14.992 de modificări
Modificări
→Minuni după moarte: leg. int.
==Minuni după moarte==
Multă vreme după aceasta, a trecut din această viață un om care își petrecuse viața în răutăți, iar trupul său a fost îngropat aproape de cel al [[Cuvios|cuvioasei]]. Dar ea n-a vrut să rabde aceasta, ci, arătându-se în vis unui sfânt bărbat, i-a zis: „Ridică trupul acesta și-l aruncă; că soare fiind și lumină, nu pot suferi întunericul și murdăria”. Însă zăbovind acel dumnezeiesc bărbat, pentru că socotise arătarea cuvioasei drept un vis obișnuit, ea i s-a arătat și a doua, și a treia oară, strigându-i aceleași lucruri și mustrându-l cu asprime. Atunci călugărul și-a venit în sine după cum se cuvena și, după cuvântul cuvioasei, care îi arăta cu degetul locul, degrabă s-a sculat și cu sârguință a descoperit poporului vedenia sa. Atunci au alergat cu toată cetatea să împlinească porunca Sfintei. Și săpând, când s-au apropiat de sicriul ei, i-au aflat trupul cu totul nestricat și plin de bună mireasmă. Atunci i-au luat trupul și cu evlavie l-au adus în biserica Sfinților Apostoli, umplând aerul de miresme și tămâieri, cântând psalmi. Și este cu neputință a povesti în scris toate [[minuni]]le care s-au săvârșit după așezarea moaștelor ei aici, din pricina mulțimii lor: șchiopi, surzi, ciungi, ologi și tot felul de bolnavi au fost vindecați; doar atingându-se cei suferinzi de racla ei, pe dată se depărta de la ei toate bolile fără leac și toate neputințele. Iar minunile care se fac prin sfintele sale [[moaște]] nu încetează până în ziua de azi a da îmbelșugate tămăduiri, cu harul lui [[Iisus Hristos]], Cel ce a preamărit-o.
[[Imagine:Stpetka-wikipedia.jpg|thumb|right|Icoană a Sf. Paraschiva (Petka) "din Bulgaria" (Parascheva, Biserica Sf. Parascheva din Rupite, Bulgaria)]]
După spusele lui Eftimie și Rafail, precum și ale lui [[Meletie al Atenei]] și [[Dositei al Ierusalimului|Dositei]], patriarhul [[Biserica Ortodoxă a Ierusalimului|Ierusalimului]], Sfintele sale Moaște au fost mutate de acolo în cetatea Târnovo<ref>Astăzi, Veliko Târnovo din Bulgariai.</ref>, vechea capitală țarilor bulgari; iar de acolo s-au strămutat la Belgrad, apoi la [[Constantinopol]]. Iar de la Constantinopol, Sfintele Moaște ale Cuvioasei Parascheva au fost strămutate la Iași pe vremea voievodului Vasile Lupu al Moldovei. Acesta, plătind datoriile pe care [[Biserica Ortodoxă a Constantinopolului|Patriarhia de Constantinopol]] le avea către turci, a primit de la Patriarhul Ecumenic [[Partenie al Constantinopolului|Partenie]] (și cu îngăduința sultanului Murad al IV-lea), drept mulțumire, moaștele Cuvioasei, pe care le-a adus cu mare cheltuială la Iași <ref> Conform relatării lui Dimitrie Cantemir, domnitorul Moldovei de mai târziu, Vasile Lupu a cheltuit peste 300 de pungi cu galbeni pentru a putea strămuta moaștele Sfintei, întrucât conform legislației otomane era interzisă mutarea oricărui trup mort mai mult de trei mile. Iar înduplecându-l pe sultan cu bani, acesta i-a dat și un dregător și mai mulți ofițeri care să însoțească moaștele Sfintei până la Iași. </ref> Întreaga poveste a strămutării moaștelor Cuvioasei la Iași este zugrăvită pe peretele de sud al [[Biserica Sfinții Trei Ierarhi (Iași)|bisericii Sfinților Sfinții Trei Ierarhi]] din Iași.
Această strămutare de atunci este scrisă și în marmură, în locul unde sunt așezate sfintele moaște, astfel: „Cu vointa Tatălui, cu bineplăcerea Fiului și cu conlucrarea Sfântului și de viață făcătorului Duh, a Dumnezeului celui mărit și închinat în Sfânta și cea de o ființă și nedesparțită Treime. Binecinstitorul și de Hristos iubitorul Ioan Vasilie Voievod cu mila lui Dumnezeu domnitor a toată Moldavia, fiind râvnitor și apărător al sfintei credințe răsăritene, după dumnezeiască îngrijire, a strămutat din Constantinopol cu multă osârdie și prea multă dorință aceste cinstite moaște ale Cuvioasei Maicii noastre Parascheva cea din Târnova. Această strămutare a fost a treia. Iar preasfințitul și fericitul a toată lumea patriarh Partenie, cu toată bunăvoința și sfatul Bisericii, a trimis aceste sfinte moaște ca pe o vistierie dumnezeiască, cu prea fericiții trei mitropoliți: Ioanichie al Iracliei, Partenie al Adrianupolei si Teofan al Paleon-Patronului, în zilele prea sfințitului [[Varlaam al Moldovei|Varlaam]] mitropolitul Sucevei și a toată Moldavia; iar binecinstitorul și de Hristos iubitorul și cu mila lui Dumnezeu stăpân al nostru și domnitor a toată Moldavia Ioan Vasilie Voievod, de acasă ieșind cu evlavie și din tot sufletul primind această neprețuită vistierie, potrivit le-au pus și le-au păstrat în cea nouă zidită biserică a Sfinților Trei Ierarhi și ai lumii dascăli: [[Vasile cel Mare|Vasilie cel Mare]], [[Grigorie Teologul|Grigorie de Dumnezeu cuvântătorul]] și [[Ioan Gură de Aur]], spre cinstea și mărirea lui Dumnezeu Celui lăudat în [[Sfânta Treime|Treime]] și spre veșnica solire a Preacuvioasei Maicii noastre Parascheva, pentru lăsarea păcatelor sale și a tot strălucit neamul lui. În anul de la [[Adam]] 7149, iar al domniei lui al 8-lea, în [[13 iunie]]; în același an s-a născut și preaiubit fiul lui, Ioan Ștefan Voievod, căuia să-i dea Domnul zile îndelungate și viață de mulți ani. Amin”.
În ziua de [[13 iunie]] 1641, cinstitele moaște au fost așezate in minunata biserică a mănăstirii „Sfinții Trei Ierarhi”, ctitoria domnitorului. Cinstitele moaște au rămas aici până în anul 1884, când au început lucrările de restaurare a sfântului lăcaș, fiind mutate în [[paraclis]]ul mănăstirii. Dar în seara zilei de [[26 decembrie]] 1888, după slujba [[Vecernie]]i, din neatenție a rămas aprinsă o [[lumânare]] din sfeșnicul de lângă racla din lemn în care erau așezate cinstitele moaște; peste noapte, lumânarea a ars, iar focul s-a extins la catafalcul pe care era așezata racla, arzând mocnit toata noaptea, fiind prefăcut totul într-un morman de jar. A doua zi dimineața, autoritățile de stat și bisericești, [[preot|preoții]] și credincioșii au constatat că cinstitele moaște au rămas neatinse, încă o minune săvârșită prin puterea lui Dumnezeu.
Ridicate din mormanul de jar, moaștele Cuvioasei au fost adăpostite provizoriu în [[altar]]ul paraclisului de la mănăstirea Sfinților Trei Ierarhi, iar la scurt timp după aceea au fost strămutate în noua [[Catedrala mitropolitană din Iași|catedrală]] mitropolitană din Iași ]] (care fusese sfințită la [[23 aprilie]] 1887). Aici se găsesc și astăzi, fiind cinstite de obștea dreptcredincioșilor moldoveni, care îi cer să mijlocească pentru ei înaintea tronului ceresc, fiind socotită ocrotitoarea Moldovei.
[[Imagine:RO, IS , Iasi , Metropolitan Cathedral 9-St-Parascheva-wikipedia.JPG|thumb|right|Sf. Cuv. Parascheva (, [[Catedrala Mitropolitană mitropolitană din Iași]], detaliu al fațadei)]]În ședința din [[28 februarie]] 1950, [[Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române]] a hotărât [[canonizare]]a unor [[Sinaxar al Sfinților Români|sfinți români]], precum și generalizarea cultului unor sfinți ale caror moaște se găsesc în țara noastră. Hotărârea respectivă a fost pusă în aplicare în cadrul unor mari sărbători bisericesti în cursul lunii octombrie 1955. În cazul Cuvioasei Parascheva, proclamarea solemnă a generalizării cultului ei s-a făcut în catedrala mitropolitană din Iași, la [[14 octombrie]] 1955, în prezența a numeroși [[ierarh]]i români și a unor reprezentanți ai [[Biserica Ortodoxă Rusă|Bisericilor Ortodoxe Rusă]] și [[Biserica Ortodoxă Bulgară|Bulgară]].
De altfel, Cuvioasa Parascheva a fost cinstită în Biserica noastră veacuri de-a rândul. Încă de la sfârșitul veacului al XIV-lea exista o biserică închinată Prea Cuvioasei Parascheva în Rășinari, lângă Sibiu, iar in anul 1408 este atestată existența unei biserici cu hramul "Sfanta Vineri" „Sfânta Vineri” în Târgul Romanului. Multe alte biserici din Moldova sau din alte părți ale țării sunt închinate Sfintei. Chipul ei sau scene din viața ei sunt zugrăvite în multe biserici românești. Dreptcredincioșii creștini de pretutindeni o venerează atât prin participarea la slujbele din [[14 octombrie]] din fiecare an, cât și - mai ales cei din Iași și împrejurimi - prin închinarea de fiecare zi în fața cinstitelor ei moaște, toți cerându-i ocrotire și ajutor.
Din tradiție se cunosc foarte multe minuni săvârșite de cuvioasa; dar și în zilele noastre ea nu contenește a face minuni pentru aceia care aleargă la ea cu credință. Căci toți cei neputincioși care au evlavie la sfintele moaște, alergând cu credință la ele, sau chiar cei care poartă lucruri care au fost doar atinse de moaștele Cuvioasei, dobândesc vindecare. Iar în vreme de secetă sau la altă nevoie mare, făcând creștinii rugăciune și ieșind cu sfintele moaște, îndată primesc răspuns rugăciunile lor. Și în patria ei, la Epivata, unde, se zice, casa ei părintească a fost transformată într-o biserică închinată ei, cuvioasa face multe minuni, cu harul Domnului, căruia I se cuvine mărirea în vecii vecilor.