Vizualizare sursă pentru „Teodosie cel Mare, începătorul vieții de obște”

{{Articol de calitate}}[[Image:Theodosius the Cenobiarch (mosaic in Nea Moni).jpg|thumb|right|250px|'''Teodosie Chinoviarhul''' - mozaic din mănăstirea Nea Moni (Grecia), secolul al XI-lea]]
[[Cuvios]]ul '''Teodosie cel Mare''' (gr. Θεοδόσιος ὁ Μέγας; sl. Феодосий Киновиарх), supranumit '''Chinoviarhul''' (adică ”începătorul [[Viaţă de obşte|vieţii de obşte]]”), a trăit în perioada secolelor V-VI, în Asia Mică şi în Palestina. [[Prăznuire|Prăznuirea]] sa în [[Biserica Ortodoxă]] se face pe [[11 ianuarie]]. 

==Viața==
Teodosie s-a născut către anul 423 în satul Mogarisos <ref>Numele localității poate avea forme diferite: Mogarissos, Mogarisos, Mogarion, Garisos.</ref> din ţinutul Capadociei, în estul Turciei de astăzi. Tatăl său se numea Proeresie şi mama sa Evloghia, şi erau amândoi credincioşi şi cucernici. 

Teodosie a intrat de tânăr în [[monahism]] și, din râvnă pentru Locurile Sfinte și din dorința de înstrăinare<ref>După ''Viața'' sa, tânărul Teodosie a dorit să urmeze exemplului de înstrăinare al patriarhului [[Avraam]], care și-a părăsit părinții, prietenii, rudele și tot ce avea din dragoste pentru Dumnezeu. </ref>, a pornit spre [[Ierusalim]], pe vremea când se adunase la Calcedon [[Sinodul IV Ecumenic]], la anii 451. Trecând prin Antiohia, s-a dus la marele [[Simeon Stâlpnicul]] (prăznuit la [[1 septembrie]]), de la care a deprins înclinarea spre viața cea îmbunătățită și care i-a proorocit că va fi păstor peste multe oi cuvântătoare pe care le va scoate din gura lupului. 

Ajuns la Ierusalim, Teodosie s-a închinat la toate locurile sfinte pomenite în evanghelii. Apoi a viețuit un timp într-o mică comunitate monastică la jumătatea drumului dintre Ierusalim și Betleem, sub ascultarea și cu sfătuirea unui mare bătrân, [[pustnic]]ul Longhin, care el însuși trăia lângă turnul lui David în apropiere de poarta dintre Jaffa a cetății sfinte. 

Mai apoi, Teodosie s-a retras într-o peşteră din apropierea [[Betleem]]ului, despre care [[tradiția]] spune că era peștera în care cei trei [[Magi]] au petrecut noaptea după ce s-au închinat Mântuitorului [[Iisus Hristos]]. Aici, timp de 30 de ani, Teodosie s-a hrănit doar cu ierburi şi roade de finic, nemâncând deloc pâine. Rugăciunea lui era neîncetată și lacrimile de pe obraz nu i se uscau niciodată. Datorită vieţii sale de [[ascet]], în jurul său s-a adunat mulţi [[ucenic]]i, care îi ascultau povețele și-i urmau viața. Când peștera unde trăiau ei a devenit cu totul neîncăpătoare, sfântul a decis să ridice în apropiere o mănăstire.

Sfântul Teodosie a pus bazele acestei mănăstiri în anul 479 <ref>După cronologia lui Dimitrios G. Tsamis din: ''Patericul sinaitic'', Ed. Deisis, Sibiu, 1995, p. 222</ref> în deșertul lui Iuda. Împreună cu ucenicii săi, Teodosie ridică, la 7 km de Betleem o adevărată cetate evanghelică cu mai multe anexe: un [[arhondaric]] pentru [[călugăr]]ii străini, un altul pentru primirea săracilor şi a localnicilor, un spital pentru bolnavi, un ospiciu pentru călugării bătrâni şi un azil pentru alienaţi. Aşezămintele erau atât de mari pentru acea vreme (peste 400 de membri de naţionalităţi diferite şi patru biserici : într-una Dumnezeu era lăudat în greceşte, în alta în siriacă, în alta în armeană şi a patra era rezervată alienaţilor şi posedaţilor) încât, pentru a împlini toate nevoile, Domnul intervenea adesea prin [[minune|minuni]] şi înmulţind pâinea şi celelalte necesare vieţii. Viață lor călugărească era inspirată de regulile monahale ale Sfântului [[Vasile cel Mare]], frații adunându-se de șapte ori pe zi la biserică pentru laude. 

În jurul anului 513, la moartea lui Gherontie, superiorul mănăstirii sfintei [[Melania Romana]] (prăznuită la [[31 decembrie]]), Teodosie a fost ales de [[patriarh]]ul Salustius al Ierusalimului ca superior şi conducător al tuturor [[monah]]ilor ce vieţuiau în comunităţi în [[Palestina]] și [[Țara Sfântă]], în timp ce sfântul [[Sava cel Sfinţit]] (prăznuit la [[5 decembrie]]) era în fruntea [[Eremit|eremiţilor]] şi a celor ce trăiau în [[Lavră|lavre]]. Cei doi [[sfinţi]] erau uniţi de o mare [[iubirea|dragoste]], întâlnindu-se adesea pentru a discuta probleme duhovniceşti şi pentru a lupta împreună împotriva [[eretic]]ilor. 

Sfântul Teodosie a fost un înflăcărat oponent al ereziei [[Monofizitism|monofizite]]. După ce a predicat de la amvonul Bisericii Sfântului Mormânt, la cererea călugărilor palestinieni, despre importanța învățăturii sinodului ecumenic de la Calcedon și că cei care nu-l primesc sunt anatema, împăratul Anastasius I (430–518; împărat între 491 și 518) - un miofizit moderat - l-a suspendat temporar. Dar Teodosie era susținut de importante personalități ale vieții bisericești de atunci, cum ar fi papa Felix IV al Romei și patriarhul Efrem al Antiohiei. 

Atins, către sfârşitul zilelor, de o lungă şi dureroasă boală, a suportat totul ca [[Iov]], dând slavă lui [[Dumnezeu]]. Înainte de moartea sa, Cuviosul Teodosie cel Mare a chemat la sine trei episcopi apropiați lui și lor le-a descoperit că o moară curând. A trecut la cele veşnice după trei zile, la vârsta venerabilă de 105 ani, în anul 529. Trupul său a fost îngropat în peștera în care și-a început ostenelile ascetice, iar mai târziu mormântul său a fost transferat în mănăstirea sa.

==Imnografie și spiritualitate==
:''Acest subcapitol reproduce câteva fragmente din lucrarea „Spiritualitatea ortodoxă în slujbele cuvioșilor din Mineiul pe luna ianuarie” http://www.nistea.com/slujbele_cuviosilor.htm''
[[Image:Theodosius the Cenobiarch s17.jpg|left|frame|'''Sfântul Teodosie cel Mare „Chinoviarhul”''' - icoană rusească din secolul al XVII-lea cu scene din viața sfântului]]
===Sedealnă, la utrenie===
La slujba cuviosul Teodosie de la Utrenie, Biserica îi cântă sfântului această [[sedealnă]]:

:''Împodobindu-ţi sufletul tău cu înfrânare, cu dureri şi cu rugăciuni, cu dumnezeiasca cuviinţă te-ai făcut părtaş cuvioşilor, pururea slăvite, şi daruri de minuni cu adevărat ai primit, spre a tămădui neputinţele celor ce te cinstesc pe tine cu credinţă. Drept aceea şi mulţimile demonilor gonind, dai tămăduiri oamenilor prin har (dar), de Dumnezeu purtătorule Teodosie. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu să dăruiască iertare de greşeli, celor ce prăznuiesc cu dragoste sfântă pomenirea ta.'' <ref>''Mineiul'' - luna ianuarie, ed. 1954</ref>

Această alcătuire este – privind viaţa cuviosului – un foarte complet şi de esenţă rezumat al vieţii sale.

Pentru că “dintre toate virtuţile sfântului Teodosie, trei vor rămâne ucenicilor săi ca o moştenire vie (imortalizate cu precizie în această sedealnă): o severă (aspră) asceză (“Împodobindu-ţi sufletul tău cu înfrânare…”), până la moarte, însoţită de o credinţă nestrămutată, (“…cu dureri…” – punctează pe scurt sedealna, compusă fără îndoială de ucenicii săi: căci “atins, către sfârşitul zilelor, de o lungă şi dureroasă boală, el suportă totul, precum Iov, dând slavă lui Dumnezeu, refuză să-L roage pe Dumnezeu să-l dezlege şi nu slăbeşte întru nimic regula sa de asceză şi rugăciune” <ref>Cf. ''Le Synaxaire…'', p. 377</ref>), mila faţă de săraci şi bolnavi (că pentru aceasta “…daruri de minuni cu adevărat ai primit spre a tămădui neputinţele celor ce te cinstesc pe tine cu credinţă. Drept aceea şi mulţimile demonilor gonind, dai tămăduiri oamenilor prin har, de Dumnezeu purtătorule Teodosie”), şi sârguinţa neîncetată către rugăciune şi către lauda lui Dumnezeu (“…şi cu rugăciune”) <ref>Cf. ''Le Synaxaire…'', p. 377</ref>. Dar acestor « podoabe » el a adăugat “cuviinţa cea dumnezeiască”, desăvârşita pază a celor dinăuntru (acesta fiind sensul maximalist, monahal al « fecioriei, curăţiei »), după cum zice avva Agathon; că fiind întrebat acest avvă: “Ce este mai mare: osteneala cea trupească sau paza celor dinăuntru?”, a răspuns: “Omul este asemenea unui pom; deci, osteneala cea trupească este frunza, iar păzirea celor dinăuntru este roada. Şi fiindcă, după ceea ce este scris: tot pomul care nu face roadă bună se taie şi în foc se aruncă ([[Evanghelia după Matei|Mt.]] 7, 19), arătat este că pentru roadă este toată osârdia noastră, adică pentru păzirea minţii. Dar este trebuinţă şi de acoperământul şi de podoaba cea de frunze, care sunt ostenelile cele trupeşti.” <ref>Agaton 8, ''Patericul egiptean'', ed.cit., p. 25.</ref> Şi, rămânând în cadrul analogiei bătrânului, aş adăuga că frunzele, adică ostenelile cele trupeşti, sunt încă şi mai mult decât acoperământ (“zid” – cum ziceam la alcătuirea cuviosului [[Gheorghe Hozevitul]]) şi podoabă (deşi “podoabă” are un înţeles foarte puternic, cum ne arată viersul “Domnul a împărăţit, întru podoabă S-a îmbrăcat” – [[Psalmi|Ps.]] 92, 1 – , [[prochimen]]ul vecerniilor de sâmbăta seara): ostenelile trupeşti, ca şi frunzele pomului, sunt indispensabile pentru roadă; ele sunt cele care atrag şi absorb lumina (Lumina!). De aici marea preţuire a ostenitorilor, dusă uneori până la extrem.

Pentru această desăvârşire a sfântului putem să-i cerem rugăciunile: “Roagă-te lui Hristos Dumnezeu să dăruiască iertare de greşeli celor ce prăznuiesc cu dragoste sfântă pomenirea ta.”

E aici şi o particularitate demnă de remarcat. Se zice: Roagă-te! – dar cu precizarea: mai ales pentru cei ce-ţi prăznuiesc pomenirea. Înainte de moarte, cuviosul Teodosie, ca de altfel toţi marii conducători de oameni (şi urmând modelul Mântuitorului), făgăduieşte o mijlocire specială pentru mănăstirea sa<ref>Cf. ''Le Synaxaire…'', p. 377.</ref>.

Aceste ultime cuvinte ale alcătuirii noastre ne integrează în fapt pe toţi cei  ce-l prăznuim cu dragoste în comunitatea sa, în comuniunea de iubire cu el. Cum ziceam şi în Introducere, sfântul care în viaţă a fost în fruntea unei comunităţi pe care a îndrumat-o, este acum în capul adunării euharistice – a sinaxei liturgice – ca prim-slujitor (chiar de n-ar fi fost preot în viaţă), ca protos, conducându-ne tainic viaţa, dacă pricepem să ne lăsăm pătrunşi de duhul său<ref>Aş mai preciza că tot această accentuare (uneori paritară) între « nevoinţe » şi « curăţie » se găseşte în mai toate alcătuirile. Voi da un singur exemplu: “Cuvioase părinte, de Dumnezeu purtătorule Teodosie, cu cuviinţa te-ai învrednicit de viaţa cea fericită, pe aceasta aflând-o prin nevoinţe şi curăţie /…/” – Stihira a treia de la “Doamne strigat-am…”.</ref>.

===Stihoavna vecerniei mari===
Cuviosului Teodosie “purtătorul de Dumnezeu” (teoforul) îi cântăm şi o altă alcătuire, la stihoavna Vecerniei (“Slava…” stihoavnei vecerniei, alcătuită de [[Teodor Studitul]]), însă o alcătuire cu un oarecare caracter de generalitate: pentru “îndreptătorii călugărilor”. De aceea o şi întâlnim şi în slujbele altor cuvioşi<ref>La cuviosul [[Antonie cel Mare]] se găseşte în acelaşi loc: la slava stihoavnei vecerniei mari; la cuviosul [[Eftimie cel Mare]] ca slavă a stihoavnei utreniei; ş.a.m.d.</ref>. Iată cuprinsul acestei cântări:

:''Mulţimile călugărilor, te cinstim pe tine, îndreptătorule Teodosie, părintele nostru, că prin tine am cunoscut a umbla, cu adevărat, pe cărarea cea dreaptă. Fericit eşti că lui Hristos ai slujit şi ai biruit puterea vrăjmaşului. Cela ce eşti împreună vorbitor cu îngerii, şi cu drepţii şi cu cuvioşii împreună-locuitor, cu care roagă-te Domnului să miluiască sufletele noastre.'' <ref>''Minei'' - luna ianuarie, ed. 1954.</ref>

E o cântare de laudă, de cinstire, de slavă (nu degeaba e pusă ca “Slavă…” a stihoavnei) a cuviosului, mai ales – cum ziceam – ca “îndreptător” al călugărilor. E o cântare scrisă de un călugăr (Sfântul [[Teodor Studitul]]) pentru un călugăr sfânt (Sfântul Teodosie) şi pentru călugări, cântată (sau făcută să fie cântată) de călugări: “Mulţimile călugărilor (până la urmă, iarăşi, în obştea cuviosului s-au « încadrat » toţi călugării) te cinstim pe tine, îndreptătorule Teodosie, părintele nostru, (« Părinte unic, Teodosie, luase grija fiecăruia şi arăta tuturor, prin purtarea şi învăţăturile sale, un chip viu al lui Hristos »<ref>Cf. ''Le Synaxaire…'', p. 376.</ref>), că prin tine am cunoscut a umbla, cu adevărat, pe cărarea cea dreaptă (explicarea a ceea ce tocmai am spus: “cărarea cea dreaptă”  e cărarea călugăriei, cel mai abrupt şi mai scurt drum, dar desigur şi cel mai greu – la viteze mari cea mai mică greşeală poate fi fatală… De “cărarea cea dreaptă” vorbea şi troparul cuviosului Antonie cel Mare, punând-o în legătură cu Sfântul Ioan Botezătorul – adică cu cel ce striga: “În pustie gătiţi calea Domnului!” –, cu sfântul prooroc Ilie, care şi el a trăit monahiceşte şi prin pustie , sau cu patriarhul Avraam, la a cărui poveste lui Teodosie îi plăcea atât de mult să mediteze în copilărie, socotindu-l “modelul tuturor celor ce s-au exilat prin dragostea Domnului” – [[Cartea Facerii|Gen.]] 12 <ref>Cf. ''Le Synaxaire…'', p. 374.</ref>)…” Şi cinstirea, lauda continuă: “…Fericit eşti că lui Hristos ai slujit şi ai biruit puterea vrăjmaşului. Cela ce eşti împreună-vorbitor cu îngerii (poate era aici mai fericită traducerea: « împreună-cuvântător », şi-atunci era mai clar că-i vorba nu de « discuţiile » cu îngerii, ci de slăvirea lui Dumnezeu împreună cu îngerii, şi mai ales cu îngerii din prima ierarhie, care, cum zice dumnezeiescul Dionisie, “fiind aşezată ierarhic în mod nemijlocit lângă obârşia a toată sfinţenia, pentru o înălţare directă spre El, fiind plină de cea mai sfântă curăţie a luminii celei nemăsurate ce se răspândeşte din lucrarea de sfinţire cea mai presus de desăvârşire – este curată, luminată şi desăvârşită. Ea e netulburată de vreo aplecare spre cele de jos…” <ref>Sfântul [[Dionisie Areopagitul]], ''Despre ierarhia cerească'', VII, §.3: trad. Pr. Prof. [[Dumitru Stăniloae]], în volumul « Opere complete », Ed. Paideia, Bucureşti, 1996, p. 25.</ref>), şi cu drepţii şi cuvioşii împreună-locuitor (cuvioşii au fost împreună-locuitori pustiului în viaţă şi sunt acum împreună-locuitori în cetatea cea cerească), cu care, roagă-te Domnului să miluiască sufletele noastre”.

===Canonul===
Canonul cuviosului Teodosie cel Mare de la utrenie stă în strânsă legătură cu Botezul Domnului, căci praznicul cuviosului cade în perioada de după-prăznuire a Botezului.

Astfel, în stihira a treia a cântării a 3-a (ed. 1954) “părăsirea lumii şi a celor din lume” e pusă în legătură cu “goliciunea Stăpânului, celei ce s-a făcut în Iordan”.

În cuvinte puţine imnograful cuprinde un univers foarte larg de înţelesuri. Când zice “urmarea Stăpânului”, el nu se poate gândi acum decât la Stăpânul Cel ce S-a botezat în Iordan de către Ioan. Urmarea Stăpânului este deci urmarea ''kenozei'' (= goliciunii, golirii, deşertării) Stăpânului, a smereniei, a smeririi Sale: El, Cel fără de prihană, a acceptat să se boteze cu botezul pocăinţei.

Chemările fiecăruia sunt unice, pentru că persoana este unică şi irepetabilă, şi pentru că Hristos Însuşi e Cel ce face chemarea. Nu importă situaţia, nu importă momentul (poate să fie banal), ceea ce importă e că Hristos Însuşi se înfăţişează de o anume manieră (pentru noi, cei exteriori, banală sau ridicolă, dar pentru cel în cauză unică, revelatoare, ş.a.m.d.) celui pe care l-a ales, fără ca el să aibă nici un dubiu asupra întâlnirii, asupra chemării.

Pentru că nu cuvântul lui Dumnezeu atinge propriu-zis sufletul, ci Cuvântul lui Dumnezeu, pe care nu-L interesează formele, ci persoanele.

Asemenea, stihira întâi a cântării a 5-a:

:''Lipindu-ţi mintea de Cel ce ne-a înnoit pe noi în rugăciuni, înţelepţeşte ţi-ai întărit trupul tău cel slăbit cu pustnicia şi cu chinuirea, prea fericite Teodosie.'' <ref>''Minei'' - luna ianuarie, ed. 1954.</ref>

Tot ce a lucrat Mântuitorul în trup a avut rezonanţă deplină în trupul, în firea umană, care în El nu era fragmentată, despărţită şi împărţită de păcat. Astfel, El ne-a recapitulat pe toţi (câţi am fost, suntem şi vom fi) întru Sine, şi tot ce a făcut întru Sine a făcut şi întru noi. Şi pentru că tot ce a lucrat El a fost “bun foarte” (Fac. 1, 31), totul, a produs înnoire în noi. O înnoire pe care o socotim mai degrabă tainică, având, cuprinzând « rezerve de lucrare », ce nouă ne scapă.

Aşa şi aici. Putem spune unele lucruri, care pot fi adevărate, dar taina rămâne taină şi “nu suferă ispitire”, cum cântăm la Întruparea Domnului. Putem aici să luăm expresia “Cel ce ne-a înnoit pe noi în rugăciuni” ca referindu-se la botezul nostru (ceea ce, dogmatic, e improbabil, pentru că teologia ortodoxă distinge clar între botezul lui Ioan – cu care S-a botezat şi Domnul – şi botezul Mântuitorului, cu care ne botezăm noi) sau ca referindu-se la înnoirea smereniei, pe care Mântuitorul a întărit-o cu Botezul Său în Iordan, cum arătam şi în comentariul la stihira precedentă. Optând pentru această din urmă variantă, “lipirea minţii de Domnul” este acea alipire de Dumnezeu prin golirea, lepădarea de sine (şi de lume şi de cele ale lumii, cum zicea stihira precedentă) şi hrănirea din El – hrănirea din (cu) Trupul şi Sângele Său “adevărată mâncare” şi “adevărată băutură”: “Trupul Meu este adevărată mâncare şi Sângele Meu, adevărată băutură” – In. 6, 55. Căci hrănirea cu Pâinea Vieţii - “Eu sunt pâinea vieţii. Părinţii voştri au mâncat mană în pustie şi au murit /…/ Cel ce mănâncă această pâine va trăi în veac.” (In. 6, 48-49, 58) - e cea care întăreşte trupul “cel slăbit cu pustnicia şi cu chinurile”.

===Troparul şi condacul cuviosului===

[[Tropar]], [[glas]]ul al 8-lea:
:Cu curgerile lacrimilor tale ai lucrat pustiul cel neroditor şi cu suspinurile cele dintru adânc ai făcut ostenelile tale însutit roditoare; şi te-ai făcut luminător lumii, strălucind cu minunile, Teodosie, Părintele nostru. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre.

[[Condac]], glasul al 8-lea:
:Sădit fiind în locaşurile Domnului tău, cu preastrălucitele tale fapte bune ai înflorit şi ai înmulţit fiii tăi în pustiu, cu ploile lacrimilor tale udându-i, păstorule al turmelor lui Dumnezeu. Pentru aceasta strigăm ţie: Bucură-te, Părinte Teodosie!

==Iconografie==

[[Dionisie din Furna]] arată că Sfântul Cuvios Teodosie Chinoviarhul se zugrăveşte bătrân, cu barba despărţită în două, purtând în mână înscrisul: „De nu veţi părăsi toate cele ale lumii, nu veţi putea fi călugări.”  (''Erminia picturii bizantine'', Sophia, Bucureşti, 2000, pp. 158, 195).

==Posteritatea==
[[Image:Theodosius-Cenobiarch-tomb.JPG|thumb|400px|right|Mormântul Sfântului Teodosie în cripta funerară din mănăstirea sa]]
„Dintre toate [[virtuţi]]le sfântului Teodosie, trei vor rămâne ucenicilor săi ca o moştenire vie: o severă asceză până la moarte, însoţită de o [[credinţa|credinţă]] nestrămutată; [[mila]] fată de săraci şi bolnavi, şi sârguinţa neîncetată către [[rugăciune]] şi către lauda lui Dumnezeu.” <ref>''Le Synaxaire. Vies des Saints de l'Eglise Orthodoxe'', (adaptare franceză de monahul Macarie de la Mănăstirea Simonos Petras), Tesalonic, 1988, pp. 375-377.</ref>

Pentru lucrarea de organizare a mănăstirii sale (cea mai mare a vremii), precum și pentru lucrarea de organizare a monahismului de obște din Palestina și Țara Sfântă, Sfântului Teodosie i s-a dat supranumele de ''Chinoviarhul'', adică „începător al vieţii de obşte”.

Sfântul Teodosie, conducătorul şi îndrumătorul celor ce duceau viaţa comunitară în Palestina şi Țara Sfântă, numit „dascălul pustiei”, a rămas în memoria Bisericii ca o stea pentru eternitate strălucitoare pe firmamentul spiritual.

În mănăstirea Sfântului Teodosie (distrusă de perși la marea invazie din anul 614) au trăit o mulțime de [[sfinți]], între care [[Ioan Moshu]] și [[Sofronie I al Ierusalimului|Sofronie]], viitor patriarh al Ierusalimului.

==Surse==
* [http://www.calendar-ortodox.ro/luna/ianuarie/ianuarie11.htm Sinaxar, 11 ianuarie]
* Ieromonahul Macarie de la Mănăstirea Simonos Petras ([[Muntele Athos]]), ''Le Synaxaire. Vies des Saints de l'Eglise Orthodoxe'', Tesalonic, 1988, pp. 375-377
* [http://www.nistea.com/slujbele_cuviosilor.htm Spiritualitatea ortodoxă în slujbele cuvioşilor din Mineiul pe luna ianuarie] (Iulian Nistea - teză de licență în Teologie)

==Legături externe==

*[http://paginiortodoxe.tripod.com/vsian/01-11-cv_teodosie_cel_mare.html Viaţa Cuviosului Teodosie cel Mare], în ''Vieţile sfinţilor'' pe ianuarie.

*[http://prgabriel.wordpress.com/2009/01/08/moastele-cuviosului-teodosie-cel-mare-incepatorul-vietii-de-obste/ Moaştele cuviosului Teodosie cel Mare, începătorul vieţii de obşte] (icoane ale Sf. Cuv. Teodosie şi detalii despre fragmentele din [[moaşte]]le sfântului aflate la biserica spitalului Sf. Luca din Bucureşti, pe blogul ''Chipul nemuritor al lui Dumnezeu'').

*Despre [http://www.crestinortodox.ro/biserica-lume/manastirea-sfantul-teodosie-mare-betleem-122901.html Mănăstirea Sf. Teodosie cel Mare din valea Iordanului], pe crestinortodox.ro

*Fragmente din moaştele Sf. Teodosie se mai găsesc şi la mănăstirea Râncăciov, jud. Argeş <ref>sursă: http://www.pelerinaj.ro/</ref>.

==Galerie de imagini==
<gallery>
Image:St-Theodosius-Monastery-Holy-Land2.JPG|<small>Mănăstirea Sfântul-Teodosie, Țara Sfântă</small>
Image:St-Theodosius-Monastery-Holy-Land.JPG|<small>Mănăstirea Sfântul-Teodosie, Țara Sfântă</small>
Image:Burial-crypte-thodosius-palestine.JPG|<small>Cripta funerară a Mănăstirii Sfântul Teodosie, unde este și mormântul sfântului</small>
Image:Theodosius-Cenobiarch-tomb.JPG|<small>Mormântul sfântului Teodosie Chinoviarhul, în cripta funerară a Mănăstirii lui</small>
</gallery>

==Note==
<references />

[[Categorie:Sfinți|Teodosie cel Mare]]
[[Categorie:Cuvioși|Teodosie cel Mare]]
[[Categorie:Monahism|Teodosie cel Mare]]

[[en:Theodosius the Great (Cenobiarch)]]