Iconodul: Diferență între versiuni
(propunere de trad din engleza) |
m (→Contextul istoric) |
||
| (Nu s-au afișat 5 versiuni intermediare efectuate de alți 3 utilizatori) | |||
| Linia 1: | Linia 1: | ||
| − | + | Termenul de '''iconodul''' (din gr. ''eikonodoulos'', „cinstitorul” sau „slujitorul” de imagini) sau '''iconofil''' este folosit pentru a-i desemna pe creștinii care practică sau susțin folosirea în cult sau la rugăciunea privată a imaginilor religioase, mai precis a [[icoană|icoanelor]]. Cei care se opun folosirii icoanelor sunt numiți [[iconoclasm|iconoclaști]] („distrugătorii” sau, literal, „spărgătorii de icoane”). | |
| − | |||
| − | + | ==Contextul istoric== | |
| − | [[ | + | [[Imagine:Theodore_the_Studite.jpg|left|thumb|180px|Sf. [[Teodor Studitul]], autorul unui tratat în apărarea cultului icoanelor]] |
| − | + | [[Imagine:Theodora the Iconodule.jpg|thumb|180px|right|Sf. împărăteasă [[Teodora a II-a|Teodora]], sprijinitoarea Ortodoxiei]] | |
| − | [[ | + | Apelativul de iconoduli le-a fost dat creștinilor ortodocși care au apărat cultul icoanelor în disputele din secolele al VIII-lea și al IX-lea cu iconoclaștii. Disputa a apărut în contextul ascensiunii Islamului în Orient, credincioșii mahomedani respingând orice formă de reprezentare materială a Divinității, și datorită unei interpretări foarte literale a uneia din cele [[Decalog|Zece Porunci]], care interzice crearea și venerarea „chipurilor cioplite”. |
| − | |||
| − | + | În timpul „controversei iconoclaste” din secolele VIII-IX, [[mănăstire|mănăstirile]] au fost printre principalele susținătoare ale cultului icoanelor. Monahii s-au organizat și s-au mobilizat pentru apărarea icoanelor. Între cei mai cunoscuți susținători ai cinstirii icoanelor au fost, în Orient, Sf. [[Ioan Damaschin]], iar la Constantinopol, Sf. [[Teodor Studitul]], care au scris și mai multe tratate în apărarea icoanelor, iar dintre episcopi, Patriarhul [[Gherman I al Constantinopolului]] și Papa [[Grigorie al III-lea al Romei]]. Mare parte a poporului, mai ales din provincii, ținea la cultul icoanelor. Cea mai ilustră reprezentantă a partidei iconodule din rândul nobilimii bizantine a fost [[Irina Împărăteasa|Împărăteasa Irina]], mama și regenta împăratului [[Constantin al VI-lea]], care a pus capăt primei perioade iconoclaste și a convocat [[Sinodul VII Ecumenic|al șaptelea Sinod Ecumenic]], care a consfințit cinstirea icoanelor. | |
| − | |||
| − | |||
| − | [[ | + | În anul 843, o altă împărăteasă, [[Teodora a II-a]], regentă în numele fiului ei, Mihail al III-lea, a pus capăt celei de-a doua persecuții iconoclaste lansate de împăratul Leon al V-lea Armeanul în anul 813. Ca urmare a măsurilor luate de Teodora, iconodulii, sub conducerea patriarhului [[Ignatie al Constantinopolului]] (847-858, 867-877) au avut definitiv câștig de cauză. De la proclamarea restabilirii cultului icoanelor în anul 843, Biserica Ortodoxă prăznuiește în fiecare an, în prima duminică din [[Postul Mare]], [[Duminica Ortodoxiei|Biruința Ortodoxiei]]. |
| − | [[ | + | |
| + | ==A se vedea și== | ||
| + | *[[Icoană]] | ||
| + | *[[Iconoclasm]] | ||
| + | *[[Sinodul VII Ecumenic]] | ||
| + | |||
| + | ==Legături externe== | ||
| + | *en: [http://www.tulane.edu/~august/h303/readings/iconoclasm.htm Documents of the Iconoclastic Controversy] | ||
| + | *en: [[Wikipedia:Iconoclasm]] | ||
| + | |||
| + | [[Categorie:Liturgică]] | ||
| + | [[Categorie:Istoria Bisericii]] | ||
[[en:Iconodule]] | [[en:Iconodule]] | ||
Versiunea curentă din 12 aprilie 2014 09:56
Termenul de iconodul (din gr. eikonodoulos, „cinstitorul” sau „slujitorul” de imagini) sau iconofil este folosit pentru a-i desemna pe creștinii care practică sau susțin folosirea în cult sau la rugăciunea privată a imaginilor religioase, mai precis a icoanelor. Cei care se opun folosirii icoanelor sunt numiți iconoclaști („distrugătorii” sau, literal, „spărgătorii de icoane”).
Contextul istoric
Apelativul de iconoduli le-a fost dat creștinilor ortodocși care au apărat cultul icoanelor în disputele din secolele al VIII-lea și al IX-lea cu iconoclaștii. Disputa a apărut în contextul ascensiunii Islamului în Orient, credincioșii mahomedani respingând orice formă de reprezentare materială a Divinității, și datorită unei interpretări foarte literale a uneia din cele Zece Porunci, care interzice crearea și venerarea „chipurilor cioplite”.
În timpul „controversei iconoclaste” din secolele VIII-IX, mănăstirile au fost printre principalele susținătoare ale cultului icoanelor. Monahii s-au organizat și s-au mobilizat pentru apărarea icoanelor. Între cei mai cunoscuți susținători ai cinstirii icoanelor au fost, în Orient, Sf. Ioan Damaschin, iar la Constantinopol, Sf. Teodor Studitul, care au scris și mai multe tratate în apărarea icoanelor, iar dintre episcopi, Patriarhul Gherman I al Constantinopolului și Papa Grigorie al III-lea al Romei. Mare parte a poporului, mai ales din provincii, ținea la cultul icoanelor. Cea mai ilustră reprezentantă a partidei iconodule din rândul nobilimii bizantine a fost Împărăteasa Irina, mama și regenta împăratului Constantin al VI-lea, care a pus capăt primei perioade iconoclaste și a convocat al șaptelea Sinod Ecumenic, care a consfințit cinstirea icoanelor.
În anul 843, o altă împărăteasă, Teodora a II-a, regentă în numele fiului ei, Mihail al III-lea, a pus capăt celei de-a doua persecuții iconoclaste lansate de împăratul Leon al V-lea Armeanul în anul 813. Ca urmare a măsurilor luate de Teodora, iconodulii, sub conducerea patriarhului Ignatie al Constantinopolului (847-858, 867-877) au avut definitiv câștig de cauză. De la proclamarea restabilirii cultului icoanelor în anul 843, Biserica Ortodoxă prăznuiește în fiecare an, în prima duminică din Postul Mare, Biruința Ortodoxiei.
