Sfântul sau Cel întru sfinţi Părintele nostru, '''Fericitul Augustin''' (n. [[13 noiembrie]] 354, TagastaTagaste, Numidia - d. [[28 august]] 430, Hippo Regius, pe teritoriul Algeriei de azi) a fost [[episcop]] de Hipona (395 - 430) și un important gânditor creștin al vremii sale, fiul cel mare al Sfintei [[Monica din Hippona|Monica]]. Este [[Praznicprăznuire|prăznuit]] în [[Biserica Romano-catolică Ortodoxă]] la [[28 august15 iunie]], iar în [[Biserica Ortodoxă]] Romano-Catolică la [[15 iunie28 august]].

Sfântul Augustin Aurelius Augustinus s-a văzut lumina zilei născut în anul 354, la Tagasta, Tagaste (un orășel din Numidia, astăzi Suk-Ahra din Algeria, la frontiera dintre Algeria și cu Tunisia de azi). Tatăl său, Patricius, mic proprietar funciar, de pământ şi unul din notabilii orașului, ramase era păgân până la sfârșitul zilelor sale, dar iar mama salui, Sfânta [[Monica din Hippona|Monica]] (prăznuită la [[4 mai]]), era o creștină înfocată și evlavioasă. Aceasta îl înscrise, încă de când era copil, înscrisese pe fiul ei cel mare printre [[catehumen]]i încă din copilărie și îl ducea regulat la biserică . Augustin primi o educaţie păgână clasică, obişnuită pentru a-l învăța tainele credințeitinerii de familie bună din acea vreme. Cu toate acestea [[Botez]]ul fu lăsat pe În vremea studenţiei de îndepărtează din ce în ce mai târziu, după obiceiul vremii, iar copilul se dovedea mult de credinţa creştină a fi turbulent și rebel la mustrările mamei sale și se îndepărta , fiind mai degrabă atras de credință[[maniheism]]. Înzestrat Fiind un elev strălucit (cu o inteligență sclipitoareunele lacune, care aveau să persiste, în scurta vreme ajunse să stăpânească limba latină dar rămânea recalcitrant față de studiul privinţa limbii greceștigreceşti, o lacună care va persista nu se mai studia foarte sistematic în acea vreme în gândirea și activitatea sa teologică. La provinciile romane), la vârsta de șaptesprezece şaptesprezece ani fu este trimis la Cartagina, capitala Africii de Nordproconsulare (una din regiunile prospere şi puternic romanizate ale Imperiului) ca să studieze retorica. Aici duce viaţa fără griji a studenţilor, pentru a urma cursuri de retorică. Ispitele orașului și anturajul nepotrivit îl făcură să cadă întrlăsându-o viață de dezmăț și avu o legătură se pradă ispitelor oraşului; din legătura lui nelegitimă cu o femeie creștină de la care avu creştină i se naşte un fiu, Adeodat (372). Datorita lecturilor din Cicero, își abandonă zadarnicele studii de drept și de retorică pentru a căuta Adevarul și Înțelepciunea ; dar decepționat de aparenta uscăciune a Bibliei, fu mai degrabă atras de doctrina maniheenilor, care îi apărea ca o îmbinare rezonabilă a lui Hristos cu dorința sa de a-si însuși înțelepciunea doar cu ajutorul rațiunii. Rămase timp de nouă ani prizonierul acestei erezii, atât de evidente totuși pentru noi azi.

După un scurt sejur ce îşi termină studiile, se întoarce pentru scurtă vreme la Tagasta, Tagaste ca ''grammaticus'' (profesor de gramaticăpentru cursul inferior), reveni apoi revine la Cartagina, pentru a unde deschide o școală şcoală de retorică, cu rezultate care nu îl mulţumesc. Cu toate acesteaÎn această perioadă, comportamentul urât renunţă la maniheism după o discuţie cu un episcop al studenților săi îl dezgustă repede de această profesiemaniheilor, Faustus (mai târziu, în preajma anului 400, avea să scrie şi un tratat [http://www.newadvent.org/fathers/1406.htm Împotriva lui Faustus]).

PierzânduPleacă apoi la Roma, visând încă la o carieră în administraţie. Acolo deschide, tot fără succes, o altă şcoală de retorică. După ce se vindecă de o boală gravă, obţine în cele din urmă (384) un post de retor într-o şcoală din Milano (pe atunci capitala Imperiului Roman de Apus). Nemulţumit de plăcerile mondene, caută mereu izvorul adevăratei fericiri, pe care o vede mai degrabă ca pe una intelectuală. În această perioadă citeşte atent scrierile filosofilor neoplatonici, care îl impresionează profund şi care aveau să-și iluziile asupra l influenţeze durabil. La Milano îl cunoaşte pe [[episcop]]ul oraşului, Sfântul [[maniheismAmbrozie al Milanului|Ambrozie]]ului ca urmare (prăznuit la [[7 decembrie]]), a unei conversații cu unul din episcopii lor, Faustuscărui viaţă, spirit neliniștit și avid elocinţă şi capacitate de adevărata cunoaștereinterpretare a [[Sfânta Scriptură|Sfintei Scripturi]] îl cuceresc, astfel că se îmbarcă și pleacă converteşte la Roma, unde deschide o altă școală, care nu avu mai mult succescreştinism.

După ce fu vindecat de o boală gravăSfânta Monica, mama lui, care se rugase pentru întoarcerea lui la credinţă în toţi aceşti ani, obținând un post de retor plătit i se alătură la Milano, încercând să-l convingă să-şi părăsească concubina şi să se duse căsătorească cu o femeie de rangul lui. Augustin refuză să se instaleze acolorecăsătorească, însă acceptă să se întoarcă acasă, la Tagaste. Se opreşte însă pe drum şi petrece o vreme, împreună cu câteva rude şi prieteni, nutrind încă visul unei strălucite cariere ca să se întremeze după boala care-i recidivase şi ca urmare a emoţiei puternice a convertirii şi să-şi petreacă în linişte perioada catehumenatului. Trăiesc în administrație această perioadă ca într-o [[mănăstire]], încercând să reconstituie viaţa comunităţii apostolice din Ierusalim. Aici Augustin împletea rugăciunea şi meditația asupra Scripturilor (384''lectio divina'', lat.)cu discuțiile filozofice cu prietenii. Acolo fu prezentat Episcopului orașuluiEste profund impresionat de ''Viața Sfântului [[Antonie cel Mare]]'', scrisă de Sfântul [[Ambrozie Atanasie al MilanuluiAlexandriei|Atanasie cel Mare]], carte foarte populară printre creştinii de familie bună din epocă, şi are un moment de limpezire hotărâtoare citind un fragment din epistolele Sf. [[Apostolul Pavel|Sfântul AmbroziePavel]]: "Îmbrăcați-vă în Domnul [[Iisus Hristos]] și grija de trup să nu o faceți spre pofte" (prăznuit Romani 13, 13). Primeşte [[Botez|Sfântului Botez]] în ziua [[Învierea Domnului|Sfintelor Paşti]] din anul 387, împreună cu Alipie, prietenul lui cel mai apropiat şi cu Adeodat, fiul său. Întreaga poveste a convertirii sale Augustin avea s-o relateze mai târziu în "Confesiunile" sale. Sfânta Monica moare la puţin timp, iar Augustin, amânându-şi plănuita întoarcere la Tagaste, rămâne la Milano, unde scrie mai multe lucrări împotriva învăţăturilor maniheenilor.În septembrie 388, Augustin se întoarce la Tagaste împreună cu Alipie și cu Adeodat, care va muri curând. După moartea fiului său, Augustin și-a vândut toate bunurile și a dat câștigul săracilor, iar el s-a consacrat, timp de trei ani, organizării unei mănăstiri în compania prietenilor și a [[ucenic]]ilor săi. Scria şi discuta îndelung cu prietenii săi.Predicator strălucit de limbă latină, Augustin este [[7 decembrieHirotonie|hirotonit]] [[preot]]), în ovațiile ale poporului care îl cuceri auzise predicând, asistându-l în păstorirea credincioşilor pe episcopul Valeriu. Acesta îi dăruieşte un teren în apropierea bisericii cetății ca să întemeieze acolo o nouă mănăstire, numită "Mănăstirea Grădinii", care a dat de lungul timpului mai mulți episcopi Bisericii lui Hristos. Pentru această mănăstire, Augustin a scris o "Regula", rânduială monahală care se află la originea instituției occidentale a [[canon]]icilor, preoţi care trăiesc în lume, dar după o rânduială monahală. ===Episcop de Hipona===Devine coadjutor (cu drept de succesiune) al episcopului Valeriu în anul 395/396, apoi episcop de drept al Hipponei până la moartea sa. În această perioadă scrie foarte mult. În această perioadă redactează şi cea mai mare parte a lucrărilor sale cu caracter pastoral – s-au păstrat de la el peste opt sute de predici pe subiecte foarte diferite. Ca episcop, se arată foarte milostiv faţă de săraci şi se îngrijeşte de buna înţelegere între clerici şi, pe cât putea, între cetăţenii oraşului. De asemenea, în această perioadă călătoreşte mult prin blândețea și amabilitatea saAfrica romană, și pe atunci străbătută de mai ales prin strălucita sa elocință și interpretările spirituale ale multe [[Sfânta Scripturăerezie|Sfintei Scripturierezii]], profund divizată de o serie de [[schismă|schisme]] şi încă în parte [[păgânism|păgână]]. A participat la [[sinod|sinoadele]] locale şi a scris lucrări în care îi deschiseră inima către profunzimea Cuvântului lui a combătut [[maniheism]]ul, [[novaţianism]]ul, [[pelagianism]]ul. Împotriva novaţienilor, argumentează validitatea [[DumnezeuSfintele Taine|Tainelor]]oficiate de preoţi indiferent de vrednicia lor. Nereuşind însă să îi convingă să renunţe la erezia lor, face apel la autoritatea seculară pentru a suprima ierarhia paralelă pe care aceştia o întemeiaseră.

Monica====Cetatea lui Dumnezeu====Ca urmare a jefuirii Romei de către vizigoţii lui Alaric I în anul 410, păgânii îi învinuiesc pe creştini pentru ceea ce întreaga lume romană percepe ca o tragedie – căderea Romei, mama saconsiderând că aceasta era urmarea părăsirii credinţei în vechii zei. Profund cutremurat şi el de acest eveniment, venise cu care pune pentru el și îl convinse capăt visului unui Imperiu creştin durabil, şi hotărât să își abandoneze concubinacombată ideea răspândită de păgâni, Augustin scrie "Cetatea lui Dumnezeu", o vastă reflecție asupra istoriei şi a condiţiei umane. În această lucrare, el arată că Biserica creştină, Cetatea lui Dumnezeu, străbătând toate necazurile, dar încercă în zadar să îl facă să se angajeze într-o căsătorie profitabilăgăseşte mereu pe drumul către Împărăția veșnică. Filozofia și plăcerile mondene îi produseseră o asemenea insatisfacțieEl dezvoltă şi ideea „dublei cetăţenii” şi a creştinului, încâtaflat în parte în Cetatea omului (orientată doar spre lumea aceasta), cu durere și nelinișteîn parte în Cetatea lui Dumnezeu (îndreptată spre viaţa veşnică). Această idee a influenţat durabil gândirea teologico-politică mai ales a Occidentului creştin, căuta "Cetatea lui Dumnezeu" fiind una din primele surse creştine în care ar fi putut fi izvorul adevăratei fericiriapare ideea separării puterii politice de autoritatea şi scopurile religioase.

Lectura filozofilor neoplatonici îl făcu să abandoneze definitiv maniheismul și îi permise să întreprindă căutarea interioară a unei vieți spirituale. Spre deosebire totuși de acești filozofi, această interiorizare nu ====Lupta împotriva pelagianismului====[[Pelagianism]]ul era pentru el o căutare speculativă și zadarnicăerezie care neglija rolul harului dumnezeiesc în mântuirea omului, ci lua forma unei căutări fierbinți a Dumnezeului întrupat, pe Care îl admitea în mod intelectual afirmând că omul poate ajunge să nu mai păcătuiască prin propriile forțe; pelagienii negau totodată posibilitatea transmiterii păcatului strămoşesc şi nu acceptau botezul copiilor, dar pe care inima sa nu îl trăia încăconsiderau inutil. Atunci veni momentul În strădaniile lui prelungite de a combate erezia pelagiană, antrenat în care auzi vorbindu-se despre ''Viața Sfântului [[Antonie cel Mare]]''dispută şi căutând mereu soluţii raţionale la problemele privind credinţa, Augustin merge însă puţin prea departe, scrisa de Sfântul [[Atanasie al Alexandriei|Atanasie cel Mare]] în timpul exilului său în Apusstabilind o opoziţie puţin cam prea strictă între natură şi Har, și într-o formă care era prilejul încreștinărilor răsunătoare avea să aubă urmări nefaste în rândul nobilimiiOccident. La putina vremeÎn Răsărit, în timp ce se afla în grădina prietenului sau Alipie (Alypius)Părinţii greci, plângându-și viața retrascare îl cunoşteau puţin pe Augustin, auzi nu erau atât de implicaţi în disputa cu pelagienii şi înţelegeau raporturile dintre natură şi Harul dumnezeiesc ca pe o voce ca formă de copil cântând: cooperare ("Ia și citește!sinergie"). Deschise un volum al Epistolelor [[Apostolul Pavel|Sfântului Pavel]] care se afla acolo și se opri asupra următorului pasaj: "Îmbrăcați-vă în Domnul [[Iisus Hristos]] și grija de trup Încercând să pătrundă şi să nu o faceți spre pofte" (Romani 13raţionalizeze tainele preştiinţei divine, 13). Întunericul îndoielii dispăru îndată și Augustin ajunge să propună o lumină blândă îi scalda inima de bucurieperspectivă riscantă asupra predestinării. În acea clipă devenise un alt contextul operei lui, aceasta poate fi interpretată în sens ortodox dacă se conisideră că „predestinarea” era înţeleasă drept consecinţa unor acte săvârşite liber de om, care avea să şi prevăzute din veşnicie – dar nu mai trăiască decât pentru Hristos și Biserica Sadeterminate – de Creator. Când îi împărtăși mamei sale aceasta revelație, ea fu cuprinsă Însă pe interpretări ale ideilor lui Augustin s-au întemeiat o serie de bucuriegreşeli doctrinare occidentale şi tot din opera lui s-au inspirat reformatorii din secolul al XVI-lea precum Luther sau Calvin. Sf. După ce își abandonă definitiv profesia Augustin reușeşte să obțină ca pelagienii să fie condamnați de "negustor Sinoadele de vorbe", petrecu retras câteva luni undeva la țară, cu mama sa, rude Cartagina (411) și câțiva prietenid Roma (417), pentru a se întrema după o boală pe care o agravase emoția convertirii saleînsă erezia continuă să existe.

În această prima formă de [[mănăstire]], în care își dorea sa ducă o viață asemănătoare celei a comunității apostolice de la Ierusalim, Augustin împreuna rugăciunea cu meditația Scripturii (''lectio divina'', lat.) și discuții filozofice.  Întors la Milano, duse o viață austeră și retrasă înainte de a fi botezat de Sfântul Ambrozie, la [[24 aprilie]] 387, de Paști, în compania lui Alipie și a fiului său Adeodat. Se duse apoi la Ostia, cu Sfânta Monica, în scopul de a se retrage în Africa pentru a duce o [[Monahism|viață monahală]]. Într-o seară, pe când stăteau de vorba sprijiniți de o fereastră, ambalați pe neașteptate de elanul conversației lor evlavioase și, aspirând din toată inima la apele Izvorului ceresc, ei fură cuprinși de un fel de extaz, deasupra celor văzute și nevăzute, pentru a intra în Comuniune cu Înțelepciunea cea veșnică, moment de contemplare care li se păru a fi o invitație la a gusta încă de pe această lume din viața veșnică, după cuvântul [[Evanghelie]]i: "Intrați în bucuria Domnului vostru" (Sfântul Augustin își relatează în întregime convertirea în "Confesiunile" sale, una din capodoperele literaturii universale.). Sfânta Monica muri la puțin timp iar Augustin, întârziind proiectul său, ramase încă ceva vreme în Italia pentru a redacta lucrări de polemică împotriva maniheenilor.  În septembrie 388 Augustin s-a întors la Tagasta, cu Alipie și Adeodat, fiul ====Sfârșitul episcopatului său, care va muri curând. Atunci Augustin și-a vândut toate bunurile și a dat săracilor câștigul, iar el s-a consacra, timp de trei ani, organizării unei mănăstiri în compania prietenilor și a [[ucenic]]ilor săi. [[Postul]]ui și [[Rugăciunea|rugăciunii]] le adăuga meditarea asupra Legii lui Dumnezeu, zi și noapte; ceea ce Domnul îl făcea să înțeleagă, el comunica prin viu grai celor prezenți și prin scrisori celor absenți.  Într-o zi când se afla în orășelul Hipona, un funcționar imperial a cerut să îl asculte vorbind despre convertirea sa. Augustin a apărut în fața funcționarului imperial și a poporului însoțit de bătrânul episcop al cetății, Valeriu. În timp ce episcopul împărtășea celorlalți dorința [[Hirotonie|hirotonirii]] unui [[preot]] care să-l ajute la predicarea în limba latina - căci episcopul era de limbă grecească -, credincioșii au cerut să li-l hirotonească pe Augustin, salutându-l cu ovații furtunoase. Astfel, Augustin, plin de lacrimi în fața responsabilității pe care o reprezintă păstoritul oamenilor, a acceptat "să părăsească pe Dumnezeu pentru Dumnezeu", adică să lase tihna retragerii în mănăstire pentru a sluji Biserica, Trupul lui Hristos. După hirotonie, episcopul Valeriu i-a acordat un teren în apropierea bisericii cetății, ca să întemeieze acolo o nouă mănăstire, numită "Mănăstirea Grădinii" și care a dat de lungul timpului mai mulți episcopi Bisericii lui Hristos.  ==Activitatea ca episcop==Către sfârșitul anului 395, la puțin timp după moartea episcopului ValeriuCând invaziile vandalilor se extind şi ating Africa romană, Augustin a primit hirotonirea întru episcop pentru scaunul Hiponei. Din acest mic scaun episcopal Augustin a luminat toată Biserica Africii - și până la extremitățile lumii latine - prin învățătura sa, fiind timp de treizeci și cinci de ani un model de bun Păstor, punându-și viața pentru oile sale și considerându-se robul robilor lui Dumnezeu. Fără odihnă, predica aproape în fiecare zi (s-au păstrat în jur de opt sute din predicile sale), abordând toate subiectele cu o vivacitate și o artă incomparabile și căutând luptă să transmită celor cărora se adresa dragostea lui pentru Dumnezeu și pentru bunurile cerești. În timpul zilei, soluționa conflicte, veghea la administrarea Bisericii, se îngrijea de săraci - fără să ezite în a topi vase sfinte când nu se mai găsea aur -, iar în timpul nopții, redevenea [[călugăr]], consacrat cu toată ființa sa iubirii Mirelui. Trăia la reședința lui episcopală într-o frăție cu ceilalți [[cleric]]i ai săi, pentru care a redactat o Regulă monahală (care se află la originea instituției occidentale a [[canon]]icilor), adaptată condiției lor dar impunând respectarea strictă a votului [[sărăcie]]i și a poruncilor [[Evanghelie]]i.  Dragostea sa fierbinte pentru unitatea Bisericii nu-l lăsa indiferent față de nici unul din evenimentele care agitau Lumea Creștină. Participa la [[Sinod|Sinoade]] și străbătea Africa romană, profund divizată în acea vreme, punându-și întreaga artă și iscusință oratorică în slujba Adevărului. A scris peste o sută de opere, dintre care majoritatea sunt consacrate luptei împotriva [[Schismă|schismaticilor]], [[Erezie|ereticilor]] și păgânilor. După ce mai întâi i-a respins în mod strălucit apere Biserica şi cetatea pe maniheeni, mai apoi și-a dirijat energiile în lupta împotriva schismaticilor novațieni, ce pretindeau ca validitatea tainei [[căsătorie]]i să fie subordonată virtuții celui care o oficia și care de aproape un secol iscaseră o zâzanie nefastă în toată Biserica Africii, instalând o [[ierarhie]] paralelăpăstorea. Cum toate eforturile și argumentele Sfântului Episcop pentru aTemându-i readuce în sânul Bisericii se loveau că invaziile barbarilor erau provocate de ura lor înverșunatăpărăsirea vechilor zei, mulţi se decise cu durere întorceau în suflet să facă apel acea vreme la puterea lumească, dar neacceptând sub nici o formă actele păgânism. Pe de violență.  ===Cetatea lui Dumnezeu===Pentru că mulți atribuiau Creștinilor responsabilitatea căderii Romei (410)altă pare, Augustin a redactat o mare operă, "Cetatea lui Dumnezeu", vastă reflecție asupra istoriei umane, în vandalii care arata ca Biserica, trecând prin toate vicisitudinile, e pe drumul către Împărăția veșnică.  ===Lupta împotriva pelagianismului===Apoi trebui să lupte împotriva ereziei [[Pelagianism|pelagienilor]], erezie invadau provincia şi care minimiza rolul harului dumnezeiesc și considera că omul, prin propriile forțe, poate să ajungă să nu mai păcătuiască; ajung în plus această erezie nega transmiterea păcatului originar și proclama inutil Botezul copiilor. Augustin făcu mari eforturi pentru a răsturna această doctrină în scopul de a apăra credința Bisericii; dar antrenat de necesitățile disputei și prin spiritul său însetat de clarificări raționale, stabili, între natură și Har, o opoziție prea strictă, care avea cele din urmă să aibă mai târziu consecințe nefaste asedieze şi Hipona erau în Occidentprincipal arieni. Această dispută nu avu nici un ecou în Răsărit, căci Părinții greci, care îl cunoșteau prea puțin pe Augustin, considerau acest raport între natură și Har ca o "cooperare" (sinergie). Dorința lui Augustin de a pătrunde prea adânc tainele preștiinței divine îl conduse la o concepție exagerată a predestinării - care păstra la el un sens ortodox, atâta vreme cât ea rămânea înțeleasă ca o consecință a actelor libere, prevăzute din veșnicie de către Creator, dar nu determinate de El. Doctrina sa a fost, cu toate acestea, sursa diverselor erezii occidentale despre predestinare, precum calvinismul. Sf. Augustin a reușit Episcopul se străduia să obțină ca pelagienii apere credinţa creştină şi îşi îndemna mereu credincioşii să fie condamnați de Sinoadele de la Cartagina (411) și de la Roma (417), dar erezia persistase împotrivească vandalilor arieni.  ===Sfârșitul episcopatului său===Când vandalii, veniți din Spania, începură să invadeze Africa creștină, făcând ravagii pe unde treceau, Sfântul Episcop își cheltui neobosit toată energia pentru a salva ce mai putea fi salvat. După patruzeci de ani de episcopat și de lucrări apostolice, vedea cu durere cum renăștea idolatria în mijlocul ruinelor însângerate și erezia ariană impusă de cuceritori. Hipona era asediată de La trei luni când după instalarea asediului, el fu este cuprins de o febra violentăfebră violenta. Își pavase pereții camerei cu psalmii pocăinței și cu zelul unui proaspăt convertit își dădu Îşi dă sufletul său mare în mâinile Domnului, în ziua de [[28 august]] 427.

Dacă anumite aspecte ale învățăturilor Sfântului Augustin au putut conduce la diferite devieri în Occidentul medieval, totuși lui Augustin nu i se poate reproșa faptul de a fi fost un eretic, căci șişi-a supus întotdeaunareflecțiile, cu [[smerenie]], reflecțiile sale judecății Bisericii. Astfel, terminându-și lucrarea "De Trinitate" (''Despre Sfânta Treime''), scria: "Doamne, Dumnezeule Unul Dumnezeu, Dumnezeu Dumnezeule în Treime, tot ceea ce am scris în aceste cărți vine de la Tine și dacă e ceva care să vină de la mine, să fiu iertat de Tine și de cei care sunt ai Tăi".

Împins, atât prin formarea sa intelectuală cât și de circumstanțele convertirii sale, să privească relația omului cu Dumnezeu dintr-un punct de vedere mai degrabă "psihologic", diferit de cel adoptat de tradiția patristică anterioară, Sfântul Augustin a dat întregii sale teologii un aspect personal, care i-a afectat învățăturile sale despre [[Sfânta Treime]], despre [[păcatul originarstrămoşesc]], despre raporturile naturii dintre natură și harului [[har]] etc. Atâta vreme cât aceste teze au fost considerate drept opinii teologice personale ("teologumene", în limbajul teologic de școală), ele nu au pus în discuție locul Sfântului lui Augustin printre [[Sfinți]]i ortodocși. Dar Însă atunci când , mai târziu , acestea au fost adoptate ca doctrină oficială și exclusivă a Bisericii romane (printre altele în considerarea originii ideea purcederii [[Duhul Sfânt|Duhului Sfânt]] nu doar în de la Tatăl ci și de la Dumnezeu-Fiul) , aceste aserțiuni teologice au devenit principalul subiect element de discordie între cele două Biserici.  Dacă, rațional, Augustin poate fi cinstit ca Sfânt Ortodox, aceasta se datorează nu atât calității sale Biserica de [[teolog]] cât calității sale de pastor, și pentru sfinția sa personală indiscutabilă. Sfântul [[Fotie cel Mare]] scria despre el: "Având în vedere ca unii dintre Părinții noștri și învățători au deviat tradiţie greacă şi cea de la credința în ceea ce privește câteva dogme, noi nu primim ca doctrină cele în care au deviat dar noi continuăm să îmbrățișăm oamenii care au fost ei" (Ep. 24, 20 - PG 102, 813). Pentru acest motiv unii îl numesc "Fericit", dar asemenea distincții nu există în tradiția hagiografică ortodoxă. De aceea este îndeajuns să facem distincția între viața sa și posteritatea nefericită a doctrinei saletradiţie latină.

Avem mai multe mărturii din tradiţia Bisericii nedespărţite, ca şi de după schismă, care arată că Augustin era cinstit printre sfinţii ortodocşi. Astfel, la [[Sinodul V Ecumenic|Sinodul al V-lea Ecumenic]], care s-a ținut de la Constantinopol în din anul 553, listed Augustine among other numele lui Augustin este trecut în rândul celorlalţi [[Sfinţii Părinţi|Părinţi ai Bisericii]], însă actele Sinodului nu fac nicio menţiune explicită cu privire la viziunea lui [[teologie|teologică]]: :''Încă mai mărturisim că ne ţinem de hotărârile celor patru Sinoade şi ca îi urmăm în toate chipurile pe Sfinţii Părinţi [[Atanasie al Alexandriei|Atanasie]], [[Ilarie de Poitiers|Ilarie]], [[Church FathersVasile cel Mare|Fathers of the ChurchVasile]], [[Grigorie Teologul]], though there is no unqualified endorsement of his [[theologyGrigorie de Nyssa]] mentioned , [[Ambrozie al Milanului|Ambrozie]], Teofil, [[Ioan Gură de Aur|Ioan Gură de Aur]], [[Chiril al Alexandriei|Chirill]], '''Augustin''', Proclu, [[Leon cel Mare|Leo]] şi scrierile lor despre credinţa cea adevărată. ''[http://www.ccel.org/fathers2/NPNF2-14/Npnf2-14-111.htm] (just as there is none for most saints of the Churchtrimitere în engleză; sublinierea noastră):.

:''We further declare that we hold fast to the decrees of the four Councils, and in every way follow the holy Fathers, În actele [[Athanasius of AlexandriaSinodul VI Ecumenic|Athanasius]], [[Hilary of Poitiers|Hilary]], [[Basil the Great|Basil]], [[Grigorie Teologul]], [[Grigorie de Nyssa]], [[Ambrose of Milan|AmbroseSinodului al VI-lea Ecumenic]]este numit "prea desăvârşitul şi binecuvântatul Augustin", Theophilus, [[John Chrysostom|John (Chrysostom) of Constantinople]], [[Cyril of Alexandria|Cyril]], '''Augustine''', Proclus, [[Leon acesta fiind "dascălul cel Mare|Leo]] and their writings on the true faithpreaînţelept.''[http://www.ccel.org/fathers2/NPNF2" Sinodul din Constantinopol din anul 1166, din vremea dinastiei Comnenilor îl numeşte "Ό Αγίος Αυγουστίνος" -14/Npnf2-14-111"Sfântul Augustin.htm] (emphasis added)"

În actele ciuda acestei vădite recunoaşteri publice, majoritatea lucrărilor lui nu au fost traduse în limba greacă până prin anul 1360, când Demetrios Kydones întreprinde o primă lucrare de traducere, iar unii autori ortodocşi încep să atragă atenţia asupra erorilor teologice pe care le găsim în teologia lui – mai ales cele din [[Sinodul VI EcumenicSfânta Treime|Sinodului VI Ecumenictriadologie]] (not yet translated into English), he is called the "most excellent and blessed Augustine" and is referred to as "the most wise teachercare au dus la adăugirea ''[[Filioque]]'' în [[Crezul|Crezul niceo-constantinopolitan]] – şi încep să-l privească drept unul dintre autorii cei mai importanţi pe baza lucrărilor cărora s-a ajuns la [[Marea Schismă]] dintre Răsărit şi Apus." In the Comnenian Council of Constantinople in 1166 he is referred to as "Ό Αγίος Αυγουστίνος Deşi unii ortodocşi l- "Sfântul au condamnat pe Augustinca eretic, nu există nici o hotărâre sinodală de condamnare a acestuia sau a scrierilor lui."

Despite these acclamations, most of his works were not translated into Greek until ''circa'' 1360 by Demetrios Cydones and some Orthodox Christians identify errors in his theology—especially those in his [[Triadology]] which gave rise to the ''[[Filioque]]'' addition to the [[Nicene-Constantinopolitan Creed]]—and regard him as being one of the major factors in the Unii autori cu o perspectivă mai moderată asupra lui Augustin îl consideră: (1) fie un scriitor bisericesc care a făcut prea multe greşeli teologice pentru a putea fi considerat unul dintre [[Great SchismSfinţii Părinţi]] between the Church in the East and in the West. Thus, there are those among the Orthodox who regard Augustine as a dar totuşi un [[heresy|hereticsfânt]], although there has never been any conciliar condemnation of either him or his writings(2) fie un scriitor bisericesc printre alţii din Biserica primelor secole (dar nu un sfânt) (3) fie un scriitor bisericesc care ar putea eventual purta apelativul de "Fericit".

Unii autori cu viziuni mai moderate asupra lui Augustin îl consideră: (1) un scriitor bisericesc care a făcut prea multe greşeli teologice pentru a putea fi considerat unul dintre [[Părinţii Bisericii]], dar totuşi un [[sfânt]], (2) un scriitor bisericesc printre alţii din Biserica primelor secole (dar nu un sfânt) sau (3) un scriitor bisericesc care ar putea eventual purta apelativul de "Fericit". Însă trebuie să precizăm că, în mod tradiţional, Biserica Ortodoxă nu face o distincţie de grad între termenii "fericit" şi "sfânt" (adică ultimul ar avea un grad de sfinţenie mai mare decât primul), ci una de categorie (e.g. cuvioşi, episcopi, mucenici, fecioare etc. - vezi art. despre [[titlurile sfinţilor]]).

Teologul grec [[Christos Yannaras]], în schimb, consideră că Augustin este "sursa întregii alienări, a întregii alterări a adevărului eclezial în Occident" (''Libertatea moralei'', trad. rom de Mihai Cantuniari, Anastasia, Bucureşti, 2004, p. 156, n. 10). Prin urmare, putem afirma că, dacă Augustin poate fi cinstit ca un sfânt ortodox, aceasta se datorează nu atât calității sale de [[teolog]] cât calităților sale pastorale, precum și pentru viaţa lui personală indiscutabil sfântă de după convertire. Astfel, Sfântul [[Fotie cel Mare]] scria despre el: "Având în vedere că unii dintre Părinții şi învăţătorii noștri s-au abătut de la credinţă în ceea ce privește câteva dogme, noi nu primim ca doctrină cele în care au rătăcit, dar continuăm să-i îmbrățișăm oamenii care au fost ei" (Ep. 24, 20 - "PG" 102, 813). În spiritul tradiţiei ortodoxe, este necesar şi suficient să facem distincția între viața lui Augustin, marcată de râvna fierbinte pentru Hristos şi Biserica Lui și posteritatea nefericită a intepretărilor lui doctrinare.

* (en) [http://www.philosophyarchive.com/text.php?era=400-499&author=Augustine&text=Confessions%20and%20Enchiridion%20Introduction The Enchiridion] by Augustine* (en) [http://www.gutenberg.net/catalog/world/authrec?fk_authors=1156 eTextseTexte] of Augustine's works, at ale Sf. Augustin la [http://www.gutenberg.net/ Project Gutenberg]* (fr) [http://ndjasg.perso.neuf.fr/textes/conference_20050628.html Vladimir Lossky et la théologie de l'Occident médiéval] - Conférence du p– Conferinţă a P. diacre C. Diacon Nicolas Lossky ==Surse==* http://www.calendar-ortodox.ro/luna/iunie/iunie15.htm