Mănăstirea Valaam (Rusia)

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
Mănăstirea Valaam
Mănăstirea Valaam
Jurisdicţie Biserica Rusiei
(stavropighie patriarhală)
Tip mănăstire de călugări cu viaţă de obşte
Întemeiere secolul al X-lea
Superior Stareţ
Arhim. Pancratie (Zherdev)
Marime (aprox.) ~200 călugări
Locaţie Insula Valaam, regiunea Karelia din N-V Rusiei
Limbă liturgică slavonă
Cântarea folosită cântarea rusă
Calendar Iulian
Hramuri Schimbarea la Faţă
Sit web oficial sit web oficial

Mănăstirea Valaam este o mănăstire din Biserica Ortodoxă Rusă, situată în partea nordică a Lacului Ladoga, pe cea mai mare insulă dintr-un arhipelag alcătuit din circa 50 de insuliţe. Potrivit tradiţiei Bisericii, Mănăstirea Valaam a fost întemeiată în secolul al X-lea, de Sfinţii Serghie şi Gherman. Este numită şi „Muntele Athos de Nord” sau „Marea şi Cinstita Lavră”, pentru influenţa ei în viaţa spirituală a ţării. Aici a vieţuit timp de 17 ani şi Sfântul Antipa de la Calapodeşti, ale cărui sfinte moaşte se află acum într-una dintre bisericile aşezământului monahal. Mănăstirea Valaam are hramul Schimbarea la Faţă a Domnului şi este o stavropighie, fiind sub directa îndrumare a Patriarhiei Moscovei.

Istoric

Originile Mănăstirii Valaam nu sunt cunoscute cu certitudine. Dat fiind că mănăstirea nu este menţionată în documente anterioare secolului al XVI-lea, au fost propuse diferite date de întemeiere, situate între secolele al X-lea şi al XV-lea. În tradiţia Bisericii, înfiinţarea Mănăstirii Valaam este atribuită călugărilor greci Serghie şi Gherman, care au fost printre primii misionari trimişi în oraşul Novgorod, în secolul al X-lea, la puţin timp de la începutul creştinării Rusiei. Ei ar fi întemeiat această mănăstire pe Insula Valaam de pe Lacul Ladoga, la nord de Novgorod. Tot tradiţia ne spune că locul mănăstirii a fost sfinţit prin rugăciunile Sfântului Apostol Andrei care a ajuns până aici cu propovăduirea, profețind despre bogăţia duhovnicească ce se va arăta în aceste locuri. Numele "Valaam" se traduce, în limba finlandeză, prin cuvintele "ţinutul înalt". Așezată la granița dintre Novgorod și Suedia, Mănăstirea Valaam a fost distrusă de suedezi în repetate rânduri, iar monahii au fost omorâţi sau alungaţi. În 1578, când suedezii au atacat aşezământul monahal, i-au bătut pe cei 18 călugări bătrâni şi 16 ucenici, până când aceştia au murit. Apoi mănăstirea a fost reconstruită cu ajutorul ţarilor ruşi, însă nu a rezistat multă vreme. În 1611 suedezii au atacat-o din nou, au ars toate clădirile şi i-au ucis pe călugări. De atunci a fost părăsită timp de peste 100 de ani, până în 1719, când a fost refăcută din ordinul ţarului Petru cel Mare. Toate clădirile au fost reconstruite atunci din lemn, dar au fost distruse de incendii în 1748, 1750 şi 1754. În 1764, în timpul împărătesei Ecaterina a II-a (1762-1796), s-a făcut secularizarea averilor mănăstirilor. Astfel, din 954 de mănăstiri existente, 754 au fost închise fără să li se acorde nicio compensaţie de la stat. Printre acestea a fost şi Valaam, care a cunoscut din acel an o perioadă de declin. Viaţa spirituală a renăscut aici la sfârşitul secolul al XVIII-lea, datorită ucenicilor Sfântului Paisie Velicicovschi de la Mănăstirea Neamț, care au adus cu ei învăţăturile monahale ale acestuia. În 1793, din ordinul împărătesei Ecaterinei a II-a, stareţul Nazarie a ales opt călugări care au fost trimişi în Alaska pentru a-i creştina pe băştinaşi, doi dintre aceşti monahi, Gherman şi Iuvenalie, fiind apoi canonizaţi. De asemenea, începând din 1819, ctitorii Mănăstirii Valaam, Serghie și Gherman, au fost cinstiți pe întreg cuprinsul Rusiei, icoane și catedrale fiind ridicate în cinstea lor. Împărații ruși Alexandru I, Alexandru al II-lea și Nicolae al II-lea au venit fiecare să se închine acestui loc sfânt. În 1808 Imperiul Rus a cucerit Finlanda care a devenit Mare Ducat autonom. Mănăstirea Valaam era situată în acest ducat, iar atunci când Finlanda şi-a câştigat independenţa, în 1917, mănăstirea a devenit parte a Bisericii Ortodoxe a Finlandei.

Mănăstirea Valaam în prezent

În urma Războiului de Iarnă dintre URSS şi Finlanda din 1940, Lacul Ladoga a intrat în componenţa Uniunii Sovietice, iar mănăstirea a revenit teritoriului rusesc. A fost însă bombardată în repetate rânduri, iar călugării au fost evacuaţi în Heinavesi, Finlanda, unde au întemeiat Mănăstirea Noul Valaam. Vechiul aşezământ monahal din insula Valaam a fost apoi transformat de comunişti în şcoală de marinari, fermă naţională şi loc de retragere pentru soldaţii rămaşi la vatră. În 1989, după 50 de ani de la alungarea monahilor, Mănăstirea Valaam a fost reactivată, iar clădirile au fost restaurate în anii care au urmat. După reînfiinţarea mănăstirii, obştea acesteia s-a ridicat, în scurt timp, la aproape 200 de călugări. Spre sfârşitul anilor 1990, Mănăstirea Valaam a câştigat autoritate jurisdicţională asupra insulei şi a încercat să reîntoarcă insula la starea de izolare spirituală pe care o avusese iniţial, astfel încât i-a obligat pe mulţi dintre rezidenţii laici să se mute pe continent. În afară de biserica centrală, mănăstirea deţine în prezent alte 12 schituri şi biserici, dar şi ateliere de icoane, fotografii şi cărţi, o tipografie şi o fabrică de lumânări. Biserica centrală cu hramul Schimbarea la faţă este clădirea cea mai importantă a mănăstirii şi datează din perioada 1887-1896. A fost construită la 50 de metri altitudine, fiind situată în partea estică a Insulei Valaam. Cele cinci turle albastre ale acesteia pot fi văzute aproape din toate părţile arhipelagului. Lucrările de construcţie au fost făcute sub îndrumarea egumenului Ionafan Dmitriev, ucenicul părintelui Damaschin, după proiectul arhitecţilor G.I. Carpov şi A.N. Silin. Catedrala este înaltă de 43 de metri, iar clopotniţa are 72 de metri. Iconostasul bisericii este sculptat în lemn şi aurit, iar crucile sunt din cupru aurit. Picturile în frescă au fost lucrate de părintele Luca Bogdanov, care a condus şi scoala de pictură a mănăstiri, iar icoanele au fost pictate sub îndrumarea părintelui Alipie Constantinov, un talentat ucenic al Şcolii de Artă din Sankt Petersburg.

Sfântul Antipa de la Calapodeşti

La Mănăstirea Valaam a vieţuit şi Sfântul Antipa de la Calapodeşti, care este prăznuit de Biserică la 10 ianuarie. Născut în 1816, în satul Calapodeşti, din judeţul Bacău, el a intrat ca frate în obştea Mănăstirii Căldăruşani, la vârsta de 20 de ani, iar după doi ani a ajuns în Muntele Athos, fiind tuns în monahism la Schitul Lacu. Aici a trăit 15 ani, apoi s-a mutat Mănăstirea Esfigmenu, una dintre cele mai vechi ale Sfântului Munte, iar după patru ani a intrat în obştea Schitului românesc Prodromu. După aproape 20 de ani de la sosirea sa în Athos, era cunoscut ca un părinte îmbunătăţit, mare sihastru şi iubitor al Rugăciunii lui Iisus. În 1860 s-a reîntors în Moldova, iar de aici a plecat spre Rusia. S-a oprit întâi la Lavra Pecerska, apoi a mers în nord şi s-a stabilit la Mănăstirea Valaam, în 1865. Numele şi faptele minunate ale ieroschimonahului Antipa s-au răspândit cu repeziciune în nordul Rusiei, astfel încât în cei 17 ani cât a vieţuit aici a fost căutat de numeroşi credincioşi care veneau să-i ceară ajutor şi sfat.În 1882 a trecut la Domnul, la vârsta de 66 de ani, fiind înmormântat în gropniţa de obşte a Mănăstirii Valaam. Este singurul călugăr român trecut în rândul sfinţilor de Muntele Athos şi de Bisericile Ortodoxe Rusă şi Română.

Surse

Legături externe

Adus de la „https://ro.orthodoxwiki.org/index.php?title=Mănăstirea_Valaam_(Rusia)&oldid=42713”