În această epistolă el nu se numeşte cu numele său propriu, ci cu acela de Prezbiterul, adică „Bătrânul", nume sub care era cunoscut în general de păstoriţii săi. Ucenicii apostolului din Asia au început să-l numească familiar şi respectuos „Bătrânul" din cauza vârstei sale înaintate şi a caracterului patriarhal al păstoririi sale; şi acest nume a devenit puţin câte puţin atât de frecvent, încât sfântul Ioan a început el însuşi să-l folosesască folosească pentru a se desemna pe sine, după cum în [[Evanghelia după Ioan|Evanghelia]] sa îşi ia titlul de'” ucenicul iubit” al Mântuitorului.<ref name="Studiul">I. Constantinescu- Studiul Noului Testament, pag 343-344, Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, Bucureşti, 2002</ref>

Epistola începe cu o urare către iubitul Gaius căruia apostolul îi urează ca toate lucrurile să-i meargă bine şi ca sănătatea sa să sporescă sporească tot aşa cum sporeşte sufletul său.