Evagrie s-a născut la Iborna, în Pont (de unde şi supranumele de ''Ponticus'', Ponticul). A fost hirotesit citeţ de Sfântul Vasile cel Mare, hirotonit [[diacon]] de Sfântul Grigorie de Nyssa şi [[arhidiacon]] de Sfântul [[Grigorie Teologul]], pe atunci [[episcop]] la de Nazianz. În anul 379 l-a urmat pe acesta din urmă la Constantinopol, unde a şi predicat.

În urma unor intrigi obscure de la curtea împărătească este obligat să părăsească [[Constantinopol|Constantinopolul]]ul în 381 şi să se îmbarce pentru Ierusalim ca să scape de o arestare iminentă. Aici este primit în mănăstirea Sfintei [[Melania cea Bătrână]] şi a lui [[Rufin de Aquilea]] (345-410), pe [[Muntele Măslinilor]].

==ScrieriScrierile==

*''Tratatul practic'', alcatuit din o suta sută de capete despre invatatura practicaînvățătura practică, calea prin care monahul dobandeste nepatimireadobândește nepătimirea (în greacă, ''apatheia'').*''Gnosticul'', un opuscul format din cincizeci de capete, care s-a pastrat păstrat integral doar in siriaca si armeanaîn siriacă și armeană. In În el este vorba despre gnostic, adica despre cel care, ajuns la nepatimirenepătimire, se bucura bucură de contemplatia spiritualacontemplația spirituală, fiind capabil la randul sau sarândul său să-i invete si învețe și pe altiialții.*''Capete Capetele gnostice'', formata din sase cuprind șase centurii incomplete (de cate nouazeci câte nouăzeci de sentintesentințe) este marea lucrare doctrinala doctrinară a lui Evagrie.

Virtuţile, care sunt treptele vieţii active, se rânduiesc în următoarea ordine: cea mai de jos e credinţa, care naşte frica de Dumnezeu. Aceasta naşte păzirea poruncilor, ale cărei fiice sunt: înfrânarea, cuminţenia, răbdarea şi nădejdea. Toate duc la nepătimire, al cărei rod e este dragostea. De acum părăsim este părăsită viaţa activă. Dragostea ne introduce în viaţa contemplativă.

Cunoaşterea lui Dumnezeu, ca ţintă supremă a vieţii duhovniceşti, nu se realizează prin cugetare discursivă. Cel curăţit ajunge până la o cunoaştere intuitivă a Lui, în lumina sufletului îndumnezeit. În timpul rugăciunii, sufletul contemplativului este asemenea cerului, în care străluceşte lumina Sfintei Treimi. Dar pentru acestea se cere o curăţire de toate patimile şi de toate gândurile în legătură cu ele. Acesta e Aceasta este curăţirea ce se cere sufletului, care e sediul patimilor. Dar se cere şi o curăţire a minţii, vârful cunoscător, sau ochiul sufletului. Până ce mintea mai păstrează chiar şi numai gânduri nestrăbătute de patimi, ea poate cunoaşte prin ele pe Dumnezeu în chip mijlocit. Dar dacă vrea să ajungă la vederea Sfintei Treimi, trebuie să se cureţe şi de aceste gânduri, ca să devină cu totul pură. La această stare nu se poate ajunge decât prin harul lui Dumnezeu. Ajuns omul aciaici, în inima lui străluceşte lumina Sfintei Treimi, el vede lumina dumnezeiască. Lumina aceasta este fără formă", întrucât şi Dumnezeu este fără chip, simplu şi nepătruns. În cunoaşterea aceasta a lui Dumnezeu nu e nimic care să se întipărească în mintea omului. De aceea , mintea trebuie să se elibereze de orice întipărire a lucrurilor şi înţelesurilor lor. Cunoaşterea lui Dumnezeu e este dincolo de orice chip. Viziunile imaginative sunt suspecte. Cunoaşterea aceasta e simplă, necompusă, indescriptibilă, fără imagini. Este o cucerire a minţii de către nemărginirea Celui infinit. Tocmai de aceea , lumina aceasta este într-un anumit înţeles şi întunericul cel mai adânc, "neştiinţa fără margini". Dar această cunoaştere are şi altă latură. Când lumina dumnezeiască răsare în minte, aceasta se vede pe sine însăşi. Vederea proprie este o condiţie a desăvârşirii minţiminţii. Astfel mintea în vremea rugăciunii se vede pe sine, strălucind ca safirul şi ca cerul, ca locul unde s-a coborât Sfânta Treime.

Mult Evagrie vorbeşte Evagrie de mult despre starea de nepătimire - apatia''apathia'', ca o condiţie a vederii lui Dumnezeu. Semnul că cineva ajuns la adevărata lipsă de patimi stă în faptul că se poate ruga netulburat şi neîmprăştiat, eliberat de toate grijile şi de toate gândurile şi imaginile lucrurilor. Dar această nepăsare faţă de lucrurile lumii, nu este diferenţă indiferenţă faţă de Dumnezeu şi faţă de semeni, ci o condiţie pentru ca săa-i poată putea iubi cu adevărat.

Patimile, care pun stăpânire pe om şi de care trebuie să se curăţească pentru a ajunge la nepătimire, iubire şi groază, gnoză le aduce Evagrie în legătură cu demonii, încât lupta cu ele este în acelaşi timp o luptă cu ei. Această idee devine un leit-motiv important al întregii asceze răsăritene.

Tot la Evagrie găsim pentru prima dată teoria celor opt patimi, sau vicii, sau gânduri păcătoase, teoria ce va reveni mereu la scriitorii ascetici de după el, la Sfinții Ioan Casian, Nil, [[Ioan Scărarul]], [[Ioan Damaschin]] etc.

La Evagrie sunt trasate directivele ascezei şi misticei ulterioare, misticii dezvoltate ulterior; la el se cuprind sunt sistematizate aproape toate învăţăturile psihologice şi pnevmatologige, pnevmatologice aplicate în viaţa ascetică şi mistică din Răsărit.

A influienţat influenţat pe mai toţi marii [[Sfinţii Părinţi|Părinţi ai Bisericii]], dar a font fost condamnat împreună cu origeniştii la Sinodul ecumenic de la Constantinopol, în anul 553.