14.992 de modificări
Modificări
→Viaţa
Revolta condusă de Focas împotriva lui Mauricius dusese la slăbirea graniţelor imperiului, atât în Balcani, cât şi în răsărit, la frontiera cu perşii. Ca rezultat, perşii conduşi de Chosroes al II-lea au înaintat în Siria. Ei au cucerit [[Damasc]]ul în 613, [[Ierusalim]]ul în 614, şi au avansat în Anatolia până la [[Chalcedon]].
Heraclie plănuise să mute capitala imperiului la Cartagina (în Africa), dar patriarhul [[Serghie I de Constantinopol]] l-a făcut să se răzgândească. Heraclie a început o vastă acţiune de reorganizare a armatei imperiale. În 626, avarii şi slavii au asediat Constatinopolul, profitând şi de faptul că împăratul era departe, în Anatolia. Cu toate acestea, din cauza superiorităţii armelor bizantinilor şi a curajului cu care şi-au apărat cetatea, avarii şi slavii au fost nevoiţi să se retragă, acest fapt fiind considerat de către bizantini o minune Dumnezeească. Heraclie a comandat personal armata, fiind primul împărat, de la Teodosiu I, care a făcut acest lucru. Cu noua armatăreorganizată, la sfârşitul anului 627 a pornit o campanie împotriva Persiei, obţinând o victorie zdrobitoare la Ninive (decembrie 627). Şahul Kavadh al II-lea a cerut pace, restituind toate teritorile cucerite în război de la Imperiul Bizantin. Curând (651), Persia va fi cucerită de Califatul Arab, aflat în plină ascensiune.
Populaţia din teritoriile recucerite de la perşi credea în [[erezia monofizită]]. Pentru a-şi întări guvernarea în noile provincii, Heraclie a încercat să realizeze reunificarea dintre creştinii ortodocşi şi monofiziţi, prin promovarea unei dogme de compromis, numită monothelitism. Acest compromis a fost formulat în termeni teologici de către patriarhul [[Serghie I de Constantinopol]].