Marcela din Chios
Sfânta muceniță fecioară Marcela sau Marcelia din Chios este o sfântă muceniță din secolul al IV-lea, ocrotitoare a insulei Chios (Grecia), locul unde s-a născut, a trăit și a mucenicit. Este prăznuită în Biserica Ortodoxă la data de 22 iulie.
Viața
Marcela s-a născut și a trăit în satul Volissos din insula Chios, în secolul al IV-lea. Mama ei, o creștină evlavioasă, a învățat-o pe Marcela credința creștină, însă a murit când fiica ei era încă mică. Tatăl ei, mai-marele satului, păgân, s-a îngrijit mai departe de educația ei. Marcela a continuat să trăiască potrivit credinței creștine, ducând o viață virtuoasă. Închinându-și viața lui Hristos, ea își petrecea timpul în curăție, citind Sfânta Scriptură, postind, rugându-se, dorindu-și să devină mireasă a lui Hristos și să ajungă în Împărăția Cerurilor. Era totodată primitoare de străini, dar cuminte și se ferea de întâlniri și vorbe deșarte.
Pe măsură ce creștea în vârstă, ea creștea și în virtute, stăruind în post, rugăciune și participarea la slujbele bisericești, ajungând cu timpul să îi povățuiască și pe alții la credință. Îl iubea și îl respecta pe tatăl ei, căutând să-i aline suferința provocată de pierderea soției lui, spunându-i că vroia să îi rămână alături și că nu avea să îl părăsească la bătrânește.
Ajungând aproape de vârsta adultă, Marcela era iubită de toată lumea pentru frumusețea ei și pentru darurile ei duhovnicești. Însingurat și îndemnat de cel rău, tatăl sfintei a început să se arate a avea pofte necuviincioase față de ea. Apropiindu-se de vârsta de optsprezece ani, Marcela a hotărât să plece din casa părintească, ca să își poată păzi fecioria. A plecat pe muntele din apropiere și s-a ascuns într-un tufiș des. Tatăl ei a urmărit-o și a găsit-o cu ajutorul unui păstor, care i-a arătat locul unde se ascunsese fecioara. Se spune că mâna cu care i-a arătat-o a început să tremure din acea clipă. Tatăl fetei i-a cerut să iasă din ascunzătoare, însă, pentru că aceasta nu l-a ascultat, a dat foc tufișului, ca să o silească să iasă.
Atunci Marcela, ieșind, a luat-o la fugă spre mare, însă tatăl ei a întins imediat arcul și, țintind spre ea, a rănit-o cu o săgeată. Sângele sfintei s-a răspândit atunci pe stânci, și până în zilele noastre, în ziua prăznuirii sfintei, la o vreme anume, se arată din nou înaintea ochilor credincioșilor de față la această minune.
Greu rănită, sfânta s-a rugat fierbinte lui Hristos ca stâncile să se deschidă și să o înghită, ca să o ascundă de tatăl ei. Atunci stâncile s-au deschis și fecioara a fost prinsă în ele, până la piept. Astfel a găsit-o tatăl ei, care, cuprins de nebunie, a măcelărit-o pe loc și, tăindu-i capul, l-a aruncat în mare. Capul sfintei a plutit până la Komi, spre o plajă din apropiere.
Localnicii nu au reușit să găsească multă vreme capul sfintei. Într-o zi însă, trecând prin apropiere o navă italiană, marinarii au văzut o lumină strălucind și, apropiindu-se de ea, au văzut un cap care plutea în apă, înconjurat de lumânări aprinse, care pluteau pe lână el. Pricepând că erau martori la o minune, au scos capul sfintei din mare și l-au dus în țara lor.
Potrivit tradiției, din stâncile care au stat mărturie la mucenicia sfinte a izbucnit un izvor binecuvântat. Mulți pelerini vin să se închine la mormântul sfintei, iar aceștia mărturisesc că în fiecare an, în ziua prăznuirii sfintei, când un preot este de față la slujba Paraclisului sfintei, apa de mare din golfulețul apropiat începe să fiarbă.
Imnografie
- Trandafir al evlaviei și mlădiță a Chiosului, cu cântări te cinstim, Sfântă Marcela, căreia, pentru păzirea poruncii lui Hristos, de mâna tatălui tău ți s-a tăiat capul. Dăruiește-ne putere și ne păzește de primejdii pe noi cei ce strigăm către tine: Slavă Celui ce ți-a dat ție putere, slavă Celui ce te-a încununat pe tine, slavă Celui ce lucrează prin tine credincioșilor tămăduiri.
- ↑ Notă: Tropar tradus din limba engleză.
