[[Biserica]] creştină a stabilit şapte [[păcate]] capitale 1. [[Mândria]] 2. [[Desfrânarea]] 3. [[Lăcomia]] 4. [[Iubirea de arginţi]] 5. [[Pizma]] ([[invidia]]) 6. [[Mânia]] 7. [[Lenea]].Pizma este un [[păcat capital]] care îl spurcă pe om, fiind o faptă a firii noastre pământeşti. Ea este nu numai putrezirea oaselor, ci şi cea care întunecă tot trupul, îngreunând [[mântuirea]] omului. Pizma este temeiul oricărei munci şi a oricărei iscusinţe la lucru (căci întotdeauna ne alegem meseria dorind [[iubirea de arginţi|bogăţia]], [[faima]], [[plăcerea|plăcerile]] văzute de noi la cei ce au diverse meserii), fiind, prin urmare, un păcat universal şi adânc înfiripat în natura umană. Invidia poate avea drept cauză bogăţia, [[puterea]] ([[Saul]] şi [[David]]), ascensiunea socială ([[Iosif]] şi fraţii săi), popularitatea (cazul apostolilor [[apostolul Pavel|Pavel]] şi Barnaba), [[minunea|minunile]] şi [[boala|vindecările]] ([[apostol]]ii, [[IsusIisus]] pizmuiţi de preoţii cei mai de seamă). Creştinii nu trebuie să cadă în capcana pizmuirii celor răi, care par a avea o viaţă fericită şi netulburată, ci să fie mereu conştienţi că [[Dumnezeu]] va răsplăti fiecăruia după faptele sale. De asemenea, ei nu trebuie să se uite cu ochi răi la cei din urmă convertiţi, pentru a nu deveni din cei dintâi, cei din urmă ([[pilda lucrătorilor viei]]). Iar faţă de cei pizmaşi nu este bine să se îndatoreze.Invidia nu poate coexista cu [[înţelepciunea]] adevărată, duhovnicească, care rodeşte fapte blânde, ci doar cu falsa înţelepciune, cea pământească, care presupune pizmă amară şi duh de [[cearta|ceartă]]. Creştinul trebuie să lepede faptele întunericului ([[lăcomie|chefuri]], [[lăcomie|beţii]], [[desfrânarea|curvii]], fapte de ruşine, [[cearta|certuri]], pizmă) şi să trăiască frumos, ca în timpul zilei, îmbrăcându-se cu „armele luminii”, „în Domnul Iisus Hristos’’. Lepădarea invidiei este o condiţie absolut necesară în drumul spre [[mântuire]]. Invidia trebuie să rămână un [[păcat]] al trecutului, răpus de învăţătura lui Dumnezeu care, prin [[poruncăDecalog|porunca]] a 10-a, ne interzice, să poftim la bunurile sau la femeia altuia şi ne îndeamnă să ne [[bucurie|bucurăm]] cu cei ce se bucură şi să plângem cu cei ce plâng şi să ne [[iubirea|iubim]] aproapele ca pe sine. Căci [[iubirea]] frăţească, creştinească alungă pizma definitiv din inima omului.

:Punând în opoziţie firea pământească şi faptele ei, adică [[păcat]]ele păcatele (din care enumeră nu mai puţin de 17) cu Duhul şi roada lui, adică [[virtute|virtuţile]] (din care enumeră 9), apostolul [[apostolul Pavel]] include invidia printre „faptele firii pământeşti” şi îi îndeamnă pe galateni să umble „cârmuiţi de Duhul”, răstignindu-şi firea pământenească împreună cu poftele ei.<ref name ="Gal">>Galateni 5.19-21,Maxim Marturisitorul, Filocalia 3, pag 31"</ref><ref name="Anania">Biblia, traducere Anania, sectiunea Concordanţă biblică, pag 1796, vezi bibliografia</ref>

Tras la răspundere pentru faptul că ucenicii săi calcă datina bătrânilor şi nu se spală pe mâini înainte de a mânca, [[IsusIisus]] foloseşte acest prilej pentru a-i învăţa pe ucenici că „Nu ce intră în gură spurcă pe om; ci ce iese din gură, aceea spurcă pe om”. Căci „orice intră în gură merge în pântece, şi apoi este aruncat afară în hazna” pe când „ce iese din gură, vine din inimă, şi aceea spurcă pe om”. Apoi enumeră păcatele care, avându-şi sălaş în inimă şi ieşind la iveală, prin vorbe sau fapte, îl spurcă pe om, incluzând printre ele şi ochiul rău.<ref>Marcu 7.14-23,Maxim Marturisitorul, Filocalia 2, pag 105</ref><ref name="Anania"/><ref name="Anania 2">Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Vadului, Feleacului şi Clujului- Învăţătură de credinţă ortodoxă, pag 391-392, vezi bibliografia</ref>.

[[Solomon]], căruia [[Dumnezeu]] i-a dat o minte înţeleaptă şi pricepută, cum n-a avut nimeni înainte de el şi nu va avea nimeni după el <ref>1Împ3.12</ref>, afirmă în cartea biblică [[Pilde|Proverbele lui Solomon”]] că pizma este „putrezirea oaselor”. <ref>Proverbele lui Solomon 14.30</ref> [[Isus]] Iisus îi învaţă pe ucenici că „[[ochiul]] „ochiul este lumina trupului”. Dacă [[ochiul ]] omului este sănătos atunci tot [[trupul]] său va fi plin de lumină , dar dacă ochiul omului este rău, atunci tot trupul său va fi plin de întuneric. Tot trupul devine întunecat dacă [[ochiul]], care este luminătorul trupului, este rău.<ref>Luca 11.34-36, Matei 6.22-23, Sfintii Varsanufie si Ioan, Filocalia nr.11, pag 692</ref>

[[Apostolul Pavel ]] ne încredinţează că cei ce vor face faptele firii pământeşti ([[desfrânarea|preacurvia]], [[desfrânarea|curvia]], [[desfrânarea|necurăţia]], [[desfrânarea]], [[idolatria|închinarea la idoli]], [[vrăjitoria]], vrajbele, [[cearta|certurile]], zavistiile, [[mânia|mâniile]], neînţelegerile, [[dezbinările]], certurile de partide, [[invidiile]], [[uciderea|uciderile]], [[lăcomie|beţiile]], [[lăcomie|îmbuibările]]) nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu.<ref name="Gal"/><ref name="Anania"/>Ca pedeapsă, [[Dumnezeu]] i-a lăsat pe unii oameni [[mândria|mândri]] şi [[idolatria|idolatri ]] pradă unor nenumărate [[păcat|păcate]] grele, printre care şi invidia.<ref>Romani 1.20-32, Maxim Marturisitorul, Filocalia 2, pag 55-56</ref><ref name="Anania"/>

[[Eclesiastul]] ne încredinţează că [[pizma]] este temeiul oricărei [[munca|munci]] (engl. toil, labour- trudă, muncă, strădanie la lucru) şi a oricărei iscusinţe la lucru (eng. skill) (căci întotdeauna ne alegem meseria dorind [[iubirea de arginţi|bogăţia]], [[faima]], [[plăcerea|plăcerile]] văzute de noi la cei ce au diverse meserii). Prin urmare invidia este un [[păcat]] universal şi adânc înfiripat în natura umană.<ref>Eclesiastul 4.4</ref><ref name="Anania"/>

Ea se naşte când omului îi lipsesc anumite lucruri, împrejurare care există atunci când fie nu cere de la [[Dumnezeu]] acel lucru, fie cererile lui sunt făcute nesăbuit, spre a fi risipite în plăceri egoiste şi frivole.<ref>Iacov 4.1-3 </ref><ref name="Anania"/>Invidia poate avea drept cauză [[iubirea de arginţi|bogăţia]]- cazul lui [[Isaac]], invidiat de filisteni <ref>Facerea 26.12-16 </ref><ref name="Anania"/> ), strălucirea [[iubirea de arginţi|bogăţiei]], puterii şi frumuseţii- cazul împărăţiei [[Asiriei]], pizmuită de celelalte împărăţii<ref> Ezechiel 31.1-9 </ref>), ascensiunea politică şi militară- cazul lui [[David]], privit cu ochi răi de [[Saul]]<ref>1 Samuel 18.6-9 </ref>), fertilitatea (cazul lui Lea, invidiată de Rahela <ref>Facerea 29.20-30.1-2</ref>), ascensiunea socială- cazul lui [[Iosif]], invidiat de fraţii săi <ref>Faptele apostolilor 7.9 </ref>), [[minunea|minunile]] şi [[boala|vindecările]]- cazul [[apostol]]ilor, pizmuiţi de marele preot şi de [[saduchei]]<ref>Faptele apostolilor 5.12-20 </ref><ref name="Anania"/> ), popularitatea- cazul lui [[Pavel]] şi [[Barnaba]], pizmuiţi de iudei<ref>Faptele apostolilor 13.44-47</ref>), succesul creştinarii multor tesaloniceni- cazul lui [[Pavel]] şi [[Sila]], pizmuiţi de iudeii necredincioşi<ref>Faptele apostolilor 17.1-9 </ref>), [[virtutea|virtuţile]] şi puterea de a [[boala|tămădui]], de a face [[minunea|minuni]], de a învăţa oamenii (cazul lui [[Isus]]Iisus, pizmuit de preoţii cei mai de seamă<ref>Marcu 15.6-10-15</ref><ref name="Anania"/>).

:Creştinii nu trebuie să se uite cu ochi răi la cei din urmă convertiţi, pentru a nu deveni din cei dintâi, cei din urmă .[[IsusIisus]] le spune ucenicilor [[pilda lucrătorilor viei]]. [[Împărăţia Cerurilor]] se aseamănă cu un gospodar care iese dis-de-dimineaţă să tocmească lucrători la vie şi găseşte pe unii de dimineaţă cu care se învoieşte pentru plata a un leu/zi iar celorlalţi pe care-i găseşte la ceasul al treilea, la ceasul al şaselea, la ceasul al nouălea şi la cel al unsprezecelea le zice că le va plăti o sumă [[dreptatea|dreaptă]]. La sfârşitul zilei s-a început plata începând de la cei de pe urmă, până la cei dintâi. Toţi care veneau erau plătiţi cu aceeaşi sumă de un leu. Când au venit cei dintâi, socoteau că vor primi mai mult; dar au primit şi ei tot câte un leu de fiecare. După ce au primit banii, cârteau împotriva gospodarului, zicând: „Aceştia de pe urmă n'au lucrat decît un ceas, şi la plată i-ai făcut deopotrivă cu noi, cari am suferit greul şi zăduful zilei”. Gospodarul i-a zis unuia dintre ei că lui nu-i face nicio [[nedreptatea|nedreptate]] atâta vreme cât s-a învoit cu el pentru suma de un leu şi aceasta i-a fost dată, adăugând el vrea să plătească şi acestuia din urmă ca şi lui şi întreabă retoric:„Ori este ochiul tău rău, fiindcă eu sînt bun?`” Tot aşa, adaugă [[Isus]]Iisus, „cei din urmă vor fi cei dintîi, şi cei dintîi vor fi cei din urmă; pentru că mulţi sînt chemaţi, dar puţini sînt aleşi.”:Astfel [[Isus]] Iisus trimite la bucuria nemărturisită a lui [[apostolul Petru|Petru]], la gândul că el va avea o răsplată iar [[iubirea de arginţi|bogăţii]] nu, ignorând faptul că [[Hristos]] îi spusese deja că, deşi „este greu ca un bogat să intre în împărăţia Cerurilor”, „la Dumnezeu toate lucrurile sunt cu putinţă”. [[Isus]] Iisus îi arată lui Petru că este posibil ca cei dintâi, adică cei cu cea mai bună şansă de [[mântuire]], în general [[apostol]]ii şi în special [[Petru]], să devină cei din urmă dacă se lasă pradă invidiei.<ref>Matei 19.16-20.16 </ref>. :Apostolii trebuie să fie bucuroşi pentru oricine se mântuieşte, asemenea lui [[Hristos]], care a venit să mântuiască ce era pierdut<ref>Matei 18.10-14, Luca 9.51-56,Maxim Marturisitorul, Filocalia 3, pag 433-434 </ref>, aşa cum păstorul caută oaia cea pierdută. Printre cei pierduţi se afla chiar îndreptatul [[Zaheu]], mai-marele vameşilor.<ref>Luca 19.1-10 </ref>

:Apostolul [[Pavel]] îi scrie lui [[Timotei]] să se ferească de sofiştii [[mândria|mândri]] care socotesc că evlavia este mijloc de [[iubirea de arginţi|câştig]] şi care au boala cercetărilor fără rost şi a certurilor de cuvinte, din cari se nasc pizma, [[cearta|certurile]], [[bârfa|clevetirile]], bănuielile rele, zădarnicele ciocniri de vorbe. Aceştia devin astfel oameni lipsiţi de [[adevăr]] şi stricaţi la minte.<ref>1 Timotei 6.3-5</ref><ref name="Anania"/>

:Apostolul [[apostolul Iacov|Iacov]] scrie că invidia nu poate coexista cu [[înţelepciunea]] adevărată, duhovnicească, care rodeşte fapte [[blândeţea|blânde]], ci doar cu falsa înţelepciune, cea pământească, care presupune pizmă amară şi duh de [[cearta|ceartă]]. Iar acolo unde acestea apar este „tulburare şi tot felul de fapte rele”. Aşa că cei ce se pretind [[înţelepciunea|înţelepţi]] având o astfel de [[înţelepciunea|înţelepciune]] se laudă şi mint împotriva [[adevăr]]uluiadevărului.<ref>Iacov 3.13-16</ref><ref name="Anania"/><ref name="Anania 2"/>

Apostolul [[Pavel]] le scrie locuitorilor din Tit ca şi apostolii au fost, în trecut, „fără minte, neascultători, rătăciţi, robiţi de tot felul de pofte şi de [[plăcerea|plăceri]], trăind în răutate şi în pizmă”, vrednici să fie [[ura|urâţi]] şi [[ura|urându-se]] unii pe alţii. Ei au fost [[mântuire|mântuiţi]] „pentru îndurarea lui” (şi „nu pentru faptele făcute de ei în neprihănire”) prin „spălarea naşterii din nou” ([[botezul]]) şi prin „înnoirea făcută de [[Duhul Sfânt]] vărsat din belşug” peste ei pentru ca, odată „socotiţi neprihăniţi prin harul Lui”, să se facă, „în [[nădejdea|nădejde]], moştenitori ai vieţii vecinice”. Pizma era văzuta de sfântul [[apostol]] [[Pavel]] ca un real pericol chiar în sânul primelor comunităţi creştine. Astfel apostolul [[Pavel]] se teme sa nu găsească [[cearta|gâlceavă]], pizmă, [[mânia|mânii]], dezbinări, vorbiri de rău, [[bârfa|bârfeli]], [[mândria|îngâmfări]], tulburări. <ref>2 Corinteni 12.20, Galateni 5.26 </ref>.

Apostolul [[Pavel]] le scrie romanilor că este cazul să se trezească din somn, acum că noaptea aproape a trecut şi se apropie ziua, „să se dezbrace de faptele întunericului” (chefuri, [[lăcomie|beţii]], [[desfrânarea|curvii]], fapte de ruşine, [[cearta|certuri]], pizmă) şi să trăiască frumos, ca în timpul zilei, îmbrăcându-se cu „armele luminii”, „în Domnul Isus Hristos’’.<ref>Romani 13.11-14</ref><ref name="Anania"/> Lepădarea invidiei (alături de răutate, vicleşug, prefăcătorie şi [[bârfa|clevetire]]) este o condiţie absolut necesară în drumul spre [[mântuire]].<ref>1 Petru 2.1-2, Obadia 1.12, Iov 31.29, Maxim Marturisitorul, Filocalia 2, pag 63</ref><ref name="Anania"/> Invidia trebuie să rămână un păcat al trecutului, răpus de învăţătura lui [[Dumnezeu]] <ref>1Petru 2.1-2 </ref><ref name="Anania"/>, care, prin [[porunca]] a 10-a, dată de [[Dumnezeu]] lui [[Moise]] pe muntele [[muntele Sinai|Sinai]], ne interzice, să poftim la bunurile sau la femeia altuia <ref>Exod 20.17, Deuteronom 5.21</ref> şi ne îndeamnă, prin vocea sfântului apostol [[apostolul Pavel|Pavel]], să ne [[bucuria|bucurăm]] cu cei ce se bucură şi să plângem cu cei ce plâng <ref>Romani 12.15, Maxim Marturisitorul, Filocalia 2, pag 135</ref> şi să ne [[iubirea|iubim]] aproapele ca pe sine.<ref>Matei 22.39, Marcu 12.31, Luca 10.27, Maxim Marturisitorul, Filocalia 2, pag 78 </ref> Căci [[iubirea]] frăţească, creştinească alungă pizma definitiv din inima omului, după cum ne încredinţează apostolul [[Pavel]]: