Discuție:Duminica Vameșului și Fariseului

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare

Nu inteleg, Vladimir-Adrian: care erau erorile si care erau inventiile? Kamasarye 3 noiembrie 2010 15:42 (UTC)

Reproduc aici textul
În această duminică, accentul cade pe Evanghelia după Luca 18:10-14, în care doi oameni merg la templu să se roage. Unul era un fariseu, un om religios decent şi drept pe dinafară iar celălalt era un vameş, un păcătos care aduna taxele înşelându-i pe ceilalţi.

Deşi fariseul era drept după lege în mod sincer, el se laudă în faţa lui Dumnzeue şi este condamnat pentru atitudinea sa. În schimb, vameşul care era într-adevăr un păcătos, imploră mila Domnului, o primeşte şi este bineplăcut lui Dumnezeu, dar nu înainte de a promite că îşi va împărţi averea săracilor şi celor nedreptăţiţi de el.

În această duminică, pregătitoare a Postului Mare, creştinii ortodocşi trebuie să înţeleagă şi aplice în viaţa lor pocăinţa vameşului, nu pietatea religioasă a fariseului. Credincioşii sunt chemaţi să se gândească la ei înşişi, în lumina învăţăturilor lui Hristos, la cum sunt ei în realitate şi să implore mila lui Dumnezeu. Fiindcă oricine se înalţă pe sine se va smeri, iar cel ce se smereşte pe sine se va înălţa. (Luca 18:14)

,,drept pe dinafară" - adica drept in aparenta cumva, el fiind de fapt nedrept? teremenul e vag, nu e exact si nu e propriu situatiei, lasa senzatia ca era ipocrit, ceea ce nu e adevarat, de-aia am zis ca e o eroare; pilda spune ca fariseul avea o anumita corectitudine (nu era hraparet, nedrept sau preacurvar, tinea post si dadea zeciuiala) dar era mandru si ii dispretuia pe ceilati tocmai fiindca avea aceasta corectitudine.
,,păcătos care aduna taxele înşelându-i pe ceilalţi"- nu se spune nicaieri in ce fel pacatuia vamesul. poate asta era pacatul, poate nu , nu stim asta; de-aia am zis ca e o inventie.
,,este condamnat pentru atitudinea sa"- termenul e foarte vag, cititorul nu intelege, cum a fost condamnat, in ce fel; mai curand as zice ca rugaciunea sa il indeparteaza de Dumnezeu
,,pietatea religioasa a fariseului"-mai curand corectitudinea ingamfata sau suficienta; sintagma folosita nu e exacta, pietate e vag iar termenul religioasa incurca si el lucrurile, e mai degraba propriu unei persoane necredincioase caci am observat ca acestea folosesc mereu termenul de religios, ferindu-se de teremenul crestin sau credincios. Spre exemplu aceste persoane zic mereu despre ele ca nu sunt religioase, nu ca nu sunt crestine; in general cand o persoana necredincioasa se refera la una credincioasa termenul folosit e mereu religios, nu crestin sau credincios. Poate deoarece cuvantul crestin are o conotatie pozitiva pe cand cel de religios are una negativa in sensul de unul care este plin de superstitii si ,,prostii. Pe de alta parte exista si o altfel de pietate decat cea ,,religioasa? termenul e oricum inutil si, cum am zis, vag. O sa reformulez ultima fraza, e ok in rest.Vladimir-Adrian 3 noiembrie 2010 18:58 (UTC)