Acatistul Sfinților Apostoli Petru și Pavel
În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, Amin. Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie! Împărate ceresc, ... . Sfinte Dumnezeule, ... (de trei ori)! Slavă ... Şi acum ... . Amin. Preasfântă Treime, ... . Doamne miluieşte, ... (de trei ori). Slavă ... Şi acum ... . Amin. Tatăl nostru, ... . Pentru rugăciunile Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, ale Sfinţilor Părinţilor noştri şi ale tuturor Sfinţilor, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Amin.
Troparul: Cei ce sunteţi între apostoli, mai întâi pe scaun şezători şi lumii învăţători, stăpânului tuturor rugaţi-vă, pace lumii să dăruiască şi sufletelor noastre mare milă.
Condacul 1: Pe cei ce împreună cu oamenii s-au arătat mai înainte îngereşte cugetând şi acum cu îngerii fiind, cu cântări îngereşti şi lui Dumnezeu cuvioase, să lăudăm pe întâi stătătorii Apostolilor, ca pe cei ce sunt izbăvitorii sufletelor noastre, strigând: Bucuraţi-vă Petru şi Pavele, Apostolilor!
Icosul 1: Fără de început fiind cu vremea, început de vreme a luat făcătorul vremurilor Dumnezeu-Cuvântul şi, trimis fiind la noi de la Tatăl, apostol preales te-a arătat pe tine, Petre. Pentru aceea cântăm ţie: Bucură-te, al cetei ucenicilor începătorule; Bucură-te, al tainelor lui Hristos tăinuitorule; Bucură-te, decât toţi cuvântătorii de Dumnezeu mai înaltule; Bucură-te, decât iconomii duhului mai întâiule; Bucură-te, că pe Hristos ţie Tatăl L-a descoperit; Bucură-te, că pe Acesta Adevărat Dumnezeu l-ai propovăduit; Bucură-te, piatră a Bisericii prea nesfărâmată; Bucură-te, temelie a mărturisirii prea întemeiată; Bucură-te, începătura cea în chipul stihiilor a credinţei; Bucură-te, luminătorul cereştii cunoştinţe; Bucură-te, prin care Hristos s-a slăvit; Bucură-te, prin care satana a fost ruşinat; Bucură-te, Petre, Apostole!
Condacul al 2-lea: Vederea ta cea înţelegătoare curăţind-o, ai intrat în sânurile părinteşti, o, minune, şi printr-însele ai văzut, fără ochi, Petre, pe Hristos Dumnezeu împreună fără de început cu Tatăl şi cu Duhul; şi propovăduindu-L pe dânsul ai strigat: Aliluia!
Icosul al 2-lea: Luminat fiind de fulgerări neapropiate înţelegerii, când ţi s-a arătat din cer Lumina, care biruia lumina soarelui, ai fost tras, Pavele, spre credinţa îndumnezeită şi vas alegerii te-ai făcut. Pentru aceea auzi: Bucură-te, privitorule al luminii celei nemărginite; Bucură-te, tăinuitorule al tainelor lui Hristos; Bucură-te, ritorului cel bine grăitor al Bisericii; Bucură-te, preaînţelepte propovăduitor al lumii; Bucură-te, că întru tine vieţuieşte Hristos, Care pentru lume S-a răstignit; Bucură-te, că până la al treilea cer te-ai suit; Bucură-te, că la înălţimea Raiului ai fost răpit; Bucură-te, mare învăţător al neamurilor; Bucură-te, al credincioşilor prin duhul născător; Bucură-te, cel prin care lumea s-a luminat; Bucură-te, cel prin care întunericul s-a alungat; Bucură-te, Pavele, Apostole!
Condacul al 3-lea: Trecând toată firea celor ce sunt, o, Pavele, te-ai lipit de Hristos cel iubit al tău, şi te-ai arătat împreună cu dânsul un duh, numai lui Hristos vieţuind, pe Hristos îndrăgind, pe Hristos socotindu-L răsuflare, lumină şi dragoste, cântându-I: Aliluia!
Icosul al 3-lea: Intrând în norul cel mai presus de lumină al privirii, ţi-ai muiat buzele tale, Petre; şi umplându-te întâi de dumnezeire, ne-ai împărtăşit pe noi de dumnezeiescul dar, cu graiurile tale cele de Dumnezeu scrise; pentru aceea glăsuim ţie acestea: Bucură-te, îndumnezeitule, cu Dumnezeu unitule; Bucură-te, născutule al lumii celei neînserate; Bucură-te, pescarule, al pescarilor mai întâiule; Bucură-te, cerule decât cerurile mai înaltule; Bucură-te, că te-ai arătat al dumnezeieştii firi părtaş; Bucură-te, că pe fiii oamenilor i-ai unit cu Dumnezeu; Bucură-te, sfătuitorule de trebuinţă al Bisericii; Bucură-te, bătrân folositorule al turmei lui Hristos; Bucură-te, îndulcire preadesfătată a minţilor; Bucură-te, dumnezeiască desfătare a oamenilor; Bucură-te, cel prin care credinţa s-a lăţit; Bucură-te, cel prin care rătăcirea s-a zădărnicit; Bucură-te, Petre, Apostole!
Condacul al 4-lea: Graiuri de viaţă veşnică a rostit Petru către piatra Vieţii zicând: L-a cine, afară de Tine, vom merge şi să fim vii? Arătând astfel dragostea cea către Stăpânul, a strigat către El: Aliluia!
Icosul al 4-lea: Ai fost răpit la înălţimile cele veşnice şi ai trăit, Pavele, în afară de cele simţite şi gândite, nu cu gândul, ci întru Duhul care era unit cu trupul, sau era fără de trup, Dumnezeu ştie; pentru aceasta strigăm ţie: Bucură-te, îndrăgirea lui Hristos cea neoprită; Bucură-te, prietenul lui Dumnezeu cel curat; Bucură-te, cel ce ai cunoscut taina răpirii; Bucură-te, cămara tăcerii celei înţelegătoare; Bucură-te, că pentru Hristos pe toate gunoaie le-ai socotit; Bucură-te, că toate le-ai făcut ca pe cei mulţi să îi mântuieşti; Bucură-te, al înţelepciunii lui Dumnezeu vas mult încăpător; Bucură-te, Apostole al darului celui din lege arătător; Bucură-te, al lui Hristos deasă îndeletnicire; Bucură-te, al lui Iisus dulce gândire; Bucură-te, miros de viaţă purtător pentru unii; Bucură-te, miros omorâtor pentru alţii; Bucură-te, Pavele, Apostole!
Condacul al 5-lea: Luminile cinstitelor tale trimiteri, în toate zilele îndumnezeiesc pe oameni, o, Pavele, prin care cei înţelegători cu adevărat ajung la îndumnezeire şi oglindesc slava lui Dumnezeu, strigând: Aliluia!
Icosul al 5-lea: Ne-ai câştigat la brâu aur sau argint de-al tău, pe pământ, o, Simon Petre ci având înfricoşător numele lui Iisus, ai împărtăşit zestre fericită şi prinr-Însul minunile lucrai celor ce strigă ţie acestea: Bucură-te, străină hrană a sufletului; Bucură-te, prea dulce băutură a trupului; Bucură-te, dumnezeiască alifie a celor orbiţi; Bucură-te, neauzită doctorie a celor ce bolesc; Bucură-te, că pe Tavita, care murise, vie ai ridicat-o; Bucură-te, că pe Safira moartă dintr-o dată ai arătat-o; Bucură-te, cel ce pe Anania, dintr-o dată mort l-ai făcut; Bucură-te, cel ce numai cu un cuvânt pe slăbănog l-ai îndreptat; Bucură-te, izvor care vărsa sănătate; Bucură-te, fântână odrăslitoare de vindecări; Bucură-te, cel ce ai gonit cu umbra bolile; Bucură-te, cel ce cu rugăciunea pe Simon ai omorât; Bucură-te, Petre, Apostole!
Condacul al 6-lea: Tras ai fost, Petre, de frumuseţea dumnezeirii lui Hristos, care ai fulgerat în munte. Pentru aceea văzând-o împodobită ca pe o cămară de nuntă cu strălucirile lumii celei nemărginite, înspăimântat m-ai strigat: bine este a petrece aici cântând: Aliluia!
Icosul al 6-lea: Cuvintele cele ascunse ale dogmelor celor preaînalte ale iconomiei lui Hristos, o, Pavele, scotindu-le din cele neapuse, le tâlcuieşti mai presus de fire, ridicând pe cei credincioşi cu minune a striga ţie: Bucură-te, minunea Apostolilor cea lăudată; Bucură-te, frumuseţea cea încuviinţată a scripturii celei noi; Bucură-te, adâncimea cuvintelor celor insuflate de Dumnezeu; Bucură-te, noianul înţelegerilor celor înţelepţite de Dumnezeu; Bucură-te, înaltule tâlcuitor al dumnezeieştii întrupări; Bucură-te, carte închipuită de Dumnezeu, minţii la vedere înspăimântătoare; Bucură-te, cămară dumnezeiască a cereştilor comori; Bucură-te, materia cea trebuincioasă a celor învăţători; Bucură-te, cel ce ai luat spre propovăduire neamurile; Bucură-te, cel ce săvârşeşti minuni dese; Bucură-te, cel ce numele lui Hristos ai purtat; Bucură-te, cel ce te-ai arătat mare meşter al cortului nou; Bucură-te, Pavele, Apostole!
Condacul al 7-lea: Minune mare s-a văzut la sfârşitul vieţii tale celei dumnezeieşti, o, fericite Pavele: căci, tăiat fiind capul tău, de trei ori la înălţime de la pământ a săltat cu săltările ca şi cu nişte cântări, lăudând Treimea aşa: Aliluia!
Icosul al 7-lea: Popor nou ai făcut, prin Dumnezeiescul Duh, pe poporul cel vechi al iudeilor, cu baia naşterii de Dumnezeu înnoindu-l, pururea pomenite Petre, şi locaş darului arătându-l, strigând ţie: Bucură-te, surpătorule al umbrei legii; Bucură-te, stâlp întăritor al adevărului; Bucură-te, cel ce pe Israel din slavă l-ai schimbat; Bucură-te, cel ce întru duhul pe acesta cu Hristos l-ai legat; Bucură-te, că în Tabor lumina Dumnezeirii ai văzut; Bucură-te, că alt soare cu totul luminos te-ai făcut; Bucură-te, cel ce ai fost ales să auzi glasul părintesc; Bucură-te, cel ce legea duhului ai luat; Bucură-te, cel ce ai fost numit fericit de Hristos; Bucură-te, cel ce în cuvinte te-ai îmbogăţit de stăpânire; Bucură-te, cel ce pe credincioşi în răbdare i-ai mântuit; Bucură-te, Petre, Apostole!
Condacul al 8-lea: Străin pe munte, îndoită patimă ai pătimit, după simţire şi gândire, Petre; căci biruite fiind cele fireşti ale tale de asupreala luminii, singur Dumnezeu se vedea, prin suflet şi prin trup, Căruia şi căzând jos îndumnezeit ai strigat: Aliluia!
Icosul al 8-lea: Cer înţelegător te-ai arătat, tuturor povestind Pavele, slava lui Dumnezeu; şi vestirea ta a ieşit în tot pământul, propovăduind pe Treimea cea nezidită şi pe Hristos, Fiu al lui Dumnezeu, neamurilor celor ce strigă ţie aşa: Bucură-te, cel ce cu adâncurile duhului te îmbogăţeşti; Bucură-te, cel ce cu cunoştinţa cea nejefuită te făleşti; Bucură-te, casa cea preacinstită a Treimii; Bucură-te, Biserica celor două firi; Bucură-te, necuprinsă lăţime a dragostei celei îndoite; Bucură-te, lungime a dumnezeieştii rânduieli celei mai înalte de veci; Bucură-te, neapropiată înălţime a teologiei; Bucură-te, nevăzută adâncime a iconomiei; Bucură-te, văzătorule al sfaturilor lui Dumnezeu; Bucură-te, minte ascuţită a descoperirilor; Bucură-te, focul atotvederii de Dumnezeu; Bucură-te, fântână adâncă a înţelepciunii de Dumnezeu; Bucură-te, Pavele, Apostole!
Condacul al 9-lea: Cu dor pipăind ascunsurile cele nemăsurate ale adâncului celui preaînalt, o, Pavele, ai aflat în acestea mărgăritare, tăcere înţelegătoare, spaimă şi uimire, odihnă şi bucurie, împreună a cânta lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 9-lea: Pe ritorii cei zadarnici în cuvinte şi înţelepţi, ca pe nişte neînţelepţi i-a arătat Petru cel simplu, luând grai al înţelepţirii de Dumnezeu şi limbă de foc a Dumnezeiescului Duh, ridicând pe cei ce cred, ca să-I strige lui din inimă: Bucură-te, gură cinstită a Mângâietorului; Bucură-te, limbă cu foc îngrădită; Bucură-te, doborârea înţelepciunii celor înţelepţi; Bucură-te, lepădarea priceperii celor pricepuţi; Bucură-te, Petre, porumbiţa cea albă a bucuriei; Bucură-te, de Dumnezeu închipuită tăbliţă tuturor fericiţilor; Bucură-te, primitorule al cheilor Împărăţiei Cerurilor; Bucură-te, vistierul tainelor lui Hristos; Bucură-te, cugetarea cea veche a credincioşilor; Bucură-te, podoaba darului cea preamărită; Bucură-te, sărătură a focului ceresc; Bucură-te, învăţătură a Luminii celei neasemănate; Bucură-te, Petre, Apostole!
Condacul al 10-lea: Semn al dragostei Sale arătând Hristos paşterea oilor, ţi-a zis ţie: Dacă Mă iubeşti Petre, paşte cu osârdie oile Mele. Pe care le-ai şi păscut, bucurându-te pentru dumnezeiasca îndrăgire şi strigând: Aliluia!
Icosul al 10-lea: Ce-mi este mie bogăţia şi slava şi desfătarea, cea care se strică, Biserica lui Hristos strigă. A mea bogăţie şi slavă şi desfătare este Pavel, dulce grăind şi preaînalt ritoricind; pe care şi sărutându-l strig: Bucură-te, trâmbiţa adevărului; Bucură-te, chitara teologiei; Bucură-te, privighetoarea cerului cea dulce grăitoare; Bucură-te, rânduneaua lui Hristos, cea mult glăsuitoare; Bucură-te, vioara care ai viersuit Evanghelia lui Luca; Bucură-te, organ insuflat de suflările Mângâietorului; Bucură-te, limbă de foc suflătoare care faci să răsune cele dumnezeieşti; Bucură-te, canon, alăută şi muză a duhului; Bucură-te, îndulcire cuviinţă a urechilor mele; Bucură-te, odihnă a tâmplelor mele; Bucură-te, cel prin care de idoli m-am slobozit; Bucură-te, cel prin care lui Hristos m-am logodit; Bucură-te, Pavele, Apostole!
Condacul al 11-lea: Covârşind doimea materiei cea care este cu nerânduială, ai cunoscut doimea firii lui Hristos şi curăţindu-te la cele trei părţi ale sufletului, singur văzător, nematerialnic al Treimii te-ai văzut, fără materie unindu-te şi Acesteia din inimă cântând, Pavele: Aliluia!
Icosul al 11-lea: Lumina cea întâi, care din Fecioară a strălucit, lumina a doua, pe tine, Petre, te-a arătat lumii, cu fulgerările cele prealuminoase ale cunoştinţei de Dumnezeu luminând pe toţi şi deşteptând cu laude mulţumitoare a cânta ţie: Bucură-te, lumina celor întunecaţi; Bucură-te, calea celor rătăciţi; Bucură-te, al minunilor lui Hristos mai întâiule propovăduitor; Bucură-te, al patimilor lui preaalesule mărturisitor; Bucură-te, că tu singur lămureşti a iadului pogorâre; Bucură-te, că tu întâi ai vestit popoarelor învierea; Bucură-te, cel ce ai cuvântat revărsarea Mângâietorului la popoare; Bucură-te, cel ce ai învăţat Evanghelia pe Marcu; Bucură-te, cel întâi luminător al neamurilor; Bucură-te, calul lui Hristos cel preaales alergător; Bucură-te, disc luminos al soarelui; Bucură-te, urmare a neurmaritului Dumnezeu; Bucură-te, Petre, Apostole!
Condacul al 12-lea: Te bucuri negrăit întru cele înalte, o, Petre, cu Hristos iubitul Învăţător ca un Dumnezeu, fără mijlocire cu Dumnezeu cel din fire, care cu punerea acum stai şi de slava cea dumnezeieşti începătoare te umpli strigând neîncetat: Aliluia!
Icosul al 12-lea: Cânţi lui Dumnezeu-Treimii, cu preadulce vieţuire, cântarea cea întreit Sfântă, Pavele şi cu duhul, cu cuvântul şi cu mintea, unite fiind, vezi pe minte, pe cuvânt şi pe duh prin închipuire pe cel întâi chip, Dumnezeu spre Dumnezeu; pentru aceea auzi: Bucură-te, icoană a frumuseţii celei întâi închipuite; Bucură-te, stăpânirea dogmelor lui Dumnezeu; Bucură-te, descoperirea din nou a lumii celei gândite; Bucură-te, arătare a celor gândite; Bucură-te, gura cea grăitoare de Hristos, răsuflarea lui Gură de Aur; Bucură-te, preaîndumnezeită zare a minţii lui Dionisie; Bucură-te, privitorule al vederilor celor nevăzute; Bucură-te, auzitorule al graiurilor celor neauzite; Bucură-te, cel plin de roadele Duhului; Bucură-te, cel îndestulat de darurile Lui; Bucură-te, cel prin care Treimea a fost propovăduită; Bucură-te, cel prin care Unimea a fost preaslăvită; Bucură-te, Pavele, Apostole!
Condacul al 13-lea: O, preadulce Petre şi preaiubite Pavele, Părinţii cucerniciei noastre, primiţi această scurtă cântare, ca pe o gângurire de prunci mici şi slavei celei veşnice învredniciţi pe cei ce viersuiesc: Aliluia! (acest condac se zice de trei ori)
Apoi se zice iarăşi Icosul 1: Fără de început fiind cu vremea... şi Condacul 1: Pe cei ce împreună cu oamenii... .