Vizualizare sursă pentru „Maxim Brancovici”

După plecarea patriarhului [[Nifon al II-lea al Constantinopolului|Nifon]] din Țara Românească, la cârma [[Mitropolia Ungrovlahiei|mitropoliei Ungrovlahiei]] a ajuns '''Maxim Brancovici''', un [[ierarh ]] care a încurajat unitatea românilor din principate.

== Înainte de arhierie ==
Maxim Brancovici era de neam sârb, trăgându-se din familia despotului Brancovici. Din botez purta numele de Gheorghe.

Întrucât Serbia căzuse sub turci, încă din 1459, tânărul Gheorghe, împreună cu fratele său mai mare, au pribegit o vreme prin Ungaria, participând chiar și la unele lupte împotriva turcilor. S-a călugărit apoi în [[mănăstire]]a Kupinici din vechiul Sirmium, luându-şi numele de Maxim și în curând a fost [[hirotonie|hirotonit]] [[preot]] ([[ieromonah]]). Venirea sa în Țara Românească se pare că s-a petrecut în jurul anului 1503, când era în țară și [[patriarh]]ul Nifon, adus de [[Radu cel Mare]] pentru reorganizarea Bisericii. N-ar fi exclus ca domnul însuși să fi chemat în țară și pe ieromonahul Maxim, așa cum făcuse cu Nifon și cu călugărul-tipograf [[Macarie al II-lea|Macarie]].

Numeroși cercetători socotesc că în [[Nifon_al_II-lea_al_Constantinopolului#Mitropolit al Țării Românești|soborul convocat]] de patriarhul Nifon, între cei doi [[episcop]]i aleși atunci era și ieromonahul Maxim, întrucât o versiune a Vieții sale spune că Radu cel Mare „mai apoi îl făcu pe Maxim ieromonahul episcop”. Hirotonia lui întru arhiereu a săvârșit-o desigur patriarhul Nifon fie la Argeș, fie la Târgoviște împreună cu vreun ierarh de peste Dunăre.

== Scaunul mitropolitan ==
După 1505, când patriarhul Nifon a părăsit țara, Maxim a luat în mână conducerea treburilor Mitropoliei Ungrovlahiei, lucru pe care îl relatează și Viața sa, pomenită mai sus. Ca mitropolit, Maxim Brancovici a contribuit, cu autoritatea sa, la înlăturarea unui conflict și la încheierea păcii între Radu cel Mare și Bogdan III al Moldovei, cărora le-a arătat că sunt „creștini și o seminție”. Această știre o aflăm în Letopisețul anonim al Moldovei, în Cronica lui Macarie, în Cronica zisa moldo-polonă, ca și în Letopisețul lui [[Grigore Ureche]]. Deci, prin mijlocirea acestui slujitor al Bisericii, s-a oprit vărsarea de sânge între munteni și moldoveni.

Se pare că mitropolitul Maxim a fost trimis de Radu cel Mare într-o solie la regele Vladislav al II-lea al Ungariei și la sașii din Transilvania, prin 1507-1508, pentru a stabili relații de bună vecinătate între țările lor. Probabil, cu această ocazie, regele Vladislav a dăruit lui Radu domeniui Geoagiu de Jos (jud. Hunedoara), cu 10 sate în jur.

O misiune asemănătoare i-a încredinţat în toamna anului 1508 noul domn Mihnea cel Rău, fiul lui Vlad Țepeș (1508-1509), care l-a trimis la regele Vladislav al II-lea la Buda, să-l înștiințeze de urcarea sa pe tronul Țării Românești. Și-a îndeplinit cu succes misiunea, dar, după cum aflăm în spusele biografului său, nu s-a mai întors în Țara Românească.

== Sfârșitul vieții ==
Primind de la rudele sale din familia Lașcu un loc la Cruședol (la nord de Belgrad), a ridicat acolo o mănăstire, în care a strâns câțiva [[ucenic]]i.

Mitropolitul Maxim a trăit la Cruședol încă patru ani, până la 18 ianuarie 1516, fiind înmormântat tot acolo. Ținând seama de evlavia și curățenia vieții sale, [[Biserica Ortodoxă Sârbă]] l-a trecut în rândul [[sfânt|sfinților]], pomenirea lui făcându-se în ziua [[moarte|morții]] sale, adică la 18 ianuarie (în 1761 s-a tipărit la Râmnic în cartea intitulată Pravila de rugăciuni pentru sfinții sârbi și Viața Sfântului Maxim arhiepiscopul).

== Mitropolia Ungrovlahiei după Maxim ==

[[Scaun]]ul mitropolitan a rămas vacant vreo patru ani, sub domnii care au urmat lui Radu cel Mare: Mihnea cel Rău (1508-1509), Mircea (1509-1510) și Vlad cel Tânăr (Vlăduț), fiul lui Vlad Călugărul (1510-1512). Vremurile tulburi în care au domnit ei nu le-au dat răgaz să se ocupe și de alegerea unui nou titular al scaunului mitropolitan.

Pe de altă parte, se aștepta desigur reîntoarcerea lui Maxim la scaunul său. Că în țară n-a fost nici un vlădică între anii 1508-1512 reiese și din faptul că nici una din cele trei cărți tipărite între acești ani de ieromonahul Macarie (Liturghierul 1508, Octoihul 1510 și Tetraevanghelul 1512) nu pomenesc vreun nume de mitropolit, așa cum se obișnuia pe atunci.

==Surse==
*[[Mircea Păcurariu]], ''Istoria Bisericii Ortodoxe Române'' Volumul 1, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1991. ISBN 973-9130-08-9


{{start box}}
{{succesiune|înainte=[[Nifon al II-lea al Constantinopolului|Nifon I]]|
titlu=[[Listă a mitropoliților Ungro-Vlahiei|Mitropolit al Ungro-Vlahiei]]|
ani=1505-1508|
după=[[Macarie al II-lea]]}}
{{end box}}

[[Categorie:Istoria Bisericii]]
[[Categorie:Ortodoxia în România]]
[[Categorie:Mitropolia Munteniei și Dobrogei]]
[[Categorie:Mitropoliți români]]
[[Categorie:Sfinți sârbi]]