Colivă

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare

Coliva (sl. kolivo, gr. kollyvon) este un preparat de grâu fiert amestecat cu zahăr (sau miere) şi cu nuci pisate şi ornat cu bomboane şi zahăr pudră, care se împarte ca pomană la înmormântări şi la parastase după ce este sfinţită de preot în cadrul slujbei respective.

Cuprins

Istoric

Carte poștală (cca.1916), slujbă de binecuvântare a colivelor.

Coliva a fost introdusă în practica Bisericii după minunea sfântului Teodor Tiron, săvârșită la 50 de ani după moartea sfântului[1], în vremea împăratului Iulian Apostatul (361-363), care dorind să-i batjocorească pe creștini, a dat ordin guvernatorului orașului Constantinopol să stropească toate proviziile din piețele de alimente cu sângele jertfit idolilor, în prima săptămână a Postului Mare. Sf. Teodor, apărându-i în vis Arhiepiscopului Eudoxie al Constantinopolului (360-370), i-a poruncit acestuia să-i anunțe pe creștini să nu cumpere nimeni nimic din piață, ci mai degrabă să mănânce grâu fiert cu miere (coliva). Nu mult după aceasta, sărbătoarea a Sf. Mare Mucenic Teodor în prima sâmbătă a Postului Mare a fost rânduită în calendar, pe vremea Patriarhul Nectarie al Constantinopolului (381-397).

La început deci coliva a servit ca hrană, iar mai apoi la pomenirea morților, după modele și tradiții care existau deja în lumea păgână a timpului.

Semnificaţie

Colive pregătite pentru Sâmbăta morţilor

Coliva, făcută din grâu fiert, îndulcită cu miere sau cu zahăr, închipuie însuşi trupul mortului, deoarece hrana principală a trupului omenesc este grâul (din care se face pâinea).

Ea este totodată o expresie materială a credinţei noastre în nemurire şi înviere, fiind făcută din boabe de grâu, pe care Domnul însuşi le-a înfăţișat ca simboluri ale învierii trupurilor: după cum bobul de grâu, ca să încolţească şi să aducă roadă, trebuie să fie îngropat mai întâi în pământ şi să putrezească, tot așa şi trupul omenesc mai întâi se îngroapă şi putrezeşte, pentru ca să învieze apoi întru nestricăciune (vezi Ioan 12, 24 şi I Corinteni 15, 36).

Dulciurile şi ingredientele care intră în compoziţia colivei reprezintă virtuţile sfinţilor sau ale răposaţilor pomeniţi ori dulceaţa vieţii celei veşnice pe care nădăjduim că a dobândit-o mortul. [2].

Legănarea colivei cu mâinile este, pe de-o parte, expresia legăturii sufleteşti vii şi reale cu cei adormiţi, iar pe de altă parte, încă un semn al învierii, asemănător celui din Sfânta Liturghie când preoţii leagănă Sfântul Aer deasupra Darurilor la citirea Crezului până la momentul când se zic cuvintele "Şi a înviat a treia zi, după Scripturi", închipuind cutremurul care a avut loc cu ocazia morţii şi învierii lui Iisus Hristos (Matei 27, 51).

Reţetă de colivă

Ingrediente [3]

1 kg de grâu (arpacaş); 1-2 Kg de nuci; 200-250 g de zahăr; coajă de la 1-2 lămâi şi de la 1/2-1 portocală, ce nu au fost tratate; scorţișoară; rom sau altă esenţă; zahăr pudră şi, facultativ: cacao, bomboane, miere...

Preparare

Coliva se prepară în doi timpi. Primul timp este seara înainte de a merge la biserică, când se fierbe grâul, iar cel de-al doilea timp este de dimineaţă, chiar în ziua în care urmează să fie adusă ca ofrandă la biserică şi de aceea trebuie prevăzută cam o oră pentru această ultimă preparare (depinde cât de mult timp stăruiţi pentru a o orna).

  • Primul timp, seara
Colivă simplă
.
Grâul se alege, îndepărtându-se pleava şi bucăţelele de grâu sparte. După aceea se spală în 9 ape călduţe (corespunzătoare celor 9 cete îngereşti) şi se pune la fiert în 3 litri de apă, de preferinţă într-o oală de teflon. Focul este la început potrivit de mare, iar când începe să fiarbă apa, se dă mai mic. În timpul fierberii nu se amestecă cu lingura, ci se mişcă oala din când în când, astfel ca grâul să nu se lipească. Se ţine pe foc până ce apa scade şi, când apa a scăzut aproape complet, se adaugă puţină sare şi zahărul, amestecându-se uşor cu lingura de lemn. Se mai lasă 5-10 minute până când nu mai este apă, iar bobul de grâu este "înflorit". După fiert, grâul se răstoarnă într-o oală smălţuită şi se acoperă cu un ştergar umed pentru a nu face coajă. Tot seara puteţi curăţa nucile de coajă, astfel încât să aveţi o farfurie adâncă plină de mieji. Jumătate din ei se dau prin maşina de nuci (sau, dacă nu avem, putem să găsim în comerţ o răzătoare manuală de brânză şi care poate fi folosită cu succes pentru a fărâmiţa nuca). Cealaltă jumătate din miejii de nucă se vor tăia cu cuţitul în bucăţele mai mici. Se are în vedere a se opri jumătăţi de mieji de nuca (10-20) pentru a forma o cruce pe colivă.
  • Al doilea timp, de dimineaţă
Colivă grecească împodobită, cu iniţialele celui adormit.
Dacă s-a format coaja la grâu, se îndepărtează. Se adaugă miejii de nucă ce au fost sfărâmaţi şi cam un sfert din cantitatea de nucă ce a fost dată prin maşină. Se aromatizează adăugându-se coaja de lămâie dată prin răzătoarea mică. (Se poate adăuga în egală măsură şi coaja de la o jumătate de portocală). Se mai adaugă o sticluţă de esenţă de rom (sau, dacă nu avem, o altă aromă) şi scorţişoară . Se gustă şi, dacă nu este destul de dulce, se pot adăuga o lingură-două de miere. Toată compoziţia se frământă bine cu mâna şi se aşază pe platouri, nivelându-se bine. Se adaugă pe deasupra restul de nucă măcinată astfel încât să fie un strat destul de gros, pentru ca zahărul farin ce se va pune pe urmă să nu se umezească. Printr-o strecurătoare mică se pudrează pe deasupra zahăr farin până ce se acoperă toată nuca. Se nivelează cu ajutorul unei foi albe de hârtie care se aşază pe deasupra şi se presează uşor cu mâna. După ce s-a omogenizat suprafaţa, se formează o cruce din jumătăţile de nucă păstrate. Se poate însă să se facă o cruce şi din cacao, folosindu-se un şablon. Dacă preferaţi, puteţi folosi pentru decorare bomboane etc...

Legături externe

  • coliva.ro - despre tradiţiile de pomenire ortodoxe din Banat.

Note

  1. Sfântul mare mucenic Teodor Tiron a trăit pe vremea persecuţiilor împăraților Maximian și Maximin și era de fel din mitropolia Amasiei, din satul ce se cheamă Himialon. Fiind încorporat de curând în oastea tironilor și făcând parte din ceata prepozitului Vringa, a fost chemat de acesta la cercetare și a mărturisit că Hristos este Dumnezeu, batjocorind idolii elinilor ca pe niște statui neînsuflețite și lucruri făcute de mâinile omenești. Dându-i-se vreme să se gândească mai bine, el nu a cheltuit aceea vreme în nelucrare, ci a săvârșit o faptă cât se poate de mare. A ars cu foc statuia aceleia pe care elinii o socoteau mama idolilor. Drept aceea, fiind prins și mărturisind că el singur a fost cel care a dat foc statuii, a fost chinuit în felurite chipuri; și fiind băgat într-un cuptor aprins și-a primit sfârșitul acolo. Și se face pomenirea lui în sfânta sa mănăstire ce este în Torachia, în sâmbăta dintâi a Postului Mare, când a săvârșit el o minune deosebită și a izbăvit poporul ortodox de mâncarea din animalele junghiate idolilor. (cf. Sinaxar 17 februarie)
  2. Cf. Pr. Prof. Dr. Ene Branişte, Liturgica Specială, Ed. Nemira, 2002, pg. 379
  3. Reţetă inspirată de Corina Veersé, revista "Lumina lumii" [1]
Unelte personale
Spații de nume
Variante
Acțiuni
Navigare
Donate

Please consider supporting OrthodoxWiki. FAQs

Trusa de unelte
În alte limbi