5.289 de modificări
Modificări
legături interne
'''Spiritualitatea ortodoxă''' "prezintă procesul înaintării creştinului pe drumul desăvârşirii în Hristos, prin curăţirea de patimi şi prin dobândirea virtuţilor" <ref>Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, ''Spiritualitatea ortodoxă. Ascetica şi Mistica'', EIBM, Bucureşti, 1992, p. 5.</ref>. Aşadar, Spiritualitatea sau ''Teologia Ascetică şi Mistică'' prezintă sistematic (pe cât e posibil) drumul omului către împlinirea vocaţiei, a chemării sale: [[asemănarea cu Dumnezeu]] până la [[îndumnezeire]] ([[II Petru]] 1, 4), aceasta fiind [[desăvârşirea]] la care ne-a chemat Mântuitorul când a zis: "Fiţi, dar, voi desăvârşiţi, precum Tatăl vostru Cel Ceresc desăvârşit este" (Matei 5, 48); aceasta este "starea bărbatului desăvârşit", aceasta este "măsura vârstei deplinătăţii lui Hristos" ([[Efeseni]] 4, 13).
Dar dezvoltarea organică şi desfăşurarea doctrinei ascetice creştine nu s-a sistematizat decât treptat, pornind mai întâi de toate de la acest cuvânt al Mântuitorului: "Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine (''abneget semetipsum''), să-şi ia [[crucea]] în fiecare zi şi să-Mi urmeze Mie (''sequatur Me'')" (Lc. 9, 23. Cf. Mt. 16, 24 si Mc. 8, 34). Pornind aşadar de la acest adevărat rezumat al întregii învăţături ascetice a Evangheliei <ref>Cf. P. Pourrat, ''La spiritualité chrétienne'', Paris, 1931 , t. I: "Dés origines de l'Église au Moyen Age", p. 2</ref>, completat de experienţa în [[Duhul Sfânt|Duhul]] a [[Sfinţii Părinţi|Părinţilor]] - care n-au făcut altceva decât să dezvolte în viată învăţătura evanghelică <ref>Această dezvoltare organică este foarte bine pusă în evidentă de P. Pourrat, ''op.cit.'', în tomul I (din cele trei) al cursului său de spiritualitate. Astfel, urmărind firul cronologic al dezvoltării, arată în Cap. I învăţătura evanghelică: a) în Evangheliile sinoptice; b) în Evanghelia sfântului Ioan (şi-n epistolele sale); si c) învăţătura ascetică a sfântului Pavel. Cap. II tratează despre "Ascetismul creştin în primele trei veacuri ale Bisericii". Cap. III despre "Deformările ascetismului creştin primitiv": 1. [[Encratismul]] şi [[Montanismul]]; 2. [[Gnosticism]]ul şi Neo-platonismul; 3. Teologia spirituală a lui [[Clement Alexandrinul]] şi a lui [[Origen]]. Cap. IV: "Monahismul în Orient în secolele al patrulea şi al cincilea". Cap. V: "Doctrina ascetică a călugărilor orientali din al patrulea şi al cincilea secol". Cap. VI: "Monahismul în Occident în secolele al patrulea şi al cincilea", s.a.m.d. până la Cap. XII: "Evoluţia monahismului oriental după secolul al cincilea: mănăstirile şi lavrele. Autorii spirituali între secolele al şaselea şi al zecelea".</ref> -, s-a ajuns abia în secolele XI-XII, în Occident, la primele sinteze de Spiritualitate în cunoscutele ''Summae theologicae''. Până atunci tratatele ascetice au fost ocazionale, o mai mare generalitate şi cuprindere având doar [[Scara]] sfântului [[Ioan Scărarul]], egumenul Raitului (+ către anul 600) - în Orient <ref>Scara Paradisului este - după P.Pourrat, ''op.cit.'', p. 486 - echivalenta ascetică a sintezei dogmatice a sfântului Ioan Damaschin.</ref> - şi ''Convorbirile'' (''Collationes summorum Patrum'') sfântului [[Ioan Casian]] (+ probabil în anul 435) - în Occident.
b) Învăţătura ascetică ortodoxă este esenţialmente evanghelică, având ca « piloni » principali [[lepădarea de sine]] - ''abneget semetipsum'' - şi urmarea lui Hristos - ''sequatur Me'' <ref>Lc. 9, 23. Trebuie să menţionăm însă că nu e vorba aici de o urmare a lui Hristos ca în spiritualitatea pietist-sentimentală făcută celebră de [[Toma de Kempis]]; e vorba de o urmare mai mult decât ''per pedes'', o urmare personală, adică relaţională şi de comuniune, în Duhul.</ref>. Iar dinamica interioară a acestui cuvânt - fericit completat de restul învăţăturii ascetice evanghelice şi, apoi, dezvoltat şi explicitat de asceţi - este: cu cât lepădarea de sine şi asumarea crucii proprii vor fi mai complete, cu atât mai desăvârşită va fi urmarea lui Hristos <ref>"Plus l'abneget semetipsum sera complet, plus parfait aussi sera le sequatur" (Pourrat, op.cit., p. 10).</ref>. Cu precizarea că există o fază a înălţimii duhovniceşti în care, după ce ascetul s-a despătimit şi a ajuns pe ultimele trepte ale rugăciunii curate, mintea încetează orice activitate, uimită, dar şi ajunsă la un fel de limită: în această stare de pasivitate (nepasivă, căci dorinţa, îndreptarea ei către Dumnezeu e mai acută ca niciodată), pe neaşteptate, mintea e invadată de dragostea dumnezeiască precum jertfa de un foc ceresc pe altar <ref>D. Stăniloae, ''op.cit.'', pp. 281-285.</ref>.
c) O a treia trăsătură a spiritualităţii ortodoxe este locul cu totul central pe care-l ocupă aici [[iubirea aproapelui]]aproapelui. Se poate spune chiar că anume prin porunca iubirii aproapelui Mântuitorul a împlinit şi a desăvârşit Legea <ref>Cf. Matei 5, 17-19 şi Romani 13, 8,10: "...cel care iubeşte pe aproapele a împlinit legea. (...) Iubirea este deci împlinirea legii".</ref>. Întradevăr, iudeii nu au cunoscut iubirea de aproapele <ref>Asa se face că apostolul Petru l-a întrebat cu uimire pe Mântuitorul: "Şi dacă îmi va greşi aproapele de şapte ori, să-l iert?" Şi tot pentru aceasta a zis Mântuitorul: "Poruncă nouă dau vouă: Să vă iubiţi unul pe altul. Precum Eu v-am iubit pe voi, asa şi voi să vă iubiţi unul pe altul. Întru aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii faţă de alţii " (Ioan 13, 34-35).</ref>, iar pe Dumnezeu L-au iubit posesiv şi cu avariţie <ref>"L'avare, par désir de son trésor, s'en prive. Si l'on peut mettre tout son bien dans une chose caché dans la terre, pourquoi pas en Dieu?
"Mais quand Dieu est dévenu aussi plein de signification que le trésor pour l'avare, se répéter fortement qu'il n'existe pas. Eprouver qu'on l'aime, meme s'il n'existe pas. C'est lui qui, pas l'opération de la nuit obscure, se retire afin de ne pas etre aimé comme un trésor par un avare" (Simone Weil, ''La pesanteur et la grâce'', Plon, 1992, p. 24).</ref>.