciune]]a, fiind redate aproape 20 de rugăciuni. Învățăturile se ocupă însă și cu numeroase probleme [[dogmatica|dogmatice]]: izvoarele de credință, atributele lui Dumnezeu, [[Antropologie|antropologia]], [[Sfânta Treime]], [[mântuire]]a, [[pocăință|pocăința]], [[eshatologie|eshatologia]], [[Maica Domnului]], sfintele icoane etc. Într-un cuvânt, se întâlnesc aici pe scurt sau mai pe larg aproape toate capitolele Dogmaticii, cu numeroase referiri la cele două izvoare ale revelației: Sfânta Scriptură și Sfânta Tradiție.

== Note ==
<references />

==Surse==
*[[Mircea Păcurariu]], ''Istoria Bisericii Ortodoxe Române'' Volumul 1, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1991. ISBN 973-9130-08-9

==A se vedea și==
* [[Începuturile literaturii românești]]

[[Categorie:Istoria Bisericii]]
[[Categorie:Ortodoxia în România]]
[[Categorie:Literatură creștină]]
[[Categorie:Educație]]