Mina

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
Sf. Mare Mucenic Mina
Sf. Mare Mucenic Mina
Date personale
Naștere 285 d.Hr.
Mutare la Domnul (†) 309 d.Hr.
Localizare Egipt (provincie romană)
Naționalitate
Date cult
Tip Mucenic
Data canonizării
Prăznuire la data de 11 noiembrie
Recunoaștere pan-ortodoxă
Biserici patronate Sf. Mina - Vergu, București
Sf. Mina - Suceava


Sfântul Mare Mucenic și făcător de minuni Mina (cunoscut și ca Sf. Mina Egipteanul sau Sf. Mina cel din Cotiani) a trăit între anii 285 - 309 d. Hr. A pătimit și a fost martirizat în timpul marii persecuții a creștinilor, ordonată de împăratul Dioclețian.
Este considerat ca fiind protector al celor păgubiți.
Prăznuirea sa în Biserica Ortodoxă se face la 11 noiembrie.

Cuprins

Viața

Sf. Mina „Egipteanul” s-a născut în apropiere de Memphis, străvechea capitală a faraonilor Egiptului, în anul 285 d.Hr. A trăit pe vremea împăraților romani Dioclețian și Maximian (Egiptul devenise provincie romană cu trei secole în urmă).

Conform sinaxarului egiptean (copt), se spune că mama sa, Eufemia, nu avea nici un copil. Într-o zi, aceasta s-a dus la biserica din Attrib, cu ocazia unei sărbători închinate Maicii Domnului. Acolo, văzând părinții cu copiii lângă ei, frumos îmbrăcați de sărbătoare, ea s-a întristat, a suspinat și a lăcrimat îngenunchind în fața icoanei Sfintei Fecioare Maria. S-a rugat fierbinte să mijlocească în fața iubitului ei Fiu ca să-i dăruiască și ei un copil. Atunci, o voce s-a auzit dinspre icoană, spunând „Amen”. S-a bucurat nespus, înțelegând că Domnul și Maica Sa îi auziseră rugăciunile. Întorcându-se acasă, i-a povestit soțului ei Eudoxius cele întâmplate iar el a zis: „Fie voia Domnului”. Domnul, Iubitorul de oameni, le-a dăruit un copilaș, un băiat pe care l-au numit Mena (Mina), după cuvântul „Amen” pe care îl auzise mama sa în fața icoanei. Mai târziu, fericiții părinți au mai avut un fiu și o fiică.

Sf. Mina a crescut în credința creștină, beneficiind de o educație aleasă – părinții săi erau înstăriți, tatăl său, Eudoxius, având un rang înalt în armata imperială romană.

Mina a rămas însă orfan de la o vârstă fragedă. Tatăl său a murit când Mina avea doar 11 ani, iar mama sa a murit la trei ani după aceea.

Ajungând la vârsta necesară, Mina a vrut să urmeze cariera armelor, după exemplul tatălui său. Intrând în armata imperială a fost trimis să-și facă slujba în Asia Mică, în provincia Frigia. Orașul în care slujea era însă păgân și dedat unei grosolane închinări de idoli, din care cauză Mina nu se putea împăca cu viața de aici și mai ales cu camarazii săi care se închinau la idoli.

În acea perioadă, împăratul Dioclețian inițiase o originală reformă constituțională, sporind la patru numărul conducătorilor imperiului și instituind astfel tetrarhia ca sistem de guvernare al imperiului roman. Deși pe plan politic și militar Dioclețian a fost unul dintre cei mai de seamă împărați romani, reușitele lui sunt însă umbrite de prigoana pe care a declanșat-o împotriva creștinilor: astfel, prin cele 4 edicte (decrete) pe care le-a dat în anii 303-304, s-a pornit cea mai mare persecuție din istoria imperiului împotriva creștinilor. Mulți creștini au preferat să primească mucenicia în numele Domnului nostru Iisus Hristos, decât să aducă jertfe idolilor. Sf. Mina și-a părăsit poziția și rangul militar la care ajunsese și s-a retras în deșert unde a rămas pentru o perioadă de cinci ani, cinstindu-L și iubindu-L pe Dumnezeu din toată inima sa. Într-una din zile, a văzut cerurile deschizându-se și mucenicii purtând cununi minunate. A auzit o voce zicând: „Tot cel ce se ostenește pentru numele Domnului Iisus va primi astfel de cununi”. Atunci, Sfântul s-a întors în orașul pe care îl guvernase - Cotyaeum (Cotiani) - mărturisind numele Domnului Iisus Hristos.

Deși împăratul Dioclețian abdicase în anul 304, persecuțiile împotriva creștinilor au fost continuate cu și mai multă îndârjire, mai ales în părțile răsăritene ale imperiului roman, controlate de către împăratul Galerius Maximianus (305-311), ginerele lui Dioclețian. Unii istorici pun pe seama lui Galerius, care se bucura de o mare încredere în fața lui Dioclețian, mai ales după victoria pe care o repurtase împotriva perșilor, faptul că l-ar fi determinat pe Dioclețian să promulge seria celor patru edicte împotriva creștinilor din anii 303-304.[1][2] În acest context, întoarcerea la Cotyaeum a Sf. Mina, cunoscut ca fiind creștin, era un act de mare curaj și tărie sufletească. Ştiind că aparține unei familii nobile, concetățenii săi l-au sfătuit să se îndepărteze de credința lui, promițându-i daruri și măriri. Deoarece Sf. Mina nu s-a răzgândit și nu a renunțat la credința creștină, guvernatorul cetății a hotărât să fie arestat și torturat.

Mucenicia

Cele ce se cunosc despre martiriul Sf. Mina provin de la Metafrast și Timotei, Arhiepiscopul Alexandriei.

În acel timp, în cetatea Cotiani (Cotyaeum) era celebrată o sărbătoare păgână; din acest motiv guvernatorul cetății, prefectul Pirrus, a ordonat ca Sf. Mina să fie închis în temniță până va trece sărbătoarea, nevoind să o tulbure și nici să stânjenească petrecerea și plăcerea poporului prin judecata și osânda lui.

Tot timpul cât a stat în temniță, Sf. Mina se ruga și cânta lui Dumnezeu imnuri de slăvire. Îndată după sărbătoare el a fost adus înaintea lui Pirrus, care i-a cerut cu tărie să se lepede de Hristos și de credința în El și să aducă jertfă zeilor țării (idolilor), făgăduindu-i nu numai punerea lui în libertate dar că îi va da și daruri scumpe. Cu liniște și hotărâre la tot ce ar putea veni peste el, Sf. Mina a respins propunerea și făgăduința, chiar dacă mai marele orașului îl amenința cu chinuri ca cele pe care le-au îndurat atâția alți creștini, sfârșind cu moartea. „Nu mă tem nici de chinuri și nici de moarte” a răspuns curajos Sf. Mina. La auzul acestor cuvinte, prefectul furios a dat poruncă călăilor să-l supună la chinuri fără milă, ceea ce au făcut fără întârziere. Sub ochii lui, Sfântul Mina a fost dezbrăcat și bătut cu vine de bou până la sânge, care curgea șiroaie pe trupul lui umplut de răni. Martirul însă nu scotea nici un vaiet, nici un suspin, de parcă nu trupul lui ar fi fost lovit și rănit.

Un privitor cu numele de Pegas, cutremurându-se de ceea ce vedea s-a apropiat de Sf. Mina și i-a spus: „Omule, fie-ți milă de tine și supune-te guvernatorului mai înainte ca trupul tău să fie zdrobit. Pleacă-te zeilor în fața lui, iar după ce scapi închină-te Dumnezeului tău, care pentru atâta lucru nu se va supăra pe tine, cred eu.” Mucenicul i-a răspuns însă: „Fugi dinaintea mea! Nu voi grăi minciună, chiar de ar fi să mor, iar jertfă voi aduce numai Dumnezeului meu. Numai El este nădejdea mea.”

Apoi, călăii săi l-au legat cu trupul gol de un copac. L-au scrijelat cu niște piepteni de fier și l-au frecat cu o bucată de stofă țesută din păr. Drept răspuns la aceste noi chinuri, Sf. Mina a început să cânte imnurile obișnuite din adunările creștine. La aceasta, mânia prefectului Pirrus a crescut fără măsură și a poruncit uciderea sfântului: „Pentru că Mina ostașul a căzut în nelegiuitul creștinism și nu vrea să se supună poruncii împărătești de a aduce sacrificii zeilor, poruncim să i se taie capul cu sabia iar corpul să i se ardă”. Călăii au pus mâna pe Sf. Mina, l-au târât afară din oraș, i-au tăiat capul și i-au aruncat corpul în foc. Dar creștinii au venit în jurul focului imediat ce ostașii au plecat și au scos din foc bucăți din trupul sfântului, le-au spălat, le-au uns cu arome și le-au îngropat într-un loc știut numai de ei.

Moaștele Sf. Mina

După anul 318, când pe tronul imperiului roman ajunsese Constantin cel Mare (acesta promulgase în 313 Edictul de la Milano, prin care religia creștină intra în legalitate pe întreg cuprinsul imperiului), creștinii au scos moaștele sfântului din pământul Frigiei și le-au dus în locul său de naștere, în Egipt, și anume la Alexandria. Mai târziu, pe locul unde au fost îngropate, a fost ridicată o biserică în cinstea Sf. Mina. În această biserică s-au săvârșit multe minuni, dăruindu-se creștinilor multe vindecări și mult ajutor. Aceste minuni sunt istorisite de Sf. Timotei, arhiepiscopul Alexandriei.

Moaște ale Sf. mare Mucenic Mina se află în mai multe locuri ale lumii creștine.

În România, biserica „Sfântul Mucenic Mina” din București păstrează fragmente din moaștele Sf. Mina. Ele au fost aduse de la Muntele Athos și de la Mănăstirea „Sfântul Mina” din Egipt în anul 1874.

Credincioșii se pot închina la moaștele Sf. Mina și în Catedrala mitropolitană din Iași. În această catedrală, alături de moaștele altor 32 de sfinți, se află și un fragment din moaștele Marelui Mucenic Mina.

Şi în Biserica „Sfântul Mina” din cartierul Obcine (Suceava) se află două fragmente din moaștele Sf. Mina. Ele au fost aduse din Grecia, în august 2001, de către Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților.

Imnografie

Troparul Sfinților Mucenici Mina, Victor și Vichentie, (glasul al 4-lea):

Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoințele lor cununile nestricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru, că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au și ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, Hristoase Dumnezeule, mântuiește sufletele noastre.

Condacul Sfinților Mucenici Mina, Victor și Vichentie, (glasul al 8-lea):

Ca pe niște mărturisitori ai bunei credințe și nevoitori de Dumnezeu înțelepțiți, Biserica [îi] cinstește astăzi, mărind dumnezeieștile chinuri ale lui Mina, purtătorul de chinuri, ale lui Victor viteazul și ale lui Vichentie, înțeleptul viteaz și cu dragoste strigă, mărind pe Iubitorul de oameni.

Alt condac al Sf. Mucenic Mina, (glasul al 8-lea):

Din oastea cea vremelnică te-a răpit și celei nestricăcioase te-a arătat părtaș pe tine, purtătorule de chinuri Mina, Hristos Dumnezeul nostru, Cel ce este mucenicilor nestricată cunună.

Iconografie

Iisus și Sf. Mina; icoană egipteană din sec. VI

Dionisie din Furna arată că Sf. Mare Mucenic Mina „Egipteanul” (din Cotiada) se zugrăvește sub chipul unui bătrân cu barba rotundă.[3]

În alte icoane Sf. Mina este reprezentat în veșminte militare și înarmat cu lance, sabie și scut, oarecum asemănător cu ceilalți sfinți „militari”, marii mucenici Gheorghe purtătorul de biruință și Dimitrie Izvorâtorul de Mir.

Note

  1. Peter N. Stearns (ed.), The Encyclopedia of World History, 6th Edition, Boston: Houghton Mifflin Company, 2001. ISBN 0-39565-237-5
  2. Edward Gibbon, Istoria declinului și a prăbușirii imperiului roman, București: Editura Minerva, 1976
  3. Dionisie din Furna, Erminia picturii bizantine, Ed. Sophia, București, 2000, pp. 153, 198. ISBN 973-99692-0-8

Surse

Legături externe

Unelte personale
Spații de nume
Variante
Acțiuni
Navigare
Donate

Please consider supporting OrthodoxWiki. FAQs

Trusa de unelte
În alte limbi