Vizualizare sursă pentru „Biserica Indiei (Siriană Malankara)”

{{Traducere EN}}

{{oriental}}

[[Image:CatholicosDidimos.jpg|thumb|right|Prea Sfinţitul Moran Mar Baselios Mar Thoma Didymos I, actualul [[Catolicos]] al Răsăritului (2005- )]] '''Biserica Ortodoxă Indiană''' (cunoscută şi sub numele de '''Biserica Ortodoxă Malankara''', '''Biserica Ortodoxă a Răsăritului''', '''Biserica Siriană Ortodoxă Malankara''', '''Biserica Siriană Ortodoxă a Răsăritului''') este o componentă importantă a familiei Bisericii [[Biserici Orientale|Ortodoxe Orientale]]. Această Biserică îşi are originile în propovăduirea Sfântului Apostol [[Apostolul Toma|Toma]], care a venit în India în anul 52 DH şi a înfiinţat Biserica de aici, după care a suferit moarte [[mucenic]]ească.

{{Bisericiorientale}}

==Origini==
Nu poate fii decât lucrarea Sfântului Duh faptul că tradiţia şi credinţa unei mici comunităţi de creştini ai primelor veacuri din India au rămas vii şi puternice de-a lungul a aproape două mii de ani. Chiar şi înfruntând furtuni periodice, dintr-un motiv sau altul, de-a lungul acestor secole de schimbare, comunitatea şi-a păstrat un calm interior, datorat siguranţei oferite de învăţătura creştină, modelată sub forma conceptului original de "ortodox", care înseamnă "dreapta slăvire a lui Dumnezeu". 

Creştinii primelor veacuri din India (în special de pe coasta sudică) erau cunoscut sub numele de creştini ai lui Toma şi chiar prin nici un alt nume până la venirea portughezilor în secolul al XVI-lea, urmaţi la scurtă vreme de britanici. 

Faptul că Biserica din India a fost fondată de Sfântul Apostol Toma este atestat de scrieri din Asia Apuseană începând cu secolul al II-lea (''Dogma Apostolilor'' şi ''Acta Thomae'', ambele scrise la sau pe lângă Edessa între anii 200-250 DH); apoi de către Sfântul [[Efrem Sirul|Efrem]], Sfântul [[Ioan Gură de Aur]] şi Sfântul [[Grigorie Teologul|Gregorie de Nazianz]] în secolul al IV-lea; Sfântul [[Ieronim]] în jurul anului 400 DH; şi de către istoricii [[Eusebiu de Cezareea|Eusebiu]] în jurul anului 338 şi Teodor în secolul al V-lea. 

Cu toate că comerţul dintre India şi Vestul Asiei se făcea din cele mai vechi timpuri, călătoria pe lângă coasta Arabiei era realizabilă şi destul de obişnuită, ajungând până în Malabar, ţara tamililor, Sidh (Sciţia) şi India de Vest, în vremea călătoriei Sfântului Toma în India. 

Există nenumărate dovezi coroborative care sprijină, şi nu există nici un motiv rezonabil care să contrazică tradiţia vie a creştinilor lui Toma, faptul că Apostolul a ajuns în Kodungalloor (Muziris) în Kerala în 52 DH, unde a propovăduit [[Evanghlie|Evanghlia]], înfiinţând şapte biserici, apoi s-a mutat în alt stat şi s-a reîntors la Madras (Mylapore) în anul 72 DH unde a suferit moarte [[mucenic]]ească în acelaşi an. Scritori ai secolului al IV-lea, Sfântul Efrem şi Sfântul Ioan Gură de Aur, aveau cunoştinţă despre moaştele Sfântului Toma care se aflau în acea vreme în Edessa, aduse acolo din India de comercianţi vest-asiatici. 

Biserica înfiinţată de Sfântul Toma trebuie să se fi răspândit în subcontinent, inclusiv în nord-vest, coastele vestice şi estice ale peninsulei, probabil ajungând până în Sri Lanka. Tradiţia asociază misiunea Sfântului Toma cu Regele indo-part Gondofares din nord şi cu Regele Vasudeva (Mazdeo) din dinastia Kushan în sud. Acesta din urmă l-a condamnat pe Apostol la moarte.

==Una din Bisericile Primare==
Biserica Ortodoxă din India este una din cele 37 de Biserici Apostolice, din vremea ucenicilor lui [[Hristos]]. Nouă din acestea se găseau în Europa iar 28 în Asia şi Africa. În prezent, ea aparţine familiei celor cinciBiserici Ortodoxe Orientale, care include Siria, [[Biserica Ortodoxă din Alexandria (Coptă)|Egipt]], Etiopia şi Armenia şi grupului mai larg de Biserici Ortodoxe din lume care cuprinde peste 150 de milioane de creştini răsăriteni. Biserica Indiei are peste 2 milioane de credincioi în aproximativ 1500 de parohii, în principal în Kerala şi este în creştere răspândindu-se în toată India şi în multe părţi ale globului. Răsăriteană ca origini şi în Asia prin ancorele sale, Biserica Indiei este o componentă distinctă şi respectată a mozaicului religios care este India. 

Până în secolul al XVI-lea, exista o singură biserică în India, concentrată mai ales în sud-vest. Cele şapte biserici iniţiale sunt situate în Malankara (Malayattur), Palayur (lângă Chavakkad), Koovakaayal (lângă Paravur de Nord), Kokkamangalam (Pallippuram de Sud), Kollam, [http://www.niranamchurch.com Niranam] şi Nilackel (Chayal). După acelaşi model ca cel adoptat de Apostoli, fiecare biserică locală era administrată, îndrumată de un grup de preoţi şi prezidată de un preot sau de un episcop înţelept. 

Pe atunci, Biserica Indiei era autonomă, iar acum este în rând cu toate celelate  Biserici Ortodoxe. Acest lucru decurge din faptul că numele nici unei biserici din India nu se găseşte în listele episcopilor din Persia, acum accesibile, din secolul al V-lea până în secolul al VII-lea. 

Biserica Primară din India a rămas nedespărţită şi în pace, tezaurizând aceleaşi caracteristici etnice şi culturale ca şi restul comunităţii locale. Membrii ei s-au bucurat de toleranţa celorlalte comunităţi religioase dar şi de suportul legiuitorilor hinduşi. Creştinii lui Toma i-au primit favorabil pe misionarii şi pe emigranţii din alte biserici, dintre care unii căutau să scape de persecuţiile din ţara lor. Limba de cult trebuie să fi fost în primele secole limba locală, probabil o formă de tamil. Mai târziu, limba liturgică s-a contopit cu siriaca estică prin intermediul bisericilor din Seleucia şi Tigris.

==Legături cu Persia==
Legăturile cu Persia ale bisericilor indiene trebuie analizate în contextul disensiunilor interne şi persecuţiilor creştinilor de către stat în Persia din secolul al V-lea. Un sinod la Bisericii Persane (410 DH) a declarat aderarea la credinţa formulată la [[Sinodul I Ecumenic|Niceea]] şi a recunoscut [[Mitropolit|Mitropolia]] de Selucia-Ctesifon sub numele de Catolicatul de Răsărit. Nu mult după, controversele Hristologice de la [[Sinodul IV Ecumenic|Calcedon]], aţăţat de tensiunile dintre imperiile persan şi bizantin, a făcut ca biserica persană să se declare ea însăşi "[[Nestorianism|nestoriană]]" iar întâistătătorul ei să-şi asume titlul de [[Patriarh]] al răsăritului (Babylon). De la sediul lor central din, pe atunci, înfloritoarea şcoală teologică din Nisibis, misionarii nestorieni au început să meargă în India, Asia Centrală, China şi Etiopiapentru a-şi propovădui doctrinele – probabil asociind bisericile din aceste ţări cu munca Apostolului Toma, pe care persanii trebuie să îl fi venerat ca fondator al propriei lor biserici.

By the 7th Century, specific references of the Indian church began to appear in Persian records. The Metropolitan of India and the Metropolitan of China are mentioned in the consecration records of Patriarchs of the East. At one stage, however, the Indian church was claimed to be in the [[jurisdiction]] of the Metropolitan of Fars but this issue was settled by Patriarch Sliba Zoha (714-728 AD) who recognized the traditional dignity of the autonomous Metropolitan of India.

There were other developments in the Persian Church of potential import to the Indian Church. A renaissance of the pre-Chalcedon faith began led by Jacob Baradeus, emphasizing the West Syrian Christological tradition of the one united nature, influencing the church in Persia as well. Availing the relatively equallable political climate following the Arab conquest of Syria and other parts of West Asia, a maphrianate of the anti-Chalcedonians was established and Mar Marutha, a native Persian, became the first Jacobite Maphriyono (Catholicose) of the East. The jurisdiction of this Catholicose at Tigris extended to 18 Episcopal Dioceses in lower Mesopotamia and further east, but significantly, not to India.

On the lift (growth) of the church in India during the first 15 centuries, the balance of historical evidence and the thrust of local tradition point to its basic autonomy sustained by the core of its own faith and culture. It received with the trust and courtesy missionaries, bishops and migrants as they came from whichever eastern Church- Tigris or Babylon, Antioch or Alexandria, but not from the more distant Constantinople or Rome. There were times in this long period when the Christians in India had been without a bishop and were led by an Archdeacon. And requests were sent, sometimes with success, to one another of the Eastern prelates to help restore the [[episcopate]] in India. Meanwhile the church in Persia and much of west declined by internal causes and the impact of Islam, affecting both the "Nestorian" Patriarchate of the East (Babylon) and the Jacobite Catholicate of the East (Tigris). As will be seen from the later history of the Indian Church, the latter, was reestablished in India (Kottayam) in 1912 while the former was transplanted to America 1940.

==Epoca colonială==
[[Image:Nasrani menorah.JPG|thumb|left|250px|A Nasrani menorah.]]
The post-Portuguese story of the church in India from the 16th century- is relatively well documented. In their combined zeal to colonize and proselytize, the Portuguese might not have readily grasped the way of life of the Thomas Christians who seemed to accommodate differing strands of eastern Christian thought and influence, while preserving the core of their original faith. The response of the visitors was to try and bring them under Rome-Syrian prelates, apart from the new converts in the coastal areas under Latin prelates. 

Pushed beyond a limit, the main body of Thomas Christians rose in revolt and took a collective oath at the Koonen Cross in Mattancherry in 1653, resolving to preserve the faith and autonomy of their church and to elects its head. Accordingly, Archdeacon Thomas was raised to the title of Mar Thoma, the first in the long line up to Mar Thoma IX-till 1816. 

At the request of the Thomas Christians, the "Jacobite" bishop, Mar Gregorios of Jerusalem came to India in 1664, confirmed the Episcopal consecration of Mar Thoma I as the head of the Orthodox Church in India. Thus began the formal relationship with the "Jacobite" Syrian Church, as it happened, in explicit support of the traditional autonomy of the Indian Church.  

History repeated itself in another form when the British in India encouraged 'reformation within the Orthodox Church' Partly through Anglican domination of the theological seminary in Kottayam, besides attracting members of the church into Anglican congregations since 1836. Finally the reformist group broke away to form the Mar Thoma Church. This crisis situation was continued with the help of Patriarch Peter III of Antioch who visited India in 1875-77. The outcome was twofold; a reaffirmation of the distinctive identity of the Orthodox Church under its own Metropolitan and, at some dissonance with this renewal, an enlarged influence of the Patriarch of Antioch in the affairs of the Indian Church. 

Thus the relationship which started for safeguarding the integrity and independence of the Orthodox Church, in India, against the misguided, if understandable, ambitions of the Roman Catholic and Anglican Protestant Churches, opened a long and tortuous chapter in which concord and conflict between the Indian and Syrian Orthodox Churches have continued to alternate, to this day. 

Three landmarks of recent history, however, lend hope that peace and unity might yet return to the Orthodox Community, driven rather unnaturally by divided loyalty. First, the relocation in India in 1912 of the Catholicate of the East originally in Selecuia and later in Tigris and the consecration of the first Indian Catholicose-Moran Mar Baselios Paulos- in Apostolic succession to St. Thomas, with the personal participation of Patriarch Abdul Messiah of Antioch, second, the coming into force in 1934 of the Constitution of the Orthodox Church in India as an autocephalous Church linked to the Orthodox Syrian Church of the Patriarch of Antioch, and third the accord of 1958, by which Patriarch Ignatius Yakoub III affirmed his acceptance of the Catholicose as well as the Constitution. 

The fact that the Christian Church, first appeared in India, as elsewhere, as a fellowship of self-governing communities to the same body and born into the same new life, may yet light the path to a future of peace, within and beyond the Orthodox Community.

==Izvoare==
*[http://ststephensny.com/ourchurch.html The Malankara Orthodox Syrian Church] An Historical perspective by the Late His Eminence Metropolitan Dr. Paulos Mar Gregorios

==Legături externe==
*Web sites of the Indian Orthodox Church: [http://www.indianorthodoxchurch.com/], [http://www.orthodoxsyrianchurch.com/]
*[[Wikipedia:Indian Orthodox Church]]
*[[Wikipedia:Catholicos of the East]]
*[[Wikipedia:List of Catholicoses of the East]]
*[[Wikipedia:Saint Thomas Christians]]
*[http://newsfromrussia.com/world/2005/10/31/66637.html New primate for Malankara Church (31 October 2005)]
*[http://orthodoxherald.com/ Online Indian Orthodox Herald English Edition Biweekly]
*[http://www.stmarysnova.org/ St. Mary's Malankara (Indian) Orthodox Church of Northern Virginia]

[[Categorie:Biserici Orientale Ortodoxe|India]]
[[Categorie:Jurisdicţii|India]]

[[fr:Église du Malankara]]
[[en:Malankara Orthodox Church]]