Vămile văzduhului

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
Reprezentare iconografică a vămilor văzduhului

Învăţătura despre vămile văzduhului se referă la călătoria sufletului după despărţirea de trup şi este legată de Judecata particulară. În forma sa cea mai generală, aceasta cuprinde ideea că, după moarte, demonii încearcă să găsească motive ca să ducă sufletul celui adormit în Iad, în timp ce rugăciunile celor vii ocrotesc sufletul celui adormit, dacă acesta poate fi apărat. Hotărârea finală cu privire la trimiterea sufletului în iad sau aşezarea sa în Rai depinde de starea sa în ceasul morţii. În ambele cazuri, această judecată este o pregustare a ceea ce trebuie să se aştepte sufletul şi la Judecata universală. Potrivit Pr. Thomas Hopko, învăţătura despre vămile văzduhului apare practic, într-o formă sau alta, la mai toţi Părinţii Bisericii.[1]

Cuprins

Dovezi patristice

În Viaţa Sf. Antonie cel Mare se arată că acesta acesta a avut o viziune în care i s-a descoperit cum, dintre sufletele care se ridicau la cer, unele erau oprite de un demon foarte înalt şi doborâte. Şi Venerabilul Beda relatează în Istoria bisericească a poporului englez despre un sfânt celt care a văzut un suflet ridicându-se şi luptând cu demonii, cu ajutorul îngerilor şi al sufletului răposatei sale soţii.

În Filocalie, Sf. Diadoh al Foticeei (cca 400 – 486 a.d.) spune:

"Dacă deci nu ne vom mărturisi cum trebuie şi pentru greşelile fără voie, vom afla în noi în vremea ieşirii noastre o oarecare frică nelămurită. Trebuie să ne rugăm şi noi cei ce iubim pe Domnul, ca să ne aflăm atunci în afară de orice frică. Căci cel ce va fi atunci în frică nu va trece slobod peste căpeteniile iadului. Fiindcă are, ca şi aceia, în frica sufletului o mărturie a păcatului său. Dar sufletul ce se veseleşte în dragostea lui Dumnezeu, în ceasul dezlegării, se înalţă atunci cu îngerii păcii deasupra oştilor întunecate. Căci dragostea duhovnicească parcă îl întraripează, dat fiind că a împlinit fără lipsuri legea. De aceea cei ce ies cu o astfel de îndrăznire din viaţă vor fi răpiţi până în prezenţa Domnului împreună cu toţi sfinţii. Iar cei ce se tem chiar şi numai puţin în ceasul morţii vor fi lăsaţi în grămada celorlalţi oameni, ca unii ce se află sub judecată; căci ei vor trebui să fie cercaţi prin focul judecăţii şi aşa să primească partea ce li se cuvine după faptele lor, de la Bunul nostru Dumnezeu şi împăratul Iisus Hristos."[2]

În Patericul egiptean, Teofil al Alexandriei (trecut la Domnul în 412 d.Hr.), se spune:

"Tot avva Theofil a spus: ce frică şi cutremur şi năpastă vom vedea, când se vor despărţi sufletul şi trupul! Va veni lângă noi oastea şi puterea tăriilor celor potrivnice, stăpânii întunerecului, conducătorii răului, şi învinuiesc sufletul ca la o judecată, aducând înainte toate păcatele lui cu ştiinţă şi neştiinţă, din tinereţe până la vârsta la care a răposat. Deci stau, învinuindu-l de toate cele făcute de el. Cum crezi că se cutremură sufletul în ceasul acela, până se dă hotărârea judecătorească şi este slobozit? În ceasul acela este la ananghie, până vede hotărârea în privinţa sa. Şi puterile dumnezeieşti se aţin în faţa vrăjmaşilor şi ele îi arată faptele bune. Gândeşte-te cu ce frică şi tremur stă sufletul la mijloc până ce judecata lui primeşte hotărâre de la judecătorul cel drept. Şi dacă e drept, aceia primesc mustrare, iar el şi sufletul le e răpit, şi apoi e fără griji, şi chiar locuieşte fără griji, după cum este scris „aşa cum locuinţa tuturor este întru Tine“75( Psalmi 86, v. 7.) şi atunci se plineşte ceea ce este scris „unde nu este durere nici întristare nici suspin“76(Isaia 35, 10.). Atunci scapă, ducându-se în bucuria şi slava cele de nespus, în care se va şi aşeza."
"Şi dacă se dovedeşte că a trăit în nepăsare, aude glasul cel înfricoşător „să nu mai fie cel fără de lege, şi să nu mai vadă slava celui Preaînalt“77(Isaia26, 10.). Atunci îl apucă ziua urgiei, ziua jalei, ziua de întuneric şi beznă. Sufletul e dat întunericului celui din afară, osândit la focul veşnic, să fie chinuit în veacul cel fără de sfârşit. Atunci unde e trufia lumii, unde e slava deşartă, unde e desfătarea şi răsfăţul? Unde e închipuirea, unde e odihna, unde e lauda? Unde sunt averile, şi neamul cel de bună obârşie? Unde e tatăl, mama, fratele? Cine se va încumeta să scoată sufletul ars în foc şi aflat în chinuri groaznice? (Patericul egiptean, Despre Avva Theofil arhiepiscopul, 4.</ref>

Sf. Marcu al Efesului scria:

"Dar dacă sufletele au plecat din această viaţă în credinţă si în dragoste, cu toate că au adus cu ei si oarecare greșeli, fie unele mici, pentru care nu s-au pocăit deloc, fie păcate grele pentru care -chiar dacă s-au pocăit -nu au izbutit să arate roadele lor de pocăinţă: noi credem că asemenea suflete trebuie să fie curăţate de acest fel de păcate dar nu cu ajutorul vreunui foc curăţitor sau vreo osândă în vreun loc (după cum am spus, pentru aceasta nu ni s-a spus nouă nimic). Dar unii trebuie să se cureţe chiar la ieșirea din trup, numai din pricina fricii, după cum arată în chip neabătut Sf. Grigorie Dialogul în vreme ce alţii trebuie să fie curăţaţi după ieșirea din trup, fie pe când se mai află în același loc pământesc, înainte de a veni să se închine lui Dumnezeu și sunt cinstiţi cu soarta celor binecuvântaţi, fie -dacă păcatele lor au fost mai grele și i-au orbit pe ei vreme îndelungată -sunt ţinuţi în iad, dar nu pentru a rămâne pururea în foc și chinuire, ci ca și cum s-ar afla în temniţă si strâmtorare, sub pază" [3]

Dovezi liturgice

În Evhologhion, atât în tradiţia greacă, cât şi în tradiţia slavă sau românească, există mărturii despre vămile văzduhului în Canonul Sf. Andrei al Ierusalimului din Slujba la ieşirea grea a sufletului, în Cântarea a 7-a: "Miluiţi mă pe mine, îngeri preasfinţi ai lui Dumnezeu atotţiitorul, şi mă izbăviţi din toate vămile celor vicleni, căci n am fapte bune să îndreptez cumpăna faptelor celor rele."

Mărturii se mai găsesc şi în Canonul Mântuitorului şi al Născătoarei de Dumnezeu la despărţirea sufletului de trup (în Marele Trebnic slavon) [4].:

"Ajută-mă să trec fără împiedicare din pământul acesta, dinaintea stăpânitorului aerului, a vrăjmaşului, păzitorul căilor înfricoşate şi neîmblânzitul ispititor" (Cântarea a 4-a).
" Ajută-mă să scap de duhurile barbare, să ies din profunzimile (vămile) aeriene, spre a mă înălţa la cer, unde te voi preamări în veci, o, Maica lui Dumnezeu" (Cântarea a 8-a).
"Când va veni vremea să mor, izgoneşte departe de la mine pe cârmuitorul cel amar al vameşilor şi stăpânitorul pământului " (Cântarea a 8-a) [5].

Alte mărturii se mai găsesc în Canonul îngerului păzitor, Canonul tuturor sfinţilor, în rugăciunea Catismei a IV-a, în cântările Sf. Ioan Damaschin etc. [6] Şi în Octoih [7] se găsesc mai multe cântări care se referă la vămile văzduhului:

"Când va fi să se despartă sufletul meu cu sila de mădularele trupului, atunci, dumnezeiască Mireasă, stai lângă mine şi risipeşte urzirile vrăjmaşilor celor netrupeşti; zdrobeşte fălcile celor ce caută să mă înghită fără de milă, ca să trec neoprit de căpeteniile întunericului, care stau în văzduh " (glasul al 2-lea, la vecernia de vineri seara).
"Călăuzeşte, Curată, cea cu totul fără prihană, ticălosul meu suflet şi te milostiveşte spre el, că se prăbuşeşte sub povara greşelilor întru adâncul pierzării. Şi în ceasul cel înfricoşător al morţii tu mă smulge de la diavolii cei ce mă învinovăţesc şi mă izbăveşte din toată osânda (glasul 1, cântarea a 6-a a Născătoarei, Duminica la Miezonoptică).

În rugăciunea Sf. Eustratie din Miezonoptica pentru sâmbete, se spune:

"Şi acum, Stăpâne, să mă acopere pe mine mâna Ta şi să vină peste mine mila Ta, că s-a tulburat sufletul meu şi dureros îi este să iasă din acest ticălos şi spurcat trup al meu. Ca nu cumva vicleanul sfat al celui potrivnic să-l întâmpine şi să-l împiedice întru întuneric, pentru păcatele cele făcute de mine.... Milostiv fii mie, Stăpâne, şi să nu vadă sufletul meu întunecatul chip al viclenilor draci, ci să-l ia îngerii Tăi cei slăviţi şi luminaţi... Când mă vei judeca, să nu mă apuce pe mine mâna stăpânitorului lumii acesteia, ca să mă surpe pe mine păcătosul în adâncul iadului, ci stai lângă mine şi-mi fii Mântuitor şi sprijinitor..." [8]

Descrierea şi numărul vămilor

Cea mai detaliată şi sistematică descriere a vămilor văzduhului se găseşte într-o viziune a lui Grigorie al Traciei, datând probabil din secolul al X-lea. La fiecare vamă, demonii învinuiesc sufletul de păcatul respectiv. Uneori, aceştia acuză sufletul şi de lucruri cu care l-au ispitit fără ca acesta să cedeze, sau de păcate pentru care omul s-a pocăit, şi atunci îngerii, şi îndeosebi îngerul păzitor vorbesc în numele învinuitului, vădind minciuna demonilor şi arătând că sufletul nu trebuie să mai plătească pentru acestea. Conduc apoi sufletul până la vama următoare. Dacă o persoană are păcate nemărturisite şi nu a făcut destule fapte bune sau dacă nu sunt sprijiniţi de rugăciunile celor rămaşi în viaţă pentru a putea „plăti” vămile, demonii vămii respective prind sufletul şi îl duc în iad, până la Judecata universală. În viziunea aceasta, vămile sunt enumerate în următoarea ordine:

  • La prima vamă sufletul este întrebat despre păcatele limbii: cuvinte deşarte, cuvinte deocheate, batjocuri, insulte, cântarea de cântece lumeşti, râs prea tare sau peste măsură şi altele asemenea.
  • A doua vamă este cea a minciunilor, unde se cercetează nu doar minciunile propriu-zise, ci şi călcarea jurămintelor, a făgăduinţelor faţă de Dumnezeu, luarea numelui lui Dumnezeu în deşert, ascunderea de păcate la spovedanie şi lucruri asemănătoare.
  • La vama a treia se cercetează osândirea, clevetirea şi judecarea aproapelui, batjocura şi râsul de păcatele altora şi altele asemenea.
  • Vama a patra este cea a lăcomiei, unde se cercetează prea multa mâncare, mâncarea fără foame sau căutarea mâncărilor alese, beţia, mâncarea fără rugăciune, neţinerea posturilor şi celelalte asemenea.
  • Vama a cincea este cea a leneviei în toate formele sale: sufletul trebuie să răspundă pentru toate zilele şi orele pierdute în trândăvie, neîngrijirea de rugăciune şi de Dumnezeu, lipsa de la slujbele Bisericii, neîngrijirea de muncă pe măsura plăţii şi alte păcate asemănătoare.
  • A şasea vamă este cea a furtului, unde sunt cercetate hoţia şi înşelătoria sub toate formele lor, de la cele mai neînsemnate la cele mai mari, pe faţă sau în ascuns, cu sau fără violenţă fizică.
  • Vama a şaptea este a iubirii de arginţi, unde se judecă avariţia, zgârcenia, dorinţa de a acumula bunuri şi bani, nemilostenia şi alte lucruri asemănătoare.
  • A opta vamă este cea a cametei, unde se cercetează cămătăria, cererea de preţuri prea mari şi celelalte asemenea.
  • Vama a noua este cea a nedreptăţii, unde se cercetează orice fel de nedreptate, mai ales judecăţile nedrepte, mita, schimburile necinstite şi practicile necinstite în afaceri, folosirea de greutăţi false, şi alte feluri de nedreptăţi strigătoare la cer precum asuprirea săracilor, văduvelor şi orfanilor, oprirea plăţii lucrătorilor (angajaţilor) sau defăimarea părinţilor sufleteşti şi trupeşti.
  • Vama a zecea este cea a zavistiei, unde se cercetează orice fel de invidie, duşmănie sau răutate faţă de aproapele, vrăjmăşiile, neiubirea de fraţi şi de aproapele şi celelalte.
  • A unsprezecea vamă este a mândriei, unde se cercetează vanitatea, iubirea şi lauda de sine, făţărnicia, nesupunerea faţă de autorităţi şi nerespectarea părinţilor, neascultarea şi toate păcatele născute din mândrie şi din obişnuinţa păcatului.
  • A douăsprezecea vamă este cea a mâniei şi iuţimii (irascibilităţii) şi a tuturor păcatelor care se nasc din acestea.
  • Vama a treisprezecea este cea a pomenirii răului, unde se cercetează ţinerea de minte a răului, resentimentele, răzbunarea şi toate păcatele ce se nasc din acestea.
  • A paisprezecea vamă este cea a uciderii, unde se cercetează nu doar uciderea propriu-zisă, cu voie sau fără voie, ci şi rănirea, bătăile, pruncuciderea (inclusiv avortul), sinuciderea, precum şi împingerea la ucidere sau sinucidere, nu doar trupească, ci şi sufletească.
  • Vama a cincisprezecea este cea a vrăjitoriei, unde se descoperă toate formele de magie, vrăjitorie, ghicirea, chemarea demonilor, facerea de otrăvuri, superstiţiile şi toate cele legate de ele.
  • Vama a şaisprezecea este cea a curviei, unde se cercetează toate formele de desfrânare trupească, dar şi gândurile necurate, privirile şi atingerile pătimaşe şi celelalte.
  • Vama a şaptesprezecea este cea a preacurviei, unde se cercetează diferite forme de preadesfrânare precum violul, adulterul şi căderea în păcatul trupesc a celor care şi-au închinat viaţa lui Dumnezeu.
  • Vama a optsprezecea este cea a păcatelor împotriva firii: a homosexualităţii, incestului, masturbării şi a celorlalte perversiuni.
  • Vama a nouăsprezecea este cea a ereziei, unde se cercetează îndoirea în credinţă, respingerea credinţei ortodoxe în parte sau integral, interpretarea ei greşită, blasfemia, apostazia şi celelalte păcate asemănătoare.
  • Vama a douăzecea este cea a nemilostivirii, unde se cercetează zgârcenia, cruzimea şi împietrirea inimii şi orice formă de nemilostivire.

În unele ediţii româneşti, între care cea a pr. Nicodim Măndiţă, mai apar pe lângă acestea încă patru vămi, probabil o adăugire modernă în textul vechi, după cum urmează:

  • Vama a douăzeci şi una: cea a idolatriei şi a credinţelor demonice, băbeşti sau superstiţioase, unde se cercetează orice formă de slujire a idolilor.
  • A douăzeci şi doua vamă: cea a sulemenirii sau împodobirii, unde se cercetează cei şi cele care se machiază, parfumează, împodobesc pentru a-i atrage pe alţii spre curvie.
  • A douăzeci şi treia vamă: a fumatului.
  • A douăzeci şi patra vamă: a simoniei sau cumpărării/vinderii harului preoţesc pe bani sau diferite cadouri.

Vămile – literale sau nu?

Mulţi ortodocşi care recunosc învăţătura despre vămile văzduhului ca parte a tradiţiei ortodoxe apreciază că cele descrise în viziunea Sf. Grigorie nu trebuie luate literal. Pr. Thomas Hopko, cunoscut teolog ortodox american apreciază că ortodocşii nu ar trebui să să încerce să asocieze trecerea prin vămile văzduhului cu o anumită perioadă de după moarte; de asemenea, vămile văzduhului nu ar trebui înţelese ca fiind literal „în aer”, şi că acestea nu sunt în mod necesar douăzeci la număr. Acesta nu asociază învăţătura despre vămile văzduhului cu ideea „târguielii” pentru păcate (asemănătoare într-o anumită măsură cu învăţătura latină a meritelor). Bazându-se pe scrierile Sf. Ioan Gură de Aur şi pe cele Cincizeci de Omilii ale Sf. Macarie Egipteanul, între alţii, el interpretează vămile văzduhului ca pe nişte încercări ale demonilor de a ataca sufletul celui adormit folosindu-se de vulnerabilitatea acestuia faţă de păcat şi descrie trecerea prin vămile văzduhului ca pe o formă de curăţire a sufletului.[9]. Sf. Teofan Zăvorâtul scria că ceea ce demonii cercetează sunt "patimile" şi sugerează că, deşi vămile văzduhului sunt frecvent descrise ca înspăimântătoare, s-ar putea ca demonii să încerce totodată să ademenească sufletul, folosindu-se de slăbiciunile acestuia. Alţi autori merg şi mai departe, considerând că demonii şi îngerii despre care vorbesc sursele reprezintă o interpretare metaforică a păcatelor şi virtuţilor sufletului celui adormit (astfel încât sufletul este „judecat” şi tras în jos sau mântuit prin propriile păcate sau virtuţi).

Controverse

Arhiepiscopul Lazar Puhalo cădind o icoană a Pr. Serafim Rose

În unele cercuri ortodoxe există unele dezacorduri cu privire la statutul învăţăturii despre vămile văzduhului în cadrul Bisericii Ortodoxe. Unii, printre care arhiepiscopul Lazar (Puhalo) de Ottawa consideră că această învăţătură este discutabilă, ba chiar falsă, considerând-o de origine gnostică sau păgână. O dispută aprinsă a izbucnit în cadrul Bisericii Ortodoxe Ruse din afara graniţelor (ROCOR) între preotul (pe atunci) Lazar Puhalo şi Ierom. Serafim Rose. Sfântul Sinod al ROCOR a invalidat afirmaţiile cele mai radicale ale Pr. Lazar şi a condamnat vehemenţa disputei, care părea să fi devenit una personală.[10] Susţinătorii acestei învăţături susţin că aceasta apare inclusiv în imnologia Bisericii [11], în relatări ale vieţilor sfinţilor [12], precum şi în Omiliile Sf. Chiril al Alexandriei [13], în Discursurile Avvei Isaia[14], în Filocalie, în Scara dumnezeiescului urcuş, precum şi în Dogmatica Bisericii Ortodoxe a Sf. Iustin (Popovici). Mai multe personalităţi ortodoxe contemporane vorbesc despre vămile văzduhului..[15]

În al doilea rând, nici unul dintre Părinţii Bisericii nu şi-a exprimat îndoiala cu privire la această învăţătură (care există în Biserică, în forma sa cea mai generală, cel puţin din secolul al IV-lea). De cele mai multe ori, aceştia scriu doar la modul general despre lupta sufletului cu demonii „vameşi”, fără detaliile prezente în viziunea lui Grigorie şi în povestirea atribuită Sf. Macarie cel Mare, care menţionează şi ea mai multe vămi şi o „târguială” pentru păcate la fiecare vamă.

În sfârşit, autori moderni cu mare autoritate în Biserica Ortodoxă, precum Sf. Ignatie Briancianinov [16] şi Sf. Teofan Zăvorâtul [17] au insistat asupra adevărului şi a faptului că această învăţătură este necesară şi importantă în viaţa spirituală a creştinilor.

Note

  1. en: Ancient Faith Radio: Pr. Thomas Hopko despre vămile văzduhului (audio)
  2. Diadoh al Foticeii, Capetele ascetice, in Filocalia, vol. I, p. 349
  3. Sf. Marcu al Efesului, împotriva doctrinei catolice a focului curăţitor (Purgatoriului), cit. în Serafim Rose, Sufletul după moarte.
  4. Cit. în română în Pr. Nicodim Măndiţă, "Vămile văzduhului şi mărturii despre existenţa lor", p. 84 (ed. online)
  5. Tradus din limba engleză (OrthodoxWiki).
  6. Pr. Nicodim Măndiţă, "op.cit.", pp. 83-36.
  7. "Octoihul mare", ed. IBMBOR, Bucureşti, 2002
  8. "Micul ceaslov, cu sinaxarul de peste an", Episcopia Râmnicului, Sf. Mănăstire Frăsinei, f.a.
  9. Fr. Thomas Hopko on the Toll-houses, http://audio.ancientfaith.com/illuminedheart/hopko_tolls.mp3
  10. De ex. pentru ziua de 27 ianuarie, Mutarea moaştelor celui întru Sfinţi Părintelui nostru Ioan Gură de Aur, Tropar 1, Cântarea a 5-a a Utreniei: "În ceasul mutării mele dăruieşte-mi să trec netulburat de oastea netrupeştilor tirani şi de ceata asupritorilor din văzduhul cel mai de jos... " (trad. din limba engleză); v. şi troparul pe glasul al 2-lea de la vecernia de vineri seara şi celelalte cântări citate mai sus.
  11. De exemplu în Viaţa Sf. Antonie cel Mare, scrisă de Sf. Atanasie al Alexandriei, în viaţa Sf. Vasile cel Nou şi al Sfintei Teodora etc.
  12. Sf. Chiril al Alexandriei, Ephesi praedicata deposito Nestorio, ACO.14(52.405D) cit. în Lampe, G.W.H., A Patristic Greek Lexicon, Oxford University Press, Oxford, 1961, p.1387
  13. Cele Douăzeci şi nouă de discursuri ale Sfântului Părintelui nostru Isaia, Volos, 1962, p. 37 (în limba greacă): "[Trăieşte] fiecare zi având moartea înaintea ochilor, şi gândind despre tine cum vei ieşi din trup, cum vei trece de puterile întunericului care vă vor întâmpina în văzduh şi cum vei răspunde înaintea lui Dumnezeu."
  14. The Taxing of Souls („Vămuirea sufletelor”) de Mitropolitul Hierotheos (Vlachos); Answer to a Critic, Appendix III from The Soul After Death („Răspunsuri către un critic, anexa III, în Sufletul după moarte de Ierom. Serafim Rose de la Platina; Cuviosul Efrem Filotheitul, Counsels from the Holy Mountain,, St. Anthony's Greek Orthodox Monastery, Arizona, 1999, pp. 436, 447; Cavarnos, Constantine, The Future Life According to Orthodox Teaching, Center for Traditionalist Orthodox Studies, Etna, California, 1985, pp. 24-26.
  15. Cuvânt despre moarte, trad. din limba rusă de Adrian şi Xenia Tănăsescu-Vlas, Sophia, Bucureşti
  16. What is spiritual life, and how to obtain it, cap. "Perfect preparation for the Mystery of Repentance"

A se vedea şi

Legături externe

Wikipedia

Dezbateri

Sprijinitori

Critici

Surse în limba română

Unelte personale
Spații de nume
Variante
Acțiuni
Navigare
Donate

Please consider supporting OrthodoxWiki. FAQs

Trusa de unelte
În alte limbi