Tradiția monastică grecească cunoaște însă o mai mare varietate de termeni pentru diferitele locuri de viețuire ale monahului în viața de sine. Astfel, în înțelesul contemporan grecesc, „chilia” (gr. ''kellia'') desemnează un locaș călugăresc ca o casă, în care trăiesc până 10-15 călugări în ascultare față de un bătrân (gr. ''gheron''); chilia are o [[capelă]] integrată în ea, precum şi camere de oaspeţi, sala de mese şi alte eventuale dependinţe. „Coliba” (gr. Καλύβα) este un locaș din monahismul de sine în care trăiesc 2-3 călugări și poate să aibă sau nu un mic [[paraclis]]. În fine, cele mai mici locașuri monastice, în tradiția greacă, sunt „sihăstrii”, gr. Ερημητήρια ή ησυχαστήρια ή ασκητήρια, unde trăiește un singur monah în isihie desăvârșită<ref>A se vedea: http://el.orthodoxwiki.org/%CE%9C%CE%BF%CE%BD%CE%B1%CF%83%CF%84%CE%B9%CE%BA%CE%AC_%CE%BA%CE%B1%CE%B8%CE%B9%CE%B4%CF%81%CF%8D%CE%BC%CE%B1%CF%84%CE%B1</ref>.

Chemarea monahului (gr. ''monahos'', de la ''monos'' - singur) este aceea de a trăi în modul cel mai direct și mai desăvârșit relația lui cu [[Dumnezeu]], după cuvântul lui [[avva]] Alonie: „De nu va zice omul întru inima să sa că eu singur şi Dumnezeu suntem în lume, nu va avea odihnă” (''Patericul egiptean'', Avva Alonie, 1). Chilia nu este doar adăpostul monahului, ci imaginea acestui mod de viețuire