Roman ducea o viaţă de ascet, prin [[rugăciune|rugăciuni]] şi [[post]], dar, plin de umilinţă, el credea despre sine ca fiind mai degrabă un om de lume. Avea o dragoste seosebită pentru [[Maica Domnului]] şi de multe ori mergea în timpul nopţii pentru a se ruga în Biserica din Vlaherne, care găzduia preţiosul omofor al Maicii Domnului. Sfântul Patriarh [[Eftimie]] îl preţuia şi îl iubea pe Roman pentru virtuţile sale şi i-a plătit acelaşi salariu ca şi pentru ceilalţi cântăreţi de la patriarhie, care erau mai educaţi şi mai talentaţi. Aceştia din urmă erau nemulţumiţi de acest lucru şi încercau să-l ridiculizeze pe Roman pentru lipsurile lui în educaţia muzicală şi teologică. Roman însuşi era dureros de conştient de aceste defecte; îşi dorea o voce mai melodioasă pentru a aduce laudă lui Dumnezeu.
O datăOdată, în ajunul [[Crăciun]]ului, cuviosul Roman a fost desemnat să-i conducă pe cântăreţii bisericeşti la slujba solemnă ce se făcea la [[Naşterea Domnului]]. Era responsabil în acest caz nu numai pentru cântări ci şi pentru textul imnelor ([[condac]]elor). După ce toată lumea a plecat, el a rămas în Biserica Vlahernelor şi cu lacrimi în ochi a rugat-o pe Maica Domnului să-l ajute. Fiind foarte obosit, el a adormit, dar în vis i-a apărut Maica Domnului, ca răspuns la rugăciunea sa. Aceasta i-a dat o bucata de hârtie, spunându-i cu blândeţe: "iată, mănâncă aceasta". Trezindu-se, Roman îşi dădu seama că a fost înzestrat cu o inspiraţie divină şi . Când a început slujba solemnă pentru [[Naşterea Domnului]], cuviosul Roman, după ce a primit binecuvântarea patriarhului, suindu-se în amvon, a început a cânta: "''Fecioara astăzi, pe Cel mai presus de fiinţă naşte...''".Împăratul (care asista la slujbă), patriarhul, clerul şi toţi credincioşii din biserică au ascultat plini de mirare cântarea lui Roman, făcută cu o voce sonoră şi plină de dreapta credinţă, apoi i s-au alăturat cu toţii la intonarea acelui imn. Mai târziu, Roman i-a povestit patriarhului visul pe care îl avusese, iar cântăreţii care îşi bătuseră joc de el s-au căit şi plini de umilinţă i-au cerut iertare.
When it came time that night for him to sing, Saint Roman received the patriarch's blessing and, vested in a special garment reserved for the principal singer, he stepped onto the ambo. He began to sing: "Today the Virgin gives birth to Him Who is above all being . . ." The emperor, the patriarch, the clergy-the entire congregation listened in wonder at the profound theology and the clear, sonorous voice which issued forth. They all joined in the refrain, "A new-born Babe, the pre-eternal God." Later, Saint Roman told the patriarch about his vision, and the singers who had made fun of him prostrated themselves in repentance and humbly asked the Saint's forgiveness.
It should be noted that the kontakion as we know it today—a short hymn honoring and describing a particular feast or saint—is only the prologue or proomion of a full kontakion which, at the height of its development in the sixth century, was a poetic sermon composed of from 18 - 30 verses or ikoi, each with a refrain, and united by an acrostic. When it was sung to an original melody, it was called an idiomelon. Originally, Saint Roman' works were known simply as "[[psalms]]," "[[odes]]," or poems. It was only in the ninth century that the term kontakion—from the word kontos, the shaft on which the parchment was rolled—came into use.