5.289 de modificări
Modificări
Iehonia
,→Nabucodonosor ia în robie tot Ierusalimul
16. Toată oştirea în număr de şapte mii, teslarii, fierarii în număr de o mie, şi toţi oamenii vârstnici şi buni de oştire i-a dus regele Babilonului robi la Babilon"(IV Regi 24,10-16).
La scurt timp după cel de-al doilea război mondial, asirologul donald Donald J.Wiseman, pe vremea când era custode la Muzeul Britanic, a făcut o descoperire remarcabilă. El a găsit prima tăbliţă a Cronicii babiloniene între peste 80 000 de tăbliţe şi fragmente din colecţia muzeului. Aceasta avea următorul text: ''În anul al şaptelea, în luna Kislev, regele babilonian (…) a mărşăluit în ţara Hatti (Siria), a asediat cetatea lui Iuda (adică Ierusalimul) şi, în ziua a doua a lunii Adar, a cucerit cetatea şi l-a capturat pe rege''. Această dată corespunde cu [[16 martie]] 597 î.Hr. Biblia ne spune că nu numai Iehonia a fost luat prizonier, ci şi regina-mamă, liderii militari şi religioşi şi meşteşugarii. În total 10 000 de persoane au fost deportate în Babilon. (IV Regi 24, 12-16). Sedechia, unchiul lui Iehonia, a fost numit rege de către Nabucodonosor.(IV Regi 24,17) <ref> J.K. Hoffmeier, ''Arheologia Bibliei'', Editura Casa Cărţii Oradea, 2009, ISBN 978-973-8998-43-8</ref>
==Succesorul==