Deschide meniul principal

OrthodoxWiki β

Modificări

Iehonia

86 de octeți adăugați, 1 octombrie 2011 09:08
fără descrierea modificării
16pe toţi războinicii, în număr de şapte mii, şi pe teslari şi ferari, în număr de o mie, toţi numai oameni viteji şi buni pentru război. Împăratul Babilonului i -a luat robi în Babilon.(4Regi24.10-16)
La scurt timp după cel de-al doilea război mondial, asirologul donald J.Wiseman, pe vremea când era custode la Muzeul Britanic, a făcut o descoperire remarcabilă. El a găsit prima tăbliţă a Cronicii babiloniene între peste 80 000 de tăbliţe şi fragmente din colecţia muzeului. Aceasta avea următorul text:, În anul al şaptelea, în luna Kislev, regele babilonian (…) a mărşăluit în ţara Hatti (Siria), a asediat cetatea lui Iuda (adică Ierusalimul) şi, în ziua a doua a lunii Adar, a cucerit cetatea şi l-a capturat pe rege”. Această dată corespunde cu 16 martie 597 î.Hr. Biblia ne spune că nu numai Ioiachin a fost luat prizonier, ci şi regina-mamă, liderii militari şi religioşi şi meşteşugarii. În total 10 000 de persoane au fost deportate în Babilon.(4Regi24.12-16) Zedechia, unchiul lui Ioiachin, a fost numit rege de către Nabucudonosor.(4Regi 24.17) <ref>(J.K. Hoffmeier- Arheologia Bibliei, Editura Casa Cărţii Oradea, 2009, ISBN 978-973-8998-43-8</ref>)
==Succesorul==
Împăratul s-a îngrijit necurmat de hrana de toate zilele a acestuia, în tot timpul vieţii lui.(4Regi25.27-30)
Un document administrativ din Babilon include o listă cu cantităţile produselor în care se menţionează. ,,10 sila (măsuri) lui Ioiachin, fiul regelui lui Iuda (n.r. Ioaiachin era fiul lui Ioiachim, care fusese regele Iudei înaintea acestuia). 2 ½ sila pentru cei cinci fii ai regelui lui Iuda”<ref>(J.K. Hoffmeier- Arheologia Bibliei, pag 113, Editura Casa Cărţii Oradea, 2009, ISBN 978-973-8998-43-8</ref>)
==Bibliografie==
#Biblia sau Sfânta Scriptură a Vechiului şi Noului Testament, ISBN 0 564 01708 6.
#J.K. Hoffmeier- Arheologia Bibliei, pag 113, Editura Casa Cărţii Oradea, 2009, ISBN 978-973-8998-43-8
#Biblia sau Sfânta Scriptură, tipărită sub îndrumarea şi purtarea de grijă a Prea Fericitului Părinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe, cu aprobarea Sfântului Sinod, Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, 1997, Bucureşti, ISBN 973-9130-88-7.
#English Standard Version Bible, 1971.
5.289 de modificări