5.289 de modificări
Modificări
am scos eticheta cu diacritice
'''Colindul''' este un cântec tradiţional popular, cântat de cete de copii, de flăcăi sau de adulţi cu prilejul sărbătorilor de [[Crăciun]] şi de Anul Nou. Cetele de colindători merg din casă în casă, binevestind Naşterea Domnului [[Iisus Hristos]].
Colindele acestea străvechi, care au legănat copilăria noastră şi a părinţilor noştri, a poporului nostru, ne-au făcut să retrăim nostalgia noului pe care îl aduce Naşterea Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Această reînnoire nu vine pe calea cărţii, a bibliotecii, ea vine pe calea străveche a drumului bătătorit de tălpile strămoşilor noştri, timp de aproape două mii de ani, strămoşi care umblau şi colindau din casă în casă, din familie în familie, anunţând vestea cea mântuitoare a întrupării Fiului lui Dumnezeu.
Nu cunoaştem însemnătatea teologică şi soteriologică, a învăţăturii despre mântuire, a întrupării Mântuitorului Iisus Hristos pentru folclorul altor popoare, dar, la noi, auzim şi citim din colindele noastre bătrâne, vestite în graiul poporului de copiii nevinovaţi, pe la casele credincioşilor, pe la vatra părintească, înţelepciunea şi lucrarea Duhului Sfânt în Cuvântul întrupat, în Logosul întrupat. Aşa vestesc ei, ca şi îngerii, din poartă în poartă, de la fereastră la fereastră, aceste străvechi şi neîntrecut de frumoase colinde, neîntrecut de armonioase şi, în acelaşi timp, exprimând feluritele nuanţe culturale ale poporului român de pretutindeni.
S-a scris şi s-a vorbit foarte mult despre aceste colinde, despre felul în care le-au înţeles strămoşii noştri, le-au trăit, le-au simţit, despre modul în care le-au transmis peste veacuri. În ele descifrăm sufletul lor bogat, sufletul lor plin de credinţa în Dumnezeu, sufletul lor tare şi puternic, rezemându-se în toate vâltorile istoriei pe credinţa în Dumnezeu. De pe acest fond de colinde, din Muntenia, apoi din Moldova lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, din Transilvania şi Banat, desprindem mărturii fără putere de tăgadă despre statornicia noastră, despre dreapta noastră credinţă şi continuitatea noastră creştinească şi românească.
Următorul material a fost pus la dispoziţie de preotul Cornel Nistea:
Fără colind Crăciunul ar fi unul - hai să spunem “globalizat”, un Crăciun al generaţiei Internet, al unei generaţii desprinsă aproape radical de viaţa comunităţii tradiţionale româneşti. Nu este viu un Crăciun în care doar asculţi on-line sau pe CD colinde (între noi fie vorba, din ce în ce mai ''remixate''), fără însă a ieşi din comoditatea şi egoismul omului modern. A merge cu colindul înseamnă a vesti pe Hristos, este sinonim cu ideea de apostolat: ''Mergând, îvăţaţi învăţaţi toate neamurile...'', înseamnă a aduce tuturor vestea şi bucuria venirii lui Dumnezeu în lume, a înomenirii Lui; înseamnă să înţelegi cuvântul Sfinţilor Părinţi care afirmă că ''Dumnezeu S-a făcut om pentru ca omul să se facă Dumnezeu (prin asemănare, sau participare)''. De aceea Biserica ne îndeamnă, ne invită pe toţi să devenim colindători, iar acest lucru se face începând cu odovania (adică sfârşitul sau încheierea) ultimei mari sărbători, Intrarea Maicii Domnului în Biserică - 21 noiembrie, şi nu aşa cum în mod greşit se obişnuieşte (de ceva timp încoace), doar în zilele premergătoare sau doar în ziua de ajun!
Colindul de fapt istoriseşte sau reia evenimentele esenţiale din istoria mântuirii! Istorisirea vieţii Fiului lui Dumnezeu, de la Naştere la Răstignire, este, de fapt, Liturghia oficiată în timpul slujbelor religioase, iar ''''''colindatul'''''' reface, prin toate momentele lui, uniunea comunităţii creştine înaintea desfăşurării serviciului sacru, în cadrul bisericii, mediază participarea comunităţii colindate la misterul sau taina Naşterii. Sfânta Liturghie este slujba în timpul căreia se pregăteşte şi se aduce jertfa Sfintei Euharistii şi are în componenţă istorisirea vieţii Mântuitorului sub formă simbolică.
În opoziţie cu lauda virtuţilor, colindele condamnă păcatele şi patimile omeneşti sau viciile, pentru urmările lor nefaste. Astfel, minciuna este înfierată în colinde, îndemnand pe cei care o practică să se lepede de ea. Patima înşelătoriei, opusă cinstei şi corectitudinii, este biciuită în colindele cu caracter social, ca şi patima beţiei, ca izvor al altor patimi si păcate.
Dintre ideile sociale cea mai des întâlnită în colinde este aceea de pace, poporul român fiind un popor iubitor de pace. Aceasta se potriveşte cu firea lui bună şi blajină, cu dragostea şi cu generozitatea sa. Poporul nostru, care a cunoscut ororile războiului, şi-a dorit sieşi şi la toată lumea pacea, ca pe bunul cel mai scump şi mai indispensabil vieţii sale, ca aceea care condiţionează bunăstarea materială şi spirituală a oamenilor. În colinde, taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu este slăvită pentru că ea a adus lumii împăcarea cu Dumnezeu, pentru că Pruncul născut în peşteră este D''omn Domn al păcii'' şi fiindcă Naşterea Lui a fost salutată cu imnul ceresc al slavei lui Dumnezeu şi al păcii oamenilor. Această pace se instaurează odată cu venirea în lume a Mântuitorului Hristos, a cărui împărăţie este o împărăţie a păcii. Iată cât de frumos redă această idee un colind de vânătoare:
'' Ho, ho-ho! Nu vă-narmaţi!