14.992 de modificări
Modificări
m
Părţile Părțile din Sfânta Cruce care au rămas la Ierusalim s-au pierdut în anul 1187, când au fost luate de [[Episcop]]ul de Betleem şi duse în bătălia de la Hattin. Au rămas doar bucăţile bucățile trimise de Sfânta Elena la Constantinopol şi la Roma. Părţi Părți din lemnul sfintei Cruci se găsesc astăzi şi la [[Muntele Athos]].
ÎnălţânduÎnălțându-Te Tu, Stăpâne, pe Cruce, împreună ai înălţat înălțat toată firea lui Adam cea căzută; pentru aceasta înălţând înălțând preacurată Crucea Ta, Iubitorule de oameni, tăria Ta cea din înălţime înălțime cerem, grăind: Mântuieşte, Înalte, ca un Dumnezeu milostiv, pe cei ce cinstesc cinstită şi de lumină purtătoare dumnezeiască înălţarea înălțarea Crucii Tale (de două ori).
Veniţi toţi Veniți toți cu veselie să sărutăm lemnul cel de mântuire, pe care a fost pironit Hristos, mântuirea lumii.
Veniţi Veniți credincioşii, să ne închinăm lemnului celui de viaţă viață făcător, pe care Hristos, Împăratul slavei, de bunăvoie mâinile întinzându-şi, ne-a înălţat înălțat la fericirea cea dintâi, pe noi care mai înainte fiind amăgiţi amăgiți de vrăjmaşul prin dulceaţădulceață, am fost goniţi goniți de la Dumnezeu. Veniţi Veniți credincioşii să ne închinăm lemnului, prin care ne-am învrednicit a sfărâma capetele vrăjmaşilor nevăzuţinevăzuți. Veniţi Veniți toate moştenirile neamurilor, să cinstim Crucea Domnului cu cântări. Bucură-te Cruce, mântuirea cea desăvârşită a lui Adam cel căzut. Întru tine dreptcredincioşii se laudă, căci cu puterea ta, biruiesc pe cei potrivnici. Pe tine acum cu frică creştinii sărutându-te, pe Dumnezeu, Cel ce a fost pironit pe tine Îl slăvim, grăind: Doamne, Cel ce Te-ai răstignit pe ea, miluieşte-ne pe noi, ca un bun şi iubitor de oameni.
Veniţi Veniți popoare, preaslăvita minune văzând, puterii Crucii să ne închinăm: că lemnul în rai oarecând, moarte a odrăslit, iar aceasta, viaţă viață acum a înflorit, având pe Domnul cel fără de păcat răstignit pe ea. De la care toate neamurile, nestricăciune luând, grăim: Cel ce prin Cruce moartea ai surpat şi pe noi ne-ai mântuit, slavă Ţie.
fără descrierea modificării
[[ImageImagine:Elevation.jpg|right|frame|Înălţarea Înălțarea Sfintei Cruci]]'''Înălţarea Înălțarea Sfintei Cruci''' (gr. Σταυροφανεια) este una dintre cele mai vechi sărbători creştinecreștine, închinată [[Cruce|Crucii]] Domnului nostru [[Iisus Hristos]]. În [[Calendar|calendarul ortodox]] Înălţarea Înălțarea Sfintei Cruci se [[praznic|prăznuieşteprăznuiește]] pe [[14 septembrie]]; este una din cele două zile de [[post]] strict (''ajunare'') de peste an, alături de [[Ioan Botezătorul|Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul]] ([[29 august]]).
==SemnificaţieSemnificație==Prin această sărbătoare creștinii comemorează două evenimente deosebite din istoria lemnului sfintei crucii:* aflarea crucii pe care a fost răstignit Mântuitorul Iisus Hristos, de către Sfânta [[Elena]] împărăteasa, mama Sf. împărat [[Constantin cel Mare]], și înălțarea ei solemnă, în văzul tuturor, de către [[episcop]]ul [[Macarie I al Ierusalimului]], în ziua de [[14 septembrie]] 326;* readucerea lemnului sfintei cruci de la perși, în anul 629, pe timpul împăratului bizantin [[Heraclie]], care a depus-o în [[Biserica Sfântului Mormânt (Ierusalim)]], după care patriarhul [[Zaharia al Ierusalimului]] a înălțat-o în văzul tuturor, la 14 septembrie 630. ==Istorie==Începutul cultului public și oficial al Crucii lui Iisus s-a petrecut în anul 335, cu ocazia sfințirii bisericii zidite de împăratul [[Constantin cel Mare]], la propunerea împărătesei [[Elena]], pe [[Golgota]], locul [[Calvar]]ului și al îngropării Mântuitorului Iisus (vestita biserică a Sfântului Mormânt, sau Martirion/Martyrium, iar mai târziu "Ad Crucem"). Conform pelerinei creștine Egeria (sec. IV), în această biserică, consacrată în ziua de 13 septembrie, a fost depusă spre păstrare cea mai mare parte a lemnului Sfintei Cruci, descoperită de puțină vreme de sfânta Elena, mama lui Constantin. Dar sărbătoarea liturgică a Înălțării Sfintei Cruci s-a stabilit o zi mai târziu, pe 14 septembrie, și așa s-a transmis și în Occident, cu începere din secolele VII-VIII, când la evenimentul din 335 s-a adăugat comemorarea redobândirii relicvei sfintei cruci de către împăratul bizantin [[Heraclie]] în anul 629. Cu paisprezece ani mai înainte, regele persan Cosroe Parviz, cucerind Cetatea Sfântă a [[Ierusalim]]ului, a luat ca pradă de război și racla cu lemnul Sfintei Cruci. Heraclie a recuperat Crucea prin război, și a depus-o în Biserica Sfântului Mormânt. Câțiva ani mai târziu, în anii 634-635, lemnul sfintei cruci a fost adus de la Ierusalim la Constantinopol (și înapoi) într-o procesiune solemnă care s-a păstrat până astăzi în cultul bizantin al sărbătorii din 14 septembrie. Părțile din Sfânta Cruce care au rămas la Ierusalim s-au pierdut în anul 1187, când au fost luate de [[Episcop]]ul de Betleem și duse în bătălia de la Hattin. Au rămas doar bucățile trimise de Sfânta Elena la Constantinopol și la Roma. Părți din lemnul sfintei Cruci se găsesc astăzi și la [[Muntele Athos]]. ==Imnografia Înălțării Cinstitei și de viață Făcătoarei Cruci=====[[Tropar]] (glasul 1)===:Mântuiește, Doamne, poporul Tău, și binecuvintează moștenirea Ta. Biruință binecredincioșilor creștini asupra celor potrivnici dăruiește, și cu Crucea Ta păzește pe poporul Tău. ===[[Condac]] (glasul 4)===:Cel ce Te-ai înălțat pe Cruce de bunăvoie, poporului Tău celui nou, numit cu numele Tău, îndurările Tale dăruiește-i, Hristoase Dumnezeule. Veselește cu puterea Ta pe credinciosul nostru popor, dăruindu-i lui biruință asupra potrivnicilor, având ajutorul Tău armă de pace, nebiruită biruință. ===La Vecernia mică=======Stihirile de la "Doamne, strigat-am"====Înălțându-Te Tu, Stăpâne, pe Cruce, împreună ai înălțat toată firea lui Adam cea căzută; pentru aceasta înălțând preacurată Crucea Ta, Iubitorule de oameni, tăria Ta cea din înălțime cerem, grăind: Mântuiește, Înalte, ca un Dumnezeu milostiv, pe cei ce cinstesc cinstită și de lumină purtătoare dumnezeiască înălțarea Crucii Tale (de două ori). Ca psalmistul acum vedem așternutul unde au stat picioarele tale cele preacurate, Stăpâne; astăzi, înălțând cu dreaptă credință cinstită Crucea Ta, cea cu dragoste înălțată, ne rugăm Ţie grăind: pe toți cu dumnezeiască Crucea Ta sfințindu-i, arată-i părtași milostivirii Tale celei negrăite și Darului Tău, Preaînalte. Ca unei arme nebiruite și paveze de nesurpat, și ca unui sceptru dumnezeiesc, ne închinăm preasfintei Crucii Tale, Hristoase, prin care lumea s-a mântuit și dănțuiește Adam. Adunările pământenilor, pe aceasta cu cântări bine lăudând-o, o cinstim și dumnezeiască înălțarea ei săvârșind, cerem curățire. Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh. și acum si pururea și în vecii vecilor. Amin. Tu ești pentru mine acoperământul cel tare, Crucea lui Hristos cea în trei împărțită; sfințește-mă pe mine cu puterea ta, ca să mă închin ție și să te slăvesc cu credință și cu dragoste. ====La Stihoavnă==== Astăzi Crucea lui Hristos se înalță, lemnul cel de viață purtător, pe care cu trupul a fost pironit, pe toți spre mântuire chemând. ''Stih:'' Înălțați pe Domnul Dumnezeul nostru și vă închinați așternutului picioarelor Lui, că sfânt este. Lemnul Crucii înălțat, văzându-l, să dăm laudă lui Dumnezeu, Celui ce s-a răstignit cu trupul, pentru bunătatea Sa. ''Stih:'' Iar Dumnezeu, Împăratul nostru, mai înainte de veac a lucrat mântuire în mijlocul pământului. Bucură-te dumnezeiască păzitoare a credincioșilor, zidul cel nebiruit, Crucea Domnului, prin care de pe pământ la cer ne-am înălțat. Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh. și acum si pururea și în vecii vecilor. Amin. Veniți toți cu veselie să sărutăm lemnul cel de mântuire, pe care a fost pironit Hristos, mântuirea lumii. ====Tropar, glasul 1==== Mântuiește Doamne, poporul Tău și binecuvintează moștenirea Ta; biruință binecredincioșilor creștini asupra potrivnicului dăruiește și cu Crucea Ta păzește pe poporul Tău. ====Condac, glasul al 4-lea==== Cel ce te-ai înălțat pe Cruce de bunăvoie, poporului Tău celui nou numit cu numele Tău, îndurările Tale dăruiește-i, Hristoase Dumnezeule. Veselește cu puterea Ta pe dreptcredincioșii creștini, dăruindu-le biruință asupra celui potrivnic; având ajutorul Tău, armă de pace nebiruită biruință. ===La Utrenie=======Icos==== Cel ce până la al treilea cer a fost răpit în rai și a auzit cuvinte nespuse și dumnezeiești, care nu este cu putință de limbi omenești a fi grăite, scrie către galateni: Ca niște râvnitori ai Scripturilor, ați citit și ați cunoscut: Mie, zice, să nu-mi fie a mă lăuda, fără numai în Crucea Domnului, pe care pătimind a omorât patimile. Deci și noi cu osârdie să ținem Crucea Domnului, lauda tuturor: Lemnul ce ne este nouă dat spre mântuire, armă de pace, nebiruită biruință. ====Luminânda==== Crucea este păzitoarea a toată lumea; Crucea, podoaba Bisericii; Crucea, întărirea credincioșilor; Crucea, slava îngerilor, iar demonilor rană (de două ori). Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh. și acum si pururea și în vecii vecilor. Amin. Crucea se înalță astăzi, și lumea se sfințește. Că Cel ce șade împreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt, pe dânsa mâinile și-a întins; și toată lumea ai tras-o la cunoștința Ta, Hristoase. Deci pe cei ce nădăjduiesc în Tine, învrednicește-i de dumnezeiasca Ta slavă. ====La Laude==== O, preamărită minune! Pomul cel de viață purtător, preasfânta Cruce, la înălțime ridicată se arată astăzi. Toate marginile o măresc; și toți demonii se îngrozesc. O, ce dar s-a dăruit pământenilor! Prin care, Hristoase mântuiește sufletele noastre, ca un milostiv (de două ori). O, preamărită minune! Crucea ce a purtat pe Cel Preaînalt, ca pe un strugure plin de viață se înalță astăzi de pe pământ; prin care la Dumnezeu toți am fost trași și moartea de tot s-a potopit. O, preacinstite lemn, prin care ne împărtășim de nemuritoarea haină, cea din Eden, pe Hristos mărind. O, preamărită minune! Lățimea și lungimea Crucii cu a cerului se aseamănă, căci cu dumnezeiescul dar sfințește toate. În aceasta neamurile păgâne se biruiesc; întru aceasta sceptrurile împăraților se întăresc. O, dumnezeiască scară, prin care ne-am suit la ceruri, înălțând întru cântări pe Hristos Domnul. Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh. și acum si pururea și în vecii vecilor. Amin. Astăzi înainte merge Crucea Domnului, și credincioșii o primesc pe ea cu dragoste și câștigă tămăduiri sufletului și trupului. Pe aceasta o sărutăm cu bucurie și cu frică; cu frică pentru păcat, că nevrednici suntem; iar cu bucurie, pentru mântuirea pe care o dă lumii Cel ce a fost pironit pe ea, Hristos Domnul, Care are mare milă. Crucii Tale ne închinăm, Stăpâne, și sfântă Învierea Ta o lăudăm și o slăvim. ''Glasul al 2-lea:'' Veniți credincioșii, să ne închinăm lemnului celui de viață făcător, pe care Hristos, Împăratul slavei, de bunăvoie mâinile întinzându-și, ne-a înălțat la fericirea cea dintâi, pe noi care mai înainte fiind amăgiți de vrăjmașul prin dulceață, am fost goniți de la Dumnezeu. Veniți credincioșii să ne închinăm lemnului, prin care ne-am învrednicit a sfărâma capetele vrăjmașilor nevăzuți. Veniți toate moștenirile neamurilor, să cinstim Crucea Domnului cu cântări. Bucură-te Cruce, mântuirea cea desăvârșită a lui Adam cel căzut. Întru tine dreptcredincioșii se laudă, căci cu puterea ta, biruiesc pe cei potrivnici. Pe tine acum cu frică creștinii sărutându-te, pe Dumnezeu, Cel ce a fost pironit pe tine Îl slăvim, grăind: Doamne, Cel ce Te-ai răstignit pe ea, miluiește-ne pe noi, ca un bun și iubitor de oameni. ''Glasul al 5-lea:'' Veniți popoare, preaslăvita minune văzând, puterii Crucii să ne închinăm: că lemnul în rai oarecând, moarte a odrăslit, iar aceasta, viață acum a înflorit, având pe Domnul cel fără de păcat răstignit pe ea. De la care toate neamurile, nestricăciune luând, grăim: Cel ce prin Cruce moartea ai surpat și pe noi ne-ai mântuit, slavă Ţie. S-a plinit, Dumnezeule, glasul proorocilor Tăi, al lui Isaia și al lui David, care zice: Veni-vor toate neamurile, și se vor închina înaintea Ta, Doamne; că iată poporul care s-a umplut de darul Tău, Bunule, în curțile Ierusalimlui Tău s-au adunat. Cel ce Crucea ai răbdat pentru noi și cu învierea Ta ne-ai înviat, păzește-ne și ne mântuiește pe noi. ''Glasul al 6-lea:'' Astăzi pomul vieții din sânurile pământului fiind scos, adeverește învierea lui Hristos, Cel ce a fost pironit pe ea; și înălțat fiind prin mâinile preoților, vestește înălțarea Lui la ceruri, prin care firea omenească din căderea cea de pe pământ înălțându-se, în ceruri viețuiește. Pentru aceasta cu mulțumire grăim: Doamne, Cel ce te-ai înălțat pe cruce și împreună ne-ai înălțat și pe noi, învrednicește de bucuria Ta cea cerească pe cei ce Te laudă pe Tine. Crucea Ta cea cu patru părți înălțându-se astăzi, Hristoase Dumnezeul nostru, câte patru margini ale lumii le sfințește; și fruntea credincioșilor creștini împreună se înalță sfărâmând într-însa coarnele vrăjmașului. Mare ești, Doamne, și minunat întru lucrurile Tale, slavă Ţie. Crucea lui Hristos, nădejdea creștinilor, îndreptarea celor rătăciți, limanul celor înviforați, în războaie biruință, întărire a lumii, tămăduire a celor neputincioși, învierea morților, miluiește-ne pre noi. Glasurile proorocilor, pe acest sfânt lemn mai înainte l-au vestit. Prin care s-a mântuit Adam din blestemul morții cel de demult; și fiind înălțată astăzi, înalță glas împreună și făptura, cerând de la Dumnezeu milă. Cel ce ești Însuți întru milă nemăsurată, Stăpâne, curățire fii nouă și mântuiește sufletele noastre. Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh. și acum si pururea și în vecii vecilor. Amin. S-a plinit glasul proorocului Tău Moise, Dumnezeule, ce zice: Vedea-veți Viața voastră spânzurată înaintea ochilor voștri. Astăzi Crucea se înalță, și lumea din înșelăciune se slobozește; astăzi învierea lui Hristos se înnoiește și marginile pământului se bucură, în chimvale ca David cântare Ţie aducând, și zicând: Lucrat-ai mântuire în mijlocul pământului, Dumnezeule: Crucea și Învierea; prin care ne-ai mântuit pe noi, Bunule, Iubitorule de oameni, Atotputernice, Doamne, slavă Ţie. == Iconografie == Conform ''Erminiei'' lui [[Dionisie din Furna]] (Ed. Sophia, București, 2000, p. 218), Înălțarea Sfintei Cruci se reprezintă astfel: „o Biserică și într-însa [un] amvon; și sus pe amvon stând Sfântul [[Macarie de Ierusalim|Macarie]], patriarhul Ierusalimului, ținând cinstita Cruce a lui Hristos, și lângă dânsul un [[diacon]] ținând o [[cădelniță]]; lângă amvon sfânta [[Elena]] împărăteasa și cu dânsa mulți boieri și mulțime de popor, uitându-se în sus la cinstita cruce, și avându-și toți mâinile înălțate spre amvon”. ==Articole înrudite==* [[Cruce]]* [[Semnul crucii]]* [[Crucea cea Adevărată]] ==Legături externe== * [http://www.credo.ro/Inaltarea-Sfintei-Cruci.php Înălțarea Sfintei Cruci] - resurse, pe situl Credo.ro* [http://www.calendar-ortodox.ro/luna/septembrie/septembrie14.htm Sinaxar 14 septembrie] - sinaxarul zilei, pe situl calendar-ortodox.ro [[Categorie:Sărbători]][[Categorie:Praznice împărăte[[Imagine:Elevation.jpg|right|frame|Înălțarea Sfintei Cruci]]'''Înălțarea Sfintei Cruci''' (gr. Σταυροφανεια) este una dintre cele mai vechi sărbători creştine, închinată [[Cruce|Crucii]] Domnului nostru [[Iisus Hristos]]. În [[Calendar|calendarul ortodox]] Înălțarea Sfintei Cruci se [[praznic|prăznuieşte]] pe [[14 septembrie]]; este una din cele două zile de [[post]] strict (''ajunare'') de peste an, alături de [[Ioan Botezătorul|Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul]] ([[29 august]]). ==Semnificație==
Prin această sărbătoare creştinii comemorează două evenimente deosebite din istoria lemnului sfintei crucii:
* aflarea crucii pe care a fost răstignit Mântuitorul Iisus Hristos, de către Sfânta [[Elena]] împărăteasa, mama Sf. împărat [[Constantin cel Mare]], şi înălţarea înălțarea ei solemnă, în văzul tuturor, de către [[episcop]]ul [[Macarie I al Ierusalimului]], în ziua de [[14 septembrie]] 326;* readucerea lemnului sfintei cruci de la perşi, în anul 629, pe timpul împăratului bizantin [[Heraclie]], care a depus-o în [[Biserica Sfântului Mormânt (Ierusalim)]], după care patriarhul [[Zaharia al Ierusalimului]] a înălţatînălțat-o în văzul tuturor, la 14 septembrie 630.
==Istorie==
Începutul cultului public şi oficial al Crucii lui Iisus s-a petrecut în anul 335, cu ocazia sfinţirii sfințirii bisericii zidite de împăratul [[Constantin cel Mare]], la propunerea împărătesei [[Elena]], pe [[Golgota]], locul [[Calvar]]ului şi al îngropării Mântuitorului Iisus (vestita biserică a Sfântului Mormânt, sau Martirion/Martyrium, iar mai târziu "Ad Crucem"). Conform pelerinei creştine Egeria (sec. IV), în această biserică, consacrată în ziua de 13 septembrie, a fost depusă spre păstrare cea mai mare parte a lemnului Sfintei Cruci, descoperită de puţină puțină vreme de sfânta Elena, mama lui Constantin.
Dar sărbătoarea liturgică a Înălţării Înălțării Sfintei Cruci s-a stabilit o zi mai târziu, pe 14 septembrie, şi aşa s-a transmis şi în Occident, cu începere din secolele VII-VIII, când la evenimentul din 335 s-a adăugat comemorarea redobândirii relicvei sfintei cruci de către împăratul bizantin [[Heraclie]] în anul 629. Cu paisprezece ani mai înainte, regele persan Cosroe Parviz, cucerind Cetatea Sfântă a [[Ierusalim]]ului, a luat ca pradă de război şi racla cu lemnul Sfintei Cruci. Heraclie a recuperat Crucea prin război, şi a depus-o în Biserica Sfântului Mormânt. Câţiva Câțiva ani mai târziu, în anii 634-635, lemnul sfintei cruci a fost adus de la Ierusalim la Constantinopol (şi înapoi) într-o procesiune solemnă care s-a păstrat până astăzi în cultul bizantin al sărbătorii din 14 septembrie.
==Imnografia Înălţării Înălțării Cinstitei şi de viaţă viață Făcătoarei Cruci==
===[[Tropar]] (glasul 1)===
:Mântuieşte, Doamne, poporul Tău, şi binecuvintează moştenirea Ta. Biruinţă Biruință binecredincioşilor creştini asupra celor potrivnici dăruieşte, şi cu Crucea Ta păzeşte pe poporul Tău.
===[[Condac]] (glasul 4)===
:Cel ce Te-ai înălţat înălțat pe Cruce de bunăvoie, poporului Tău celui nou, numit cu numele Tău, îndurările Tale dăruieşte-i, Hristoase Dumnezeule. Veseleşte cu puterea Ta pe credinciosul nostru popor, dăruindu-i lui biruinţă biruință asupra potrivnicilor, având ajutorul Tău armă de pace, nebiruită biruinţăbiruință.
===La Vecernia mică===
====Stihirile de la "Doamne, strigat-am"====
Ca psalmistul acum vedem aşternutul unde au stat picioarele tale cele preacurate, Stăpâne; astăzi, înălţând înălțând cu dreaptă credinţă credință cinstită Crucea Ta, cea cu dragoste înălţatăînălțată, ne rugăm Ţie grăind: pe toţi toți cu dumnezeiască Crucea Ta sfinţindusfințindu-i, arată-i părtaşi milostivirii Tale celei negrăite şi Darului Tău, Preaînalte.
Ca unei arme nebiruite şi paveze de nesurpat, şi ca unui sceptru dumnezeiesc, ne închinăm preasfintei Crucii Tale, Hristoase, prin care lumea s-a mântuit şi dănţuieşte dănțuieşte Adam. Adunările pământenilor, pe aceasta cu cântări bine lăudând-o, o cinstim şi dumnezeiască înălţarea înălțarea ei săvârşind, cerem curăţirecurățire.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Şi acum si pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Tu eşti pentru mine acoperământul cel tare, Crucea lui Hristos cea în trei împărţităîmpărțită; sfinţeştesfințeşte-mă pe mine cu puterea ta, ca să mă închin ţie ție şi să te slăvesc cu credinţă credință şi cu dragoste.
====La Stihoavnă====
Astăzi Crucea lui Hristos se înalţăînalță, lemnul cel de viaţă viață purtător, pe care cu trupul a fost pironit, pe toţi toți spre mântuire chemând.
''Stih:'' Înălţaţi Înălțați pe Domnul Dumnezeul nostru şi vă închinaţi închinați aşternutului picioarelor Lui, că sfânt este.
Lemnul Crucii înălţatînălțat, văzându-l, să dăm laudă lui Dumnezeu, Celui ce s-a răstignit cu trupul, pentru bunătatea Sa.
''Stih:'' Iar Dumnezeu, Împăratul nostru, mai înainte de veac a lucrat mântuire în mijlocul pământului.
Bucură-te dumnezeiască păzitoare a credincioşilor, zidul cel nebiruit, Crucea Domnului, prin care de pe pământ la cer ne-am înălţatînălțat.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Şi acum si pururea şi în vecii vecilor. Amin.
====Tropar, glasul 1====
Mântuieşte Doamne, poporul Tău şi binecuvintează moştenirea Ta; biruinţă biruință binecredincioşilor creştini asupra potrivnicului dăruieşte şi cu Crucea Ta păzeşte pe poporul Tău.
====Condac, glasul al 4-lea====
Cel ce te-ai înălţat înălțat pe Cruce de bunăvoie, poporului Tău celui nou numit cu numele Tău, îndurările Tale dăruieşte-i, Hristoase Dumnezeule. Veseleşte cu puterea Ta pe dreptcredincioşii creştini, dăruindu-le biruinţă biruință asupra celui potrivnic; având ajutorul Tău, armă de pace nebiruită biruinţăbiruință.
===La Utrenie===
====Icos====
Cel ce până la al treilea cer a fost răpit în rai şi a auzit cuvinte nespuse şi dumnezeieşti, care nu este cu putinţă putință de limbi omeneşti a fi grăite, scrie către galateni: Ca nişte râvnitori ai Scripturilor, aţi ați citit şi aţi ați cunoscut: Mie, zice, să nu-mi fie a mă lăuda, fără numai în Crucea Domnului, pe care pătimind a omorât patimile. Deci şi noi cu osârdie să ţinem ținem Crucea Domnului, lauda tuturor: Lemnul ce ne este nouă dat spre mântuire, armă de pace, nebiruită biruinţăbiruință.
====Luminânda====
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Şi acum si pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Crucea se înalţă înalță astăzi, şi lumea se sfinţeştesfințeşte. Că Cel ce şade împreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt, pe dânsa mâinile Şi-a întins; şi toată lumea ai tras-o la cunoştinţa cunoştința Ta, Hristoase. Deci pe cei ce nădăjduiesc în Tine, învredniceşte-i de dumnezeiasca Ta slavă.
====La Laude====
O, preamărită minune! Pomul cel de viaţă viață purtător, preasfânta Cruce, la înălţime înălțime ridicată se arată astăzi. Toate marginile o măresc; şi toţi toți demonii se îngrozesc. O, ce dar s-a dăruit pământenilor! Prin care, Hristoase mântuieşte sufletele noastre, ca un milostiv (de două ori).
O, preamărită minune! Crucea ce a purtat pe Cel Preaînalt, ca pe un strugure plin de viaţă viață se înalţă înalță astăzi de pe pământ; prin care la Dumnezeu toţi toți am fost traşi şi moartea de tot s-a potopit. O, preacinstite lemn, prin care ne împărtăşim de nemuritoarea haină, cea din Eden, pe Hristos mărind.
O, preamărită minune! Lăţimea Lățimea şi lungimea Crucii cu a cerului se aseamănă, căci cu dumnezeiescul dar sfinţeşte sfințeşte toate. În aceasta neamurile păgâne se biruiesc; întru aceasta sceptrurile împăraţilor împăraților se întăresc. O, dumnezeiască scară, prin care ne-am suit la ceruri, înălţând înălțând întru cântări pe Hristos Domnul.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Şi acum si pururea şi în vecii vecilor. Amin.
''Glasul al 2-lea:''
''Glasul al 5-lea:''
S-a plinit, Dumnezeule, glasul proorocilor Tăi, al lui Isaia şi al lui David, care zice: Veni-vor toate neamurile, şi se vor închina înaintea Ta, Doamne; că iată poporul care s-a umplut de darul Tău, Bunule, în curţile curțile Ierusalimlui Tău s-au adunat. Cel ce Crucea ai răbdat pentru noi şi cu învierea Ta ne-ai înviat, păzeşte-ne şi ne mântuieşte pe noi.
''Glasul al 6-lea:''
Astăzi pomul vieţii vieții din sânurile pământului fiind scos, adevereşte învierea lui Hristos, Cel ce a fost pironit pe ea; şi înălţat înălțat fiind prin mâinile preoţilorpreoților, vesteşte înălţarea înălțarea Lui la ceruri, prin care firea omenească din căderea cea de pe pământ înălţânduînălțându-se, în ceruri vieţuieşteviețuieşte. Pentru aceasta cu mulţumire mulțumire grăim: Doamne, Cel ce te-ai înălţat înălțat pe cruce şi împreună ne-ai înălţat înălțat şi pe noi, învredniceşte de bucuria Ta cea cerească pe cei ce Te laudă pe Tine.
Crucea Ta cea cu patru părţi înălţândupărți înălțându-se astăzi, Hristoase Dumnezeul nostru, câte patru margini ale lumii le sfinţeştesfințeşte; şi fruntea credincioşilor creştini împreună se înalţă înalță sfărâmând într-însa coarnele vrăjmaşului.
Mare eşti, Doamne, şi minunat întru lucrurile Tale, slavă Ţie.
Crucea lui Hristos, nădejdea creştinilor, îndreptarea celor rătăciţirătăciți, limanul celor înviforaţiînviforați, în războaie biruinţăbiruință, întărire a lumii, tămăduire a celor neputincioşi, învierea morţilormorților, miluieşte-ne pre noi.
Glasurile proorocilor, pe acest sfânt lemn mai înainte l-au vestit. Prin care s-a mântuit Adam din blestemul morţii morții cel de demult; şi fiind înălţată înălțată astăzi, înalţă înalță glas împreună şi făptura, cerând de la Dumnezeu milă. Cel ce eşti Însuţi Însuți întru milă nemăsurată, Stăpâne, curăţire curățire fii nouă şi mântuieşte sufletele noastre.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Şi acum si pururea şi în vecii vecilor. Amin.
S-a plinit glasul proorocului Tău Moise, Dumnezeule, ce zice: Vedea-veţi Viaţa veți Viața voastră spânzurată înaintea ochilor voştri. Astăzi Crucea se înalţăînalță, şi lumea din înşelăciune se slobozeşte; astăzi învierea lui Hristos se înnoieşte şi marginile pământului se bucură, în chimvale ca David cântare Ţie aducând, şi zicând: Lucrat-ai mântuire în mijlocul pământului, Dumnezeule: Crucea şi Învierea; prin care ne-ai mântuit pe noi, Bunule, Iubitorule de oameni, Atotputernice, Doamne, slavă Ţie.
== Iconografie ==
Conform ''Erminiei'' lui [[Dionisie din Furna]] (Ed. Sophia, București, 2000, p. 218), Înălțarea Sfintei Cruci se reprezintă astfel: „o Biserică și într-însa [un] amvon; și sus pe amvon stând Sfântul [[Macarie de Ierusalim|Macarie]], patriarhul Ierusalimului, ținând cinstita Cruce a lui Hristos, și lângă dânsul un [[diacon]] ținând o [[cădelniţăcădelniță]]; lângă amvon sfânta [[Elena]] împărăteasa și cu dânsa mulți boieri și mulțime de popor, uitându-se în sus la cinstita cruce, și avându-și toți mâinile înălțate spre amvon”.
==Articole înrudite==
==Legături externe==
* [http://www.credo.ro/Inaltarea-Sfintei-Cruci.php Înălţarea Înălțarea Sfintei Cruci] - resurse, pe situl Credo.ro
* [http://www.calendar-ortodox.ro/luna/septembrie/septembrie14.htm Sinaxar 14 septembrie] - sinaxarul zilei, pe situl calendar-ortodox.ro
[[Categorie:Sărbători]]