14.992 de modificări
Modificări
Episcop
,evitare exprimare la pers. I
Tocmai în virtutea acestei înţelegeri ortodoxe a lucrurilor, canonul 1 apostolic nu a dat o cifră exactă pentru numărul de episcopi necesari hirotonirii, ci a spus "doi sau trei" pentru că nu e în primul rând o chestiune de număr, ci una de împlinire a lucrului în rânduiala ortodoxă a tradiţiei Părinţilor, fundamentată pe iubire.
De aceea, practicile de hirotonire de genul celor pe care le vedem se pot vedea la toate grupările şi grupusculele schismatice sunt de fapt lovite de nulitate canonică şi sunt fără vreo valoare harică. Un act bisericesc trebuie să fie făcut cu binecuvântarea Bisericii lui Hristos (episcopul se referă la sinodul lui, preotul la episcopul lui, credinciosul la preotul şi la duhovnicul lui), altminteri nu e decât un soi de "magie albă ortodoxă", ceea ce este o aberaţie adesea întâlnită în ziua de azi în lumea creştină.
==Surse==