14.992 de modificări
Modificări
→Viaţa: completări
Numele său apare pentru prima dată în anul 428, fiind printre primii clerici care au luat poziţie împotriva învăţăturilor [[eretic]]e ale lui [[Nestorie]].
În anul 431 participă la [[Sinodul III Ecumenic]], de la [[Efes]], unde îl combate vehement pe Nestorie şi pe adepţii acestuia. Învăţătura lui Nestorie ([[nestorianism]]ul) era o [[erezie]] hristologică care a apăruse ca o încercare de a explica raţional şi de a înţelege încarnarea [[Logos]]ului divin, cea de-a doua persoană a [[Sfânta Treime|Sfintei Treimi]], omul [[Iisus Hristos]]. Nestorianismul susţinea că cele două esenţe, divină şi umană, sunt separate şi sunt două persoane: omul Iisus Hristos şi Logosul divin, care locuieşte în acest om. De aceea, nestorienii respingeau terminologia „Dumnezeu a suferit” sau „Dumnezeu a fost răstignit”, pentru că ei credeau ca omul Iisus Hristos a suferit şi a fost răstignit. Mai mult, ei respingeau termenul ''Theotokos'' (Născătoare de Dumnezeu) dat [[Maica Domnului|Fecioarei Maria]], utilizând în schimb termenul ''Christotokos'' (Născătoare de Hristos), sau ''Anthropotokos'' (Născătoare de om). Eutihie a adus ca argument în combaterea nestorianismului faptul că „''Iisus Hristos a fost o unire între elementul uman şi cel divin''”. În final, Sinodul a stabilit că nestorianismul insista excesiv asupra naturii umane a lui [[Iisus Hristos|Hristos]], în defavoarea naturii Sale divine. Sinodul a denunțat învățăturile Patriarhului [[Nestorie]] ca greșite şi a stabilit că Hristos era o singură Persoană (şi nu două persoane): Dumnezeu adevărat și Om adevărat, având un singur trup și un suflet rațional. Astfel, Maica Domnului trebuie considerată „Născătoare de Dumnezeu” (''Theotokos''), pentru că a dat naștere nu doar unui om, ci lui Dumnezeu întrupat. Unirea celor două naturi ale lui Hristos era astfel încât nici una din cele două naturi nu o afecta negativ și nu o diminua pe cealaltă. Sinodul a mai declarat că textul [[Crezul|Crezului niceo-constantinopolitan]] era complet și a interzis orice modificare ulterioară a acesteia.
The issue at the time was how does one account for the divine and human aspects of Christ. After the condemnation of Nestorianism at the Council of Ephesus, lingering disagreements between the Churches of Alexandria and Antioch were further refined by the protagonists of the two Churches. The Alexandrian doctrine was presented by [[Cyril of Alexandria]], while the Antiochian position was held by Theodoret of Cyrus and [[John I of Antioch|John of Antioch]] both who had accepted the decisions of the Council of Ephesus. While the theologians Cyril and Theodoret came to a reconciliation of their differences as recorded by Cyril in his twelve chapters and other letters, the line of agreement was fine, and their partisans were not convinced. Into this tense arena of both religious and secular feelings, Eutyches took an extreme monophysite position, influenced by Emperor [[Theodosius II]]’s minister Chrysaphius, that affected future Orthodox unity even though both sides contended that they both followed the faith of Cyril.