Iconoclasm: Diferență între versiuni
(Traducere) |
|||
| Linia 1: | Linia 1: | ||
| − | |||
Literal, '''iconoclasm''' înseamă distrugerea [[icoană|icoanelor]] și a altor imagini sacre sau a unor monumente, de regulă pe motive religioase sau politice. În mediile creștine, iconoclasmul a fost în general justificat printr-o interpretare literală a poruncii a doua din [[Decalog|cele zece porunci]], care interzice crearea de și închinarea la "chipuri cioplite". | Literal, '''iconoclasm''' înseamă distrugerea [[icoană|icoanelor]] și a altor imagini sacre sau a unor monumente, de regulă pe motive religioase sau politice. În mediile creștine, iconoclasmul a fost în general justificat printr-o interpretare literală a poruncii a doua din [[Decalog|cele zece porunci]], care interzice crearea de și închinarea la "chipuri cioplite". | ||
| Linia 21: | Linia 20: | ||
==Surse== | ==Surse== | ||
| − | *[[Wikipedia:Iconoclasm|''Iconoclasm'' | + | *[[Wikipedia:Iconoclasm|''Iconoclasm'' pe Wikipedia]] |
==Legături externe== | ==Legături externe== | ||
*[http://www.schmemann.org/byhim/byzantiumiconoclasm.html ''Byzantium, Iconoclasm and the Monks''] by [[Protopresbyter]] [[Alexander Schmemann]]. ''St. Vladimir's Seminary Quarterly'', Vol. 3, No. 3, Fall, 1959, pp. 18-34. | *[http://www.schmemann.org/byhim/byzantiumiconoclasm.html ''Byzantium, Iconoclasm and the Monks''] by [[Protopresbyter]] [[Alexander Schmemann]]. ''St. Vladimir's Seminary Quarterly'', Vol. 3, No. 3, Fall, 1959, pp. 18-34. | ||
| − | * | + | * [http://www.crestinism-ortodox.ro/html/03/3k_sfintele_icoane.html | † Vasile Târgovișteanul, Episcop-vicar patriarhal,"Îndrumător pastoral", Arhiepiscopia Bucureștilor, 1981, pag. 83-86: "Sfintele Icoane în credința și evlavia ortodoxă] |
| − | * | + | * [http://www.crestinism-ortodox.ro/html/04/4f_scurt_istoric_al_sinoadelor.html| Pr. Prof. Dr. Ion BRIA, "Dicționar de Teologie Ortodoxă", EIBMBOR, 1981, pag. 337-343: SCURT ISTORIC AL SINOADELOR ECUMENICE] |
| − | * | + | * [http://www.ortho-logia.com/Romanian/Iconoclasm.html| Gabriel ALEXE: "Cauzele iconoclasmului bizantin", în ''Ortho-Logia''] |
Versiunea de la data 9 ianuarie 2007 22:29
Literal, iconoclasm înseamă distrugerea icoanelor și a altor imagini sacre sau a unor monumente, de regulă pe motive religioase sau politice. În mediile creștine, iconoclasmul a fost în general justificat printr-o interpretare literală a poruncii a doua din cele zece porunci, care interzice crearea de și închinarea la "chipuri cioplite".
Cei care au urmat aceste practici sunt numiți iconoclaști, termen care, prin extindere, a ajuns să se aplice oricărei persoane care încalcă sau nesocotește dogmele sau normele prestabilite. Prin opoziție, cei care respectă și venerează imaginile religoase sunt numiți iconoduli (sau slujitori ai icoanelor).
Reacțiile iconoclaste pot apărea între oameni de religii diferite, dar sunt cel mai adesea rezultatul disputelor interne între facțiuni ale aceleiași religii.
Cuprins
Prima perioadă iconoclastă: 730-787
Împăratul Leon al II-lea Isaurul (717–741 d.Hr) a interzis folosirea icoanelor luiHristos, aleMaicii Domnului și ale sfinților și a poruncit distrugerea acestor imagini în anul 730 d.Hr. Controversa iconoclastă a fost alimentată de refuzul creștinilor din afar Imperiului Bizantin, inclusiv a celor care locuiau pe teritoriul Califatului islamic de a accepta argumentele teologice ale împăratului. Sf. Ioan Damaschin fiind unul dintre cei mai cunoscuți. În mod paradoxal, tocmai creștinii de pe teritoriile aflate sub dominație musulmană în acea vreme au avut mai multă libertate de a scrie în apărarea icoanelor decât cei aflați pe teritoriul Imperiului Bizantin. Leon Isaurul a putut să își pună în aplicare politica iconoclastă datorită popularității sale și a succeselor sale militare (se considera că eliberase Constantinopolul de sub asediul arab din anii 717-718), care îi permiseseră menținerea Imperiului prin războaiele anuale.
Fiul lui Leon al III-lea, Constantin al V-lea (741–775 d.Hr.) a fost contestat de un general care s-a folosit pentru aceasta de propaganda iconofilă (favorabilă icoanelor), dar victoria militară repurtată de împărat împotriva acestuia i-a consolidat poziția.
Prima perioadă iconoclastă a luat sfârșit când Leon al IV-lea (Constantin al V-lea) a murit, iar văduva acestuia împărăteasa Irina a preluat puterea. Iconofilă, ea a inițiat al doilea Sinod de la Niceea în anul 787, unde este restabilită venerarea sau cinstirea (proskynesis) icoanelor, adorarea (latreia) acestora fiind însă interzisă în mod explicit. Unul din argumentele fundamentale ale cinstirii icoanelor se găsește în învățătura asupra Întrupării: întrucât Dumnezeu-Fiul (Iisus Hristos) S-a făcut trup, având o formă fizică, este de acum înainte posibilă folosirea materiei pentru a-L reprezenta pe Dumnezeu-Fiul și pe Sfinți. Venerarea icoanelor s-a menținut de-a lungul domniei împărătesei Irina și a succesorului ei, Nichifor I (802-811 d.Hr.) și în timpul celor două (scurte) domnii care au urmat după acesta.
A doua perioadă iconoclastă: 813-843
Împăratul Leon al V-lea (813–820) a inițiat a doua perioadă iconoclastă în anul 813, de-a lungul căreia legislația iconoclastă pare să fi fost aplicată mai puțin riguros, întrucît au avut loc mai puține martirizări și distrugeri de icoane. Lui Leon i-au urmat Mihail al II-lea, apoi Teofil, fiul acestuia. Teofil a murit, lăsând-o ca regentă a fiului său minor Mihail al III-lea pe împărăteasa Teodora, iconodulă. Ca și Irina în urmă cu 50 de ani, Teodora i-a mobilizat pe iconoduli, proclamând reinstaurarea icoanelor în anul 843. De atunci, în prima duminică a Postului Mare se sărbătorește "Duminica Ortodoxiei".
A se vedea și
Surse
Legături externe
- Byzantium, Iconoclasm and the Monks by Protopresbyter Alexander Schmemann. St. Vladimir's Seminary Quarterly, Vol. 3, No. 3, Fall, 1959, pp. 18-34.
