Birocrați, interwiki, renameuser, Administratori
18.649 de modificări
Modificări
fără descrierea modificării
[[Image:Athenagoras_grk.jpg|thumb|Patriarhul Atenagora I]]
Preafericitul '''Patriarh Atenagora I''' (greceşte: ''Αθηναγόρας Α' ''), născut '''Aristokles Spyrou''' (''Αριστοκλής Σπύρου''), a fost [[Listă a patriarhilor de Constantinopol|al 268-lea succesor]] al [[Apostolul Andrei|Apostolului Andrei]] şi [[Patriarh Ecumenic]] al Constantinopolului din 1948 până în 1972.
În 1930 la întoarcerea dintr-o călătorie în [[Arhiepiscopia Ortodoxă Greacă a Americii]], [[Damaschin (Papandreou) al Atenei|Mitropolitul Damaschin]] i-a recomandat Patriarhului [[Fotie al II-lea al Constantinopolului|Fotie al II-lea]] să-l numească pe Atenagora Arhiepiscop al Americilor de Nord şi de Sud. Damaschin a simţit că Atenagora era cel mai potrivit să rezolve numeroasele probleme ale acestei arhiepiscopii, iar Fotie a făcut numirea în [[30 august]] 1930.
Atunci când el a preluat această poziţie în [[24 februarie]] 1931, Atenagora s-a confruntat cu sarcina de a face pace şi armonie într-o eparhie care fusese răvăşită de disensiunile dintre roialişti şi venizelişti şi care practic împărţise ţara în două eparhii independente. Pentru a corecta această situaţie, el a centralizat administraţia bisericească în birourile arhiepiscopale cu toţi ceilalţi episcopi ca vicari, numiţi ca asistenţi ai arhiepiscopului, fără eparhii şi drepturi administrative de sinestătătoaresine stătătoare.
În timpul păstoririi sale de 18 ani, el a lucrat activ cu comunităţile sale pentru a facilita aceste reforme, în parte şi prin mărirea importanţei şi activităţii congreselor cler-laicat. El a înfiinţat societatea de femei [[Philoptochos]], braţul filantropic al Bisericii, la fel ca şi un orfelinat şi [[Academia Sfântul Vasile]]. De asemenea, el a fondat primul seminar ortodox grec din America: [[Şcoala de Teologie Ortodoxă Greacă Sfânta Cruce (Brookline, Massachusetts)|Şcoala de Teologie Sfânta Cruce]]. Abilităţile sale de conducere i-au permis să facă faţă opoziţiei iniţiale iar ulterior să câştige iubirea şi devotamentul turmei sale.
==Patriarhia==
[[Image:AthenagorasIwPaulVI.jpg|thumb|Atenagora I şi Paul al VI-lea]]
În [[1 noiembrie]] 1948, Atenagora a fost ales Patriarh al [[Constantinopol]]ului, şi a zburat la Istambul în avionul personal al preşedintelui Sua Harry Truman. Ca patriarh, el a fost pe deplin implicat în [[Consiliul Mondial al Bisericilor]] şi în îmbunătăţirea relaţiilor cu [[Papa]]. Lungă sa slujire s-a încheiat în7 în [[7 iulie ]] 1972, în Istambul.
Întâlnirea din 1964 cu [[Papa Paul al VI-lea]] în [[Ierusalim]] a dus la ridicarea reciprocă a Bulelor de [[Excomunicare]] care au dus la [[Marea schismă]] din 1054. Acest a fost un pas semnificativ spre restaurarea comuniunii dintre Roma şi Constantinopol. A dus la [[Declaraţia Comună Catolică-Ortodoxă din 1965]], care a fost citită public în [[7 decembrie]] 1965, simultan la o şedinţă publică la [[Conciliul Vatican II]] în Rome şi într-o ceremonie specială în Istanbul. Declaraţia nu a încheiat schisma, dar a arătat o dorinţă de reconciliere între cel două biserici. Cu toate acestea, nu toţi ortodocşii au împărtăşit acest sentiment, inclusiv [[Filaret (Voznesensky) de New York|Mitropolitul Filaret]], care a scris o scrisoare patriarhului în acelaşi an.
==Citate==
Extrase din [http://www.stpaulsirvine.org/html/athenagoras.htm ''Conversaţii cu Patriarhul Atenagora'':]
:"Nu neg existenţa diferenţelor dintre bisericiBiserici, dar spun că trebuie să schimbăm modul nostru de a ne apropia de ei. Şi întrebarea referitoare la metodă este în primul rând psihologică, mai mult decât o problemă spirituală. Timp de secole au exitat existat conversaţii între teologi[[teolog]]i, dar ei nu au făcut nimic în afară de a-şi întări poziţiile."
:"Aceia care mă acuză de sacrificarea ortodoxiei [[Ortodoxie]]i unui obsesii oarbe a dragostei au o concepţie foarte deficitară a adevărului. Ei o fac într-un sistem pe care îl au, care îi reasigură, când ceea ce este într-adevăr, este slăvirea vie a Dumnezeului viu, cu toate riscurile implicate în viaţa creativă. Iar noi nu suntem stăpânii lui Dumnezeu; El este Cel care ne ţine şi ne umple cu prezenţa Sa proporţional cu smerenia şi dragostea noastră. Doar prin iubire îl putem slăvi pe Dumnezeul iubirii, doar dăruindu-ne şi împărţindu-ne şi sacrificându-ne pe noi înşişi îl putem slăvi pe Dumnezeu care, pentru mântuirea noastră, s-a sacrificat pe El Însuşi şi a mers la moarte, la moarte pe cruce."
:"Ortodoxia, dacă mergem la originile tradiţiei ei măreţe, va fi mărturia smerită şi credincioasă a Bisericii nedespărţite. Bisericile ortodoxe, prin apropierea lor însăşi în respect reciproc şi dragoste, vor porni o mişcare de frăţietate care va trce prin toată lumea creştină, dând exemplul comunităţii libere a Bisericilor surori, unite prin aceleaşi taine şi aceeaşi credinţă. Cât priveşte credinţa ortodoxă, centrată pe slăvirea şi slujirea ei [[liturgică ]] şi pe sfinţenie, va aduce criteriul experineţie experienţei spirituale la [[dialogul ecumenic]], un criteriu care ne va permite să descurcăm adevărurile parţiale din propriile limitări astfel încât acestea să poată fi reconciliate într-o mai mare plenitudine a adevărului."
:"Dar noi ortodocşii, suntem noi demni de ortodoxei Ortodoxie ? Ţinând cont de eforturile pe care le-am făcut în ultimii ani, ce fel de exemplu dau Bisericile noastre ? Sunt Suntem uniţi în credinţă şi suntem uniţi în potir, dar am devenit străini unii de alţii şi uneori rivali."
{{start box}}