14.992 de modificări
Modificări
→Etapele istorice ale Imperiului Roman de Răsărit: completări
La începutul mileniului II Imperiul Bizantin a intrat într-o perioadă de dificultăți generate de extinderea numărului marilor latifundii și creșterea numerică a aristocrației agricole, care submina sistemul de apărare al ''themelor''. Pe plan extern imperiul trebuia acum să facă față nu numai inamicilor mai vechi, Sfântul Imperiu Romano-German și Califatul Abbasid, dar și unora mai noi. Astfel, normanzii au încheiat expulzarea bizantinilor din Italia în 1071, datorită unei aparente lipse de interes a bizantinilor de a trimite întăriri în zonă, iar turcii selgiucizi şi-au intensificat atacurile în Asia Mică, care era principala zonă de recrutare a soldaților pentru armata imperială bizantină. Ca urmare a gravei înfrângeri suferite în bătălia de la Manzikert din 26 august 1071 (când însuşi împăratul Roman al IV-lea Diogenes a fost capturat de către sultanul turcilor selgiucizi, Alp Arslan), bizantinii au pierdut cea mai mare parte a provinciei Asia Mică. În următorii ani, imperiul a scăzut considerabil, fiind cuprins de revolte interne și supus unor permanente atacuri externe.
O refacere parțială a imperiului a fost înfăptuită în timpul domniei împăraților din dinastia Comnen. Primul împărat al dinastiei, Alexie I Comnen (viața și realizările acestuia fiind descrise de fiica sa, Ana Comnena, în poemul istoric ''Alexiada''), a reuşit să refacă armata bazându-se pe sistemul donațiilor feudale și a eliberat o parte dintre teritoriile cucerite de turcii selgiucizi. Aliindu-se cu participanţii apuseni de la prima [[Cruciadă]], el a reuşit să recapete controlul asupra Niceei. Sub urmaşii săi din dinastia ''Comnen'', imperiul a intrat însă din nou în declin. Regatul maghiar a ocupat Croația și Dalmația, Serbia s-a declarat independentă, iar în 1186 frații Petru și Asan au declanşat o răscoală în Balcani, creind Ţaratul vlaho-bulgar. Dar lovitura cea mai grea pentru Imperiul Bizantin a venit din partea foştilor aliaţi apuseni. La [[12 aprilie]] 1204 [[Constantinopol]]ul a fost cucerit de către cruciaţi. Cruciada a patra (1202–1204), convocată inițial pentru recucerirea Ierusalimului, a sfârșit în 1204 prin invadarea, cucerirea și jefuirea capitalei ortodoxiei și a Imperiului Bizantin, Constantinopol. Între 1204 şi 1261, aici şi-a avut capitala ''Imperiul Latin de Constantinopol''. Unele familii dinastice bizantine au reușit să se refugieze în diferite părți ale imperiului: familia ''Comnen'', care încă pretindea tronul, s-a refugiat în Trapezunt, unde, cu ajutorul Georgiei, a cucerit aproape toată coasta Mării Negre din Anatolia, familia ''Duca'' a ajuns în Epir, unde a creat Despotatul Epirului, iar familia ''Lascaris'' a ajuns la [[Niceea]], recucerind o parte din Asia Mică. Dintre aceste formaţiuni statale, cea de la Niceea este considerată adevărata succesoare a Imperiului Bizantin, după 57 de ani Lascarizii reuşind să elibereze Constantinopolul şi să restaureze Imperiul Roman de Răsărit.