5.289 de modificări
Modificări
→Sfânta Scriptură
==Sfânta Scriptură==
Astrologia încalcă prima poruncă a Decalogului care arată cine este adevăratul [[Dumnezeu]] şi interzice închinarea la dumnezei străini:"Eu sunt Domnul Dumnezeul tău, Care te-a scos din pământul Egiptului şi din casa robiei/,,Să n-ai alţi dumnezei în afară de Mine!"<ref>Exod</ref>
Închinarea la astre este interzisă, stă scris în [[Deuteronomul|Cartea Deuteronomului]]: "Privind la cer şi văzând soarele, luna, stelele şi toată oştirea cerului, să nu te laşi amăgit ca să te închini lor, nici să le slujeşti" <ref>Deut. 4, 19</ref>Casele devin necurate prin practicarea astrologiei, arată proorocul [[Ieremia]]: Şi casele Ierusalimului şi casele regilor lui Iuda vor fi necurate, ca Tofetul, pentru că pe acoperişul tuturor caselor s-aduce tămâie întregii oştiri cereşti şi se săvârşesc turnări în cinstea dumnezeilor străini".<ref>Ier19.13</ref> Acesta anunţă cuvântul Domnului: ,,Voi sfărâma poporul acesta şi cetatea aceasta, aşa cum am sfărâmat vasul olarului, care nu mai poate fi făcut la loc"<ref>Ier19.11</ref> şi prevesteşte venirea nenorocirilor peste cetăţile care ,,şi-au învârtoşat inima şi nu ascultă cuvintele" lui Dumnezeu.<ref>Ier19.15</ref>
==Regii şi astrologia==
În vremea lui [[Osea]] oamenii s-au dedat la idolatrie, vrăjitorie, ghicire, ei ,,s-au închinat la toată oştirea cerului".<ref>4 Regi 17.16</ref>[[Manase]], împărat criminal, idolatru, vrăjitor (care mai târziu s-a pocăit de păcatele sale şi a dat slavă lui Dumnezeu) ,,s-a închinat la toată oştirea cerească, slujind acesteia."<ref>4Regi21.3, 2Cron33.3</ref> El ,,a zidit altare întregei oştiri a cerurilor, în cele două curţi ale Casei Domnului."<ref>2Cron33.5</ref> Spre deosebire de aceştia [[Iov]] s-a păstrat neatins de acest păcat.<ref>Iov31.26-27</ref> [[Iosia]], împărat credincios a poruncit ,,să scoată din templul Domnului toate lucrurile făcute pentru Baal, pentru Astarte şi pentru toată oştirea cerului şi să le ardă afară din Ierusalim, în valea Chedronului, iar cenuşa lor să o ducă la Betel./A izgonit după aceea pe preoţii idolilor pe care-i puseseră regii Iudei, ca să facă tămâieri pe înălţimi, în cetăţile Iudei şi în împrejurimile Ierusalimului, şi care tămâiau pe Baal, soarele, luna, stelele şi toată oştirea cerului."<ref>4Regi23.4-5</ref>