În tradiția veche românească a mai existat, prin sec. al XVI-lea un ''Antologhiu'' (ἀνθολόγιον — ''anthologhion'' – culegere de texte şi cântări alese), ''Trefologhiul'' sau ''Tropologhiul'' — un ''Minei mic'', format din extrase luate din Mineiul cel mare (cel pentru toate lunile). Cuprindea rânduiala sărbătorilor și slujbele comune ale sfinților de peste an, ale profeților, apostolilor, martirilor, care se preamăresc împreună cu sfântul a cărui pomenire se serbează. De aceea se mai numește și ''Prăznicar'' sau ''Minei izbrănit'', adică prescurtat (în revista B.O.R., 1974, nr. 5-6: „Minei izbrănit“, „Sbornic ales la praznice domnești și la sfinții mari... zis și Prăznicar“). Rânduiala cântărilor pentru sărbătorile mari (ale Mântuitorului, ale Sf. Fecioare, ale Crucii și ale unor sfinți mari) este întreagă, ca și în Mineiul cel mare. Antologhiul s-a format ca o necesitate și era folosit când o biserică nu are Mineiul cel mare pentru fiecare lună și fiecare zi. Antologhioane sau Florilegii sunt numite și colecţiile (antologiile) de imne liturgice, tropare care-și au originea în primele secole creștine.

==Bibliografie==