Sinodul a înfiinţat un nou Sfânt Sinod printr-un decret în [[7 decembrie]] 1917. Noul Sinod ea format din doisprezece membriimembri, cu patriarhul ca preşedinte şi mitropolitul de Kiev ca membru permanent ''ex officio''. Sinodul trebuia să selecteze şase episcopi pentru trei ani. Cinci episcopi aleşi pentru un an trebuiau aleşi din cinci regiuni, câte unul din fiecare regiune, care erau constituite fiecare din treisprezece sau patrusprezece eparhii. Misiunile din America de Nord, [[Biserica Ortodoxă a Japoniei|Japonia]], China şi Urmii erau incluse în regiunea siberiană şi participau la şedinţele sinodului maxim şase luni. Astfel, Sinodul mare se asigura că Sfântul Sinod permanent va avea problematica şi componenţa diversă şi evita formarea unor grupuri ilegitime de interese în cadrul Sinodului aşa cum se întâmplase în vremurile imperiului.

De asemenea, Sinodul mare a înfiinţat un al doilea grup central sub forma unui Consiliu Suprem al Bisericii care urma să funcţioneze în paralele cu Sinodul permanent. Acest consiliu, cu patriarhul ca preşedinte era însărcinat cu Sinoadele naţionale şi locale. Consiliul era format din cincisprezece membrii membri şi preşedinte. Trei membrii membri erau aleşi de Sinod din rândurile acestuia iar doisprezece erau aleşi pe termen de trei ani de Sinodul naţional. Aceşti doisprezece erau un călugăr, cinci preoţi de mir şi şase laici.