Mănăstirea Pissiota

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
Mănăstirea Pissiota
Jurisdicție Arhiepiscopia Bucureştilor
Tip călugăriţe
Înființată 1928-1929
Ctitori Nicolae şi Zoe Pissiota
Stareț Stavrofora Irina Călin
Mărime aprox. 15 călugăriţe
Localizare comuna Poienarii Burchii, județul Prahova
Limba liturgică română
Cântarea
Schituri, metocuri și chilii
Hramuri Naşterea Maicii Domnului şi Soborul Sfântului Ioan Botezătorul
Site web oficial http://manastirea.pissiota.ro


Mănăstirea Pissiota este o mănăstire ortodoxă de măicuţe situată în comuna Poienarii Burchii, din județul Prahova. Ctitorită ca schit de călugări, de inginerul aromân Nicolae Pissiota şi soţia sa Zoe, între anii 1928-1929, a fost transformată în mănăstire de maici, în 1948. Biserica este construită în stilul Renaşterii italiene, cu elemente bizantine specifice bisericilor din Răsărit, fiind unică în peisajul monastic ortodox din ţara noastră. Mănăstirea Pissiota este cunoscută pentru Icoana Maicii Domnului cu Pruncul, făcătoare de minuni, care a fost realizată de cunoscutul pictor Eustaţiu Stoienescu.

Istoric

Mănăstirea Pissiota este situată în satul Poienarii Burchii, care se află la 55 de km de Bucureşti şi la 30 de km de Ploieşti. Atestat documentar în 1594, satul a fost o moşie a doamnei Stanca, soția domnitorului Mihai Viteazul. Doamna Stanca a închinat acest sat Mănăstirii Simonopetras din Muntele Athos, în 1594.

Terenul pe care a fost construit aşezământul monahal a fost cumpărat în 1919 de inginerul Nicolae Pissiota şi soția sa Zoe, de la familia generalului Gheorghe Angelescu, fost ministru de război. Buni credincioşi, soţii Pissiota dispuneau de o mare avere, care le-a permis să ridice din temelii mănăstirea şi să o înzestreze cu cele necesare. Au construit-o între anii 1928 şi 1929, ca schit de călugări, în semn de mulţumire adusă lui Dumnezeu pentru că familia lor a fost ferită de ororile războiului. Ctitorii au ales hramul Naşterea Maicii Domnului, Mănăstirea Pissiota fiind sfinţită la 8 septembrie 1928.

După 20 de ani, chiliile pentru monahi, construite odată cu biserica, s-au deteriorat, iar călugării au părăsit lăcaşul de cult. Astfel, în anul 1948, a fost transformată în mănăstire de maici, primele călugăriţe fiind aduse de la Viforâta. În perioada 1953-1957, prin grija Patriarhului Justinian clădirile ruinate au fost reparate, iar alături de ele a fost ridicată o nouă clădire, pentru chilii şi ateliere. Pissiota a dăinuit ca mănăstire de monahii până în 1962, când a fost desființată abuziv.

Lăsat în paragină, timp de 30 de ani, lăcaşul sfânt a avut mult de suferit. Biserica s-a degradat, iar clădirile din jur s-au năruit. În 1993, când mănăstirea şi-a reluat viaţa de obşte, a fost ridicată o nouă construcție de zid, în stil brâncovenesc, pentru chilii şi o clădire pentru stăreție.

Ctitorii Nicolae şi Zoe Pissiota

Nicolae Pissiota s-a născut în Grecia, în familia unor aromâni, crescători de animale. Fiind un elev bun, după terminarea liceului a fost trimis ca bursier la Paris, unde a studiat în domeniul construcţiilor de drumuri şi poduri, între anii 1888-1892. Imediat după obţinerea diplomei, Nicolae Pissiota s-a stabilit în România, unde a ajuns unul dintre cei mai bogaţi oameni ai vremii. S-a angajat la Căile Ferate Române, iar după un timp şi-a creat propria antrepriză de construcţii, care a realizat lucrări mari, printre acestea fiind Atelierele Griviţa din Bucureşti şi podul de cale ferată de peste râul Buzău.

La scurt timp după ce a venit în ţara noastră, a primit cetăţenia română prin decret de naturalizare semnat de Regele Carol I. Apoi s-a căsătorit cu Zoe Eustaţiu şi au avut împreună trei fete. Soţia sa provenea din familia unui diplomat de carieră, cu 16 copii, dintre care două fete au fost călugăriţe, una dintre ele devenind stareţa Mânăstirii Răteşti din Buzău.

Om de aleasă cultură, marele inginer aromân Nicolae Pissiota şi-a pus amprenta, sub aspect architectonic, pe propriile construcţii, printre acestea fiind şi biserica mănăstirii, care aminteşte pe undeva de stilul bisericilor macedonene, cu trăsături ale Renaşterii.

Arhitectura

Realizată de arhitectul Ioan Giurgea, biserica îmbină armonios stilul Renaşterii italiene cu elemente bizantine specifice bisericilor din ţara noastră. Din punct de vedere ahitectonic, face parte din categoria bazilicilor padovane cruciforme, cu cupolă, fiind singura biserică ortodoxă cu arhitectură italiană din România. La exterior zidurile sunt din cărămidă aparentă, netencuită.

Dominanta verticală este campanila, un turn cu ceas în vârful căruia se află o cruce cu braţele ramificate, de aproape trei metri. Turnul este înalt de aproape 20 de metri şi a fost iniţial clopotniţă.

Pictura bisericii, impresionantă prin seninătatea chipurilor şi prin prospeţimea culorilor, aparţine celebrului pictor Costin Petrescu (cel care a pictat frescele interioare ale Ateneului Român şi Catedrala de la Alba Iulia) şi ucenicului acestuia, Gheorghe Eftimiu. Realizări excepţionale sunt şi portretele ctitorilor şi cele ale patriarhilor Miron Cristea şi Justinian Marina, semnate de pictorul Vasile Rudeanu în 1956.

Catapeteasma este făcută din lemn de trandafir şi de cireş, adus din Grecia, iar mobilierul bisericii este sculptat în lemn de stejar cu motive naţionale, de Anghel Dima, cel care a realizat şi statuia lui Mihai Eminescu din faţa Ateneului Român.

Pardoseala este din marmură roşie de Carrara, iar la demisolul bisericii se află criptele cu rămăşiţele pământeşti ale ctitorilor. În 1999, s-a amenajat aici un mic muzeu, în care sunt expuse icoane, candele de argint realizate în stil brâncovenesc, obiecte de cult, dar şi tipărituri vechi, trioade, penticostare, octoihuri.

Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului

Comoara cea mai de preţ a mănăstirii este Icoana Maicii Domnului cu Pruncul, făcătoare de minuni. A fost pictată pe lemn de stejar de Eustaţiu Stoienescu în 1928 şi ulterior a fost restaurată de Gheorghe Eftimiu, ucenicul pictorului Costin Petrescu.

După cum biserica însăşi este o sinteză de stiluri, la fel şi Icoana Maicii Domnului de aici îmbină sentimentul religios cu cel artistic, liniile potretisticii romantice, cu brocatura bizantină a fundalului. Chiar dacă nu este realizată în maniera clasică bizantină, conform vechilor erminii, icoana impresionează prin frumuseţea şi puterea harului său, fiind apreciată nu doar de credincioşi, ci şi de criticii de artă. Icoana lasă impresia că indiferent unde se află credinciosul în biserică, Maica Domnului priveşte permanent spre el. În 1998, în timpul Postului Mare, icoana a început să izvorască mir din vârfurile a trei degete de la mâna stângă a Maicii Domnului, iar de atunci, în fiecare an, în ajunul praznicelor împărăteşti, icoana izvorăşte mir.

Mănăstirea Pissiota în prezent

O altă comoară a Mănăstirii Pissiota este o raclă în care se află părticele din moaştele unor mari sfinți ai Bisericii Ortodoxe: Sfântul Mucenic Trifon, Sfinţii Teodor Stratilat, Dimitrie Izvorâtorul de Mir, Ioachim de la Vatoped, Cuvioşii ucişi în Sinai şi Rait. Un alt odor de preţ este racla cu veşmântul Cuvioasei Parascheva de la Iaşi.

În prezent, 15 maici şi un preot duhovnic se nevoiesc în mănăstire, unde rugăciunea se împleteşte cu munca, slujbele cu lucrul în atelierele de croitorie în care se confecţionează veşminte şi haine preoțeşti. Viața duhovnicească se îmbină armonios şi cu activitățile culturale şi sociale. Astfel, de-a lungul timpului aici au avut loc tedeumuri în memoria poetului Mihai Eminescu, concerte omagiale dedicate lui George Enescu, concerte de colinde şi cântări din tezaurul muzicii bizantine.

Mănăstirea are un amplu proiect şi în plan social. Din 2002 se construieşte Aşezământul socio-medical închinat Sfântului Pantelimon, care va funcţiona atât ca azil pentru bătrâni, cât şi ca unitate de asistenţă medicală pentru azilanţi şi populaţia locală.

Surse

Legături externe