2.632 de modificări
Modificări
Adăugare detalii despre funcțiile lor, despre periodeuți, și despre potențiala lor activitate pe pământurile românești
{{Cler}}
'''Horepiscopul''' este un rang clerical episcopal întâlnit în Biserica primelor secoledin secolele II-III până prin secolele XI-XII, și dispărut azi. Numele provine din grecescul Χωρεπίσκοπος, care înseamnă „episcop de la țară”sau „episcop de sat” (ή χώρα = sat). După cum o arată și numele, rolul său era cel de a păstori în zonele rurale.
==Istoric==
Prima mențiune a existenței horepiscopilor o găsim la istoricul bisericesc [[Eusebiu de Cezareea|Eusebiu]] în secolul al II-lea <ref>OTT, Michael T. (1913). [http://home.newadvent.org/cathen/16024c.htm "Chorepiscopi."] ''[[Biserica Romano-Catolică|Catholic]] Encyclopedia''. New York: Robert Appleton Company.</ref>. În Biserica timpurie, se pare că horepiscopii aveau autoritate în zonele rurale, dar încă din a doua jumătate a secolului al III-lea ei erau subordonați episcopatului urban, mai precis [[mitropolit|mitropoliților]].
Horepiscopii erau trimiși să cerceteze preoții eparhiei, să instaleze preoți în parohii, să hirotonească ei înșiși preoți și diaconi (cu aprobarea episcopului), să facă hirotesii în treptele inferioare (citeți, ipodiaconi, exorrciști), și să săvârșească Taine și ierurgii. Puteau de asemenea să voteze în Sinoade ecumenice și locale<ref name="Păcurariu" />.
La [[Sinod]]ul de la Ancira (314) li s-a interzis să [[hirotonie|hirotonească]] [[diacon]]i și [[preot|preoți]].
Sinodul de la Sardica din 343 a hotărât că nu trebuiau consacrați horepiscopi acolo unde un preot ar fi fost suficient<ref>[http://www.ccel.org/ccel/schaff/npnf214.xv.iii.iv.vi.html Canonul 6] al Sinodului de la Sardica. (Există o lacună în text așa cum este tradus și prezentat aici. Cuvântul esențial „''nu''” a fost omis în text, deși înțelesul canonului și comentariul adăugat arată clar că acesta ar fi trebuit să apară.)</ref>, astfel că numărul lor a scăzut cu timpul.
==Periodeuți==
Periodeuții sau periodevții (περιοδευτής = îngrijitor al sufletelor), numiți și „exarhi” sau „visitatores” pe latinește, aveau hirotonie de arhiereu, dar erau considerați inferiori horepiscopilor. Se deplasau din cetatea de scaun a episcopului eparhiot în eparhie, îndeplinind aceleași însărcinări ca și horepiscopii. Au apărut în secolul IV și au continuat până în secolele VIII-IX. Unii periodeuți au putut activa în teritoriile din nordul Dunării ca trimiși ai episcopilor din sudul ei.
==Pe pământurile nord dunărenne==
[[Mircea Păcurariu|Pr. Prof. Dr. Păcurariu]] menționează că este de așteptat ca horepiscopii să fi lucrat și în Dacia Carpatică la nord de Dunăre, unde așezările s-au ruralizat după retragerea aureliană, iar episcopii nu erau hirotoniți pentru orașe mici sau sate<ref name="Păcurariu">Mircea Păcurariu, ''Istoria Bisericii Ortodoxe Române'', Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1994. ISBN 973-9130-04-6</ref>. Cateheza, predica, și slujba lor erau săvârșite în limba latină vulgară, cunoscută de daco-romanii de la nord de Dunăre.
Având în vedere că imperiul roman de răsărit a cucerit o parte din câmpia olteană sub conducerea lui Constantin cel Mare, care a construit un pod peste Dunăre între Sucidava și Oescus, pătrunderea creștinismului la nord de Dunăre prin acești horepiscopi și periodeuți se putea efectua direct. Deși teritoriul a fost pierdut în 378, legătura s-a refăcut mai întâi în 442 și 447 și apoi sub împăratul [[Iustinian I|Iustinian]] care a restabilit stăpânirea romano-bizantină în nordul Dunării <ref name="Păcurariu" />.
==În prezent==