Vizualizare sursă pentru „Mircea cel Bătrân”

{{În curs}}
[[Imagine:MirceatheElder.jpg|thumb|200px|<center>Mircea cel Bătrân</center>]]
'''Mircea cel Bătrân''' a fost Domn al Țării Românești între anii 1386-1418. Fiu al lui Radu I și frate al lui Dan I, pe care l-a urmat la tron după moartea acestuia, se intitula în actele oficiale emise în timpul domniei sale: „''În Hristos Dumnezeu, binecredinciosul și de Hristos iubitorul și singur stăpânitorul, Io '''Mircea''' mare voievod și domn...''”. În istoriogafia românească s-a consacrat însă numele Mircea cel ''Bătrân'', folosit de cronicarii din secolele XVI-XVII pentru a-l deosebi de nepotul său Mircea al II-lea.<ref>Supranumele „cel Bătrân” (în slavonă: ''starîi'') era dat, în limbajul de cancelarie medieval, primului suveran cunoscut cu acest nume. Întrucât în Țara Românească nu se obișnuia numerotarea domnilor, ca în Occident, Mircea a primit acest nume postum pentru a fi deosebit de nepotul său Mircea al II-lea.</ref> În timpul său, Țara Românească a ajuns la cea mai mare întindere teritorială din istoria sa. Mircea cel Bătrân a dus o politică de independență, reușind să stăvilească tendințele de expansiune ale Ungariei și Poloniei, care urmăreau în special controlul asupra gurilor Dunării, și să facă față forțelor otomane aflate în plină expansiune în Peninsula Balcanică. A rămas vestit și pentru remarcabila sa operă de organizare politică, administrativă și ecleziastică a Țării Românești, fiind în același timp un mare ctitor de [[Mănăstire|mănăstiri]] și [[Biserică|biserici]]. 

==Viața==
===Origini===
Mircea se trăgea din dinastia Basarabilor, fiind fiul lui Radu I, domn al Țării Românești (1377-1383). Acesta a avut doi fii: pe Dan I, cu doamna Ana și pe Mircea, cu doamna Calinichia. Asupra originii mamei sale, Calinichia, opiniile istoricilor sunt divergente, existând mai multe ipoteze:
* Doamna Calinichia ar fi cea de-a patra fiică a cneazului Lazăr al Serbiei, potrivit unei cronici sârbești târzii, din secolul al XVII-lea.
* Doamna Calinichia ar fi o prințesă bizantină, pentru că numele ei este grecesc și de la ea ar fi moștenit Mircea titlul de despot.<ref>Nicolae Iorga, ''Studii și documente cu privire la istoria românilor'', vol. III,  București, 1901, p. 271</ref>
* Doamna Calinichia ar fi una și aceeași persoană cu doamna Ana, schimbându-și numele în momentul [[călugăr]]irii.<ref>Daniel Barbu, ''Umbra lui Mircea la Cozia. O ipoteză genealogică'', în AG, I (VI), 1994, nr. 1-2, p. 17-25</ref>.
* Doamna Calinichia ar fi originară dintr-o familie boierească din Oltenia, judecând după întinsele moșii pe care le deținea acolo.<ref name="Giurescu">Constantin C. Giurescu, ''Istoria Românilor'', Ed. All Educational, București, 2003, p. 362</ref>.

===Domnia===
Mircea i-a succedat pe tronul Țării Românești fratelui său Dan I, după moartea acestuia (23 septembrie 1386). Primul document păstrat de
la el este datat la 27 iunie 1387, în acest act vorbindu-se despre „sfântrăposatul fratele domniei mele, Io Dan voievod”.<ref>Rezachevici (2001), vol. 1, p. 79.</ref>

Țara se afla în plin proces de dezvoltare, datorită politicilor înțelepte promovate de înaintașii săi, iar Mircea va continua consolidarea economiei, armatei, administrației și Bisericii.<ref name="Giurescu"/>


===Sfârșitul===
Data morții lui Mircea cel Bătrân apare în cronicile sârbești: „Anul 6926 (1418), s-a pristăvit marele voievod al Ungrovlahiei, Io Mircea, ianuarie 31”.<ref>Rezachevici (2001), vol. 1, p. 81.</ref>

A fost înmormântat în [[ctitor]]ia sa, biserica [[Mănăstirea Cozia|Mănăstirii Cozia]], în partea de sud a [[pronaos]]ului, într-un sarcofag de piatră, sculptat în forma trupului omenesc, după moda apuseană, având deasupra o lespede capac dăltuită în forma a trei trunchiuri de piramidă, așezate în trepte, vădind o influență central-europeană, sau mai degrabă sârbo-bosniacă, venită de la sudul Dunării, lespede din care s-au păstrat doar două fragmente sub pardoseală.<ref>Rezachevici (2001), vol. 1, p. 81.</ref>

Mormântul lui Mircea cel Bătrân nu a fost niciodată uitat. La 8 noiembrie 1602 călugărița Theofana, care nu este alta decât Teodora, mama lui [[Mihai Viteazul]], mărturisea într-o frumoasă limbă românească, că, ajunsă la bătrânețe, s-a retras la mănăstirea Cozia „și la răpausul răposatului Mircei voevod".
La 1917 însă, în vremea primului război mondial și a ocupației germane, mormântul a fost profanat și lespedea care îl acoperea a fost distrusă. Abia la 15 mai 1938, din inițiativa Comisiunii Monumentelor Istorice și cu participarea Episcopiei Râmnicului, au fost reînhumate solemn osemintele lui Mircea, așezându-se deasupra o copie după prima lespede tombală (găsită cu ocazia săpăturilor efectuate), pe care se poate citi: „Aici odihnesc rămășițele lui Mircea Domnul Ţării Românești, adormit în anul 1418".<ref>Arhimandrit Gamaliil Vaida, ''Mănăstirea Cozia. Ieri și astăzi'', ediția a Il-a, Râmnicu Vâlcea, 1983, p. 27.</ref>

==Mircea cel Bătrân și creștinismul ortodox==
În 1359 voievodul [[Nicolae Alexandru]] (1352-1364) înființase la Curtea de Argeș prima [[mitropolie]] a Țării Românești, punând în fruntea ei pe [[Iachint de Vicina]]. În 1370 Vladislav Vlaicu înființase și cea de-a doua mitropolie a țării, la Severin. Ambii [[Mitropolit|mitropoliți]] români erau numiți și unși de către [[ Patriarhia Ecumenică|Patriarhul ecumenic]] din [[Constantinopol]]. La urcarea pe tron a lui Mircea cel Bătrân, la Argeș era mitropolit Antim Critopol iar la  Severin era Atanasie. 


==Ctitor de sfinte lăcașuri==


==Note==
<references/>

==Bibliografie==
* Alexandru D. Xenopol, ''Istoria românilor din Dacia Traiană'', Editura Cartea Românească, București, 1925, vol. III, pp. 76-94.
* Constantin Rezachevici, ''Cronologia critică a domnilor din Țara Românească și Moldova a. 1324 - 1881'', Vol. I, Editura Enciclopedică, București, 2001, pp. 79-81. ISBN 973-45-0387-1.


{{start box}}
{{succesiune|
înainte=Dan I|
titlu=[[Listă a Domnilor Țării Românești|Domn al Țării Românești]]|
ani=1386 - 1418|
după=Mihail I}}
{{end box}}

[[Categorie:Voievozi români]]