:Creştinii nu trebuie să cadă în capcana pizmuirii celor răi <ref>Proverbele lui Solomon 23.17, 24.1, 3.31, 24.19, Psalmi 37.1-2, 72.3, Deuteronom 23.1-6-8</ref>, care par a avea o viaţă fericită şi netulburată, ci să fie mereu conştienţi că [[Dumnezeu]] va răsplăti fiecăruia după faptele sale <ref>Psalmi 37.1-2</ref>. Creştinul adevărat va fi încredinţat, precum psalmistul în clipa când intră în lăcaşul Domnului, că cei îmbuibaţi, cu [[mândria]] drept salbă şi asuprirea drept haină, care sunt pricină de poticnire în [[credinţa|credinţă ]] pentru oamenii de rând, vor fi „cosiţi iute că iarba” şi „se vor veşteji ca verdeaţa”, fiind lepădaţi şi nimiciţi la vremea potrivită <ref>Psalmul 73, Psalmi 72.3 </ref>.

:Creştinii nu trebuie să se uite cu ochi răi la cei din urmă convertiţi, pentru a nu deveni din cei dintâi, cei din urmă .[[Isus]] le spune ucenicilor [[pilda lucrătorilor viei]]. [[Împărăţia Cerurilor]] se aseamănă cu un gospodar care iese dis-de-dimineaţă să tocmească lucrători la vie şi găseşte pe unii de dimineaţă cu care se învoieşte pentru plata a un leu/zi iar celorlalţi pe care-i găseşte la ceasul al treilea, la ceasul al şaselea, la ceasul al nouălea şi la cel al unsprezecelea le zice că le va plăti o sumă [[dreptatea|dreaptă]]. La sfârşitul zilei s-a început plata începând de la cei de pe urmă, până la cei dintâi. Toţi care veneau erau plătiţi cu aceeaşi sumă de un leu. Când au venit cei dintâi, socoteau că vor primi mai mult; dar au primit şi ei tot câte un leu de fiecare. După ce au primit banii, cârteau împotriva gospodarului, zicând: „Aceştia de pe urmă n'au lucrat decît un ceas, şi la plată i-ai făcut deopotrivă cu noi, cari am suferit greul şi zăduful zilei”. Gospodarul i-a zis unuia dintre ei că lui nu-i face nicio [[nedreptatea|nedreptate ]] atâta vreme cât s-a învoit cu el pentru suma de un leu şi aceasta i-a fost dată, adăugând el vrea să plătească şi acestuia din urmă ca şi lui şi întreabă retoric:„Ori este [[ochiul]] tău rău, fiindcă eu sînt bun?`” Tot aşa, adaugă [[Isus]], „cei din urmă vor fi cei dintîi, şi cei dintîi vor fi cei din urmă; pentru că mulţi sînt chemaţi, dar puţini sînt aleşi.”:Astfel [[Isus]] trimite la bucuria nemărturisită a lui [[Petru]], la gândul că el va avea o răsplată iar [[iubirea de arginţi|bogăţii ]] nu, ignorând faptul că [[Hristos]] îi spusese deja că, deşi „este greu ca un bogat să intre în împărăţia Cerurilor”, „la Dumnezeu toate lucrurile sunt cu putinţă”. [[Isus]] îi arată lui Petru că este posibil ca cei dintâi, adică cei cu cea mai bună şansă de [[mântuire]], în general apostolii [[apostol]]ii şi în special [[Petru]], să devină cei din urmă dacă se lasă pradă invidiei.<ref>Matei 19.16-20.16 </ref>.

:Nu este bine să mănânci pâinea celui [[pizmaş]] şi nici să pofteşti mâncărurile lui alese, căci el este unul care îşi face socotelile în suflet, inima lui nefiind cu tine, şi astfel bucatele mâncate vor fi vărsate şi cuvintele [[plăcerea|plăcute ]] spuse vor fi regretate în clipa când adevăratele lui sentimente vor ieşi la iveală.<ref>Proverbele lui Solomon 23.6-8</ref><ref name="Anania"/>