259 de modificări
Modificări
→și iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri
Dar fă-mă să înţeleg, Tată, cum se face că cu cât mai mult poartă pe umeri dreptul păcate ale păcătoşilor, cu atât este mai drept? Tatăl nostru ceresc, Care trimiţi pâine de dimineaţa până seara copiilor Tăi şi primeşti greşelile lor ca plată, uşurează povara Dreptslăvitorilor şi luminează întunericul păcătoşilor! Pământul este plin de păcate, dar este plin şi de rugăciuni; el este plin de rugăciunile drepţilor şi de deznădejdea păcătoşilor. Oare nu este deznădejdea începutul rugăciunii? Tu trebuie să fii biruitor în cele din urmă. Împărăţia Ta se va întemeia pe rugăciunile drepţilor. Voia Ta va ajunge lege pentru toţi oamenii, precum e deja lege pentru îngeri. Şi atunci, de ce ar întârzia Tatăl nostru să ierte păcatele muritorilor, dând astfel pildă de milostivire şi de iertare?<ref>''Tâlcuire la Tatăl nostru'', op.cit, p.20-21</ref>
===și nu ne duce pe noi în ispită===
Cât de puţin îi trebuie omului ca săşi întoarcă faţa de la Tine înspre idoli! El e împresurat de către ispite ca de un vifor, şi e neputincios ca spuma unui râu zbuciumat de munte. Dacă-i bogat, îndată cugetă că este deopotrivă cu Tine, sau Te pune mai prejos de el, sau îşi împodobeşte casa cu icoanele Tale ca şi cu nişte obiecte decorative. Dacă răul bate la uşa lui, cade în ispita de a se tocmi cu Tine sau de a Te lepăda cu totul. Dacă îl chemi să se jertfească, se răzvrăteşte. Dacă-l trimiţi la moarte, tremură. Dacă-l îmbii cu toate desfătările pământului, e în primejdie să-şi otrăvească şi să-şi omoare propriul suflet. Dacă descoperi ochilor lui legile purtării Tale de grijă, el cârteşte: „Lumea e minunată şi în sine, şi fără Făcător.”
Ne umple de nelinişte lumina Ta, Luminate Tată al nostru, ca pe nişte fluturi de noapte. Când ne chemi la lumină, noi dăm fuga la întuneric; când sântem puşi în întuneric, căutăm lumină. Înaintea noastră se află mreaja multor căi, însă ne temem să mergem până la capăt pe vreuna din ele, fiindcă la orice capăt ne aşteaptă şi ne momesc ispite. Iar calea ce duce la Tine este tăiată de multe ispite şi de multe, multe prăpăstii. Înainte să vină ispita asupra noastră, pare că ne urmezi ca un nor luminos, dar când ispita vine, dispari. Noi ne agităm tulburaţi şi ne punem întrebarea chinuitoare: când ne-am înşelat, atunci când am crezut că eşti de faţă sau atunci când am crezut că lipseşti? În toate ispitele noastre ne întrebăm: „Tu eşti Tatăl nostru?” Toate ispitele noastre ne aduc în minte aceeaşi întrebare pe care tot ce este în jurul nostru ne-o aduce în minte în fiecare zi şi în fiecare noapte:
-Ce gândeşti despre Domnul?
-Unde este El şi cine este El?
-Eşti cu El sau eşti fără El?
Dă-mi putere, Tatăl şi Făcătorul meu, ca să pot în fiecare clipă, fie ea luminoasă ori întunecată, a vieţii mele, să răspund la fiecare ispită cu putinţă unul şi acelaşi lucru: Domnul este Domnul. El e acolo unde sânt eu şi acolo unde nu sânt eu. Eu tind întotdeauna pătimaşa mea inimă către Dânsul şi mâinile mele către sfintele Lui veşminte ca un copil către Tatăl său Cel iubit. Cum aş putea trăi fără El? Asta ar însemna că pot să trăiesc în acelaşi timp şi fără mine însumi. Cum aş putea să fiu împotriva Lui? Asta ar însemna că sânt în acelaşi timp şi împotriva mea. Fiul drept urmează tatălui său cu cinstire, pace şi bucurie. Suflă însuflarea Ta în sufletul nostru, Tată, ca să fim fii drepţi ai Tăi.<ref>''Tâlcuire la Tatăl nostru'', op.cit, p.23-22</ref>
===ci ne izbăvește de cel viclean===
Cine ne va slobozi de rău dacă nu Tu, Tatăl nostru? Cine va întinde mâinile către copiii ce se îneacă dacă nu tatăl lor? Pe cine priveşte mai mult curăţenia şi frumuseţea casei dacă nu pe stăpânul ei? Tu ne-ai chemat dintru nimic ca să fim ceva, dar noi legăm prieteşug cu răul şi astfel ne întoarcem în nimic. Înfăşurăm în jurul inimii noastre şarpele de care ne temem cel mai mult. Din toată puterea noastră strigăm împotriva întunericului, dar întunericul trăieşte în sufletele noastre: microbii întunericului şi microbii morţii.
Ne luptăm într’un glas cu răul, iar răul se strecoară pe tăcute în casa noastră; în timp ce noi strigăm, răul cucereşte poziţie după poziţie şi ajunge mai aproape de inima noastră. Stai, Preaînalte Tată, stai între noi şi rău, şi vom înălţa inimile noastre, şi răul are să sece cum seacă sub arşiţa soarelui izvorul de lângă cale. Tu eşti cu mult deasupra noastră şi nu simţi cum creşte răul, dar noi ne înăbuşim sub el. Iată, răul creşte în noi pe zi ce trece, sub ochii noştri, şi întinde îmbelşugatele sale roade în toate părţile. Soarele ne spune „Bună dimineaţa!” zilnic şi ne pune întrebarea: ce avem să-I arătăm Marelui nostru Împărat? Şi noi Îi arătăm doar vechile roade stricate ale răului. Dumnezeule, oare nu e ţărâna cea nemişcată şi fără viaţă mai curată decât omul care se află în slujba răului? Iată, ne-am zidit casele şi castelele prin văi şi gropi ale pământului. Ţie nu-Ţi va fi greu să porunceşti râurilor Tale să înece toate aceste văi şi toate aceste gropi, curăţând pământul de oameni şi de faptele lor cele rele. Dar Tu eşti mai presus de mânia noastră şi de sfaturile noastre. Dacă ai asculta sfaturile omeneşti, ai fi nimicit lumea până la temelii şi Te-ai fi îngropat pe Tine Însuţi în ruine.
O, Cel mai înţelept dintre toţi taţii! Tu totdeauna zâmbeşti în frumuseţea şi nemurirea Ta cea dumnezeiască şi, iată, din zâmbetul Tău cresc stele! Întotdeauna preschimbi zâmbind răul nostru în bine şi altoieşti pomul binelui pe pomul răului, şi astfel vindeci cu răbdare Grădina Raiului cea lăsată în părăsire de către noi. Tu cu răbdare vindeci şi cu răbdare zideşti. Cu răbdare zideşti a Ta Împărăţie a binelui, Împăratul şi Tatăl nostru. Ne rugăm Ţie: slobozeşte-ne de rău şi umple-ne de bine, Tu, desăvârşită deşertare de rău şi umplere de bine.<ref>''Tâlcuire la Tatăl nostru'', op.cit, p.24-25</ref>
==Note==